Teste de iubire

Mi-au fost furati 12 ani din viata alaturi de fetita mea. In obsesia mea am facut o socoteala si as putea ajunge la o medie de 6 ore pe saptamana cu Printesa, intr-o familie normala petreci alaturi de copilul tau o medie de cel putin 60 ore pe saptamana, daca adaug si weekend-urile cand nu e la gradinita sau la scoala. 1 an din 10, 16 luni din 160 pana la terminarea liceului, aproximativ 12 ani esti prin alta parte.

Furati sau pierduti... Ma iubeste neconditionat, sunt taticul ei, indiferent de orice. Ceasul ticaie incontinuu, o sa vina o vreme cand nu ma va mai iubi neconditionat, trebuie sa fac ceva cu viata mea, sa fie mandra de mine si sa nu creada mai tarziu ca mi-am irosit viata ca un ratat.

Asta vara ma indragostisem, eram sincer exaltat de C. si undeva pe chipul meu s-a vazut o mare schimbare, ma regasisem. Intr-o zi Printesa a insistat sa mergem acasa la mine, probabil sa verifice daca „ochii albastrii-verzui si zambet larg” se mutase cu mine, si m-a intrebat: „Tati, cine este C.? Iti vine ca un fel de sotie?” Fetita mea de 5 ani si un pic. Am ramas descumpanit, n-am stiut ce raspuns sa-i dau.

Ii pare rau? Cat timp sunt singur in ea mai exista speranta? A acceptat situatia noastra, s-a obisnuit, dar intr-o zi, cand ne-a luat de mana pe amandoi, pe mine si mama ei, s-a simtit atat de coplesita si o bucurie imensa i-a umplut sufletul, incat nu a stiut cum sa se comporte. S-a pierdut si tot corpul i-a tremurat de bucurie, ne-a zambit si ne-a privit cu o dragoste care pe noi, adultii, ne-a lovit in inima. Esecul nostru nu a fost mai esec ca niciodata.

Intr-o zi scriam ca imi iubesc copilul pentru ca este al meu, dar il iubesc si mai mult pentru personalitatea care a devenit. Are intrebari si exprimari ce ma surprind mai mult decat poate un adult. O intelegere foarte exacta a situatiilor si o inteligenta ce impune respect. De exemplu, candva ii faceam poze impreuna cu doua prietene, care se certau pentru cine sa fie la mijloc; am iubit naturaletea cu care le-a impaciuit: „Vom face 3 fotografii, fiecare pe rand la mijloc, ca sa nu ne certam.”

Cu gandul la intrebarea ei, de unde ar fi putut sa-i vina in cap, m-am gandit la schimbarile din jurul ei. Cu parinti despartiti si-a gasit valorile unei familii in seniori, in bunicii din partea mamei, ea fiind in centrul atentiei tot timpul. Pana a aparut un alt bebe, verisorul ei. Toata atentia de care se bucura s-a impartit in doua, partea mai mare nefiind nici macar a ei. Celalalt a devenit important, e baiat, singurul purtator de nume al familiei, chiar al tot neamului, e micut si e necesara mai multa atentie. Te-ai speriat oare, printeso, ca s-ar putea sa ma pierzi si pe mine? Pana acolo a judecat mintea ta?

In timp ce speram ca un copil nu poate ajunge cu ratiunea atat de departe, o alta intrebare a clarificat situatia: „ C. asteapta un bebe, cumva?” De unde si pana unde? Temerea ei mi-a fost clara. Nu, printesa mea, C. nu imi este ca o sotie si nu asteapta un bebe, dar candva tati va gasi pe cineva care sa aibe grija de el si sa-l iubeasca cand nu esti tu cu el. Si te va iubi si pe tine pentru ca esti parte din mine. Si tu la randul tau o vei iubi pentru ca nu vei mai fi ingrijorata sa ma mai lasi singur. Toti oamenii din jurul tau te iubesc, fetita mea, pentru ca asa esti tu, ii cuceresti pe toti. Si dintre toti, mami si tati te iubesc cel mai mult.

Iti iubesti copilul neconditionat, fara a astepta sa primesti ceva in schimb. Oricat ar gresi, oricat te-ar supara, ii daruiesti dragostea ta. De ce nu ne comportam asa si intr-o relatie? A da sau a darui sunt lucruri diferite. Daca ne daruim dragostea iubitei sau iubitului, fara a astepta nimic la schimb, fara a avea pretentii la cine iubeste mai mult (de fapt cine o arata), fara a da teste din nevoia de confirmare continua, atunci poate multe relatii nu s-ar irosi din motive neimportante. Si in acelasi timp sa stii sa te bucuri de dragostea daruita de celalalt.

Trebuie sa fac ceva cu viata mea.

P.S.: Videoclipul l-am gasit dupa ce am scris postul ....