Katalin Varga

- Si n-am putut sa-i spun nimic sotului meu, altminteri l-as fi pierdut. A trebuit sa traiesc cu taina asta.

- Dumnezeule. Il cunosti pe omul acela?

- S-a petrecut totul foarte repede. Faceam autostopul, si doi oameni s-au oferit sa ma ia cu masina. Pareau prietenosi, si nu m-am gandit ca ar ascunde ceva. Masina s-a indepartat tot mai mult de drumul principal,mi-a inghetat sangele in vine. Am incercat sa-mi spun ca e in regula. Cand s-au oprit, la un moment dat, intr-o poiana, i-am intrebat ce au de gand. Ei au raspuns:

"De ce mai intrebi"?

Atunci am stiut ca s-a sfarsit, am vrut sa fug. Unul dintre ei m-a prins de par si m-a tras inauntru. M-am luptat si cumva am reusit sa ma eliberez... Si am fugit. Am fugit cu toata forta, cu toata energia, cu toate astea m-au prins curand.

Am plans, am implorat:

"Lasati-ma sa merg acasa, lasati-ma sa merg acasa, lasati-ma..."

Au ras si m-au tarat mai departe, in padure. Unul m-a lovit si am cazut la pamant. M-am luptat sa scap... Numai ca cineva imi tintuise miinile cu asa putere, ca am simtit sangele curgand. L-am muscat... Iar omul acela mi-a infundat fata in noroi. M-a izbit mirosul de benzina din mainile sale.

Apoi a urmat partea cea mai inspaimantatoare... Mi-a rupt fusta, mi-a departat picioarele...ca sa si-o poata introduce in mine. Eu eram uscata, toata frecarea aceea era de nesuportat. Cu cat insista, cu atat ma ardea mai tare. Atata durere...

In timpul asta, celalat ne urmarea, razand. Mi-am ridicat capul si am inceput sa numar pietrele din jurul meu. Ma gandeam ca orice se intampla trebuie sa fie din vointa lui Dumnezeu. In curand a incetat sa-mi pese.

S-a ridicat de deasupra mea... si m-a lasat acolo, tremurand de frig. Mi se facuse rau, si-mi doream sa mor, sa fiu ingropata acolo.

Numai ca ei s-au indepartat, cantand:

„Hai flacai, sa mergem la birt...

Cinsprezece lei, un litru de vin.

Canta tigane, canta numai...

Si-o mie de lei am sa-ti dau.

Astazi vreau sa ma distrez...

Canta tigane, canta numai...

Si-o mie de lei am sa-ti dau.

Astazi vreau sa ma distrez...”

Eu am ramas locului, ore in sir. Am stat in tacere... am asteptat intunericul sa-mi ascunda rusinea de ochii lumii.

O caprioara a venit atunci la capataiul meu si mi-a spus sa nu plang. Mi-a spus ca Isus a murit pentru pacatele oamenilor astora.

Iar eu am intrebat-o: "Dar eu, pentru ale cui pacate am murit"?

N-a raspuns, a varsat doar o lacrima. Apoi a zburat catre mine o bufnita... Si incet, incet, alte fiinte ale noptii m-au inconjurat.

A inceput sa ploua...si ploaia a spalat totul, sangele si necinstea.

Animalele au strins in jurul meu crengi, frunze, iarba... Le purtau cu coltii si cu ghearele. Astfel mi-au acoperit trupul. Mi-au tinut de cald pentru intreaga noapte. Apoi mi-au soptit ca Dumnezeu nu m-a parasit. Si in timpul asta, au facut de straja la capataiul meu.

Dupa 11 ani, ele sunt inca aici, alaturi de mine...

...vor sa se convinga ca n-am sa ma mai prabusesc iarasi.

Le poti vedea, daca privesti cu atentie.