Acest blog este personal, articolele sunt scrise dupa cum imi vine, in functie de starea mea. Fara a fi revizuite, fara a fi corectate gramatical sau ortografic.

marți, 23 martie 2010

"weekender"


Activitati cotidiene, repetitive. Asteptam cu nerabdare weekend-ul, sa ne bucuram ca traim, toata saptamana lucrativa ne planuim si ne pregatim pentru sfarsitul de saptamana, cum sa-l facem mai palpitant si mai cu rost. Parca ne-am consolat ca in timpul saptamanii nu este posibil sa traiesti. Nici nu stii cand trec anii si te descoperi intr-o zi ca ai pierdut mai mult de doua treimi din viata ta. Nu ca ai fi putut face altceva, este vorba de atitudinea cu care muncesti, traiesti. Seriozitatea pentru job este un respect fata de tine, efortul pentru a realiza ceea ce ti-ai propus, sau ai de facut, sa vina in urma unei provocari personale, a intelectului si perseverentei tale. Dar nu sa devina un „task” atat de vital incat sa nu mai existe altceva, sa-ti neglijezi viata. Jobul este unealta care te ajuta sa traiesti mai calitativ, nu reduce viata ta la un job, sa devina atat de primordial incat nimic altceva nu mai conteaza: familia, nevoia de socializare, satisfacerea gustului pentru arta, etc. Unii oameni sunt atat de intelegenti incat au nevoie permanenta de hrana pentru intelect.
Intervine si dorinta de a obtine un anumit statut social, care odata obtinut iti depersonalizeaza si notiunea de distractie si timp liber. Incepi sa-ti planifici weekend-ul astfelt incat sa se potriveasca pozitiei sociale.
Nickname-ul meu, numele meu de scena, sau oricum vreti sa-i spune-ti, este Weekender. De sarbatori, de Craciun, de Pasti, in concediu, in weekend, starea noastra se schimba, suntem mai linistiti si mai dornici de viata, o gustam mai cu pasiune, suntem mai toleranti cu ceilalti. Eu mi-am propus sa traiesc asa in fiecare zi. Pentru asta nu-mi trebuie averi, potenta materiala, statut social ori timp liber, pur si simplu doresc sa pastrez in mine atitudine si starea de weekend. Weekender.
In cele mai frumoase amintiri pastrate in noi nu suntem singuri.
(Fara nici o legatura cu ce am scris, doar ca am constatat gandindu-ma la ce amintire sa dau exemplu)
Imi pare rau ca nu mai fac anumite lucruri ce le obisnuiam cu ani in urma, imi pare rau de comoditatea ce m-a cuprins, parca imi vine mai greu sa ma urnesc din loc. Imi vine greu si sa ies pe balcon sa privesc vremea frumoasa. Ieri a fost vreme frumoasa, a fost degeaba pentru mine, nu m-am bucurat de ea. Contradictie cu ce mi-am propus, dar voi invata din regret. Acum ploua, as putea urmari si ploaia, e benefica de fapt, curata aerul. Pot trage aer curat in piept? Chiar am sa o fac.
...........................................
Cu ani in urma am plecat intr-o vara cu Ana-campioana la munte in Caransebes, la Muntele Mic, in masivul Tarcului. Am luat cu noi si un pusti de 10 ani, nu imi dau seama motivele, poate am vrut sa-i ofer o amintire de neuitat, care sa-l schimbe pentru viitor, poate am vrut sa o protejez de Ana de mine, sa-i respect virginitatea.
Cert e ca am plecat intr-o calatorie aventuroasa pe crestele muntilor, „sa culegem folclor” ii spuneam noi. Fara cort, doar un rucsac cu putine haine, mai mult necesare impotriva hipotermiei in caz de schimbare brusca a vremii, un sac de dormit, trei conserve de import cu un fel de gulas de vita pe care scria „Steak” si atat, dar foarte bune. Si ustensilele necesare, toporisca, cutit, tacamauri, lanterne, etc si mai ales cate 50 pachete de tigari Carpati si cateva sticle de palinca la jumate de litru. Putina inconstienta, stiu, dar am suplimentat cu instructiunile obtinute la fiecare post de salvamont. Am comunicat traseul care il vom urma, am luat informatii despre locurile unde am putea innopta, la ce stane, cantoane. Tigarile ne-au fost de folos ca moneda valoroasa de schimb, acolo in pustietate.
Nu aveam experienta, poate am gresit sa nu avem pe cineva experimentat cu noi, spiritul de aventura e foarte imbatator. Nu existau pe atunci telefoane mobile, dar am fost uimit ca toata zona auzise de noi, angajatii intreprinderilor forestiere, culegatori de manatarci ori ciobani. Dupa ce le dadeam binete si intram in vorba cu ei, ne intrebau :”Voi sunteti sportivii care mergeti spre Saua Iepii?”. Nu am aflat si nu am inteles niciodata cum s-au deplasat informatiile inaintea noastra. Pesemne ca salvamontistii au metodele lor. Ne-au instruit despre mistreti, despre ursi, stiau pozitia fiecarui Martinica, astfel ca ne indrumau pe trasee ocolitoare, pentru a nu exista pericolul sa facem cunostinta cu el. Intr-o zi, urcam catre nu stiu care stana si ne-am intalnit cu forestierii, ne-au rugat sa le transmitem ciobanilor: „Spuneti-le ca a zis Marin de la Salvamont ca e posibil sa urce ursul, i-au vazut urmele ca ar cam avea chef de plimbare.” Buna informatie, multumesc, nu mai vreau sa merg. „Stati linistiti, nu urca el pe partea asta, vine dinspre Saua Plaiului”. Aha, dinspre Saua Plaiului, deci nu ne intalnim decat sus. Dar nu vreau sa ma intalnesc cu el. Inginerul forestier ma intreaba serios, mai avem de gand sa urcam sau trimite el un om?
- Nene, daca ma intalnesc cu el ce fac? Stie sa deschida o conserva? Ii place tzuica? Sau Carpati?
- Fi linistit. ’Ati ajunge pana se insereaza, nu-i e asa foame in perioada asta.
- Am inteles, face o vizita de protocol oilor sa schimbe doua vorbe. Am un spray la mine, daca ii pun o bricheta aprinsa face flacara, se sperie nenea Martin de flacari?
- Meri linistit, nu te speria. Acolo stiu ciobanii ce e de facut
Si am mers linistit. Cu nuiaua in mana. Care se aseza la odihna il altoiam, cand se lasa obosela si te asezi - pierzi ritmul, trebuie sa treci de momentul critic si corpul pastreaza cadenta de mers. Nu ne-a mai trebuit mancare. Cand am ajuns la stana am rasuflat usurat, si am adus vestea foarte precipitat, de parca venea sfarsitul lumii. Ciobanul mi-a zambit si mi-a raspuns simplu: „Ghine!” – adica „Bine.” Imi era ciuda pe el, aveam impresia ca e misiunea vietii mele, luasem atitudinea alergatorului de la Marathon, ce si-a dat duhul dupa ce a dus vestea.
Linistindu-ma, dintr-o data mi s-a facut foame. O foame crunta, dureroasa. Ala mic si Ana erau lesinati si ei. Gazda si-a dat seama, dupa cum incercam sa ne dumirim ce e in ceaunul de pe foc. „Sa vina si ceilalti ciobani si mancam, trebuie sa fiti infometati de drum.” Da, nene ciobanule, mai ales ca miroase a mamaliga ce ai tu acolo. Am visat la ea, mamaliga cu branza de oaie. Asa cum se face la stana.
Ne-am asezat intr-un fel de pat, in sezut cu genunchii la gura, inveliti cu un sac de dormit si rezemati de perete. Perete vorba vine, ca era distanta mare intre barne. Caldura focului ne-a molesit, aburii mamaligii erau imbietori, copilul si Ana au adormit instant. I-am auzit si pe ceilalti ciobani, deci au venit, in curand maaancaareee... Si am pazit din ochi mamaliga, mi-era teama ca nu cumva sa se arda.
Cand eram gata sa atipesc, a venit primul cioban cu doua galeti pe jumatate pline cu lapte, in care a impartit mamaliga. Cred ca am rabufnit o exclamatie de dezamagire, fara sa vreau, ca s-a intors spre mine si m-a lamurit: „E pentru caini. O sa mancam imediat.” Foarte dezamagit, i-am dat doua coate Anei s-o trezesc, nu i-am transmis decat: „A dat-o la caini.” „Trebuie sa manance si ei ceva, nu? Sunt draguti...” si a adormit la loc. Ce caini? Ce draguti? Ca as fi mancat si pietre. Imi venea sa ma asez cu cainii in rand, cu botul in blide. Acum nici conserva nu pot sa mi-o deschid, mi-a zis gazda ca mancam curand, nu pot sa o jignesc.
Si a facut nenea ciobanul o mancare de fasole cu pastrama uscata de oaie, cum nu am mai mancat in viata mea. Ceaunul era murdar, cu pamant pe margine, nu a mai contat. Cred ca si de acolo gustul atat de bun. Si paine. Ne-au dat paine, din respect ca suntem de la oras. Mi-am adus aminte si am scos pachetele de tigari si o sticla de palinca, obisnuitul meu cadou pentru gazdele din pustietate, cate doua pachete de tigari pentru fiecare. S-au bucurat mult, palinca nu au vrut sa bea, vor pazi in noaptea asta stana. Doar vine ’Tulai, are si nume ursache. De oboseala nu m-am prins.
- Cum adica ’Tulai? De la ce vine, cum i-a pus numele?
- De la Gheorghe „Apa in Cap”, ca odata a strigat „’Tulai!” -„Mai, Gheo, ce spui tu?” - „’Tulai, Doamne! Ursul!”
Era evident. Dar am ras cu pofta, ma simteam bine. I-am rugat sa ne dea mamaliga rece daca au si branza de oaie, ca am visat tot drumul la ele. Ne-am cocotat pe gardul stanii si am privit stelele ce pareau mai aproape decat le stiam. Un peisaj mirifc, un aer extraordinar. Atat de curat ca mi s-a parut prea tare in plamani.
Am adormit, noi intr-un pat de scanduri inveliti cu sacii de dormit si un cioban langa foc, pe o litzaoasa. Stana are colibe de veghe pe fiecare margine, ceilalti ciobani au dormit in ele pentru paza. Am dormit in reprize, eram la perete si aerul rece al noptii imi batea la spate printre barne. Pana cand am simtit un suflu cald. M-am intors si printre lemne am distins doua sclipiri de ochi. Or avea magar? Si „mi-a picat fisa”, se pare ca mai greu cand sunt obosit. E ursul, taica ciobane. Cum sa te trezesc eu pe tine? M-am dezbracat de bluza si am aruncat cu ea in cioban. Din el a cazut in foc. Ptiu, dracie! Dar s-a trezit. „Da-o naibii!”-zic. „Nene, a venit ’Tulai.”
A iesit afara si parca a inceput razboiul. Dar un razboi intre daci si romani, cred ca asa se intampla si pe atunci, sa infricosezi dusmanul. Urlete, tipete, fluieraturi, batut in table, latrat de caini, focuri. M-am pus cu cutitul de vanatoare in usa. ’Tulai, trebuie sa treci de mine mai intai, copiii astia speriati de sunetele de afara sunt reponsabilitatea mea. Dar trebuie sa intri inauntru, ca aici in usa am anchilozat de frig. Am stat asa, pana a venit ciobanul si ne-a asigurat ca totul e in ordine.
Dimineata le-am povestit incotro ne indreptam, ne-au indrumat catre alta stana. Mi-au dat un pachet sa-l duc catre Turda, unul mai voinic. Mai tarziu am vazut ca pachetul era sticla de palinca data cadou de mine. „Dar din dar se face rai!”- e o vorba. Omul a daruit darul nostru catre altcineva, dar tot pentru folosul nostru, sa fim bine primiti. Sa innoptam la stana aceea, ca o sa ne placa – o zis badea – ca e mai instarita. Are si etaj.
Am ramas impresionat de cuvantul „plai”. Toti ciobanii intalniti pe drum ne indrumau: „Nu pe primul plai, pe al doilea plai” Ce e, bade, ala plai? Eu sunt de la mare, nu stiu. Munte, vale, poteca, pasune? Pe-un picior de plai, pe o gura de rai, stiu, stiu, dar nici cand am invatat Miorita nu am stiut ce e plai. As banui ca este un versant, asa ar avea logica poezia. Dar pentru tine, bade, ce inseamna? Stii Miorita?
Nu au putut sa ma lamureasca, nu au stiut sa explice plai. Plai-ul e plai, cum sa nu pricep. E poteca? Nu stie ce e aia. E vale? Nici aia nu stie. Plai, domnule. Pe al doilea plai. Plai, nu intelege de ce nu pricep. Doar e plai.

Este doar una din povesti. Una din intamplarile de care imi aduc aminte cu placere, in care viata simpla este mai viata. Mi-e dor de munte. Nu poti merge de unul singur, am renuntat la astfel de calatorii pentru ca cei ce mi-au devenit apropiati nu obisnuiau. Am obtinut un statut social care ma indrepta catre alte indeletniciri. Unde sa fac concediul in strainatate, sa-mi planific pe indelete ce voi face in fiecare ora. Cu astfel de planificare dispar si emotiile unui loc nou, stiu ce urmeaza. O priveliste fara emotii e doar o fotografie.
Am renuntat la stabilitate (sau a renuntat ea la mine). La pozitie sociala, la diversi prieteni adecvati acelei pozitii sociale, la planuri de weekend, asteptand cinci zile pe saptamana sa se intample. In weekend nu mai faci planuri, duminica iti e chiar foarte simplu sa te abati de la plan si lasi sa te ia valul, continui in altceva distractiv pentru ca iti face placere. De aici si cuvantul Weekender, ce l-am folosit acum cativa ani in cateva cercuri de „oameni de media” si a devenit numele unei emisiuni de radio. Pentru mine „weekender” inseamna o persoana ce traieste toata saptamana cu atitudinea si starea ce o ai in weekend.
Fara griji, fara teama de viitor, de instabilitate. Stabilitatea este in puterile tale de a face fata situatiilor noi, in inteligenta ta, in educatia ta, experienta si instruirea ta. Nu se afla intr-un post de munca, maine poate dispare pentru ca asa gandit un contabil ca face economie pe timp de criza. Un weekender nu-si face probleme, deja are cunostinte si relatii in domeniu, isi incearca in aceeasi zona unde este cunoscut. Daca nu reuseste, isi inventeaza o afacere, un mijloc de trai, se instruieste intr-un nou job. Toate acestea cu atitudinea de weekender, incredere in propriile forte si atent la oportunitatile din jur.


Postez cateva fotografii din zona luate de pe blogul a doi tineri minunati;












luni, 22 martie 2010

Katalin Varga

- Si n-am putut sa-i spun nimic sotului meu, altminteri l-as fi pierdut. A trebuit sa traiesc cu taina asta.
- Dumnezeule. Il cunosti pe omul acela?
- S-a petrecut totul foarte repede. Faceam autostopul, si doi oameni s-au oferit sa ma ia cu masina. Pareau prietenosi, si nu m-am gandit ca ar ascunde ceva. Masina s-a indepartat tot mai mult de drumul principal,mi-a inghetat sangele in vine. Am incercat sa-mi spun ca e in regula. Cand s-au oprit, la un moment dat, intr-o poiana, i-am intrebat ce au de gand. Ei au raspuns:
"De ce mai intrebi"?
Atunci am stiut ca s-a sfarsit, am vrut sa fug. Unul dintre ei m-a prins de par si m-a tras inauntru. M-am luptat si cumva am reusit sa ma eliberez... Si am fugit. Am fugit cu toata forta, cu toata energia, cu toate astea m-au prins curand.
Am plans, am implorat:
"Lasati-ma sa merg acasa, lasati-ma sa merg acasa, lasati-ma..."
Au ras si m-au tarat mai departe, in padure. Unul m-a lovit si am cazut la pamant. M-am luptat sa scap... Numai ca cineva imi tintuise miinile cu asa putere, ca am simtit sangele curgand. L-am muscat... Iar omul acela mi-a infundat fata in noroi. M-a izbit mirosul de benzina din mainile sale.
Apoi a urmat partea cea mai inspaimantatoare... Mi-a rupt fusta, mi-a departat picioarele...ca sa si-o poata introduce in mine. Eu eram uscata, toata frecarea aceea era de nesuportat. Cu cat insista, cu atat ma ardea mai tare. Atata durere...
In timpul asta, celalat ne urmarea, razand. Mi-am ridicat capul si am inceput sa numar pietrele din jurul meu. Ma gandeam ca orice se intampla trebuie sa fie din vointa lui Dumnezeu. In curand a incetat sa-mi pese.
S-a ridicat de deasupra mea... si m-a lasat acolo, tremurand de frig. Mi se facuse rau, si-mi doream sa mor, sa fiu ingropata acolo.
Numai ca ei s-au indepartat, cantand:
„Hai flacai, sa mergem la birt...
Cinsprezece lei, un litru de vin.
Canta tigane, canta numai...
Si-o mie de lei am sa-ti dau.
Astazi vreau sa ma distrez...
Canta tigane, canta numai...
Si-o mie de lei am sa-ti dau.
Astazi vreau sa ma distrez...”

Eu am ramas locului, ore in sir. Am stat in tacere... am asteptat intunericul sa-mi ascunda rusinea de ochii lumii.
O caprioara a venit atunci la capataiul meu si mi-a spus sa nu plang. Mi-a spus ca Isus a murit pentru pacatele oamenilor astora.
Iar eu am intrebat-o: "Dar eu, pentru ale cui pacate am murit"?
N-a raspuns, a varsat doar o lacrima. Apoi a zburat catre mine o bufnita... Si incet, incet, alte fiinte ale noptii m-au inconjurat.

A inceput sa ploua...si ploaia a spalat totul, sangele si necinstea.

Animalele au strins in jurul meu crengi, frunze, iarba... Le purtau cu coltii si cu ghearele. Astfel mi-au acoperit trupul. Mi-au tinut de cald pentru intreaga noapte. Apoi mi-au soptit ca Dumnezeu nu m-a parasit. Si in timpul asta, au facut de straja la capataiul meu.

Dupa 11 ani, ele sunt inca aici, alaturi de mine...
...vor sa se convinga ca n-am sa ma mai prabusesc iarasi.

Le poti vedea, daca privesti cu atentie.



sâmbătă, 20 martie 2010

Am uitat sa traim in cuplu (Sindromul Printesei 2)



Am uitat sa traim in cuplu. Chiar de suntem implicati intr-o relatie serioasa am uitat cum se traieste in cuplu. Totul pleaca de la ideea ca astepti persoana care sa te faca fericita, apoi cand crezi ca ai gasit-o iti impui notiunile tale despre fericire, modul de a trai ce l-ai visat cu convingerea ca va fi bine. Si incepi sa duci o alta lupta, sa te asiguri ca ramane, ca nu exista pericolul de a pierde ceea ce ai.

Dar nu este corect, nu poti astepta pe altcineva sa te faca fericita. Trebuie sa fi fericita prin felul tau de a trai, prin orice faci, cum abordezi job-ul pentru ca faci ce-ti place, cum gatesti o opera culinara si o degusti apoi multumita, cum socializezi cu prietenii, cum te bucuri de lucrurile ce iti fac placere, iti provoaca intelectul, etc. Prin cum iti traiesti dragostea. Cand oferi fara pretentii, dar totusi celalalt iti raspunde la fel, fara sentimentul ca e dator sa o faca, o face oricum pentru ca te iubeste, atunci poti spune ca fiecare isi ofera dragostea celuilalt. Fara intrebari launtrice: Oare ma mai iubeste?

Teama ca nu detii controlul te face sa testezi continuu sentimentele celuilalt, iti pui intrebari si aduci vorba de ceea ce iti macina sufletul, dar nu intrebandu-l pe el direct, ci presupunand ca deja s-a intamplat. In matematica este un procedeu de a rezolva unele probleme ce se numeste „prin reducere la absurd”. Apare o problema pentru care rezultatul e: alb sau negru. „Prin reducere la absurd” analizezi si calculezi tot ca si cum ar fi „negru”, daca la un moment dat apare o contradictie evidenta, o imposibilitate, atunci rezultatul este sigur „alb” si este declarat corect fara a mai fi nevoie de o verificare. Doar ca in viata nu este ca in matematica, albul si negru pot coexista, niciodata nu poti fi sigur cat de predominant e albul sau negrul, depinde de starile persoanei.

Cand aduci mereu vorba despre inselat, fie si ca amenintare, ii deteriorezi constiinta, parca ii vine mai usor pentru ca stie ca te-ai gandit la aceasta posibilitate, te-ai pregatit pentru ea, crede ca o primesti mai bine decat daca e un soc.

Nimeni nu te va face fericita daca tu nu stii sa traiesti fericita, chiar de dinainte de a-l cunoaste. Altfel iti pui in el toate sperantele si depinzi de el, teama sa nu devii iar nefericita iti umbreste relatia, o roade incet si creeaza o tensiune inconfortabila pentru amandoi. De altfel fericirea nu e o stare continua, poti spune cel mult ca daca te opresti in loc, tragi aer in piept si te gandesti o secunda la viata ta, esti multumita. Mai intai trebuie sa inveti cum sa traiesti fericita. Ori multumita.

Femeia se indragosteste mai repede, indiferent daca e logic. Intalneste un barbat ce nu obisnuieste relatii serioase, e avertizata si constienta, il poate intelege si poate fi de acord ca nu se promite un viitor cu sentimente comune, mai intense decat cere o atractie. Dar ea merge mai departe, in sinea ei isi spune: „Inca nu m-ai cunoscut pe mine, masculule!” Are o parere foarte buna despre ea, se crede unica, poate ca si este. Se provoaca singura sa fie in stare sa-l ingenuncheze si sa-l faca dependent de ea. Aceasta unicitate pretinde dedicatie totala, pozitionarea ei pe postul de printesa, tot ce se intampla in lumea lui sa graviteze in jurul ei.

Oircat isi propune ca este doar o aventura, daca se ajunge la a cincea intalnire femeia este indragostita. Prinde sentimente mai puternice ca ale lui, s-a intors de atatea ori pentru ca se simte in siguranta, linistita si i-a fost dor, ceea ce ea adora. Cand incepe sa-l cunoasca, simte ca il intelege in orice face, femeia se ataseaza repede de lucruri, animale, persoane. Timpul cheltuit cu o persoana devine „asset” (imi pare rau ca nu am gasit in limba romana un cuvant la fel de puternic).

Barbatul singur nu este asa pentru ca si-a propus, ci pentru ca nu a gasit femeia care sa stie sa traiasca in cuplu. Cu cat mai multe dezamagiri a avut, cu atat va intra mai greu intr-o relatie serioasa. Nu spune usor „Te iubesc!”, aceasta declaratie este ca un contract de monogamie, de pierdere a unor tabieturi personale, viata lui se schimba. O va face, o doreste, doar atunci cand simte ca merita. Este intr-o situatie dificila, femeia e dispusa si ea sa renunte la anumite lucruri, lui ii este teama sa nu o jigneasca cerandu-i. Pentru ca ea pretinde, el se conformeaza, face parte din cucerire, asta e pozitia lui, de cuceritor. Cel putin la inceput. Ca o relatie sa dureze nu trebuie sa exista teama de comunicare, chiar daca celuilalt nu-i convine ce-i spui, din dragoste ar trebui sa inteleaga. Si sa se gandeasca: ce e mai rau? Sa-mi diminuez orgoliul stiind ca pot aduce fericire celuilalt sau sa-l pierd?

Te astepti sa fi totul pentru celalalt, pentru ca si celalalt devine totul pentru tine. Adu-ti aminte ca si tu ai hobby-uri, extractivitati placute, alte gusturi culturale poate, alte tabieturi, ce sunt in tine si te reprezinta. Tot asa si el, nu-l pune sa renunte la ele doar pentru ca atunci cand este preocupat cu ele simti ca nu se gandeste la tine, ai disparut pentru moment din viata lui. Asa l-ai gasit, asa ti-a placut de el, nu incerca sa-l schimbi, va considera ca vrei sa-l repari. Va refuza sa fie stricat.

Barbatii sunt si ei de mai multe feluri, tot asa cum se descurca si cu sexul oral. Mai intai este cel care nu face nimic, „Inofensivul”. Asteapta ca ea sa faca tot, ea sa se epileze intim sau sa-si rada floarea, dar el nu o face si isi doreste ca in fiecare seara ea sa-i aplice un BJ sa adoarma linistit. In schimb, acesta e inofensiv, nu se va duce la alte femei din comoditate. Apoi e „Cautatorul”, cel ce cauta la nesfarsit butonul, cand ajunge la el nu-si da seama si trece cautand mai departe. Se opreste din cand in cand si-si ridica capul dintre pulpele femeii si intreba periodic: „E bine?”. Acesta e cel mai periculos, va cauta tot timpul sa-si dovedeasca ceva. Iar in ultima categorie este „Picamerul***”, cel care stie exact unde ii este bine femeii, dar apasa cu gura si limba in forta, de parca sexul oral este acelasi lucru cu sexul normal. Nu exista tehnici stabilite, femeile difera intre ele, tot secretul este ca atunci cand ea isi impinge pelvisul spre tine esti pe calea cea buna, cand il retrage inapoi sau intr-o parte, opreste-te din ce faci si incearca altfel. Asa si in viata, cand simti tandretea ei si ca-si impinge sufletul spre tine, esti acolo. Cand se inchide in ea si comunicarea este metalica, dar politicoasa, ceva nu merge.

Ce s-a schimbat fata de trecut de am uitat cum se traieste in cuplu? O parte din vina o are emanciparea femeii. Nu ca ar fi ceva gresit, doar ca etapa de emancipare in care se afla acum creeaza confuzii. Este un amestec de „vreau sa fiu printesa” si „vreau egalitate”. In trecut femeia era invatata sa-si cunoasca locul, primea de la barbat tot ce acesta putea oferi, fara a pretinde dinainte de a vedea de ce e el in stare sa ofere. Si pentru asta avea respect fata de barbat, lui ii era de ajuns sa o iubeasca. Era femeia lui. In vremurile moderne femeia cere aceleasi sacrificii de la barbat, cere sa fie respectata, se pozitioneaza partener, dar si printesa in acelasi timp, vrea sa fie protejata. Se creeaza confuzie, barbatului ii vine greu, nu stie cand sa o trateze partener si cand printesa. Nu stie cand sa ingenuncheze galant si cand sa o respecte tratand-o egal. Ea cere fidelitate pentru ca ispitele sunt mult mai multe, toate femeile au invatat sa fie frumoase; inainte nu se punea problema, frica de Dumnezeu si trairea dupa perceptele crestine protejau cuplul. Pasul urmator in emanciparea femeii este in a uita sa fie printesa, se va obisnui si ea cu statutul de partener. Altfel vom ajunge la o vorba ce am auzit-o, in secolul XXI barbatii vor ajunge sa ceara drepturi egale.

-----------------------

*** definitiile Inofensiv, Cautator si Picamer nu sunt ale mele, le-am remarcat intr-un film german, le-am dat doar o alta interpretare

miercuri, 17 martie 2010

16 nopti

Nicoleta spunea...

Ti-am zis eu ca esti norocos! Majoritatea oamenilor pe care ii cunosc si care sunt singuri considera ca socializarea pe Internet nu este o solutie si ii vad mai dezamagiti decat erau inainte. Eu nu imi dau cu parerea pentru ca nu am incercat, (deocamdata nu mai vreau sa traiesc nici o poveste de dragoste sau de altceva) dar cred ca majoritatea oamenilor isi creaza identitatea a ceea ce si-ar dori sa fie si nu ceea ce sunt de fapt. Cred ca pe mine m-ar fi deranjat daca as fi fost implicata in povestea asta si tu ai fi scris despre toate aceste chestii pe blog; la sfarsit n-am inteles daca e de bine sau nu......


Citat din postul precedent: "Nu aveam incredere in astfel de socializari, mi se parea ca relatia interumana lipseste cu desavarsire, sunt deposedat de principalele mele arme de seductie si consideram ca este o pierdere de timp."

Scrisul pe blog nu jigneste pe nimeni, atat timp cat exista anonimat. A fost o experienta noua si pentru mine. Ca s-a intamplat apare aici, ca o dovada ca s-a intamplat, dar cum s-a intamplat stim numai noi, eu si ea, este in noi. O experienta a unui barbat si o femeie ce nu s-au mai ascuns dupa prejudecati, ce nu mai au nimic de pierdut.

Am gustat din viata fara retinere. De prea putine ori are un gust atat de bun.
Ce va fi pe viitor? Nu stiu. Dar stiu ca acum am mai adaugat ceva la un trecut de care imi aduc aminte cu placere, ca o mangaiere.

Daca scoti din intamplare emotiile, impartasirea "eu"-lui tau catre celalalt, apropierea sufleteasca...etc...nu ramane decat o femeie care am agatat-o pe net, i-am sucit capul si am fost parteneri de sex. Chiar de ar fi asa nu inteleg de ce s-ar considera ca eu am furat ceva si ea a fost o naiva ca s-a lasat furata, exaltarea a fost de ambele parti. (Nu ai adus vorba de asta, eu o aduc acum pentru viitoare comment-uri ale altor persoane)

Cele 5 minute de extaz (e doar o expresie!) nu au insemnat atat de mult cat 16 zile de visare, de intelegere a sufletului celuilalt.Partea interesanta este ca ne-am intalnit chiar si daca fiecare s-a gandit ca poate fi o singura data, deci linistiti, fara temeri si fiecare pregatit de ce are de oferit celalalt.

Nu mi-am cautat iubirea pe internet, a inceput ca o experienta cu o doza mare de reticienta, m-a surprins sa constat ca acolo, anonimi, exista oameni asemeni mie.

Cand ti-e teama ca vei fi dezamagit deja pandesti orice ar putea sa-ti displaca, incepi sa interpretezi in directia asta. Poti merge la un spectacol cu speranta ca poate fi un bun entertaiment, iar daca nu iti satisface intelectul sa pleci, fara a avea regrete dupa banii de pe bilet, cu banii ai cumparat o sansa. Prea putin fata de cat cheltuim pe alte nimicuri.
Da, se poate ca timpul si increderea cheltuite pe o persoana sa fie o pierdere, dar daca ma gandesc ca le-am cheltuit pe o sansa nu trebuie sa ma supere, trebuie sa fiu multumit ca am incercat. O gluma avea morala ca nu poti castiga la Lotto daca nu joci.

Ai dreptate, prea putini oameni se judeca obiectiv astfel incat sa-si expuna adevarata personalitate, cand te dezvalui o faci cu tendinta spre ideal, cam cum ai vrea sa fi. Sunt constient. Sa consideram ca am fabricat o ocazie in care aceasta personalitate sa se manifeste, in care experimentam personalitatea celui care idealizam sa fim, poate reusim sa traim viata astfel in continuare.
Este trairea unui rol? Modul de a trai, blamat atat de mult de mine? Posibil. Dar mai posibil si mai la indemna este sa fi sincer.

Una peste alta, amintirea mea este despre 16 nopti nedormite, de impartasire sufleteasca si intelectuala, culminate de o noapte de senzualitate si pasiune in care am oferit si am primit linistiti, fara temerea ca maine dispare.

Si, crede-ma, e atat de bine...

duminică, 14 martie 2010

"LOL", "brb", ":)" vs poezie



Inainte vreme oamenii isi scriau scrisori. Am facut-o si eu cand eram in armata, ma ancorasem intr-un personaj aproape fictiv, ii scriam in fiecare zi fara sa mai astept raspunsul la ultima scrisoare trimisa. Se numea Eliza si era din Giurgiu, o vazusem in tren cand ma intorceam dintr-o permisie. Se intorcea de la mare cu parintii, calatoream in acelasi compartiment, dar nu am putut vorbi. Un tren de noapte. Am asteptat ca parintii ei sa atipeasca si pe condensul de pe geamul trenului mi-am scris numele si adresa unitatii militare. Nume- numar unitate – oras.

Mai intai am primit o mica scrisoare, apoi dupa putin timp am ajuns sa ne scriem pagini intregi. In fiecare zi. Ne-am impartasit gandurile si trairile, ne cunosteam doar dupa scrisori. Pana la prima ocazie prielnica, ea a venit la Bucuresti pentru examenul de facultate si ne-am vazut intr-o dupa-amiaza. Ne-am plimbat prin Herastrau tinandu-ne de mana si ne-am sarutat. Si asta a fost tot.


Generatiile trecute, cele educate, isi exersau priceperea lingvistica, romantismul si poezia prin a isi scrie scrisori. Azi avem internetul, o tehnologie ce a castigat timp pentru omenire si a conturat un tip nou de socializare. Personajul lui Hank Moody din Californication spunea ca messengerul este o pseudo-comunicare, un inamic al gramaticii si literaturii, al poeziei. Cuvintele sunt ciopartite si comunicarea se face telegrafic, depersonalizand-o de romantism si cuvinte alese, apar cuvinte noi intr-un altfel de limbaj, care isi fac usor intrarea si in comunicarea din viata reala: „lol”, „brb”, „plm”, etc.

Internetul reuseste sa ne tina in casa, nevoia de socializare este satisfacuta de conversatiile cu cunoscuti sau necunoscuti prin intermediul aplicatiilor facebook, messenger sau skype. Cunosti oameni noi, ai acces la ceea ce gandesc ei cu adevarat. Cat timp nu ma cunosti sunt un anonim pentru tine si anonimatul are o mare calitate: sinceritatea. Dar sinceritatea ta se aplica la ceea ce crezi tu sau iti imaginezi despre tine. In astfel de conversatii iti poti vedea caracterul, in functie de cat minti, cat de departe esti de personajul imaginat si zugravit. La calculator, inainte de a da „send” unui mesaj, ai sansa sa poti corecta ce ai gresit, poti gandi ceea ce transmiti. Intr-o conversatie reala timpul de gandire expira in momentul cand incepi sa rostesti fraza, altfel devii incoerent sau balbait. De aceea vorbesti sau povestesti intamplari din experienta, nu ai timp de potrivire a cuvintelor, nu ai timp de poezie. Cei care reusesc sunt chiar inteligenti, au o minte ce lucreaza repede. Gesturile, privirile, pozitiile corpului, felul in care respiri, toate acestea sunt ajutatoare comunicarii., ori separat pot transmite mesaje si trairi la fel ca vorbirea. Uneori vorbirea este inutila.

M-am folosit de tehnologie si m-am deschis in a cunoaste alte persoane prin comoditatea ce se numeste internet. Nu aveam incredere in astfel de socializari, mi se parea ca relatia interumana lipseste cu desavarsire, sunt deposedat de principalele mele arme de seductie si consideram ca este o pierdere de timp. M-am inselat.

Am pierdut nopti in conversatii foarte interesante, am cunoscut femei ce nu le-am vazut decat pe webcam-ul lui skype. Am reusit sa ma uit in ochii lor chiar la sute de kilometrii distanta, dar cel mai mult am privit in sufletul lor. Unele mi-au placut, altele nu. Ori nu m-au placut ele. Am experimentat o altfel de socializare, un altfel de „entertaiment”.

Fara sa-mi dau seama, am pierdut 15-16 nopti cu cineva care mi-a raspuns dorintei mele de comunicare, prin cuvinte am reusit sa trecem diferite stari. A trecut la pasul urmator si am conversat pe voce pe skype. Ne-am studiat fotografiile. Din exterior poate parea o indeletnicire ciudata, dar sunt convins ca aproape toti au trecut, trec sau vor trece prin asa ceva.


Initial ne-am propus sa avem prima intalnire la o pensiune, undeva la munte. Un test de senzualitate si o experienta poate unica. Urma sa ne cazam separat, fara a ne vedea, eu la camera 4, ea la camera 5. Sa ne pregatim de intalnire pana se lasa seara, apoi sa ne sunam. Camerele au usile alaturate. Partea interesanta era ca trebuie sa fim sinceri unul cu celalalt si sa ne legam o esarfa la ochi pentru a nu ne vedea. Camera in bezna, noi sa ne cunoastem pe pipaite. Si daca toti ceilalti stimuli - mai putin vazul - ne dau o stare de bine, sa continuam pana in punctul in care acceptam amandoi. Inainte de a ne vedea sa ne cunoastem sufletele, sa le mirosim. Sa ne pipaim fata, buzele, genele, sprancenele... sa ne gustam si sa recunoastem mai tarziu fiecare parte a corpului celuilalt prin mangaiere. Si abia la final sa aprindem lumina si sa ne eliberam ochii, pentru a ne sorbi din priviri. Indiferent de ce impresii vom avea vazandu-ne, sa rama o experienta unica.

Dar nu a fost sa fie asa. O ocazie ivita ne-a dejucat planurile si ne-am vazut inainte de a le pune in aplicare. A fost o intalnire cu un sentiment de bine, ca si cum as fi cunoscut-o de mult timp. Nici macar nu stiu bine ce s-a intamplat, nu mi-am propus sa se intample cumva, m-am lasat dus de val, si am tot fost dus pana cand realitatea a disparut, parca am intrat in alta dimensiune... Pare poetic, dar vreau sa-mi explice cineva de ce in memoria mea exista doar cateva flashuri?

Tot ce imi amintesc foarte bine este exaltarea, cand ma gandesc ma cuprinde la fel de intens ca in acea seara. Si zi... Si iar seara.

Deci "LOL" si de aceea "brb".

.

marți, 2 martie 2010

Teste de iubire

Mi-au fost furati 12 ani din viata alaturi de fetita mea. In obsesia mea am facut o socoteala si as putea ajunge la o medie de 6 ore pe saptamana cu Printesa, intr-o familie normala petreci alaturi de copilul tau o medie de cel putin 60 ore pe saptamana, daca adaug si weekend-urile cand nu e la gradinita sau la scoala. 1 an din 10, 16 luni din 160 pana la terminarea liceului, aproximativ 12 ani esti prin alta parte.

Furati sau pierduti... Ma iubeste neconditionat, sunt taticul ei, indiferent de orice. Ceasul ticaie incontinuu, o sa vina o vreme cand nu ma va mai iubi neconditionat, trebuie sa fac ceva cu viata mea, sa fie mandra de mine si sa nu creada mai tarziu ca mi-am irosit viata ca un ratat.

Asta vara ma indragostisem, eram sincer exaltat de C. si undeva pe chipul meu s-a vazut o mare schimbare, ma regasisem. Intr-o zi Printesa a insistat sa mergem acasa la mine, probabil sa verifice daca „ochii albastrii-verzui si zambet larg” se mutase cu mine, si m-a intrebat: „Tati, cine este C.? Iti vine ca un fel de sotie?” Fetita mea de 5 ani si un pic. Am ramas descumpanit, n-am stiut ce raspuns sa-i dau.

Ii pare rau? Cat timp sunt singur in ea mai exista speranta? A acceptat situatia noastra, s-a obisnuit, dar intr-o zi, cand ne-a luat de mana pe amandoi, pe mine si mama ei, s-a simtit atat de coplesita si o bucurie imensa i-a umplut sufletul, incat nu a stiut cum sa se comporte. S-a pierdut si tot corpul i-a tremurat de bucurie, ne-a zambit si ne-a privit cu o dragoste care pe noi, adultii, ne-a lovit in inima. Esecul nostru nu a fost mai esec ca niciodata.

Intr-o zi scriam ca imi iubesc copilul pentru ca este al meu, dar il iubesc si mai mult pentru personalitatea care a devenit. Are intrebari si exprimari ce ma surprind mai mult decat poate un adult. O intelegere foarte exacta a situatiilor si o inteligenta ce impune respect. De exemplu, candva ii faceam poze impreuna cu doua prietene, care se certau pentru cine sa fie la mijloc; am iubit naturaletea cu care le-a impaciuit: „Vom face 3 fotografii, fiecare pe rand la mijloc, ca sa nu ne certam.”

Cu gandul la intrebarea ei, de unde ar fi putut sa-i vina in cap, m-am gandit la schimbarile din jurul ei. Cu parinti despartiti si-a gasit valorile unei familii in seniori, in bunicii din partea mamei, ea fiind in centrul atentiei tot timpul. Pana a aparut un alt bebe, verisorul ei. Toata atentia de care se bucura s-a impartit in doua, partea mai mare nefiind nici macar a ei. Celalalt a devenit important, e baiat, singurul purtator de nume al familiei, chiar al tot neamului, e micut si e necesara mai multa atentie. Te-ai speriat oare, printeso, ca s-ar putea sa ma pierzi si pe mine? Pana acolo a judecat mintea ta?

In timp ce speram ca un copil nu poate ajunge cu ratiunea atat de departe, o alta intrebare a clarificat situatia: „ C. asteapta un bebe, cumva?” De unde si pana unde? Temerea ei mi-a fost clara. Nu, printesa mea, C. nu imi este ca o sotie si nu asteapta un bebe, dar candva tati va gasi pe cineva care sa aibe grija de el si sa-l iubeasca cand nu esti tu cu el. Si te va iubi si pe tine pentru ca esti parte din mine. Si tu la randul tau o vei iubi pentru ca nu vei mai fi ingrijorata sa ma mai lasi singur. Toti oamenii din jurul tau te iubesc, fetita mea, pentru ca asa esti tu, ii cuceresti pe toti. Si dintre toti, mami si tati te iubesc cel mai mult.

Iti iubesti copilul neconditionat, fara a astepta sa primesti ceva in schimb. Oricat ar gresi, oricat te-ar supara, ii daruiesti dragostea ta. De ce nu ne comportam asa si intr-o relatie? A da sau a darui sunt lucruri diferite. Daca ne daruim dragostea iubitei sau iubitului, fara a astepta nimic la schimb, fara a avea pretentii la cine iubeste mai mult (de fapt cine o arata), fara a da teste din nevoia de confirmare continua, atunci poate multe relatii nu s-ar irosi din motive neimportante. Si in acelasi timp sa stii sa te bucuri de dragostea daruita de celalalt.

Trebuie sa fac ceva cu viata mea.


P.S.: Videoclipul l-am gasit dupa ce am scris postul ....