Ochii care nu vor sa vada

Cum poti sa vezi daca ai ochii inchisi?

Nu stiu daca exista noroc. Interactiunile intamplarilor din lume ce ajung in contact cu mine le numesc circumstante. Nu depind de mine, nu am nici o putere asupra intamplarilor ce succed, se ating, se influenteaza si devin circumstante. Poate unii dintre noi avem inconstient o abilitate nativa de calcul al probabilitatilor, stiu sa isi doreasca ce poate fi posibil in functie de capacitatile lor. Dar nici asta nu e o explicatie, o justificare. Oamenii au numit aceste circumstante favorabile unei persoane ca fiind noroc. Religiosii i-au spus altfel.

Am fost o astfel de persoana.

Eram la scoala, dar nu aveam obisnuinta invatatului, mediul din care veneam si anturajul nu se indeletniceau prea mult cu educatia, in schimb copilaria a fost copilarie. Cu ce prindeam la ore ma descurcam. Scoala noastra era cu clase favorizate, noi eram paria si eram adunati din medii similare. Mi-a placut matematica, dar intr-un an noi schimbam 2-3 profesori, atat de "doriti" eram, asa ca in orele noastre jucam fotbal. Dar s-a intamplat ca intr-un an sa particip la o olimpiada pe scoala, apoi pe oras, si cand am ajuns la faza pe judet m-am bucurat ca fac o excursie gratuita. Dupa o ora am predat lucrarea sa-mi ramana timp de hoinarit prin oras. La intoarcere, in autocar, pentru ca eram un elev fara profesor, cel mai inteligent si mai renumit dintre ei m-a intrebat din politete ce am facut la cea mai grea problema. Nefiind obisnuit cu limbajul din matematica pentru a explica, am luat o hartie si am desenat geometria mea, ceea ce am vazut eu si calea care am urmat-o pentru a ajunge la rezultat. In ziua aceea omul acela m-a privit incercand sa desluseasca ceva in mintea mea si mi-a schimbat destinul.

Apoi m-am calificat la olimpiada pe tara la matematica si cand ieseam din sala ma gandeam: "Ar fi culmea sa castig." Prinsesem pasiune pentru matematica, era o provocare, fiecare exercitiu si fiecare problema erau o provocare, iar cel cu care ma pregateam m-a inteles deplin si a facut in asa fel incat a pastrat aceasta pofta de a-mi satisface orgoliul cand rezolvam ceva. Acest om a schimbat destinul a generatii intregi, era imposibil sa fii in clasa lui si sa nu reusesti printre primii la facultate. Istoria lui era interesanta, cand facea o scoala profesionala de meserii a ramas corigent la matematica, intr-o vara a trebuit sa o invete si a apoi l-a pasionat ca pe mine, a simtit atractia provocarilor. A murit de cancer cand eram in penultimul an de liceu. 30.000 de oameni am plans la inmormantarea lui.

Am castigat locul 3 in primul an de participare si am intrat in echipa Romaniei pentru balcaniade. Mi-a schimbat viata, intr-un mod in care nu cred ca am sa-l aflu vreodata. Participarile si rezultatele mele la olimpiade mi-au dat o faima si am capatat un respect din partea celorlalti, m-au facut cetatean de onoare al orasului la 14 ani, tata a primit o repartitie in centru la cel mai nou bloc un apartament cu 4 camere, dar cu o suprafata enorma. Primarul a dorit ca fiul lui sa nu mai intre in cartierul meu cand ne pregateam impreuna pentru "cercul de matematica", "Micul Liban" din zona garii era rau famat, populat in parte de tigani si in rest de condamnatii eliberati din penitenciarele din tara in urma decretelor si adusi sa munceasca la Santier. Acolo au fost adunati si toti cei cu nume straine: turci, tatari, machedoni, gagauzi.

Am inceput sa fiu constient tot mai des de fenomen. Imi doream ceva si se intampla, aveam noroc. M-a urmarit in orice faceam, am devenit adult bucuros de norocul meu, nici macar nu indrazneam sa ma mai bucur, sa nu cumva sa dispara. A fost bine.

Apoi intr-o zi, prin surprindere, a disparut. Si totul a fost pe invers. Din ce in ce mai rau, eram intr-o stare in care nu eram constient, si parca nici nu mai conta. Nu mai exista noroc sau ghinion. Decat fatalitate.

Dar nu e asa, nu mai cred ca e asa. Circumstante favorabile vor exista mereu, trebuie doar sa le vezi. Daca ai ochii inchisi nu poti vedea.

Am descoperit promo-ul unui spectacol ce mi-a dat emotii, am banuit calitatea lui, apoi am citit recenziile, am cautat orice videoclip pe net, am urmarit orice miscare a coregrafiei. "Radio and Juliet" pe coregrafia lui Edward Clug:

Mi-am dorit sa am posibilitatea de a vedea acest spectacol, imi spuneam ca daca vreodata voi reveni la decenta de a putea face ce imi doresc, as vrea sa vad acest spectacol. Fiecare cu placerile, cu pasiunile lui, eu doresc sa vad acest spectacol de balet contemporan.

(Dupa invataturile unui interlop incercat s-ar zice ca sunt un privilegiat al vietii. De cate ori m-am straduit sa ajung sus, viata m-a trantit la pamant s-o iau de la capat. Astfel se formeaza caracterul, se invata respectul fata de ceilalti oameni. Cei bogati nu au privilegiul asta.)

Si astfel am ajuns sa intuiesc ca circumstantele favorabile exista, doar ca trebuie sa fii in stare sa le poti vedea. Edward Clug este roman (culmea!), spectacolul a avut premiera la Opera pe 12 Dec 2010.

*****