M-am trezit dimineata plangand. Dupa un vis dramatic te trezesti de suparare dar constati fericit ca a fost doar un vis. Se spune ca dupa un vis urat ai o zi fericita.
Eu am fost bucuros patru secunde ca a fost doar un vis. Apoi dezamagit, am realizat ca am visat ce traiesc; visul urat continua si dupa trezire, ziua mea revine tragica.
................................
La 6 ani, cand am inceput scoala, s-a nascut sora mea Seila. Dupa un an mama a terminat concediul de maternitate si a reinceput serviciul, in timpul zilei noi copiii eram lasati la bunica Ukanani. Tin minte ca sora mea nu inceta din plans decat daca dadeam o reprezentatie artistica dansand si cantand toate melodiile care le stiam. O asezam intre perne sa nu cada si cand oboseam cantand inventam un spectacol cu teatrul de papusi. Papusile folosite erau doua perechi de ciorapi.
Mai apoi, pe la 10-11 ani invatasem cum se prajesc cartofii, se face omleta, cum sa aprind aragazul si sa-i dau de mancare surorii mele care ramanea in grija mea. Cand ceilalti copii erau afara la joaca stam in casa citindu-i povesti surorii mele sa adoarma la pranz. Apoi ma duceam tiptil la bucatarie sa incalzesc ciorba celeilalte persoane aflate in grija mea: bunicul din partea tatalui. La 82 ani acesta era deja senil si pentru ca ma luptam o ora cu el sa-l conving sa manince nu l-am iubit niciodata. Sau asa am crezut. Am continuat sa am grija de el pana am terminat liceul si cand eram in armata a murit. Surprinzator, am plans cu multa tristete chiar daca lacrimile imi inghetau pe obraji in frigul de pe Sorogari.
Toate aceste responsabilitati m-au indepartat de socializarea cu ceilalti copii; privind acum in urma inteleg ca a fost mai bine deoarece anturajul din fata blocului nu era tocmai bun. Jucam fotbal in fata blocului, cand se lasa seara jucam un fel de "de-a v-ati ascunselea" pe langa masinile parcate la Gara. Uneori cei mai mari ne cereau sa ne dovedim curajul si eram trimisi in misiune sa spargem masinile parcate si sa furam casetofoanele. La varsta aceea am crezut ca e un alt joc.
Din fericire resposabilitatile mele m-au indepartat de ei, cand aveam 14 ani, intr-o singura zi, sapte dintre ei au fost inchisi la scoala de corectie pentru talharie si viol asupra unei turiste germane.
Pentru ca eram nevoit sa stau mai mult in casa imi gasisem o noua activitate. Nu mai tin minte in ce conditii, pentru ca erau interzise de comunisti, gasisem o carte de Karate-do. In fiecare zi aplicam in fata oglinzii lovituri, parari, tehnici de picior, exersand acelasi procedeu de sute de ori intr-o zi. Antrenamentul de mobilitate si conditie fizica il dusesem la extrem si dura mai mult de doua ore. Dupa 2 ani corpul meu rahitic s-a corectat. Imi placea atat de mult incat la 13 ani mi-am legat de picioare jambiere de plumb si le-am purtat neincetat mai mult de un an. Cu ele la picoare dormeam, alergam, mergeam la scoala.
In fata blocului eram terorizati de vecinul de scara Rafet, un tigan turc mai mare decat mine cu 2 ani. Mama ma trimitea la cumparaturi la piata si din putinii bani ramasi cumparam halvita sau mere invelite in acadea facute de tigancile ce le vindeau insirate pe trotuar. Dupa ce am incetat sa mai cumpar deoarece Rafet le lua "cu japca" pe toate, acesta a trecut la nivelul urmator: ne confisca restul ramas de la cumparaturi.
Intr-o zi n-am mai rezistat si am ripostat. Dupa ce mi-a dat o palma am lasat sacosa cu cumparaturi deoparte si l-am provocat. S-a adunat tot cartierul, mama la etajul patru zicea ingrijorata ceva la fereastra de la bucatarie, dar eu nu l-am vazut decat pe Rafet. S-au strans inclusiv si barbatii tigani care jucau pe bani "Licitatie" la colt si beau "Ochii lui Dobrin". Bineinteles ca printre ei era si tata.
Anii de antrenament m-au ajutat si l-am dovedit pe Rafet din primele lovituri de picioare castigand astfel respectul cartierului tiganesc de la Gara, numit si "Micul Liban". Dar atunci n-am inteles ca o alta persoana s-a simtit amenintata de mine: Tata. N-am inteles ca zilele cand o batea pe mama si eram izgoniti la bunica s-au terminat.
Dupa acea victorie cand ma duceam sa alerg seara pe plaja ma simteam ca Rocky Balboa, tigancile si copii ma incurajau. Nu m-am mai simtit copilul rahitic.
Neacceptand cartierul in care locuiam am ajuns sa joc fotbal intr-un alt cartier cu Gicsy, Marcu, Adi Barbu si altii. Printr-o intamplare am cunoscut un grup de practicanti de arte martiale, baieti cu 4 ani mai mari decat mine. Gabi Sidere, Andrei Trifu, Sam, oarecum celebri in lumea artelor martiale din Constanta, educati, cu o cultura generala vasta. Am fost bagat in seama nu pentru perfomantele mele sportive, ci pentru ca eram olimpic la matematica si castigasem premii la Balcaniade.
Acesti prieteni mi-au educat adolescenta, m-au invatat cum sa vorbesc fetelor, cum sa ma organizez, cum sa dansez deoarece doi dintre ei erau membri la Total Dance in Constanta. Cu Gabi Sidere mergeam la pas de la plaja din Mangalia pana in Olimp si pe drum exersam intrand in vorba cu toate fetele frumoase.
La 16 ani am plecat impreuna la munte cu o tabara de studenti la Izvorul Muresului unde am cunoscut numai fete cu patru ani mai mari decat mine. Dupa doua zile o fata blonda imi dadea in carti ghicindu-mi ca: "in seara asta te vei culca cu o fata blonda". N-a ghicit bine pentru ca dupa ce mi-am declarat varsta a adormit in bratele mele dupa trei ore de plans, dupa care am plecat la discoteca, bineinteles.
Eu am fost bucuros patru secunde ca a fost doar un vis. Apoi dezamagit, am realizat ca am visat ce traiesc; visul urat continua si dupa trezire, ziua mea revine tragica.
................................
La 6 ani, cand am inceput scoala, s-a nascut sora mea Seila. Dupa un an mama a terminat concediul de maternitate si a reinceput serviciul, in timpul zilei noi copiii eram lasati la bunica Ukanani. Tin minte ca sora mea nu inceta din plans decat daca dadeam o reprezentatie artistica dansand si cantand toate melodiile care le stiam. O asezam intre perne sa nu cada si cand oboseam cantand inventam un spectacol cu teatrul de papusi. Papusile folosite erau doua perechi de ciorapi.
Mai apoi, pe la 10-11 ani invatasem cum se prajesc cartofii, se face omleta, cum sa aprind aragazul si sa-i dau de mancare surorii mele care ramanea in grija mea. Cand ceilalti copii erau afara la joaca stam in casa citindu-i povesti surorii mele sa adoarma la pranz. Apoi ma duceam tiptil la bucatarie sa incalzesc ciorba celeilalte persoane aflate in grija mea: bunicul din partea tatalui. La 82 ani acesta era deja senil si pentru ca ma luptam o ora cu el sa-l conving sa manince nu l-am iubit niciodata. Sau asa am crezut. Am continuat sa am grija de el pana am terminat liceul si cand eram in armata a murit. Surprinzator, am plans cu multa tristete chiar daca lacrimile imi inghetau pe obraji in frigul de pe Sorogari.
Toate aceste responsabilitati m-au indepartat de socializarea cu ceilalti copii; privind acum in urma inteleg ca a fost mai bine deoarece anturajul din fata blocului nu era tocmai bun. Jucam fotbal in fata blocului, cand se lasa seara jucam un fel de "de-a v-ati ascunselea" pe langa masinile parcate la Gara. Uneori cei mai mari ne cereau sa ne dovedim curajul si eram trimisi in misiune sa spargem masinile parcate si sa furam casetofoanele. La varsta aceea am crezut ca e un alt joc.
Din fericire resposabilitatile mele m-au indepartat de ei, cand aveam 14 ani, intr-o singura zi, sapte dintre ei au fost inchisi la scoala de corectie pentru talharie si viol asupra unei turiste germane.
Pentru ca eram nevoit sa stau mai mult in casa imi gasisem o noua activitate. Nu mai tin minte in ce conditii, pentru ca erau interzise de comunisti, gasisem o carte de Karate-do. In fiecare zi aplicam in fata oglinzii lovituri, parari, tehnici de picior, exersand acelasi procedeu de sute de ori intr-o zi. Antrenamentul de mobilitate si conditie fizica il dusesem la extrem si dura mai mult de doua ore. Dupa 2 ani corpul meu rahitic s-a corectat. Imi placea atat de mult incat la 13 ani mi-am legat de picioare jambiere de plumb si le-am purtat neincetat mai mult de un an. Cu ele la picoare dormeam, alergam, mergeam la scoala.
In fata blocului eram terorizati de vecinul de scara Rafet, un tigan turc mai mare decat mine cu 2 ani. Mama ma trimitea la cumparaturi la piata si din putinii bani ramasi cumparam halvita sau mere invelite in acadea facute de tigancile ce le vindeau insirate pe trotuar. Dupa ce am incetat sa mai cumpar deoarece Rafet le lua "cu japca" pe toate, acesta a trecut la nivelul urmator: ne confisca restul ramas de la cumparaturi.
Intr-o zi n-am mai rezistat si am ripostat. Dupa ce mi-a dat o palma am lasat sacosa cu cumparaturi deoparte si l-am provocat. S-a adunat tot cartierul, mama la etajul patru zicea ingrijorata ceva la fereastra de la bucatarie, dar eu nu l-am vazut decat pe Rafet. S-au strans inclusiv si barbatii tigani care jucau pe bani "Licitatie" la colt si beau "Ochii lui Dobrin". Bineinteles ca printre ei era si tata.
Anii de antrenament m-au ajutat si l-am dovedit pe Rafet din primele lovituri de picioare castigand astfel respectul cartierului tiganesc de la Gara, numit si "Micul Liban". Dar atunci n-am inteles ca o alta persoana s-a simtit amenintata de mine: Tata. N-am inteles ca zilele cand o batea pe mama si eram izgoniti la bunica s-au terminat.
Dupa acea victorie cand ma duceam sa alerg seara pe plaja ma simteam ca Rocky Balboa, tigancile si copii ma incurajau. Nu m-am mai simtit copilul rahitic.
Neacceptand cartierul in care locuiam am ajuns sa joc fotbal intr-un alt cartier cu Gicsy, Marcu, Adi Barbu si altii. Printr-o intamplare am cunoscut un grup de practicanti de arte martiale, baieti cu 4 ani mai mari decat mine. Gabi Sidere, Andrei Trifu, Sam, oarecum celebri in lumea artelor martiale din Constanta, educati, cu o cultura generala vasta. Am fost bagat in seama nu pentru perfomantele mele sportive, ci pentru ca eram olimpic la matematica si castigasem premii la Balcaniade.
Acesti prieteni mi-au educat adolescenta, m-au invatat cum sa vorbesc fetelor, cum sa ma organizez, cum sa dansez deoarece doi dintre ei erau membri la Total Dance in Constanta. Cu Gabi Sidere mergeam la pas de la plaja din Mangalia pana in Olimp si pe drum exersam intrand in vorba cu toate fetele frumoase.
La 16 ani am plecat impreuna la munte cu o tabara de studenti la Izvorul Muresului unde am cunoscut numai fete cu patru ani mai mari decat mine. Dupa doua zile o fata blonda imi dadea in carti ghicindu-mi ca: "in seara asta te vei culca cu o fata blonda". N-a ghicit bine pentru ca dupa ce mi-am declarat varsta a adormit in bratele mele dupa trei ore de plans, dupa care am plecat la discoteca, bineinteles.
Postări
Un comentariu:
Citesc si nu ma pot opri...
Trimiteți un comentariu