Viata poate fi frumoasa...
Pentru tine am renuntat la identitatea mea, la trecutul meu, orasul natal, prietenii mei, familia mea si religia mea. In blugi si tricou am venit dupa tine la Bucuresti, fericit sa las in urma tot ce ma reprezinta si din dragoste sa incep o noua viata.
N-a contat ca locuiam intr-un apartament cu alte 6 persoane, ca nu avem bani sau bradul de Craciun are CD-uri atarnate in loc de globuri. Eram fericiti.
Impreuna am avut vise, am muncit si le-am trait. Visele noastre au fost intotdeauna marete, mi-a placut sa avem realizari de care putini sunt capabili, le-am atins si am capatat experienta cu ele.
Ne-am casatorit si am avut o nunta de vis, s-a vorbit de ea si peste sapte ani.
Am construit afacerea care ne-am dorit-o si am facut bani mai multi decat ne-au trebuit.
Ne-am dorit un copil si a aparut Denisa. Un miracol. Copilul care se potriveste cu toata povestea noastra de dragoste, cu caracter minunat, frumusete ce-ti aduce caldura in suflet si inteligenta precoce ce te face sa-i respecti personalitatea.
Am trait toate aceste vise si intr-o singura zi au fost spulberate. Este mai usor de suportat sa le ai si sa nu le poti realiza, decat sa le traiesti si apoi sa-ti fie furate.
Sunt un strigoi uitat pe pamant.
................................................................................................
Mi-a fost frica de moarte. Din momentul in care am fost contient ca voi muri oricum, ca va veni o zi cand ma voi intreba cand a trecut timpul, am prins frica de moarte. Inspaimantator, terifiant, panicant. Mi-am redus drastic timpul acordat somnului in ideea ca asa voi trai mai mult. Se spune ca mai tarziu se vor cunoaste noptile pierdute, sau ca-ti vor scurta viata. Tot acel timp care il voi pierde la sfarsitul vietii prefer sa-l traiesc la tinerete.
Apoi a venit pe lume Denisa, fetita mea. Toate acele momente de frica au disparut, nu ma gandisem la o explicatie, dar au disparut. Probabil e sentimentul ca lasi ceva din tine in lume dupa moarte.
...............................................................................................................................................................
Am incercat atat de mult sa inteleg. Poate nu e nimic de inteles, poate e in firea lucrurilor conform circumstantelor, poate n-a gresit niciunul dintre noi. Poate era inevitabil. Ca moartea.
Ne-am cunoscut cand avea 17 ani, si-a pierdut virginitatea cu mine, s-a maritat cu mine. Probabil si-a pus intrebarea: asta sa fie tot?
Imi inchipui ca a fost nervoasa pe experienta mea dinaintea casatoriei, ca apucasem sa-mi traiesc tineretea aventuroasa. Imi inchipui cum cauta ceva in vorbele mele sa o enervez, ca sa justifice intr-un fel supararea pe mine. Cand cauti sa fi suparat pe cineva si acesta nu-ti da motive, trebuie sa fie frustrant.
Este doar unul din multele scenarii inchipuite, unul din tot atatea justificari gasite. De fapt, nu conteaza motivele.
...............................................
(in curand......)
Pentru tine am renuntat la identitatea mea, la trecutul meu, orasul natal, prietenii mei, familia mea si religia mea. In blugi si tricou am venit dupa tine la Bucuresti, fericit sa las in urma tot ce ma reprezinta si din dragoste sa incep o noua viata.
N-a contat ca locuiam intr-un apartament cu alte 6 persoane, ca nu avem bani sau bradul de Craciun are CD-uri atarnate in loc de globuri. Eram fericiti.
Impreuna am avut vise, am muncit si le-am trait. Visele noastre au fost intotdeauna marete, mi-a placut sa avem realizari de care putini sunt capabili, le-am atins si am capatat experienta cu ele.
Ne-am casatorit si am avut o nunta de vis, s-a vorbit de ea si peste sapte ani.
Am construit afacerea care ne-am dorit-o si am facut bani mai multi decat ne-au trebuit.
Ne-am dorit un copil si a aparut Denisa. Un miracol. Copilul care se potriveste cu toata povestea noastra de dragoste, cu caracter minunat, frumusete ce-ti aduce caldura in suflet si inteligenta precoce ce te face sa-i respecti personalitatea.
Am trait toate aceste vise si intr-o singura zi au fost spulberate. Este mai usor de suportat sa le ai si sa nu le poti realiza, decat sa le traiesti si apoi sa-ti fie furate.
Sunt un strigoi uitat pe pamant.
................................................................................................
Mi-a fost frica de moarte. Din momentul in care am fost contient ca voi muri oricum, ca va veni o zi cand ma voi intreba cand a trecut timpul, am prins frica de moarte. Inspaimantator, terifiant, panicant. Mi-am redus drastic timpul acordat somnului in ideea ca asa voi trai mai mult. Se spune ca mai tarziu se vor cunoaste noptile pierdute, sau ca-ti vor scurta viata. Tot acel timp care il voi pierde la sfarsitul vietii prefer sa-l traiesc la tinerete.
Apoi a venit pe lume Denisa, fetita mea. Toate acele momente de frica au disparut, nu ma gandisem la o explicatie, dar au disparut. Probabil e sentimentul ca lasi ceva din tine in lume dupa moarte.
...............................................................................................................................................................
Am incercat atat de mult sa inteleg. Poate nu e nimic de inteles, poate e in firea lucrurilor conform circumstantelor, poate n-a gresit niciunul dintre noi. Poate era inevitabil. Ca moartea.
Ne-am cunoscut cand avea 17 ani, si-a pierdut virginitatea cu mine, s-a maritat cu mine. Probabil si-a pus intrebarea: asta sa fie tot?
Imi inchipui ca a fost nervoasa pe experienta mea dinaintea casatoriei, ca apucasem sa-mi traiesc tineretea aventuroasa. Imi inchipui cum cauta ceva in vorbele mele sa o enervez, ca sa justifice intr-un fel supararea pe mine. Cand cauti sa fi suparat pe cineva si acesta nu-ti da motive, trebuie sa fie frustrant.
Este doar unul din multele scenarii inchipuite, unul din tot atatea justificari gasite. De fapt, nu conteaza motivele.
...............................................
(in curand......)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu