Acest blog este personal, articolele sunt scrise dupa cum imi vine, in functie de starea mea. Fara a fi revizuite, fara a fi corectate gramatical sau ortografic.

miercuri, 28 octombrie 2009

9. Principii ratacite



(DIN MOTIVE DE BUN SIMT AM DAT POSTUL JOS)


. Oare trebuie sa ma rusinez? Unde sunt principiile mele? Am fost golit de ele, asa cum am fost golit de toate.

CINE AM AJUNS?
................................................................................................
Sunt un pacatos, ce sa zic... As dori sa nu fie adevarat, sa fie doar imaginatie.
Exact despre asta e vorba, degradare. In perioada in care nu ma interesa nimic,eram mort.
A fost o poveste despre o femeie pierduta in esecurile vietii,care si-a crescut fata indoctrinandu-i neincrederea fata de barbati,utilizarea lor in propriile scopuri.
Am dat jos postul pentru a nu contribui mai mult la decadenta acestei lumi. Totusi, oamenii "oameni" sunt mai multi pe lume, chiar majoritari.




video


8. Viata poate fi frumoasa

Viata poate fi frumoasa...
Pentru tine am renuntat la identitatea mea, la trecutul meu, orasul natal, prietenii mei, familia mea si religia mea. In blugi si tricou am venit dupa tine la Bucuresti, fericit sa las in urma tot ce ma reprezinta si din dragoste sa incep o noua viata.
N-a contat ca locuiam intr-un apartament cu alte 6 persoane, ca nu avem bani sau bradul de Craciun are CD-uri atarnate in loc de globuri. Eram fericiti.
Impreuna am avut vise, am muncit si le-am trait. Visele noastre au fost intotdeauna marete, mi-a placut sa avem realizari de care putini sunt capabili, le-am atins si am capatat experienta cu ele.
Ne-am casatorit si am avut o nunta de vis, s-a vorbit de ea si peste sapte ani.
Am construit afacerea care ne-am dorit-o si am facut bani mai multi decat ne-au trebuit.
Ne-am dorit un copil si a aparut Denisa. Un miracol. Copilul care se potriveste cu toata povestea noastra de dragoste, cu caracter minunat, frumusete ce-ti aduce caldura in suflet si inteligenta precoce ce te face sa-i respecti personalitatea.
Am trait toate aceste vise si intr-o singura zi au fost spulberate. Este mai usor de suportat sa le ai si sa nu le poti realiza, decat sa le traiesti si apoi sa-ti fie furate.
Sunt un strigoi uitat pe pamant.
................................................................................................

Mi-a fost frica de moarte. Din momentul in care am fost contient ca voi muri oricum, ca va veni o zi cand ma voi intreba cand a trecut timpul, am prins frica de moarte. Inspaimantator, terifiant, panicant. Mi-am redus drastic timpul acordat somnului in ideea ca asa voi trai mai mult. Se spune ca mai tarziu se vor cunoaste noptile pierdute, sau ca-ti vor scurta viata. Tot acel timp care il voi pierde la sfarsitul vietii prefer sa-l traiesc la tinerete.
Apoi a venit pe lume Denisa, fetita mea. Toate acele momente de frica au disparut, nu ma gandisem la o explicatie, dar au disparut. Probabil e sentimentul ca lasi ceva din tine in lume dupa moarte.
...............................................................................................................................................................
Am incercat atat de mult sa inteleg. Poate nu e nimic de inteles, poate e in firea lucrurilor conform circumstantelor, poate n-a gresit niciunul dintre noi. Poate era inevitabil. Ca moartea.
Ne-am cunoscut cand avea 17 ani, si-a pierdut virginitatea cu mine, s-a maritat cu mine. Probabil si-a pus intrebarea: asta sa fie tot?
Imi inchipui ca a fost nervoasa pe experienta mea dinaintea casatoriei, ca apucasem sa-mi traiesc tineretea aventuroasa. Imi inchipui cum cauta ceva in vorbele mele sa o enervez, ca sa justifice intr-un fel supararea pe mine. Cand cauti sa fi suparat pe cineva si acesta nu-ti da motive, trebuie sa fie frustrant.
Este doar unul din multele scenarii inchipuite, unul din tot atatea justificari gasite. De fapt, nu conteaza motivele.
...............................................
(in curand......)
video

7. Aristocrata si comunistul

- Tati, cand te faci bine sa vii acasa?
Era sa scap paharul din mana. Mi-am facut o traditie cu Denisa ca de fiecare data cand vine la mine la restaurant sa bem in paharute mici un suc facut din sirop natural de fructe. In fiecare Duminica organizez Kids Show cu clowni si actori de la teatrul Tandarica. Cel mai interesant pentru copii este joaca de dupa spectacol. Entuziasmata de joaca cu copii, Denisa mai face o pauza pentru a bea grabita din racoritoare. Intrebarea a venit surprinzatoare si socanta. In mintea ei de copil a gasit o motivatie pentru care nu ma vede acasa cu ea. Intr-o fractiune de secunda mi-au trecut sencvential prin fata ochilor momente de la nasterea ei, cum imi puneam mana pe pieptul ei cand avea cateva luni pentru a-i verifica respiratia, cum s-a bucurat cand a descoperit gravitatia scapand obiectele intentionat, primii pasi... Mi-am revenit cu ochii umeziti, ferindu-i prea tarziu.
- Ce e, tati, te dor ochii? Lasa-ma sa-i pup sa-ti treaca.
Ma conformez inert, ca un robot. Fetita mea de patru ani si jumatate a salvat momentul, eu nu am fost in stare. A citit, a simtit jalea din sufletul meu cand mi-a pus intrebarea. Mi-a fost frica ca a doua sa nu fie: "De ce plangi, tati?". Nu stiu ce as fi raspuns. I-am multumit in suflet si am admirat-o pentru cum a stiut sa evite un moment de tristete. Nu-ti poti arata tristetea copilului tau, e transmisibila si te doare ca-l faci nefericit, fie si pentru scurt timp. Va tine minte.
Imi iubesc enorm fetita pentru ca este copilul meu. O iubesc si mai mult pentru cine este, personalitatea care se contureaza. Totodata ma ingrijoreaza ca intelege prea devreme, doresc pentru ea o copilarie fericita. Ma doare dorul ei mai mult decat dorul meu.
O privesc cum se joaca bucuroasa si simt deodata ca traiesc, simt implinire, simt bucurie, simt....fericire? Asta sa fie?
Multumesc vietii ca mi-a oferit astfel de momente.
Urasc destinul ca mi le-a furat, ca apoi sa mi le arate cu picatura, sa-mi aduca aminte mereu ce mi-a deposedat.
Denisa, fata mea, te iubesc!
...............................................................................................

(fragmente lipsa, urmeaza a fi revizuite)

Pe perioada liceului, in vacantele de vara, am lucrat sezonier ca ospatar pe litoral. Era perioada de glorie a turismului pe litoral, cu hotelurile pline de grupuri de germani, francezi, cehi, polonezi si multi altii. Nu am banuit ca acea experienta imi va folosi vreodata.
La 17 ani aveam deja o mare abilitate de a agata fetele de 19-20 ani. In vremea lui Ceausescu exista o lege prin care se interzicea legaturile cu strainii occidentali. De aceea cele mai cautate fete erau cele care erau cazate la parter si etajul unu. Daca aveai abilitati sportive mergea si etajul 2. Pentru ca Militia facea cateodata actiuni in hotele pentru a descuraja astfel de "legaturi", iar spiritul de solidaritate intre tineri era atat de mare incat primul "retinut" striga in noapte cat il tineau plamanii: "Militia!!!".
Probabil nici militienii nu doreau atat de mult sa ne prinda, altfel ar fi stat sub balcoane si le-am fi cazut in brate. Actiunile lor erau mai mult de descurajare. De altfel, am fost prins de cateva ori, dar doar o singura data am fost dus in sediul Militiei, la camera 27. "Nea Cozma" m-a pus sa-mi tuguiesc degetele si m-a lovit cu bastonul pana nu le-am mai simtit. L-am urat, l-am urat pe el si tot ce reprezenta uniforma de securitate. In momentul respectiv nu am inteles ca de fapt ma salvase de o amenda penala ce era trecuta in cazier. Ori era doar o rabufnire; in urma verificarilor descopereau ca sunt minor si nu au ce-mi face.
In statiunile de pe litoral existau cateva discoteci care aveau programul prelungit fata de cele normale; celelalte inchideau la ora 23.00. Intrucat intrarea si vanzarea erau in valuta, accesul era exclusiv pentru occidentali. Bineinteles ca nu era o piedica pentru mine, intotdeauna se gasea cine sa-mi plateasca intrarea. Si nu eram banuit pentru ca hainele purtate si gesturile le aveam occidentale.
La fel cum te saturi de o mancare buna ce o servesti la zece mese consecutive, atat de satul de nemtoaice, austriece si norvegience eram dupa 3-4 saptamani de vara. Franceza nu stiu deloc, mi-era incomod sa conversez in "limba gimnastica", cum o denumeam noi. Dupa care ma concentram pe facut bani, de fapt asta era scopul muncii sezoniere. Cumparam de la grupurile de polonezi, cehi sau sarbi diverse produse prohibite si le comercializam "la negru", adica prin contrabanda. Tigari, cafea, parfumuri, deodorante, sapun, diverse produse de provenienta occidentala, normale si banale acum. Sistemul de vanzare era foarte eficient, se facea din om in om, toti erau complici fara sentimente de vina, facea parte din necesitatile de supravietuire.
Intr-una din seri, fara chef si mai mult din obligatie, am insotit doi norvegieni la Discoteca Paradis din Jupiter. Fac inventarul la populatia feminina din interiorul discotecii si invit la dans singura persoana care mi-a trezit interesul. Un obicei vechi de pe vremea magnetofonului, te duceai la masa fetei si o invitai la dans, la un "bluess". Si, totusi, un obicei cu un impact social pozitiv foarte bun. Iti placea de o fata, asteptai randul melodiilor lente (era o regula respectata: dupa un rand de melodii ritmate de dans, cand prospectai terenul, urma o serie de melodii lente "bluess"), te duceai la masa respectivei si o intrebai daca danseaza. Cu tine, bineinteles.
Nici cu tineretul de azi nu mi-e rusine, am fost intr-o zi la Mall si in timp ce mancam am constatat, studiind oamenii, un fapt care m-a surprins. Adolescentii deschid semnalul "bluetooth" la telefonul mobil si dau cautare dupa alte telefoane mobile denumite in functie de sex si "nick". Dupa care isi transmit mesaje fara sa-i coste, iar dupa un anumit timp isi pot dezvalui locatia, la ce masa isi beau sucul sau mananca shaorma. Probabil mai sunt si alte metode despre care nu stiu.
Primul semn a fost cand capul blond, cret si dragalas din fata mea nu prea intelegea ce vreau. I-am explicat iritat ca o invit la dans. Alt ten, alta carne, alt stil cosmetic, alt zambet. Chiar si alta engleza, corecta si cantata. Cum o cheama?
- ......amila.
A plecat un sunet din gatul ei de parca si-ar fi curatat gatul si ar fi vrut sa expectoreze. Am auzit c,h,r,toate trei la un loc si restul ".....amila". Explica-mi, fata, cum se scrie? Aaa, CAMILA.
- Nu.- ma corecteaza ea. C,H,R...amila. C,H,R...amila!

Dar mi-am pierdut concentrarea. Doi ochi albastrii ma priveau si cautau sa gaseasca in privirea mea confirmarea ca am inteles. Indiferent de ce as fi spus, in ochi mi-a cautat confirmarea. Privirea ei mi-a oprit respiratia, la cat de plictisit am pus intrebarea, mai mult din curtoazie, nu s-a asteptat ca eu sa devin costernat sa o descoper. Apoi mi-a zambit senin si sincer, un zambet frumos de reclama. Numai ca privirea m-a rascolit, mi-a inghetat sangele in vene, iar zambetul m-a topit.
De unde e? Din Danemarca. Stop, noutate... Asa se explica. De ce nu e in Caraibe, Bermuda sau Majorca?
Dupa dansul care i s-a parut atat de ciudat m-a dus la masa ei si mi-a facut cunostinta cu prietenii. C,T,H,S,B,R,iar H, foarte mult H si R... Numele lor. Daneza e o limba grea, instinctual am crezut ca ma vor scuipa, de isi curata toti gatul. Dar engleza era impecabila.
..........................................................................

Am fost cu Camila toata vara aceea. A plecat acasa la sfarsitul sejurului si s-a intors singura pentru inca doua saptamani.
Mi-a corectat engleza si limba. Asa cum ascultatul postului Europa Libera era prohibit, si sexul oral era prohibit. De altfel, daca despre o fata se stia, se banuia ca a facut dragoste cu cineva, era privita ca o stricata, ca un bun deteriorat. Daca se auzea ca a facut sex oral, evitai si sa o privesti in ochi.
Ne-am descoperit reciproc, am descoperit parfumul senzualitatii. Sau cat de curat si apetisant poate fi un corp lucrat, ingrijit. Am aflat cat de mult erotism exista in a te concentra pe 2 mm patrati de corp.
Deosebita incat se lasa liniste cand intram cu ea in locurile in care ne distram noi, localnicii. Nu ne mai duceam in cele pentru straini, se simtea mai bine printre prietenii mei. Initial am banuit ca sunt doar o aventura a unei aristocrate ce si-a descoperit spiritul rebel. Doar eram dintr-o tara comunista si ea facea parte din aristocratia daneza. Atunci nu intelegeam deosebirea, am fost educat ca toti oamenii sunt egali. Dar unii sunt mai egali decat altii, mai ales dupa filajul securitatii asupra familiei ei.
Dupa al doilea sejur a urmat al treilea pentru vara aceea, dar de data aceasta Camila a venit in Romania cu parintii ei. Nu ma pricepeam la autoturisme, nu era pasiunea mea, aveau o masina superba, neagra toata. Preferam sa nu urc in ea si ei stiau ca pot fi arestat de securisti doar pentru ca i-am cunoscut. Sau din contra, poate deoarece faceau parte din aristocratia daneza am fost lasat in pace. Sau pentru ca eram minor?
Inca eram minor, ceea ce Camila si parintii ei nu stiau.
Veneam de la lucru si am vazut masina in fata blocului, pe bulevardul principal unde locuiam. Am recunoscut-o, dar n-am crezut. Si totusi, mama m-a intampinat vesela ca avem musafiri, numai ca nu poate conversa cu ei. Saraca, nu a inteles ca aristocratia daneza venise acasa la noi sa discute despre casatorie...
Socant pentru mine, socant pentru ai mei, socant pentru Danemarca.
In mintea mea din vremea aia nu era socant decat un singur gand: cum sa ma insor cand eu nici nu am intrat si terminat Facultatea?!




video
video

6. Puterea dragostei

Cateva luni bune nu am fost acasa, este plina de amintiri. Cu toate ca n-am consumat, mi-au taiat alimentarea cu energie electrica. Astfel ca ajung acasa noaptea cand e intuneric, e ca si cum as intra in casa legat la ochi ca lucrurile ce ne erau comune sa nu ma orbeasca. E primul pas.
Multe intrebari au ramas fara raspuns, am crezut ca timpul va elucida toate nelamuririle mele. A trecut timp si inca sunt nedumerit; daca as avea confirmarea ca decizia ta ti-a adus o schimbare in bine - sacrificand astfel stabilitatea emotiva a copilului nostru - as intelege si ti-as dori fericire, asa macar voi sti ca toate aceste suferinte au un rost.
..................................................................................
In ultimii nostri ani ne-am pierdut magia sexului bine facut. Ajunsesem sa facem sex cu rusine. Initial am crezut ca ceva s-a intamplat cu mine, am pierdut ritmul, am imbatranit si nu mai sunt atractiv. Din ziua in care m-am hotarat sa nu mai sufar dupa tine am constatat la fiecare femeie cucerita acea pasiune care tie ti-a disparut. N-am fost convins de la inceput, de aceea m-am incercat pe cat mai multe categorii: pasional-sexuale, inteligente-romantice, rational-sfidatoare, delicate-dependente de adrenalina...
Am ajuns la o singura concluzie: nu m-ai mai iubit.
..........................................................................

O femeie iubeste alta femeie altfel decat iubeste un barbat. Intre ele se inteleg altfel, se deschid total. Pasiunea intre doua femei este mai intensa, poseda si sunt posedate in acelasi timp. De aceea si suferinta unei despartiri este mult mai mare.
Sansa vietii mi-a oferit ocazia sa invat cum se face dragoste de la un astfel de cuplu. In primul rand intre doua femei nu te grabesti si nu-ti pierzi capul; te impart fara egoism, te ofera una alteia cu atata rabdare incat focul pasional se transforma intr-o degustare senzoriala. Ele cunosc mai multe despre sine decat as putea cunoaste eu, iar bisexualele au avantajul de a cunoaste cum sa posezi o femeie din punctul de vedere feminin. Desavarsire in arta de a darui si a primi.
Inarmat cu astfel de cunostinte, pe la 21-22 de ani ma credeam conducatorul jocului in orice relatie. Pana m-am lovit de cineva care reusea acest lucru natural, nestudiat. Si culmea, la varsta teribila in care ma hotarasem ca nu mai implic sentimente.
Sexul cu Corina: o calatorie in lumea senzoriala, cu incredere totala. Nu frumusetea m-a atras la ea, ci feminitatea. Modelul unui manechin, inalta, orice haina se aseza bine pe ea. Acestea nu contau prea mult, ca n-am fost subjugat de frumusetea ei, ci de gandirea, sexul cu ea, curajul si nerusinarea ei. Am facut dragoste in toate locurile posibile, fara a fi vulgari.
Am ajuns sa ne iubim intr-atat incat eram atenti pana si la rasuflarea celuilat, incercand sa ne intelegem din asta trairile. Doream sa stim tot, fiecare despre celalalt. Departarea de cativa pasi era deja o despartire, ca apoi sa ne bucuram de intalnire. Dependenti unul de celalalt. Totul ar fi fost perfect daca nu o uram in acelasi timp. O uram pentru aceeasi dependenta. Si pentru o poveste mai veche. In final, incercand in mod lucid sa diminuez aceasta dependenta, ne-am despartit.
Ne-am iubit... Atat de total incat am gasit-o in coma la Spitalul de Urgenta din Constanta. Corina mea cea inteligenta, curajoasa, realista, parea ca apelase la un gest copilaresc. Mai tarziu, intreband-o, n-a reusit sa inteleaga cum a ajuns in starea asta, mi-a explicat ca a luat o pastila, doua pentru ca o durea foarte tare capul, restul nu-l mai stie.
La spital am dat de mama ei care mi-a reprosat ca i-am omorat copilul. Corina in coma! - imi exploda creierul. Fiind in transa m-am intins langa ea si i-am vorbit la ureche, nu mai stiu ce, i-am vorbit cu dragoste si durere. A fost prima experienta din viata mea cand am descoperit puterea dragostei; Corina a deschis ochii din coma de gradul IV si mi-a soptit: "Ia-ma acasa!"
Am dus-o in brate la masina. Acasa am ingrijit-o, am hranit-o, am amuzat-o timp de o saptamana, izolati de restul lumii, fara sa iesim din casa. Apoi, dupa prima tura de serviciu, am gasit casa golita de amintirea Corinei, orice lucru care amintea de ea disparuse.

Cand scriu aceste randuri imi dau seama ca imi doresc nespus s-o revad. Sunt foarte curios ce mai face, mi-as dori s-o stiu fericita. Am trait, visat si gustat impreuna 3 ani, cei mai frumosi din viata mea.




video



Don't speak
I know just what you're saying
So please stop explaining
Don't tell me cause it hurts
Don't speak
I know what you're thinking
I don't need your reasons
Don't tell me cause it hurts

5. Nu servim alcool minorilor !

Am deschis ochii si am constatat ca au trecut 3 luni. Ieri pentru mine a fost acum 3 luni, nu stiu ce s-a intamplat cu mine intre timp.
Am primit citatia de divort ieri, o hartie care ar fi trebuit sa ma insulte. Ma uit la ea rece si mai mult mi-e ciuda ca ma simt batran, am trait o viata cat pentru trei. Hartia asta face parte dintr-o alta viata, o simt atat de departe de parca a fost a altuia.
Am muncit ca un nebun sperand asijderea ca oboseala sa fie o relaxare psihica. Deschid ochii si ma intreb unde este ziua mea de ieri...

Incerc sa-mi aduc aminte despre mine... Nu reusesc, singura imagine care-mi persista in minte este fetita mea Denisa care mi-a soptit la ureche: "Oh, tati, de mult nu te-am mai vazut. Unde ai fost? Te iubesc." Lacrimile mi s-au oprit in gatlej si brusc nu am mai avut voce. Cum sa fac un copil de 4 ani sa inteleaga ca este tot rostul meu pe lume? Cea mai mare suferinta a mea este de cand am inteles ca va avea o viata schimbata.
In ziua cand am dus-o la Mall si mi-a cerut la toaleta m-am oprit nedumerit la cele doua intrari: "Femei" si "Barbati". In final am rugat o femeie straina sa-mi ajute fetita; atunci am inteles ca asa va fi de acum inainte. Copilul nu poate avea doua educatii, doua tabieturi, doua randuri de haine. Nu este sanatos pentru formarea lui psihica. Unul din noi doi trebuie sa fie doar vizitator, altfel contradictiile ne vor invrajbi. Vrajba la care copilul va fi martor.
Pentru mine te-am iertat, pentru ca te iubesc mai mult decat te urasc.
Pentru ce ai facut cu fetita noastra, cu egoismul tau, n-am sa te iert. Imi iubesc fetita mai mult decat te-am iubit vreodata, si faptul ca mi-ai furat privilegiul de a participa la obiceiurile ei, la educatia ei, la visele ei... n-am sa iert niciodata. Posibil ca am sa accept doar, pentru binele ei.
Sunt curios cand o sa incepi sa regreti deciziile egoiste luate sub influenta circumstantelor si persoanelor de moment.

.........................................................................

Indragostit pentru prima data... Tin minte ca la 14 ani m-am indragostit pentru prima data in viata mea de o vecina care era in clasa cu mine. Primii fluturi din stomac. In fata blocului aveam gasca noastra, sef de gasca exact fratele Clementinei, ai carui ochi erau pe retina mea zi si noapte, cand faceam antrenamente, cand mancam, cand mergeam la scoala.
Fratele ei era mai mare cu 4 ani. Intr-un octombrie a plecat in armata si a facut un chef de adio, unde am fost invitati toti baietii din gasca. Si cum se intampla la orice chef de la inceputurile adolescentei, am facut o groaza de concursuri prin a ne demonstra capacitatea de a bea alcool si a face genoflexiuni in pauza dintre sticle. Cert este ca in ziua asteptata de mine, cand am vrut sa-mi declar sentimentele Clementinei, m-am imbatat atat de tare incat "s-a rupt filmul". Cand m-am trezit, ceilalti dormeau pe jos, iar eu in acelasi pat cu ea, imputit de bautura si foarte ud. Intai am simtit mirosul, apoi caldura dintre picioare. A deschis si ea ochii, care in prima secunda mi-au zambit si in celelalte de dupa s-au incruntat intr-o expresie de ironie si greata:
- Ce faci, ma, te-ai pisat pe tine? In patul meu?
Si a cazut cerul. "Nu se poate, e un cosmar!"- mi-am dorit. Si in fractiunea urmatoare eram afara alergand spre casa, cu lacrimi de ciuda in ochi.
Ajuns acasa, dupa prima betie din viata mea, mama m-a pus sa schimb locul mobilei in casa, sa bat covoarele, ale noastre si a altor doua vecine, si sa fac meditatie la matematica cu baiatul natang al unei colege de servici.
.......................................................................................................................




video

video

4. Fara cuvinte...

Doua persoane care se iubesc si traiesc mult timp impreuna ajung sa semene in gandire. Noi doi am ajuns diferiti; eu imi sunt martor ca te-am iubit.
Ieri te-am revazut dupa un alt moment de rascruce din viata mea. Poate din aceasta cauza te-am privit cu ochi neutri si ma intreb daca asa ai fost tot timpul ori asa ti-ai dorit sa ajungi.
Gesturile si vorbele doar de eticheta, subiectele banale tratate cu importanta exagerata, tonul vizibil diplomatic - mi-au dezvaluit o "tu" atat de falsa incat ma intreb daca de fapt ti-a lipsit curajul sa traiesti. Marile noastre disensiuni au fost pentru deciziille mele de schimbare, rutina iti place, iti da o senzatie de confort. Numai ca lucrurile bune nu tin la nesfarsit, raman bune pana te plictisesti de ele, pentru a le inlocui e necesara o schimbare spre mai bine; iti trebuie curaj sa traiesti. Singurele lucruri bune de care nu te plictisesti sunt cele pe care le iubesti.
...............................
Am avut succes la femei. Si ele la mine.
Un eveniment important a facut sa reconsider viata aventuroasa pe care o duceam. Inainte de a pleca in armata iubeam o fata descoperita de mine pe vremea cand avea 16 ani, o frumusete adolescentina. La prima intalnire am fost surprins de firea rebela, justificata de mediul din care facea parte. O lebada intr-o mocirla, am considerat ca este de datoria mea sa conserv puritatea ei sufleteasca. I-am respectat virginitatea timp de aproape doi ani, ducand o viata duplicitara: una pe timp de zi si o alta pe timp de noapte plina de aventuri.
Pasionat de dragostea pe care i-o purtam, m-am cumintit si am horarat ca o iubesc atat de mult incat sa asmum relatia. Apoi am plecat in armata si in momentele grele de pe Sorogari era gandul frumos in care m-am refugiat. Lovitura a venit crunta, cu lacrimi in ochi mi-a dezvaluit ca a cunoscut pe altcineva.
M-am refacut greu. Incercand sa uit mi-am umplut timpul doar cu aventuri de-o noapte, uneori mai multe intr-o zi. Dupa un timp am fost cautat de fosta iubita pentru a-mi spune cat de mult a gresit. Deja eram vindecat, am incercat de dragul vremurilor trecute dar nu a mai fost posibil, dezamagirea lasase deja urme adanci in sufletul meu.
Dupa trei ani m-am intalnit cu sora ei care mi-a dezvaluit in final ca am un baiat de doi ani, pe nume Madalin. Conditia cu care mi-a dezvaluit a fost sa raman in anonimat pentru ca mama s-a casatorit si copilul stie ca altcineva e tatal, ori ceva de genul asta. La o discutie cu mama copilului am fost rugat sa inteleg ca stric armonia familiei daca nu las lucrurile asa. Mi s-a cerut ceva, am respectat.
La 25 de ani am aflat ca la 23 am devenit tata si nu am posibilitatea de a-mi vedea copilul, o cruce purtata in inima mea pana in prezent, in 13 ani cred ca am vazut baiatul o singura data, cand avea 5 ani.
Fata de persoanele iubite n-am tinut niciodata secret acest fapt, si cu toate ca si eu am fost cel care a suferit, probabil ca doar eu am fost acuzat de starea lucrurilor.


3. Spartanii

Imi doresc sa iert…
Situatiile care aduc nefericire devin obsesive, pun stapanire si pierzi controlul. Trecerea timpului devine neobservata fara ceas. Inainte nu purtam ceas, il masuram prin viata traita. Daca iertarea poate reface echilibrul, doresc sa iert.
Nu cred in semne divine pentru ca nu cred in divinitate. O fractiune de secunda a facut diferenta intre viata si moarte. Accidentul venea neprevazut, constient de neputinta mea am fost surprins ca nu mi-e frica. Apoi in ultimul moment nu s-a mai intamplat, cineva din cealalalta masina a tras volanul. Stupefiat m-am dat jos din masina la marginea drumului ca sa inteleg cele intamplate, la cat de aglomerat era traficul ma intrebam cum a ajuns un bolid la peste 160 km pe ora sa traverseze fara control doua benzi de sosea si sa ajunga pe contrasens pe prima banda. Timpul mi-a mai dat o sansa, a mai existat acea fractiune de secunda. M-am urcat in masina alt om, hotarat sa iert.



I clasa a VI-a m-am calificat la Olimpiada pe tara la matematica, surprinzator pentru oricine, chiar si pentru mine. Fara a mi se acorda o atentie deosebita, fara a invata acasa. Pur si simplu am participat la etapele anterioare si am fost instiintat de calificare in timpul orei de biologie. Fiind mandru de perfomanta l-am trimis pe tata la scoala, la sedinta cu parintii unde urma sa afle vestea. Pentru ca era constient de nivelul lui, intotdeauna se aseza in ultima banca. Stia ca n-aude bine si se multumea cu prezenta, prin aceasta isi dovedea datoria de parinte. Cand s-a mentionat numele de familie si toate privirile s-au indreptat spre el s-a ridicat in picioare cu o atitudine care sa nu dea de gol faptul ca nu stie despre ce-i vorba. La intoarcerea acasa a scos suparat cureaua si m-a altoit ca alta data sa nu-l mai fac de ras si sa fie ridicat in picioare din cauza mea. In acel an am luat locul 3 la Ramnicu Valcea devenind un reprezentant olimpic al tarii la matematica pentru Balcaniade. Primaria orasului a organizat o festivitate la Casa de Cultura pentru a imi inmana o diploma de cetatean de onoare al orasului. Toata consideratia care a urmat m-a facut sa iert bataia primita determinata de o confuzie.
Astfel am reusit sa intru la cel mai bun liceu din oras, in clasa de matematica-fizica. Pentru ca avea cei mai buni profesori era clasa cea mai ravnita, mai ales datorita traditiei prin care toti elevii intrau la facultate dupa terminarea liceului. Colegii mei erau numai copii de profesori, medici, de familii cu situatie materiala buna. Baiatul primarului imi era coleg in ‘Cercul de matematica’ si invatam impreuna. Pentru ca la mine acasa nu puteam invata - cartierul meu, Micul Liban, fiind prea sinistru – in fiecare zi eram oaspete in casa primarului. In final acesta a aranjat familiei mele o repartitie intr-un apartament cu patru camere in cel mai nou bloc din oras, in centru, si am devenit vecini. Micul Liban a devenit doar o amintire.
Situatia materiala nu-mi permitea sa tin pasul cu colegii, nu puteam merge in tabere cu ei, excursii, nici macar la cofetarie. Cu dorinta de a fi in pas cu ei mi-am organizat prima mica afacere, am inchiriat sala de sport de la Casa Tineretului si am organizat cursuri de arte martiale. Pentru ca duminica ofeream elevilor mei meditatii gratuite la matematica, in scurt timp am reusit sa adun o suta de elevi de diferite varste, era necesar sa tin doua sau trei antrenamente pe zi. Castigam pe luna mai mult de sase ori salariul lui tata. In acelasi timp am reusit sa organizez o discoteca exclusivista, unde parintii isi puteau lasa copii fara grija. Am deprins o atitudine de lider, era singurul fel prin care tineam controlul asupra celorlalti. Am invatat ca a fi lider inseamna mai intai responsabilitati.

Cand ceilalti colegi erau preocupati cu pregatirea pentru examenul la facultate eu deja eram satul de expresiile : ‘Eu nu muncesc sa te distrezi tu la facultate !’ ; ‘Nu esti in stare de nimic, la varsta ta deja imi castigam painea !’. Pana la urma am ajuns sa fiu dat afara din casa parintilor si sa ma mut cu chirie. La terminarea liceului am plecat voluntar in armata incalcand astfel traditia clasei ‘dotatilor’ fiind singurul elev din 36 care nu a intrat la facultate. Imi inchipui ce surpriza a fost pentru toti, unii parinti murmurau : ‘Degeaba destept daca nu-l duce capul...’
Ca sa nu ajung la parasutisti mi-am pus la bataie centura neagra in Tae Kwon Do cerand sa fiu transferat la Ministerul de Interne, cat mai departe de casa. Inainte de caderea regimului comunist exista USLA, Unitati Speciale de Lupta Antiterorista, o unitate de elita a trupelor de securitate. Nesansa a facut ca eu sa ajung aici imediat dupa evenimentele din 1989, cand eram vazuti pe strada populatia striga cu ura dupa noi : ‘Huoooo, voi ati tras in noi pe 22 !’. Am fost ascunsi in unitatile de pregatire, n-aveam voie la invoiri, la vizite.
Cand am plecat de acasa m-am prezentat la o unitate de ‘scutieri’ din Iasi. La poarta am fost anuntat ca sunt asteptat de un locotenent-major de la Brigada Antiterorista, BgA fiind noul nume al fostei USLA. M-a masurat din priviri si m-a lasat interzis :
- Tu esti tatarul de la Constanta? Credeam ca esti mai mare...Hai ca te asteapta capitanul cu pregatirea de lupta.
In anticamera unei sali de studiu doi zdrahoni sprijiniti de un fiset metalic au avut aceeasi unitate de masura in privire :
- Tu esti tatarul de la Constanta? Credeam ca esti mai mare...Ai dat de dracu’, te asteapta baietii la unitate sa verifice ce poti. Mi-e greu de tine ca nu prea pari rezistent.
In sala de studiu la un birou eram asteptapat de capitanul cu pricina, probabil specialistul in masuratul din privire :
- Tu esti tatarul de la Constanta ?
- Stiu, credeati ca sunt mai mare...Am invatat asta despre mine in ultimul sfert de ora.
Probabil i-a placut raspunsul meu ca am fost acceptat in BgA. Numai ca voi sta o perioada scurta cu ‘scutierii’ pana la juramant. In seara aceea, la unitatea de pe Sorogari, imprejmuita pe o raza de 9 km cu sarma ghimpata pentru a opri accesul din exterior si a pastra secretul unitatii, am trait momente de spaima. La fiecare zece minute auzeam un tropait de bocanci pe hol, in tandem, si mi se striga :
- Tatare, fii pregatit ca venim. Daca rezisti zece minute fara sa mori esti de-al nostru.
In camera care eram incartiruit mai tremurau de frica opt bibani si cu caporalul noua. Pana si acesta care era ‘batran’ ofta la fiecare secunda plangandu-se ca uneori si cei aflati in preajma o mai iau pe carca de la antiteroristi. Apoi la zece minute rasuna iar pe hol tropaitul bocancilor :
- Tatare, mai e juma de ora pana la stingere. Venim, pregateste-te.
Cand s-a dat stingerea am auzit pasul cadentat al armatei romane pe holuri. Veneau antiteroristii sa-mi zdrobeasca demnitatea. Am daramat doua fisete metalice blocand usa, am deschis fereastra, m-am agatat de pervaz, m-am balansat si am sarit de la etajul doi al cladirii. Totul ar fi fost bine daca cei din corpul de garda nu intindeau afara sarme de agatat rufele la uscat. In intuneric nu le-am vazut cand mi-am planificat fuga, asa ca am agatat cu picioarele o sarma intinsa care m-a rasucit cu capul in jos si am aterizat infipt in butucul unei vite-de-vie. Cu capul spart si fata plina de sange m-am refugiat intr-un foisor de garda. In mijlocul iernii, dezbracat, imi auzeam dintii cum se lovesc, mai mult de frica. Dupa doua ore m-am dus direct la camerele antiteroristilor sa-i intreb daca au trecut cele zece minute. N-am primit nici un raspuns, nu m-a bagat nimeni in seama, erau mai preocupati de jocul de poker. Pana la urma unuia i s-a facut mila de mine :
- Niculae, da-i lui asta o cana de vin fiert ca sa nu-i mai tremure dintii ca este constantean de-al tau.
Respectul care l-am citit in ochii lor m-a linistit. In scurt timp aveam sa devin lider, sa fiu desemnat cu pregatirea de lupta. Daca nu ar fi tabu as avea ce povesti : am suferit de foame, de frig, de oboseala. Tin minte ca plecam in misiune si venea capitanul la masina de interventii si ne monta inainte :
- Baieti, stiti unde mergeti ?
- Da, domn’ capitan.
- Sa-mi aduceti fiecare cate o mana si un picior.
Am prins Mineriadele in prima linie, cu gloata aruncand borduri in noi. In perioada imediata dupa Revolutie tranzitia a afectat si armata, nu au fost fonduri suficiente pentru a hrani militarii. Putini oameni stiu adevaratul sens al expresiei : ‘a suferi de foame’. A fost prima data cand am plans neputincios de foame.

Dupa armata am fost angajat in Politie, mai exact la Politia de Frontiera. In timp ce eram la scoala de politie din Slatina am venit intr-o permisie acasa, nu-mi mai vazusem parintii de aproape doi ani. Aproape de casa mea, in mijlocul noptii un barbat batea animalic o femeie. Spiritul justitiar de politist m-a facut sa intervin si dupa ce i-am despartit am fost socat sa descoper ca acel barbat si acea femeie erau parintii mei.



video

2. Rafet

M-am trezit dimineata plangand. Dupa un vis dramatic te trezesti de suparare dar constati fericit ca a fost doar un vis. Se spune ca dupa un vis urat ai o zi fericita.
Eu am fost bucuros patru secunde ca a fost doar un vis. Apoi dezamagit, am realizat ca am visat ce traiesc; visul urat continua si dupa trezire, ziua mea revine tragica.

................................

La 6 ani, cand am inceput scoala, s-a nascut sora mea Seila. Dupa un an mama a terminat concediul de maternitate si a reinceput serviciul, in timpul zilei noi copiii eram lasati la bunica Ukanani. Tin minte ca sora mea nu inceta din plans decat daca dadeam o reprezentatie artistica dansand si cantand toate melodiile care le stiam. O asezam intre perne sa nu cada si cand oboseam cantand inventam un spectacol cu teatrul de papusi. Papusile folosite erau doua perechi de ciorapi.
Mai apoi, pe la 10-11 ani invatasem cum se prajesc cartofii, se face omleta, cum sa aprind aragazul si sa-i dau de mancare surorii mele care ramanea in grija mea. Cand ceilalti copii erau afara la joaca stam in casa citindu-i povesti surorii mele sa adoarma la pranz. Apoi ma duceam tiptil la bucatarie sa incalzesc ciorba celeilalte persoane aflate in grija mea: bunicul din partea tatalui. La 82 ani acesta era deja senil si pentru ca ma luptam o ora cu el sa-l conving sa manince nu l-am iubit niciodata. Sau asa am crezut. Am continuat sa am grija de el pana am terminat liceul si cand eram in armata a murit. Surprinzator, am plans cu multa tristete chiar daca lacrimile imi inghetau pe obraji in frigul de pe Sorogari.
Toate aceste responsabilitati m-au indepartat de socializarea cu ceilalti copii; privind acum in urma inteleg ca a fost mai bine deoarece anturajul din fata blocului nu era tocmai bun. Jucam fotbal in fata blocului, cand se lasa seara jucam un fel de "de-a v-ati ascunselea" pe langa masinile parcate la Gara. Uneori cei mai mari ne cereau sa ne dovedim curajul si eram trimisi in misiune sa spargem masinile parcate si sa furam casetofoanele. La varsta aceea am crezut ca e un alt joc.
Din fericire resposabilitatile mele m-au indepartat de ei, cand aveam 14 ani, intr-o singura zi, sapte dintre ei au fost inchisi la scoala de corectie pentru talharie si viol asupra unei turiste germane.

Pentru ca eram nevoit sa stau mai mult in casa imi gasisem o noua activitate. Nu mai tin minte in ce conditii, pentru ca erau interzise de comunisti, gasisem o carte de Karate-do. In fiecare zi aplicam in fata oglinzii lovituri, parari, tehnici de picior, exersand acelasi procedeu de sute de ori intr-o zi. Antrenamentul de mobilitate si conditie fizica il dusesem la extrem si dura mai mult de doua ore. Dupa 2 ani corpul meu rahitic s-a corectat. Imi placea atat de mult incat la 13 ani mi-am legat de picioare jambiere de plumb si le-am purtat neincetat mai mult de un an. Cu ele la picoare dormeam, alergam, mergeam la scoala.

In fata blocului eram terorizati de vecinul de scara Rafet, un tigan turc mai mare decat mine cu 2 ani. Mama ma trimitea la cumparaturi la piata si din putinii bani ramasi cumparam halvita sau mere invelite in acadea facute de tigancile ce le vindeau insirate pe trotuar. Dupa ce am incetat sa mai cumpar deoarece Rafet le lua "cu japca" pe toate, acesta a trecut la nivelul urmator: ne confisca restul ramas de la cumparaturi.
Intr-o zi n-am mai rezistat si am ripostat. Dupa ce mi-a dat o palma am lasat sacosa cu cumparaturi deoparte si l-am provocat. S-a adunat tot cartierul, mama la etajul patru zicea ingrijorata ceva la fereastra de la bucatarie, dar eu nu l-am vazut decat pe Rafet. S-au strans inclusiv si barbatii tigani care jucau pe bani "Licitatie" la colt si beau "Ochii lui Dobrin". Bineinteles ca printre ei era si tata.
Anii de antrenament m-au ajutat si l-am dovedit pe Rafet din primele lovituri de picioare castigand astfel respectul cartierului tiganesc de la Gara, numit si "Micul Liban". Dar atunci n-am inteles ca o alta persoana s-a simtit amenintata de mine: Tata. N-am inteles ca zilele cand o batea pe mama si eram izgoniti la bunica s-au terminat.
Dupa acea victorie cand ma duceam sa alerg seara pe plaja ma simteam ca Rocky Balboa, tigancile si copii ma incurajau. Nu m-am mai simtit copilul rahitic.

Neacceptand cartierul in care locuiam am ajuns sa joc fotbal intr-un alt cartier cu Gicsy, Marcu, Adi Barbu si altii. Printr-o intamplare am cunoscut un grup de practicanti de arte martiale, baieti cu 4 ani mai mari decat mine. Gabi Sidere, Andrei Trifu, Sam, oarecum celebri in lumea artelor martiale din Constanta, educati, cu o cultura generala vasta. Am fost bagat in seama nu pentru perfomantele mele sportive, ci pentru ca eram olimpic la matematica si castigasem premii la Balcaniade.
Acesti prieteni mi-au educat adolescenta, m-au invatat cum sa vorbesc fetelor, cum sa ma organizez, cum sa dansez deoarece doi dintre ei erau membri la Total Dance in Constanta. Cu Gabi Sidere mergeam la pas de la plaja din Mangalia pana in Olimp si pe drum exersam intrand in vorba cu toate fetele frumoase.
La 16 ani am plecat impreuna la munte cu o tabara de studenti la Izvorul Muresului unde am cunoscut numai fete cu patru ani mai mari decat mine. Dupa doua zile o fata blonda imi dadea in carti ghicindu-mi ca: "in seara asta te vei culca cu o fata blonda". N-a ghicit bine pentru ca dupa ce mi-am declarat varsta a adormit in bratele mele dupa trei ore de plans, dupa care am plecat la discoteca, bineinteles.




video

1. Bunica mea, Ukanani

Copilaria mea e atat de pierduta in ceata incat ma intreb daca am avut-o vreodata. M-am fortat sa uit amintirile cu care nu am fost de acord; ma uit in urma si vad ca nu prea a mai ramas nimic.

Pana la 7 ani nu am nici o amintire. Prima amintire o am de cand am fost anuntat ca ne mutam la bloc, pentru mine la varsta aceea a fost ca o trecere la lumea civilizata. Mai tarziu aveam sa constat ca am trecut doar in alta lume. Si daca vreau sa fiu corect cu mine: cu adevarat prima mea amintire este de la curte cand tata a lovit-o in cap pe mama cu un ceas de masa, acuzand-o ca e vina ei pentru ca m-a nascut rahitic.

Comunistii au construit la marginea orasului o enclava din blocuri de 4 etaje unde au mutat tot ce era rau in "Cartierul de Vest", ulterior desfiintat. "Cartierul de Vest" era populat cu o specie de tigani musulmani - tiganii turci - care aveau nume turcesti si au fost toti mutati la bloc in zona "Garii". Datorita numelor noastre am fost repartizati in blocul C5, la ultimul etaj, in vecinatate cu etnia tiganilor turci si a infractorilor proveniti din familiile sarace parvenite din satele defavorizate ale tarii, obligati de regimul comunist sa lucreze la santierul naval. Vecinul meu de la parter isi tinea calul iarna intr-o camera transformata in grajd.
O perioada n-am simtit impactul acestei mutari, mare parte din timpul zilei mi-o petreceam la bunicii din partea mamei, cat timp parintii mei erau la munca. Tata lucra ca sofer pe o masina de marfa la Sanatoriul Balnear, iar mama ca spalatoreasa in acelasi loc. Din cand in cand, numai cand era beat, pe tata il apuca dorul de parintii lui, ne suia in masina si gonea cu viteza cale de 24 de km prin intuneric la satul natal. La varsta mea constientizam ca viteza era prea mare pentru cat a baut si ajungeam la destinatie crispat de frica. Inconstient am ajuns sa-mi urasc bunicii din partea tatalui, fara vina lor, si cel mai mult am urat soferia. Nu am permis de conducere.

Mi-am iubit bunica foarte mult, de fapt mama mamei mele. Pentru ea n-a contat ca sunt rahitic, in ochii celorlalti citeam un sentiment sentiment de mila care ma descuraja. Cel mai bun prieten al meu a fost cainele meu Tarzan care pazea casa bunicilor si ma insotea seara, traversand tot orasul, sa ma aduca acasa cand tata era la baut cu prietenii de pahar tigani: Mamut, Trifoi, Ibram, Mustafa si altii. Tarzan ma apara de copii tigani care ma terorizau si ma numeau "Sakat", adica "Schelet". Intr-o vara cand am fost trimis in prima si ultima tabara medicala pentru a schimba aerul,Tarzan a murit calcat de o masina.
Dupa o consultatie la un doctor specialist acesta i-a recomandat mamei o schimbare de aer pentru mine. Pentru ca ai mei nu si-au permis, tot ce a putut mama face e sa ma duca la aeroportul din Tuzla unde am fost plimbat cu un elicopter utilitar pe verticala. Pentru a schimba aerul. Anul urmator tata a obtinut de la Sanatoriul Balnear o tabara medicala de trei saptamani la munte unde un ingrijitor cocosat imi dadea suturi in fund de cate ori ma prindea, ca sa-mi "schimbe metabolismul". Singur intre 200 de copii necunoscuti, dorindu-mi ca Tarzan sa fie cu mine, am aflat ca acesta murise.
Vara era cea mai frumoasa perioada a anului. Mi-a placut scoala pentru ca imi faceam prieteni printre colegii de clasa, dar vacanta insemna inceputul sezonului estival la mare. Bunicii mei construisera din lemn cateva camere de vara si le inchireau turistilor veniti la mare, "sezonistii" cum le spuneam noi. Ma luau la plaja pentru a ma juca cu copii lor, primeam aceleasi bunatati ca si ei. In zilele cand nu eram cu ei stateam pe langa bunica; in timpul cand "sezonistii" erau la plaja o ajutam sa le faca de mancare. Probabil de aici am prins gustul pentru gastronomie. Verile au fost cele mai minunate din copilaria mea.

Scoala primara am facut-o cu o invatatoare care acorda atentie doar copiilor de medici, ingineri, profesori... Nu m-a deranjat. Mie imi placeau foarte mult filmele, atat de mult incat sterpeleam 2-3 sticle goale din camara bunicii, le duceam la centrul de recuperare sticle unde primeam 4-6 lei pe ele. Un bilet la singurul cinematograf din oras costa 2 lei pentru randurile din fata. Intr-o saptamana rula acelasi film, de doua ori pe zi, deci un film il vizionam de cinci-sase ori pana sa paraseasca orasul. De la filme pana la beletristica nu a fost decat un pas, la 10 ani devoram cartile de aventuri si politiste.

Cand nu era vara bunica mea castiga bani din cititul in zatul de cafea, facut baclavale (cele mai bune din lume) si mere trase prin acadea. Printre clientele ei se numara si o profesoara cunoscuta de limba romana la care se plangea bunica ca toata ziua citesc si nu ies afara la joaca. Astfel a ajuns sa-mi citeasca poeziile si sa ma laude. Atunci bunica a devenit protectoarea mea fiind convinsa de: "Copilul asta va fi destept!"
Cand a murit bunica m-am intins socat la pamant si am dat cu capul de astfalt pana n-am mai simtit durerea. Bunica mea, Ukanani.
Nu este numele ei, doar eu o numeam Ukanani.