Acest blog este personal, articolele sunt scrise dupa cum imi vine, in functie de starea mea. Fara a fi revizuite, fara a fi corectate gramatical sau ortografic.

marți, 2 martie 2010

Teste de iubire

Mi-au fost furati 12 ani din viata alaturi de fetita mea. In obsesia mea am facut o socoteala si as putea ajunge la o medie de 6 ore pe saptamana cu Printesa, intr-o familie normala petreci alaturi de copilul tau o medie de cel putin 60 ore pe saptamana, daca adaug si weekend-urile cand nu e la gradinita sau la scoala. 1 an din 10, 16 luni din 160 pana la terminarea liceului, aproximativ 12 ani esti prin alta parte.

Furati sau pierduti... Ma iubeste neconditionat, sunt taticul ei, indiferent de orice. Ceasul ticaie incontinuu, o sa vina o vreme cand nu ma va mai iubi neconditionat, trebuie sa fac ceva cu viata mea, sa fie mandra de mine si sa nu creada mai tarziu ca mi-am irosit viata ca un ratat.

Asta vara ma indragostisem, eram sincer exaltat de C. si undeva pe chipul meu s-a vazut o mare schimbare, ma regasisem. Intr-o zi Printesa a insistat sa mergem acasa la mine, probabil sa verifice daca „ochii albastrii-verzui si zambet larg” se mutase cu mine, si m-a intrebat: „Tati, cine este C.? Iti vine ca un fel de sotie?” Fetita mea de 5 ani si un pic. Am ramas descumpanit, n-am stiut ce raspuns sa-i dau.

Ii pare rau? Cat timp sunt singur in ea mai exista speranta? A acceptat situatia noastra, s-a obisnuit, dar intr-o zi, cand ne-a luat de mana pe amandoi, pe mine si mama ei, s-a simtit atat de coplesita si o bucurie imensa i-a umplut sufletul, incat nu a stiut cum sa se comporte. S-a pierdut si tot corpul i-a tremurat de bucurie, ne-a zambit si ne-a privit cu o dragoste care pe noi, adultii, ne-a lovit in inima. Esecul nostru nu a fost mai esec ca niciodata.

Intr-o zi scriam ca imi iubesc copilul pentru ca este al meu, dar il iubesc si mai mult pentru personalitatea care a devenit. Are intrebari si exprimari ce ma surprind mai mult decat poate un adult. O intelegere foarte exacta a situatiilor si o inteligenta ce impune respect. De exemplu, candva ii faceam poze impreuna cu doua prietene, care se certau pentru cine sa fie la mijloc; am iubit naturaletea cu care le-a impaciuit: „Vom face 3 fotografii, fiecare pe rand la mijloc, ca sa nu ne certam.”

Cu gandul la intrebarea ei, de unde ar fi putut sa-i vina in cap, m-am gandit la schimbarile din jurul ei. Cu parinti despartiti si-a gasit valorile unei familii in seniori, in bunicii din partea mamei, ea fiind in centrul atentiei tot timpul. Pana a aparut un alt bebe, verisorul ei. Toata atentia de care se bucura s-a impartit in doua, partea mai mare nefiind nici macar a ei. Celalalt a devenit important, e baiat, singurul purtator de nume al familiei, chiar al tot neamului, e micut si e necesara mai multa atentie. Te-ai speriat oare, printeso, ca s-ar putea sa ma pierzi si pe mine? Pana acolo a judecat mintea ta?

In timp ce speram ca un copil nu poate ajunge cu ratiunea atat de departe, o alta intrebare a clarificat situatia: „ C. asteapta un bebe, cumva?” De unde si pana unde? Temerea ei mi-a fost clara. Nu, printesa mea, C. nu imi este ca o sotie si nu asteapta un bebe, dar candva tati va gasi pe cineva care sa aibe grija de el si sa-l iubeasca cand nu esti tu cu el. Si te va iubi si pe tine pentru ca esti parte din mine. Si tu la randul tau o vei iubi pentru ca nu vei mai fi ingrijorata sa ma mai lasi singur. Toti oamenii din jurul tau te iubesc, fetita mea, pentru ca asa esti tu, ii cuceresti pe toti. Si dintre toti, mami si tati te iubesc cel mai mult.

Iti iubesti copilul neconditionat, fara a astepta sa primesti ceva in schimb. Oricat ar gresi, oricat te-ar supara, ii daruiesti dragostea ta. De ce nu ne comportam asa si intr-o relatie? A da sau a darui sunt lucruri diferite. Daca ne daruim dragostea iubitei sau iubitului, fara a astepta nimic la schimb, fara a avea pretentii la cine iubeste mai mult (de fapt cine o arata), fara a da teste din nevoia de confirmare continua, atunci poate multe relatii nu s-ar irosi din motive neimportante. Si in acelasi timp sa stii sa te bucuri de dragostea daruita de celalalt.

Trebuie sa fac ceva cu viata mea.


P.S.: Videoclipul l-am gasit dupa ce am scris postul ....


9 comentarii:

Magda spunea...

Genial. :|

Anonim spunea...

M-am gandit mult la intrebarea PE care ai pus-o in final: "Iti iubesti copilul neconditionat, fara a astepta sa primesti ceva in schimb. Oricat ar gresi, oricat te-ar supara, ii daruiesti dragostea ta. De ce nu ne comportam asa si intr-o relatie? A da sau a darui sunt lucruri diferite."

Uite raspunsul meu: intre tata si fiica, frate si sora etc. exista intradevar iubire neconditionata, dar ea se intemeiaza in primul rand pe o legatura indestructibila, ceea de sange. Prin urmare oricat am gresi noi sau celalalt, nu exista teama ca s-ar putea sa il pierdem. Legatura e pe veci. Putem sa daruim tot din sufletul nostru, fiindca celalalt nu se va putea autodeclara sau deveni intr-un moment al vietii noastre ex-fiica/ ex-tatal/ ex-fratele/ ex-sora noastra etc.
Iubirea este insa o relatie intemeiata pe consimtamantul a doi oameni de a fi impreuna. E o alegere, e o decizie, mai mult sau mai putin constienta, de a fi cat mai mult unul in compania celuilat, de a te bucura impreuna de viata. Si in relatia asta daruim enorm pentru ca vrem si simtim nevoia sa o facem... Insa riscam, fiindca, in ciuda fortei si intensitatii sentimentului, pot aparea circumstante care sa il determine pe celalalt sa se indeparteze, sa vrea sa ia o pauza sau sa plece definitiv. Si atunci... suferinta. Cu cat ai daruit mai mult cu atat mai mare suferinta. De aici suspiciunea. Si precautia. Si retinerea in a darui tot si neconditionat. Din teama de vulnerabilitate.

Recunosc asa vad eu lucrurile... Poate altii au alte motive pentru care nu vor sa daruiasca neconditionat. Sunt prea indiferenti sau prea egoisti sau nu isi dau seama ce li se intampla (sunt distrati) sau nu stiu sa-si traiasca viata cu intensitate (sunt apatici) etc. Sau mai ales pentru ca nu iubesc suficient de mult.

Nicoleta spunea...

Draga anonim
Exista iubire neconditionata si intre parinti si copiii care nu au o legatura de sange, asa ca prima afirmatie nu are fundament practic.
Oamenii nu isi pot darui unul altuia iubire neconditionata pentru ca iubirea e ''un lucru de mult uitat'' si pentru ca nu au rabdarea necesara.
''O fiinta umana sa iubeasca o alta: acesta e, probabil, cel mai greu lucru dintre toate, e o munca pentru care toate celelalte munci sunt doar o pregatire''
Rainer Maria Rilke

Weekender spunea...

Ideea e aceeasi, e un alt fel de iubire.
Ma gandeam daca nu se poate aplica si in dragostea dintre un barbat si o femeie. Suntem prea inteligenti sa investim sentimente fara a ni se confirma reciproca. Dar nevoia asta de confirmare obsedeaza incontinuu (pe unii) incat ajungem sa facem gesturi necugetate ori interpretari gresite din teama ne duc pe un drum de nelinisti si auto-dezamagiri neintemeiate.
Deschizi bratele si imbratisezi persoana de care iti e dor, o simti cu sufletul langa tine, e tot ce conteaza. Daca se simte bine, va fi in continuare langa tine, fara lanturi, fara promisiuni, dependenta se manifesta nu se obliga. Cu incredere. Astfel il si respecti, si te respecti si pe tine.

Frumusete spunea...

Nu resusesc sa mai vad videoclipul.Nu am retinut cine canta si cum se numea .Ma poti ajuta?Merci!

Nicoleta spunea...

acum am doar lacrimi in ochi, fara cerneala......

Andrada spunea...

Emotionant. Si acum lasa-ma sa iti prezint viziunea asupra iubirii din persperctiva mea de copil ( pentru ca eu inca sunt copilul mamei si tatalui meu). Copilul iubeste (atat timp cat e COPIL) neconditionat. Te va iubi si daca te va vedea tarandu-te sau zburand sper cele mai inalte culmi. Te va iubi pentru ca esti tatal ei in primul rand. Dar tu, ca model, ca detinator al adevarului suprem (caci asta sunt parintii in anii prunciei noastre) este important sa ii castigi respectul. Dragostea nu o vei pierde atat timp cat va exista in tine va exista si in ea. E atat de frumos sa o vezi cum te priveste cu ochii ei mari si iti spune "Tati, cand voi fi mare as vrea sa fiu ca tine!".. Eu asa ii spun tatalui meu. Si da, chiar imi doresc acest lucru...
Scuza-ma ca mi-am permis sa te tutuiesc doar ca nu am vazut necesitatea formalitatilor aici.

Dianne spunea...

Eu cred ca intre 2 iubiti intotdeauna unul dintre ei are un interes ascuns si de aceea nu se poate sa te daruiesti neconditionat. Eu am facut-o si cand am cazut de acolo de sus....nu vrei sa stii cum a durut si nu doresc nimanui. Dupa o patanie din asta, stai apoi si te gandesti, nu iti mai poti pune sufletul asa pe tava....dar banuiesc ca stii si tu toate astea

Anonim spunea...

As spune ca merita sa ne intrebam sincer daca intradevar ne iubim parintii sau e doar un amestec de respect, recunostinta, admiratie, atasament si poate chiar obisnuinta. Am intradevar niste parinti deosebiti, le sunt recunoscatoare pentru tot ce au facut si mai ales ce nu au facut pentru mine deoarece prin asta m-au lasat pe mine sa deschi ochii si sa nu folosesc replica "Asa e pentru ca asa a spus si mama sau tata".