Doctrina "Iubeste-te mai intai pe tine"

„Iubeste-te pe tine insuti”

E de ajuns sa dai o cautare in „Google” si ies la iveala aproximativ 138.000 articole pe cautare avansata la „expresia exacta”. Am verificat primele 20 articole: toate sunt scrise de femei.

Este noua religie a femeii. "Respecta-te, iubeste-te, apreciaza-te!" Etc... Cel ce indeamna femeia la „Iubeste-te pe tine insuti” a avut o proasta parere despre ea daca a simtit nevoia sa o schimbe.

Din nastere omul se iubeste pe sine, altruismul exagerat este considerat o problema psihica, depresivul care ajuta pe toata lumea dar nu pe el insusi. Acestia se simt obligati sa-si acorde ajutorul cand nu li s-a cerut. Salvatorul necerut. Salvatorul necerut devine de fapt agresorul. Aceasta este o problema psihica, nu un normal.

Normalul este ca te nasti cu iubirea de sine, este uman, este logic.

Ca sa vii si sa indemni femeia sa devina normala este un mod mai diplomatic de a o acuza ca este nebuna.

Inca o data se demonstreaza ca „Barbatul este de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”. Cu toate bune ce le are, fiecare este altceva. Sa nu intelegem prost egalitatea ca fiind asemuire. Nici unul nu e mai presus decat celalalt, nu sunt la fel, sunt egali doar in complementaritate.

Dupa parerea mea, singurul lucru comun intre barbat si femeie este ca detin inteligenta.

Barbatul este cel logic, cel indemanatic, cel inconstient de curajos. Datorita lui progresul si evolutia omenirii sunt mai rapide. As fi curios sa studiez viata unei puscarii de barbati versus unei puscarii de femei. Barbatii nu se plictisesc. Chiar daca sunt violenti si se omoara mai multi intre ei, au entertainment. Evolueaza. In puscaria de femei e plictiseala, ele intra in depresie, procentajul sinuciderilor este mult mai mare.

Barbatul poate fi cat vrea el de rational, din cauza existentei femeii reuseste sa aprecieze viata. Poate fi femeia cat de sentimentala doreste ea, fara barbat viata ei este anosta si lipsita de siguranta (traieste cu teama). Insiguranta este un sentiment foarte chinuitor.

Umanitatea a evoluat de la matriarhat la patriarhat, de la poligamie la monogamie. Diferenta fundamentala dintre matriarhat si patriarhat este urmatoarea: in timp ce matriarhatul este caracterizat de o mare libertate sexuala, patriarhatul este dominat de o importanta represiune sexuala. In sensul ca genealogia in matriarhat ar fi trasata din descendenta materna. Nu ar conta cu ce partener face sex femeia. Sau cu cati. Poligamia este o mostenire a matriarhatului. Apoi s-a legiferat religios monogamia, pentru a usura viata de familie si a aduce liniste.

Femeile ce au recunoscut in indemnul „Iubeste-te mai intai pe tine insuti!” ca au o problema psihica au imbratisat aceasta noua incercare de „psihoterapie de masa” in mod gresit, si au dus-o catre extreme. Nu-si dau seama ca este tot egoism excesiv, altfel justificat. Diferit de egoismul de fatada din gandirea corporatista, care de fapt este un sclavagism intelectual injectat cu drogul apartenentei la o elita imaginara. Nu apartenenta te face special, ci cine esti cu adevarat.Dar despre asta alta data.

Fenomenul „Iubeste-te mai intai pe tine insuti!” dauneaza relatiilor interumane. Se elimina milenii de evolutie umana si ne aduce inapoi in epoca primitiva. Multi vor spune ca nu inseamna egoism, ca este doar un indemn la autoapreciere.

Autoaprecierea si iubirea de sine vin singure, cand in mod lucid te evaluezi si esti multumit cu ceea ce esti. Evoluezi ca om, configurezi o ierarhie de valori si in comparatie cu ea te simti multumit cu ceea ce esti sau faci. Ori nu esti si muncesti mai mult, iti doresti mai mult. Oricum, scara de valori se schimba odata cu evolutia noastra, fie ca suntem multumiti ori ba. Indeplinirea a ceea ce doresti iti da o stare de bine, asta e ceea ce cautam. Starea de bine.

Nu-ti poti impune sa iubesti pe cineva. Sa-ti impui: „Gata, de maine il voi iubi!”, caci asa mi-am propus sau asa am fost indemnat. Vine de la sine. Asa si iubirea de tine insuti, nu se poate impune. Esti multumit sau nu. E chiar mai usor pentru ca toti suntem egoisti intr-o oarecare masura, in mod natural tinem cu noi, suntem iertatori cu propria persoana. Ceea ce poti schimba este felul in care te nemultumesti in mod gratuit. Felul in care te poti bucura de viata, felul in care privesti.

Aceasta noua doctrina a iubirii de sine vine din nevoia celor suferinzi de a nega, e un fel de revolta la nemultumirea lor si in mod autosugestiv se detaseaza de propria trauma, precum o hipnoza. In prima etapa pentru sufletul lor este bine, este opium, distorsionarea realitatii si ajustarea ei propriei imaginatii, isi creeaza un personaj, un rol si nu mai traiesc ei, ci un alter ego ce le conduce viata. Pentru ceilalti din jur este daunator, nu-si dau seama ca minciuna devine adevar, nu vor intelege contradictia cu restul lumii si este primul pas catre schizofrenie.

„Sunt bine”, „Ma simt bine in propria piele.”, „Ma simt frumoasa.”, etc... sunt expresii de autosugestionare. De cele mai multe ori nici nu le intreb despre cum se simt. In plina conversatie vine expresia din neant, un gand de nesiguranta le aduce aminte si au impresia ca ma pot sugestiona si pe mine, asa cum se autosugestioneaza ele. „Ele” pentru ca, repet, am sesizat doar la femei. Pentru un barbat e infricosator, incepe sa se intrebe de unde nevoia de autosugestionare. Oare are de-a face cu o nebuna? Cu o depresiva? Cu o egoista? In final in loc sa ajute, sa se simta mai bine, le face rau in relatiile interumane. Cei ce vin in contract cu astfel de persoane au retineri in a le acorda incredere. Asa se ridica acele „ziduri” intr-o relatie.

Doctrina este mai daunatoare datorita egoismului si manifestarii lui ca un lucru bun. De exemplu:

Omul, si nu numai el, se sacrifica pentru copilul lui. In mod constient pune in balanta binele lui si binele copilului. Cu aceeasi constienta alege binele copilului. Din dragoste, dintr-un fel de sentiment ce nu se poate explica daca nu-l traiesti. Noua doctrina este in contradictie cu acest sentiment.

Multi vor justifica ca e loc de toate, si de tine, si de copii, si de parinti, ca nu te pune nimeni sa alegi. Corect. Vine natural. Nu e nevoie de nimeni sa-ti aduca aminte sa iubesti normal, ca si cum ai fi incapabil.

Sigmund Freud, parintele psihanalizei, spunea ca dragostea si iubirea de sine se exclud reciproc: cu cat mai mult este din una, cu atat mai putin va fi din cealalta.

Sunt de acord cu el, consider ca cea care are prea multa iubire de sine este incapabila de dragoste. Nici nu ma intereseaza daca este adevarat, este parerea mea de barbat si as avea retineri sa iubesc o astfel de femeie, asa ca la final se va simti nesigura si in suferinta pentru nu e in stare sa atraga dragostea barbatului.

.................................................

(va urma)

Intrerupt pentru a vedea mondialele de patinaj la tv. Patinajul este o ingemanare sublima intre balet si zbor.

Cu jalea prin economia lui Peshte

Gordon Gekko, personajul interpretat de Michael Douglas in Wall Street 2 are un discurs despre colapsul financiar ce va urma:

Sunteti cam terminati. Nu stiti înca asta, dar voi, generatia ninja… fara venituri, fara slujbe sau bunuri… aveti multe de împlinit…Cineva mi-a reamintit într-una din serile trecute ca am spus odata: “Lacomia este buna”. Acum se pare ca este legala. Dar, oameni buni, lacomia îl face pe barmanul meu sa aiba trei case pe care nu si le permite. Fara sa aiba bani. si lacomia îi face pe parintii vostri sa îsi refinanteze casa de 200.000$… cu 250.000$. Cu restul de 50.000$ se duc în mall, cumpara un televizor cuplasma… telefoane mobile, computere si rulote… De ce nu o a doua casa? stim cu totii ca pretul caselor din America urca întotdeauna, nu? si lacomia face ca guvernul acestei tari sa reduca ratele dobânzilor la 1% dupa 11 septembrie. Ca sa se poata duce din nou la cumparaturi. Au nume ciudate pentru miliardele de dolari credite… CMO, CDO, SID, ABS… Sincer cred ca doar 75 de oameni din lume stiu ce sunt. O sa va spun eu ce sunt. WMD. Arme de Distrugere în Masa….Anul trecut, dlor si dnelor, 40% din veniturile corporatiilor americane au provenit din servicii financiare. Nu din productie sau din ceva de care are nevoie publicul american. Adevarul este ca suntem toti implicati în asta…Bancile, consumatorii, mutam cu totii banii în cercuri. Luam un dolar, îl injectam cu steroizi si spunem ca avem profit…

Mai pe inteles, in Decembrie 2010 romanii au dus la banci 500 mil EUR. Asta inseamna ca in loc sa consume, sa faca piata la hypermarket, prefera sa duca banii la banca. Daca asta este continuitatea lui pe tot anul, economia nu va putea porni rotitele. Ce cumparam este importat in parte, restul este produs in Romania. Speram, ca asa se obisnuieste, ca pe timp de criza sa se incurajeze productia, produsele romanesti sa fie mai vandute pentru ca pur si simplu sunt mai ieftine. Si avand clienti, producatorii sa imbunatateasca calitatea.

Bancile noastre si cele ce opereaza in Romania nu stiu si nu au curaj sa foloseasca banii in investitii, stau pe mormanele de bani si nu stiu cum sa-i reintoarca in economie, asa ca se limiteaza la imprumuturi.

Imediat dupa Revolutie un coleg ma invata despre un joc. Ca sa intru in joc trebuia sa trimit 5 lei cuiva, iar dovada platii la nu stiu cine prin plic. Ca apoi sa caut alte 8 persoane care sa participe la joc, acestia urmau sa-mi trimita mie banii. Plateam 5 lei si primeam 40. Se numea Caritas.

Mintea mea matematica a refuzat sa participe la joc, i-am justificat colegului printr-o formula simpla. 2 milioane de jucatori se fac din a 7-a generatie (un 8 la puterea 7), dar fiecare din acesti 2 milioane e obligat sa gaseasca alti 8 participanti, asa ca la generatia 8 deja sunt 16 milioane. Este o buba ce creste cat poate pielea sa se intinda, apoi se sparge. Si cand se sparge, toti implicati in momentul acela pierd.

Cei cu Caritas au schimbat sistemul exact inainte de a se parge si a nu mai avea incredere in el. Sumele erau mici, nu era mare tevatura. Au trecut la nivelul urmator, au facut un sediu la Cluj si au introdus o regula: bagi 1 leu acum, astepti 3 luni si castigi suma de 8 ori. Doar a mers cu scrisorile si mandatele postale, exista un precedent, un exemplu sa incurajeze populatia. De ce 3 luni? S-au bazat pe o crestere exponentiala a depunatorilor, au limitat numarul pe zi, justificand aglomeratia si personalul limitat, astfel ca buba sa se sparga cu cat mai multi bani depusi. Si au fost, cat s-a putut strange pe parcursul a ultimelor 3 luni. Apoi au declarat firma falimentara, prinde orbul scoate-i ochii.

Nu magaria e interesanta. Ci faptul ca toti stiau ca se va sparge candva buba, toti stiau ca nu poate functiona la infinit, dar toti sperau ca nu la ei. Primii care au reusit sa ia de 8 ori suma depusa au mai depus o parte din ea, ori au mai adus in plus de acasa, sperand sa mai treaca o runda, sa se sparga mai tarziu. Din lacomie. Pana si cei mai destepti si mai constienti au fost complici, depunand si ei. Escrocheria nationala, poporul roman s-a furat singur, in complicitate cu organizatorii, sperand ca partea ce le va fi furata de organizatori sa fie mai mica decat ce au reusit ei sa fure de la ceilalti deponenti (suma primita dupa 3 luni fiind banii urmatorilor deponenti).

Apoi am legalizat aceeasi escrocherie relaxand imprumuturile la banci atat de mult si de inconstient incat ne-am vandut ca sclavi pe viata. Pe orice bulevard din Bucuresti s-au desfiintat magazinele si orice altceva, si in locul lor aparusera sedii de banci, farmacii si casinouri cu aparate electronice. Toate cumparaturile le-am directionat catre hypermarkete, luand astfel tot adaosul comercial al SRL-urilor romanesti si bagandu-l intr-un buzunar strain. Pe langa asta, hypermarketele au capatat o asemenea putere incat au jecmanit producatorii si i-au determinat sa scada calitatea produselor astfel incat sa poata sustine taxele exorbitante. Producatori mari de brand-uri internationale au ajuns sa produca pe retete diferite pentru Romania. Imi aduc aminte ca atunci cand lucram cu ele, Romania Hypermarche (Cora) prin negociatorii lor de la Provera ajunsese sa-mi pretinda taxe ce ajungeau la 38% din valoarea de la raft, fara TVA. Asta inseamna ca din 15 lei, 5 lei ramaneau la Cora.

Si am luat credite, am injectat economia cu un consum ce nu-l meritam, cu banii din viitor. Nu ne-am gandit ca daca ne cheltuim banii din viitor, in acel viitor nu vom avea ce sa mai cheltuim. Ii ducem la banca, cum i-am dus luna trecuta. Neavand consum, economia scade. Scade productia, scad incasarile, scad salariile. Am cheltuit banii din viitor care nu-i mai producem.

Nu stiu daca sa apreciez sau sa hulesc guvernul pentru ce face. Cu economia la pamant s-a pus in fata faptului implinit: exista o cheltuiala fixa lunara a statului prin angajatii sai. Luna de luna cred ca se chinuiau pentru fiecare 1%, sa-l scoata de undeva pentru a mai acoperi o parte din gauri. S-au jucat cu inflatia urcand eur de la 3.30 la 4.25, dar le-a rezolvat unele gauri de moment, nu necesarul. Si atunci s-a trezit vreun matematician pe acolo si a propus o solutie pentru problema „am 100 oi si fanet pentru 50”. Zice mai intai: daca va dau fanetul asta la toate oile nu ajunge, si oricum laptele il duceti la banca. Asa ca o sa dau afara 25% din staul. Si asa au mai ramas 75. Dupa care zice ca e criza si reduce fanetul cu 25%. Decat sa moara de foame, tot e ceva.

Si uite cum si-a injumatatit costurile fixe lunare, inainte trebuia hrana pentru 100, acum e de ajuns pentru 50.

De ce a facut guvernul asta? Pentru ca nu a vrut sa-si refinanteze imprumuturile cu un imprumut si mai mare. Ori pentru ca si-a refinantat creditele de atatea ori incat s-a spart buba. Trebuia sa se intample candva.

Familiile simt aceasta criza. Este in primul rand o criza determinata de cheltuiala banilor din viitor. Acum este viitorul. Banii care am dori sa-i cheltuim acum sunt deja cheltuiti. Asa ca suntem sclavi, muncim si la sfarsitul lunii ramanem cu nimic.

Exact ca la Caritas, cand am facut imprumutul la banca am stiut ca va fi greu, am fost complici pentru trecerea noastra in sclavie. Ce am facut cu banii? Cei mai multi s-au dus pe cumparat case si apartamente. Apartamente facute in perioada Ceasusescu, erau ale noastre, ale romanilor. Cum am ajuns noi sa imprumutam bani de la banci straine, facandu-ne sclavi pe viata, pentru a cumpara apartamente vechi care erau oricum ale noastre? Cum am ajuns noi sa platim pe un apartament in Militari, vechi si cu arhitectura comunista, costul unei vile din Miami?

Despre ce sa scriu?

Ochii care nu vor sa vada

Cum poti sa vezi daca ai ochii inchisi?

Nu stiu daca exista noroc. Interactiunile intamplarilor din lume ce ajung in contact cu mine le numesc circumstante. Nu depind de mine, nu am nici o putere asupra intamplarilor ce succed, se ating, se influenteaza si devin circumstante. Poate unii dintre noi avem inconstient o abilitate nativa de calcul al probabilitatilor, stiu sa isi doreasca ce poate fi posibil in functie de capacitatile lor. Dar nici asta nu e o explicatie, o justificare. Oamenii au numit aceste circumstante favorabile unei persoane ca fiind noroc. Religiosii i-au spus altfel.

Am fost o astfel de persoana.

Eram la scoala, dar nu aveam obisnuinta invatatului, mediul din care veneam si anturajul nu se indeletniceau prea mult cu educatia, in schimb copilaria a fost copilarie. Cu ce prindeam la ore ma descurcam. Scoala noastra era cu clase favorizate, noi eram paria si eram adunati din medii similare. Mi-a placut matematica, dar intr-un an noi schimbam 2-3 profesori, atat de "doriti" eram, asa ca in orele noastre jucam fotbal. Dar s-a intamplat ca intr-un an sa particip la o olimpiada pe scoala, apoi pe oras, si cand am ajuns la faza pe judet m-am bucurat ca fac o excursie gratuita. Dupa o ora am predat lucrarea sa-mi ramana timp de hoinarit prin oras. La intoarcere, in autocar, pentru ca eram un elev fara profesor, cel mai inteligent si mai renumit dintre ei m-a intrebat din politete ce am facut la cea mai grea problema. Nefiind obisnuit cu limbajul din matematica pentru a explica, am luat o hartie si am desenat geometria mea, ceea ce am vazut eu si calea care am urmat-o pentru a ajunge la rezultat. In ziua aceea omul acela m-a privit incercand sa desluseasca ceva in mintea mea si mi-a schimbat destinul.

Apoi m-am calificat la olimpiada pe tara la matematica si cand ieseam din sala ma gandeam: "Ar fi culmea sa castig." Prinsesem pasiune pentru matematica, era o provocare, fiecare exercitiu si fiecare problema erau o provocare, iar cel cu care ma pregateam m-a inteles deplin si a facut in asa fel incat a pastrat aceasta pofta de a-mi satisface orgoliul cand rezolvam ceva. Acest om a schimbat destinul a generatii intregi, era imposibil sa fii in clasa lui si sa nu reusesti printre primii la facultate. Istoria lui era interesanta, cand facea o scoala profesionala de meserii a ramas corigent la matematica, intr-o vara a trebuit sa o invete si a apoi l-a pasionat ca pe mine, a simtit atractia provocarilor. A murit de cancer cand eram in penultimul an de liceu. 30.000 de oameni am plans la inmormantarea lui.

Am castigat locul 3 in primul an de participare si am intrat in echipa Romaniei pentru balcaniade. Mi-a schimbat viata, intr-un mod in care nu cred ca am sa-l aflu vreodata. Participarile si rezultatele mele la olimpiade mi-au dat o faima si am capatat un respect din partea celorlalti, m-au facut cetatean de onoare al orasului la 14 ani, tata a primit o repartitie in centru la cel mai nou bloc un apartament cu 4 camere, dar cu o suprafata enorma. Primarul a dorit ca fiul lui sa nu mai intre in cartierul meu cand ne pregateam impreuna pentru "cercul de matematica", "Micul Liban" din zona garii era rau famat, populat in parte de tigani si in rest de condamnatii eliberati din penitenciarele din tara in urma decretelor si adusi sa munceasca la Santier. Acolo au fost adunati si toti cei cu nume straine: turci, tatari, machedoni, gagauzi.

Am inceput sa fiu constient tot mai des de fenomen. Imi doream ceva si se intampla, aveam noroc. M-a urmarit in orice faceam, am devenit adult bucuros de norocul meu, nici macar nu indrazneam sa ma mai bucur, sa nu cumva sa dispara. A fost bine.

Apoi intr-o zi, prin surprindere, a disparut. Si totul a fost pe invers. Din ce in ce mai rau, eram intr-o stare in care nu eram constient, si parca nici nu mai conta. Nu mai exista noroc sau ghinion. Decat fatalitate.

Dar nu e asa, nu mai cred ca e asa. Circumstante favorabile vor exista mereu, trebuie doar sa le vezi. Daca ai ochii inchisi nu poti vedea.

Am descoperit promo-ul unui spectacol ce mi-a dat emotii, am banuit calitatea lui, apoi am citit recenziile, am cautat orice videoclip pe net, am urmarit orice miscare a coregrafiei. "Radio and Juliet" pe coregrafia lui Edward Clug:

Mi-am dorit sa am posibilitatea de a vedea acest spectacol, imi spuneam ca daca vreodata voi reveni la decenta de a putea face ce imi doresc, as vrea sa vad acest spectacol. Fiecare cu placerile, cu pasiunile lui, eu doresc sa vad acest spectacol de balet contemporan.

(Dupa invataturile unui interlop incercat s-ar zice ca sunt un privilegiat al vietii. De cate ori m-am straduit sa ajung sus, viata m-a trantit la pamant s-o iau de la capat. Astfel se formeaza caracterul, se invata respectul fata de ceilalti oameni. Cei bogati nu au privilegiul asta.)

Si astfel am ajuns sa intuiesc ca circumstantele favorabile exista, doar ca trebuie sa fii in stare sa le poti vedea. Edward Clug este roman (culmea!), spectacolul a avut premiera la Opera pe 12 Dec 2010.

*****

186 pagini de durere

"In genunchi ma intorc la viata" - by weekender

(fragment)

Ganduri, zeci de ganduri...

Regrete. Dezamagiri. Doruri. Deznadejdi. Suferinte. Amaraciune... Teama...

Toate adunate si amestecate, toate sentimentele frante in mine, m-au golit si m-au pustiit pe dinauntru, vreau sa jelesc si nu mai am suflu, m-au sleit de putere si m-au ametit, toata lumea se invarte haotic in jurul meu, as vrea sa cer socoteala si nu am cui, as vrea sa-i pun stop si nu stiu cum, as vrea sa mai simt cum se descarca sufletul ca la inceput cand plangeam, nu am glas sa strig, imi vine sa blestem, sa fi avut puterea sa urasc, stau gol in calea frigului, in fata deznadejdii mele, atat de greu e sa suferi, speri sa existe cateva secunde cand uiti, dar si in somn, visezi acelasi lucru, nu mai stii cand e in vis sau realitate, nu mai stii daca ai plans in somn sau lacrimile s-au uscat pe obraji cand rulezi catatonic imagini din trecut, in speranta ca vei putea crede, ca o secunda vei uita ca a fost si nu mai este, o secunda de liniste vreau, o secunda de liniste si pot merge mai departe, e dovada ca poate fi altfel, ma apasa atat de tare, totul aduce aminte, cand gandesc, cand citesc, cand ascult, cand vorbesc, si vorbesc atat de rar acum, nu pentru ca ma abtin ci pentru ca ma feresc sa am cu cine, nu rezist, prezenta lor, prezenta lumii, totul aduce aminte, sunt gol in fata frigului, si totul apasa atat de tare, mi-e teama sa inchid pleoapele pentru ca se face liniste, si in liniste doare mai tare, este numai ea, durerea, suferinta, cum s-o numi, si sunt singur, atat de singur, nu merita nimeni sa-l molipsesc, ma doare, ce pot face ei, ajunge ca mi-e rau mie, atat de rau, mi-e gura uscata si iasca, nici saracia, nici foamea, nici setea, nu se simt, sunt doar lacrimi, obisnuite acum, fara binecuvantarea lor obisnuita, doar lacrimi, nu reusesc sa-mi mai scuture povara, sa mi-o aseze, stau gol in calea frigului, o greutate ma apasa pe piept, in stomac, nu ma ridic, nu are rost, nu ies, nu merg, nu mai stiu sa merg, ma tarai fara sa ating pamantul, vad un om in cale si imi vine sa fug, sa nu vada oboseala mea, tristetea mea, candva am fost ca el, mergeam si eu pe strada, acum ma tarai, mi-e atat de dor de mine, de fata mea, de viata mea, de zambet, de zambetul ei, de liniste, mi-e dor de liniste, zbuciumul ma oboseste, nu mai am suflet, sufletul se zbate in om, il face viu, eu sunt mort, mai mult decat un mort, sunt pustiu, sunt plin de anti-suflet, precum anti-materia, doare, nu e bine, e rau, e foarte rau, si obositor, am obosit, smulge din mine ceva, nu stiu ce, dar imi ia si tot imi ia, chiar daca mi-a luat, imi ia in continuare,ma gandesc unde e copilul meu, stiu unde este, dar nu e cu mine, si tie iti ia, fetita mea, stiu, iti ia si tie, de-asta mi-e rau, de-asta nu pot sa opresc tot, ar fi usor, mi-ar aduce liniste, dar nu vreau sa-ti ia si tie, cum ia din mine, cum durerea ia din mine, si regretele iau din mine, si dezamagirea ia din mine, nu mai pot, stau gol in calea frigului, stau si astept, nici eu nu stiu ce astept, sufar pentru ea, si pentru mine, dar nu mai pot... nu mai pot... sunt anti-suflet... nici nu pot sa pier, sa ma sting, nu pot sa mor, s-ar face gaura in univers, in universul copilului meu, asa ca stau gol in calea frigului, frigului nu-i pasa de mine, dar ia din mine, durerea ia din mine, suferinta ia din mine... si nu ma mai termin... golul din mine e tot mai gol, e tot mai mare, e tot mai hau, e anti-suflet, pustiu, ma striveste din interior... vreau sa plang normal, dupa ce plangi si jelesti ar trebui sa te descarci putin... vreau sa plang normal.

Atat.

Infidelitatea (partea 2-a)

Fragment de corespondenta

Intrebare: Pe ce criterii isi alege un barbat amanta? Poate nu din experienta, dar prin gandirea masculina pe care tu o ai si eu nu, imi poti spune : ce anume conteaza? De ce inseala un barbat; de ce inseala printr-o relatie, si nu cu onenightstanduri; de ce depune eforturi pentru a mentine un astfel de amantlac?

.....................................

Cat despre barbat, cum isi alege amanta?... El stie.

E posibil ca si inselatul sa porneasca de la o re-evaluare personala. Cand s-a insurat avea o anumita varsta cu experienta de viata adecvata, statutul social potrivit, a gasit femeia asupra careia s-a hotarat ca i se potriveste, ca-i aduce o stare de bine si poate exersa dragostea.

Apoi, cu timpul, relatia intra in rutina, fiecare evolueaza, inevitabil urca pe scara ierarhica a valorilor, in cariera, cat si in comportament, se educa, anturajul il educa, oamenii cu care vine in contact il educa, si deodata remarca ca s-a creat o distanta intre el si sotia lui, ca mod de gandire sau ca el asteapta ceea ce ea nu intelege sa-i ofere, nu intelege ca s-a schimbat.

Si surpriza, constata ca are succes la femei mai speciale decat stia ca-si permite sa aspire in tinerete, ceea ce il face sa se re-evalueze ca barbat.

Pe de alta parte o relatie adultera incepe altfel, mai cu liniste sufleteasca. Cand incepi o casnicie te intrebi cum va fi, vei fi fericit? Este o alta stare de spirit, sunt implicate toate sentimentele unui om: dragoste, curaj, speranta, etc... Exista o presiune. O relatie adultera incepe fara asteptari de viitor, doar cu puseul de adrenalina ca ai putea fi prins. Un barbat ce se re-evalueaza si incepe o relatie extraconjugala se crede mai destept decat sotia sa, atat de destept incat e convins ca nu se da de gol.

Dupa ce a petrecut momente intime cu amanta constata ca se simte atat de bine cu ea, chiar se indragosteste de aceasta stare. In cazul sotiei simte ca exista obligatii, exista promisiuni, deznadejdea ca nu a facut-o fericita, (caci asa au mania sa se planga mereu) , si descopera ca el poate fi fericit daca nu are aceste presiuni... Sa incepi relatia cu o femeie fara avea implicatii, fara a avea temeri, este foarte reconfortant.

O amanta nu e mai speciala decat sotia, este tot femeie. Poate acum este mai tanara, poate acum este mai toleranta ori mai dornica de a-l face pe barbat fericit, din dragoste pentru el, dar tot femeie este. Va veni o vreme cand si ea va fi la fel de rutinata, la fel de grasa, la fel de batrana. Castigatorul este barbatul, pentru a ca reusit sa-si traiasca viata de 2 ori. Ea, amanta, nu are nici un castig. Va sfarsi in nesiguranta si regrete.

De fapt fiecare caz e clasic, femeia pune presiune asupra barbatului ca acesta sa o faca fericita si devine inconfortabila. Nu o sa auzi un barbat ca reproseaza unei femei ca a facut sacrificii pentru ea. Ceea ce a facut a fost facut cu placere, in dorinta de a o face fericita. Si femeia face la fel pe moment, dar dupa timp pentru ea acestea devin sacrificii. El se simte nedreptatit, mai adauga inca un neuron negativ impotriva starii de bine.

Cate femei au avut inspiratia sa se uite la barbatul ei si sa-i spuna: "Multumesc ca mi-ai facut pana acum o viata fericita."?

Trebuie sa existe un moment in viata ei cand a fost fericita, atunci sa-si gaseasca sinceritatea si sa recunoasca ca se simte fericita. Pentru totdeauna acel barbat se va simti important alaturi de ea. Nu e o garantie ca o va iubi pe veci, dar alaturi de alte femei nu va fi sigur niciodata de aceasta "importanta", va fi inca un neuron negativ impotriva starii de bine.

Infidelitatea

Infidelitatea in cuplu... In cazul casatoriei, adulterul.

De cele mai multe ori infidelitatea se identifica cu sexul, cand unul din cuplu face sex cu altcineva.

Una din definitiile infidelitatii din DEX este foarte interesanta:

INFIDELITÁTE = 2. (Concr.) Faptă care dovedește nestatornicie în dragoste.

Statornicia in dragoste...Hmm...

Primul exercitiu...

Sa zicem ca iubesc si voi iubi o singura femeie toata viata. Mai precis... pentru "Ea" am iubirea cea mai puternica, "Ea" este favorita dintre celelalte iubiri, unica de felul ei, totul aminteste de ea, chiar si cand am pasiuni ii multumesc ca m-a invatat cum se traieste adevarata pasiune, ca stiu acum cum sa caut. Atunci cand imi trag sufletul ma trezesc ca-mi sunt gandurile la ea. Este dragostea vietii mele. Din pacate s-a decis sa iubeasca pe altcineva, ori poate a murit, poate nu ma poate iubi din motivele ei... Oricare din motivele pentru care nu e cu mine.

Intre timp, asteptand sa se consume, ori in cazul in care nu se consuma – moartea, sufletul ce poarta povara acestei tumori tresare la cateva emotii ce seamana cu exaltarea. Fara a da atentie interactiunii persoanelor noi din viata mea, din timp in timp mai apare cate o femeie a carei personalitate o remarc, una din acele putine femei ce ma poate atrage si ma poate provoaca. In ciuda a tot ce ii este impotriva, este atat de deosebita incat reuseste sa-mi arate ca atractia si dorinta inca mai exista in mine.

Ca s-o spun altfel, imi place, imi doresc, savurez sexul cu o femeia pentru care simt o atractie.

Sper ca o iubire sa ma lecuiasca de o alta iubire. Cu toate aceste exaltari posibile inca o iubesc in continuare pe "Ea", impotriva vointei mele. As renunta oricand la orice atractie sau dorinta, daca mi-o cere. Nici nu-mi trebuie sa-mi ceara, nici nu trebuie sa ma iubeasca, trebuie doar sa-mi spuna: „Multumesc ca ma iubesti.”

Dar atunci cand fac sex cu o femeia ce apare temporal in viata mea - fac sex cu ea pentru ca imi place, pentru ca o doresc, pentru ca am sentimentul acela de inceput caruia eu ii spun atractie caci dragoste e prea mult - se numeste ca sunt infidel celei pe care o iubesc?

Nu ma mai iubeste, iar eu sper sa nu o mai iubesc, dar sentimentul nu dispare. Fac sex cu altcineva, cu pasiune, cu dorinta, cu toate manifestarile si ingredientele unei mari iubiri, dar cand imi revin ma gasesc ca ma gandesc tot la "Ea". Cui sunt infidel?

Atractia nu este acelasi lucru cu iubirea, dar poate fi inceputul ei.

....................................

Sexul implica toate celelalte simturi. Eu il consider o placere, chiar cea mai mare dintre ele. Imi bucur papilele gustativa cu o masa delicioasa sau o bautura buna, mirosul meu simte placere la un parfum de calitate, frumosul imi creeaza emotii cand il vad, o muzica buna imi schimba buna dispozitie; prin sex toate aceste simturi sunt incantate. Sexul poate fi atat de placut intre doi, incat uneori este singurul lucru ce mai tine relatia lor. Cand placerea s-a diminuat, se despart fara resentimente.

Inca un exercitiu...

Diferit de sex, chiar mai important, este manifestarea atractiei. Avem gusturi la persoane, eu ca barbat intru intr-o societate si imediat remarc femeile frumoase ce-mi fac o impresie buna la prima vedere. Pot simti ca una sau mai multe imi plac. Fac inconstient o ierarhie intre ele, o segregare. Din orgoliu incerc sa stabilesc o legatura nevazuta, o vanatoare de priviri, sa inteleg daca am lasat la randul meu vreo impresie placuta. Acest joc de priviri este un instinct, este aprecierea frumosului, altfel devii insensibil si la frumusetea femeii ce o iubesti. Nu-i poti cere unui om sa nu mai gandeasca, tot asa nu-i poti cere sa nu mai aprecieze frumosul. Simte frumosul, exalta la el, si isi satisface orgoliul cand simte mica victorie ca a fost la randul lui remarcat. Este o victorie reciproca, femeia se simte atat de magulita, prin priviri fugare incearca sa se convinga. Pana aici totul este nevinovat. Se numeste infidelitate?

Ia orice om de calitate, casatorit, familist si du-l singur intr-un grup nou. Va cauta sa impresioneze, va cauta sa fie apreciat ca barbat de femei. In special de cele mai frumoase.

La fel si femeia cand nu are partenerul langa ea. Ii place cum isi alimenteze increderea de sine cand stie ca este apreciata ca femeie. Prin faptul ca altii o doresc isi verifica puterea de atractie. Face tot ce trebuie pentru asta, se straduie sa fie cat mai atractiva, prin eleganta, prin gesturi, prin gandire. Pentru barbatul ei nu se mai straduie de mult, el o place oricum.

Se numeste infidelitate?

Un alt exercitiu...

Sa zicem ca ai fost in Bora Bora si esti indragostit de acea plaja. Ti-a placut enorm, a fost vacanta de vis. Ca sa te relaxez mental te gandesti la Bora Bora.

Se ofera o noua ocazie, sa mergi oriunde, in Bora Bora sau oriunde vrei tu, in orice alt loc minunat. Ce preferi, aventura unei nou loc sau sa revii la Bora Bora?

Mai exista atatea alte locuri la fel de frumoase. Dar daca nu ar fi doar plaje de vis, daca ai putea vedea cele mai frumoase locuri de pe Pamant?

Frumosul cunoscut si iubit iti creeaza un soi de atasament, e un sentiment puternic.

Frumosul nou iti creeaza alt soi de sentimente, dar mai mult emotii. Prin emotii placute simte omul ca traieste, simte pe loc.

Poti petrece urmatoarea vacanta intr-un loc nou si sa fie o dezamagire. Te resemnezi spunandu-ti ca ai vazut un loc nou. Dar daca este cel putin de frumos ca in Bora Bora, amplificata cu emotia noului, poate fi o experienta mult mai placuta.

Cum ar putea Bora Bora sa concureze cu atractia unui loc nou? Cum poti ajunge la aceleasi emotii ale noului?

Sunt convins ca la prima vacanta nu ai vazut tot ce era de vazut, nu ai facut tot ce era de facut. Ia pe cineva special cu tine, si emotiile lui vor fi si emotiile tale, sunt transmisibile.

.........................................

Nu exista om, barbat sau femeie, sa nu fie atras de emotia frumosului nou. Este normal, este uman. Emotiile trec, placerea sexului trece. Niciunul din cei ce inseala nu regreta, dar cand e inselat traieste o tragedie.

Sunt de parere ca singurul lucru care te opreste de la infidelitate este pierderea persoanei iubite. Daca ai acceptat sa inseli, ai acceptat sa o pierzi. Nu fapta in sine este de neiertat, mai dezamagitor este ca ai acceptat sa o pierzi.

Cel inselat rupe relatia simtind gustul atat de amar al dezamagirii, de care nu va putea scapa in ani sau niciodata... Ironic este ca in majoritatea cazurilor cel ce a inselat traieste fericit in continuare.

Altii se caiesc si regreta, vor trai in suferinta pentru pierderea suferita, de aceasta data pedeapsa fiind prea cruda si inutila, caci dragostea exista si se iroseste. Daca cursul vietii nu ii duce in directii diferite, peste timp vor avea o sansa, pentru ca timpul ii invata. Pe unul sa ierte, si pe celalalt cum sa iubeasca.

................................

(Va urma)

Azi e Nu

Cu referire la Am cautat iadul daca raiul nu a vrut sa ma primeasca o persoana ce nu am stiut sa o apreciez la vremea ei, scria intr-un comentariu:

"Iadul si raiul nu exista".

Ba da, atunci când ti le creezi tu singur.
Eu vad cum iti construiesti zidurile din jurul tau, cum te lasi sa cazi, iar când ai atins limita, îti aduni toate puterile si evadezi din infern. Nu stiu de ce, poate ca suferind astfel vrei sa fii 'izbavit', sa te poti ierta.
Vei avea puterea sa te intorci de fiecare data ?
Corina

Eu am raspuns simplu, rationand circumstantele: Nu.

Azi e Nu.

Misoginism - 2-a parte

„Spune-mi ca sunt frumoasa. Spune-mi ca ma iubesti.”

Nu toate o cer. Dar toate se asteapta.

De ce are nevoie sa i se spuna? Mai exact, ce o face sa-si piarda increderea de sine incat are nevoie a fi magulita in permanenta? Trecerea timpului? Pericolul transformarii rapide?

Un barbat nu are nevoie sa i se spuna ca este destept sau potent. Daca e destept, o stie. Daca e potent nu o va sti niciodata, pentru ca toti barbatii se cred, asa ca nu va sti ca e adevarat cand femeia va spune ca s-a simtit bine cu el si o poseda intr-un mod deosebit de placut. Va crede, ca toti ceilalti, ca e mintit frumos.

Repet ca sa nu-mi pierd ideea, asa ca o concluzie: femeia chiar daca stie ca e mintita frumos, prefera sa fie magulita. In conformitate cu aceasta experienta, barbatul cand e magulit pe drept, va suspecta ca e mintit.

Sunt rare cele care evolueaza sexual. Odata cu inaintarea in varsta reusesc sa ajunga la orgasm mult mai mai greu. Uzura? Obisnuinta sau dezobisnuinta? Ca sa nu exprim prostii mi-am cercetat memoria si am fost surprins sa constat (oare cum nu m-am gandit pana acum?!!) ca femeile mai tinere, intre 20-25 ani, au ajuns la orgasm (cu mine, sic!) aproape de fiecare data. Este senzatia aceea cand se inunda de caldura, poti identifica momentul chiar daca nu iti spune, apoi unele se prabusesc ca barbatii dupa ce ejaculeaza, altele se destind, dar indiciul cel mai clar este ca dupa ce se inunda ecluza, te strange mai mult la piept, decat sa te traga inspre bazinul ei.

In timp, cu trecerea anilor, in loc sa-si cultive cunostintele despre propriul sex si sa evolueze, sa se provoace in a-si cauta extazul, sotiile se pierd sexual intr-o rutina, ce aduce plictis si cunosc orgasmul din ce in ce mai rar. Nu mai stie sa se foloseasca de barbat din comoditate, alteori din pudoare sau resemnare. Atitudinea corecta ar trebui sa fie: ” barbatul este prelungirea inutila a pulii”, si sa se foloseasca de el. In loc de asta, „ea devine ceva de care se tine barbatul cand isi baga pula”.

Ca sa dau un exemplu, cele care invata sa foloseasca un vibrator si stiu sa ajunga la orgasm cu el, stiu sa foloseasca si un barbat, astfel ca atinge o placere mult mai mare cu el.

As schimba regula jocului si as spune despre o femeie ca se pricepe la sex daca stie sa ajunga la orgasm. Daca beneficiaza de un organ masculin si este chiar al iubitului ei, si nu stie a se folosi de el pentru a atinge extazul, pai atunci e o toanta.

Asa si despre barbati:

| - Auzi, fata, al tau cum e? E bun la pat?

| - M-a rupt, mi-o trage pana dimineata.

| - Ah da? Si cate orgasme ai?

| - Din pacate doar unul, ca dupa ce termina ma duc in baie si mi-l produc singura. Al tau cum e? Cate orgasme ai intr-o noapte?

| - Obisnuit vreo 3.

| - Vai, fata , dar cat timp ti-o trage ?... Cred ca te desala. A doua zi esti terminata de somn.

| - Eh nah, ma desmiarda vreo 10-15 minute si apoi facem sex 3 minute si imi vine. Si mie si lui. Cateodata lui mai repede, cateodata mie, dar nu tinem socoteala. Ne odihnim putin si repetam de vreo 2-3 ori, pana cand ne saturam. Dimineata sunt sanatoasa si odihnita.

Nu i-as da credite celui ce chinuie biata femeie si o munceste pana dimineata fara sa o duca nicaieri. I-as da mai multe credite celui ce stie a o purta in placere prin preludiu excitant, aducand femeia catre o finalizare sanatoasa daca aceasta stie sa ceara, stie sa primeasca ori stie sa-si ia.

Drept urmare, socotind ca femeile ajung mai rar la orgasm, mult prea rar, trag concluzia ca nu stiu sa faca sex. Dar cum sunt in plina revolutie evolutionista, poate ca vor invata si asta.

E o prostie sa te incapatanezi si sa te impotrivesti pizdei. (m-am hotarat sa-i spun pe nume, dupa ce am ezitat intre pisicuta si fofoloanca)

Imi povestea o cunostinta despre o intamplare, cum se facea ca era in plin act sexual si dupa ce partenerul ei de atunci a ejaculat, cand s-a retras i-a cazut prezervativul. Cuprinsi de lenea ce te ia dupa un numar, l-au cautat cu privirea prin pat, dar au amanat pentru mai tarziu. Dupa vreo 8-9 zile pe femeie a inceput sa o usture in vagin, deja intrase la idei. Ticalosul naibii, dupa ce ca a inselat-o, nu a fost in stare sa-si tina prezervativul pe el si i-a mai dat si vreo boala venerica. S-a dus la medicul ginecolog la consult, sa-i dea cu dovada in cap, dar norocul iubitului, medicul zice cu nu e o boala venerica si ca stie sigur care e problema, scotand prezervativul buclucas din vaginul femeii. Fara sa-si dea seama, femeia l-a purtat 8-9 zile...

Nu e de ras, pentru ca este adevarat pentru orice femeie. Unele isi uita ultimul OB, ca dupa o saptamana sa se uite speriate ce le iese din vagin atat de urat.

Tot atat de bine poate sa o penetreze barbatul si ea sa nu simta nimic. De fapt asta se intampla mai mereu. Daca nu ar exista atmosfera erotica si preludiul, ori excitatia psihica si senzoriala, daca s-ar reduce la sport, femeia este handicapata sexual.

O greseala frecventa a barbatilor este de a considera fragila pizda femeii. Le e teama sa o atinga, si cand o fac se straduie sa o faca cat mai delicat. Da, e sensibila, dar nu fragila. Agata-te de ea, trage de ea, scurma-i cu buricele degetelor interiorul, caci s-ar putea sa ajungi la unele zone erogene (pe care altii le numesc „punctul G”, „al doilea punct G”) si sa-i produci asemenea placere, cum organul sexual barbatesc nu poate intrucat nu este in forma de potcoava. (Jaiya)

Uneori se mai da peste cap si reuseste sa ajunga in aceste zone, caci asa l-a coordonat si contorsionat femeia care se pricepe; in cazul in care nu remarca ca lui i-au iesit ochii din cap ca la melc de durere, aceasta va gasi drumul spre victorie.

Povestea mamei de printesa

Din ciclul "Scrisori catre fetita mea" (pentru cand va fi mare)

Am cunoscut-o pe Mihaela cand avea 17 ani. Eu sunt cu 6 ani mai mare.

Imi placea sa-mi traiesc tineretea, eram independent, cu succes si sete de aventura. Era momentul cand nu-mi doream o relatie stabila, imi placea si stiam sa ma distrez. Dar ea, mama ta, a fost atat de frumoasa incat dintr-o data nimic nu a mai contat. Am vazut-o, si pe loc m-am indragostit.

Am rezistat o perioada, eram constient ca nu-mi trebuie o relatie cu cineva inca necopt, eu cautam sa capat experienta de viata, dar fata pe care o vazusem prezentand un spectacol , imaginea ei, zambetul ei, nu ma lasau sa dorm. Ieseam in oras cu baietii, ne intalneam cu fete, dar devenisem absent, in fiecare vedeam deosebirile. Nu era prima oara cand ma indragosteam la prima vedere, experienta ma invatase ca prima impresie poate fi inselatoare, cateodata am o stare de spirit in cautare de dragoste incat ochii vad doar ce vor ei sa vada. Asa ca am dat uitarii, m-am fortat s-o uit, nu era de mine, era prea mica. Doar ce terminasem o relatie ce a tinut doi ani, tot cu o fata cunoscuta ce abia implinea majoratul, dar eram si eu mai mic, eram aproape de-o seama, iar ea cu mai multa experienta de viata ca mine. Nu, nu-mi trebuia acum sa ma apuc sa cresc scolarite. M-am fortat sa nu ma mai gandesc la ea.

Aprope ca o uitasem, cursul vietii urma sa ia alta directie. Nici nu cred ca m-a placut din prima, asa cum am fost eu fermecat la prima vedere. In ziua cand am vazut-o s-a oprit langa noi, mai mult pentru a intra in conversatie cu un prieten ce avea o legenda de cuceritor. Eu eram necunoscut. Castigam mai bine decat cei de seama mea, pot spune ca am fost un favorizat la norocului, in perioada tineretii mele faceam cate o mica avere in fiecare zi. Nu o aratam, nu-mi cumparam bunuri care sa arate aceasta bunastare, in afara de faptul ca fosta mea prietena ma invatase sa ma imbrac mai cu gust decat o faceam inainte. Aveam alt anturaj, ma distam in alte locuri decat ceilalti, eram deci un necunoscut. Se auzise de mine in oras, in special ca ea a fost colega de clasa cu sora mea in scoala generala, auzise de mine, conduceam o sala de arte martiale, Tae Kwon Do, si era o moda in oras sa faci cursuri cu profesorul cel tanar si dragut. De la sora mea, de la celelalte colege, auzise de mine.

Sa locuiesti pe litoral iti da un mod de viata aparte. Cu marea, cu turistii, cu multimea de cluburi si discoteci, traiai o vacanta gratuita ce tinea cat vara de lunga. In concediu lumea este mai destinsa, dornica de distractie, aveam de unde alege si agata fete, intr-o singura vara cunosteai destul de multe incat sa-ti imprime o anumita abilitate in a conversa cu ele si a le cuceri. Apoi vine toamna cand iti tragi sufletul, urmand iarna care devine odihnitoare, cu iesiri in societatea orasului unde toata lumea cunoaste pe toata lumea. Nu faceam exceptie, ii cunosteam aproape pe toti, stiam care din ele erau inabordabile, sau care erau usor de cucerit, dar Mihaela era o necunoscuta, parintii ei o tineau „din scurt”, nu prea era vazuta prin oras. Din cate ma interesasem despre ea, am aflat ca fratele ei era de-o seama cu mine, a fost coleg de scoala in alta clasa, nici macar nu stiam ca are o sora. Liceul l-a facut in alt oras, asa ca nici nu-l cunosteam prea bine. Tatal ei este un om important in armata, mare comandant de osti, deja eram intimidat. Mi s-a spus ca invata bine, ca era prima din scoala ei, dar acum, spre sfarsitul liceului o lasase mai usor cu invatatura. Totusi istoricul de eleva buna o ajuta, inca mai era in top.

Iarna este amorteala in oras, nu se intampla nimic, decat se infiripa idilele locale. Unele rezista verii, altele nu. Venirea evenimentului „1 Mai” le ia mintile tuturor, psihologic reprezinta inceperea sezonului estival, distractie pentru tineri, bani mai multi pentru familisti. Orasul se umple de animatie si apare o destindere pe fetele locuitorilor ei. Eu spuneam ca involuntar oamenii exerseaza „chipul pentru turisti”.

De 1 mai statiunile se umpleau de turisti, numai tineri, dornici de nebunii si distractie. Eram la Neptun, in cea mai faimoasa discoteca de acolo din acele vremuri, fiind un cunoscut al locului. Uitasem de Mihaela, nu mai exista de ceva vreme, dar deodata m-a cuprins gandul catre ea, ma intrebam cum s-a distrat in ziua aceea, daca iese undeva in seara aceasta. Stand la masa in discoteca, priveam plictisit printr-o fereastra la lumea adunata la intrare, intrucat nu mai erau locuri. Si deodata o vad, cu doua prietene. M-am dus vartej afara si am aranjat sa intre, chiar daca mi-au sarit vreo suta de cunoscuti in cap. Nu i-am vazut, nu i-am auzit, eram uimit de ce mi se intampla de cativa ani. Doar imi doream ceva, si se intampla.

„Trebuie sa vina si fratele meu, altfel nu ma lasau ai mei sa ies.” – imi spuse ea. Am asigurat-o ca nu vor fi probleme, dar in mintea mea imi propusesem sa-l las afara pana o lamuresc cu ea.

E frumoasa cu adevarat. Am studiat-o pret de cateva secunde si m-am hotarat, da-le incolo de „pisici”, de petreceri, ea va fi iubita mea. Ma deranja ca aflasem ca prietenele ei au introdus-o intr-un anturaj al golanilor din oras, si ca unul dintre ei se tinea dupa ea. Stiam din experienta ca fetele tinute din scurt fac cele mai mari greseli. Mai ales ca unele le-au facut cu mine. Se indragostesc de cine nu trebuie, de baieti care le vor face sa sufere. Eu am s-o respect, nici nu am sa ma ating de ea, o sa am grija sa aleaga un drum frumos in viata, o sa-i transmit din experienta mea, sa nu fie nevoita sa invete prin propriile dezamagiri si greseli. O s-o iubesc.

.........................................................

Aveam o problema. Parintii ei nu erau de acord, nu trebuiau sa stie ca fata lor are un prieten. Ea trebuia sa invete pentru facultate. Indiferent de cat de frumos eram, de cat destept as fi putut fi, ce pozitie sociala aveam, era de neconceput ca fata lor sa aibe un iubit tatar. Ei au trait aproape de comunitatea de turci si tatari, stiau de problemele ce pot apare intr-o casnicie mixta in religii. Deja era un gand prea departe, nici macar noi nu ne gandeam la asta, convinsi ca nu vom ajunge acolo. Eram doar doi tineri ce au devenit prieteni-iubiti, iar parintii fetei nu agreeau ideea pentru trebuia sa invete si de obicei o relatie cu un baiat iti alunga contiinciozitatea.

Pentru a slabi supravegherea am decis sa le spuna parintilor ei ca s-a certat cu mine. Ne intalneam pe ascuns in fiecare zi, dimineata sau dupa amiaza. Dimineata astepta sa plece parintii ei la serviciu, apoi venea la mine. Dupa scoala, acelasi lucru, trecea in vizita la mine. Se apuca de invatat cu mine alaturi, ori stam la discutii despre vrute si nevrute. Isi dorea acea intimitate cu mine, mai ales ca toate colegele ei ii povesteau cat de bine este, eu incercam sa trag de timp cat mai mult.

Era pentru mine acel vis frumos ce nu am avut curaj a-l visa. Noaptea imi duceam aceeasi viata ca inainte, dar ziua sufletul meu se curata sub privirea ei. Cred ca stia ce fac eu noaptea, nu-mi putea interzice atata timp cat ea nu putea inlocui aceasta interdictie, dar cand dorinta si iubirea de mine au atins un apogeu, cand am simtit ca sufera si este pregatita, ca nu va regreta vreodata, mi s-a oferit si eu am fost cel mai fericit om de pe pamant, coplesit de dragoste.

Veneam din mizerie, toata educatia mea era cea care am capatat-o autodidact. Neslefuit, cu unele gesturi salbatice, in parte datorita mediului in care lucram, sau paturii sociale din care proveneam. Aveam o incredere de sine ce mi-a fost alimentata cu fiecare compliment ca sunt inteligent. Sau frumos. Simteam ca nu o merit, ca ea este o poveste prea frumoasa pentru mine, si astfel am incercat sa ma despart de ea, acum cand urma sa ia un alt drum. Termina liceul, urma sa plece la facultate la Bucuresti, o iubeam atat de mult incat nu doream sa fiu o ancora care sa-i tina in loc progresul, evolutia ca femeie, intuiam ca va deveni o persoana de calitate si imi era de ajuns sa ma bucur ca la formarea mentala a ei am avut o contributie. Am invatat-o sa domine prin prezenta, castigand admiratia celor cu care intra in contact. Va fi o persoana ce va impresiona, asta e clar. Cu frumusetea, cu inteligenta, cu diplomatia, cu fiecare gest care il face, cu fiecare cuvant rostit.

I-am spus ca nu o mai iubesc, ca trebuie sa ne despartim. Ca de fapt o iubesc mai mult pe cea de dinaintea ei, speculandu-i astfel o temere. Am mintit-o, mi-a secat inima la lacrimile ei, ma zvarcoleam de durere pe interior, dar trebuia facut. Vreo luna m-am afisat cu fosta prin oras, ca sa fie clar. Acesteia i-am povestit, a fost de acord sa ma ajute, sperand ca poate ma va recastiga, dupa despartire.

Iubeam si sufeream. Cu atat mai mult cu cat decizia despartirii a fost a mea.

Dar ea nu s-a lasat. A cautat sa inteleaga, asa cum eu caut sa inteleg de cativa ani, de cand am divortat. Am ajuns acasa intr-o zi si le-am gasit pe amandoua la bucatarie, la o cafea. Cele pe care le-am iubit cel mai mult. Nu mai stiu care dintre ele avea cheie de la mine, cred ca amandoua. Nu stiu ce si-au povestit, dar din acel moment nu am mai vazut-o pe cealalta multi ani, de fapt o data cand m-a ajutat cu bani cand am ajuns in Bucuresti, la un an, si de atunci niciodata.

Si am stat de vorba, despre dragoste, despre toate piedicile impotriva ei. Despre plecarea ei inevitabila, despre diferenta de religie, despre faptul ca ai ei nu ma accepta, despre un viitor nesigur. Cu adevarat cred ca atunci ne-am casatorit, cand am hotarat sa luam lumea in piept, fara griji de viitor daca ne avem unul pe altul. Atunci am decis ca dorim sa ne petrecem restul vietii impreuna. Chiar daca nu am spus-o niciunul. Ne era teama s-o spunem.

M-am mutat cu munca la Bucuresti, renuntand la pozitia pe care o aveam, la beneficiile ei. Nu ne-a fost rusine sa locuim 8 persoane intr-un apartament cu 4 camere, sa vindem cafea in en-gros-uri, facuta la oala si transportata in termos de 2 litri, cu frisca batuta la mixer, toate pentru a ne putea plati chiria. Cand tatal ei venea in vizita la Bucuresti, pe la Minister, intotdeauna pe neanuntate, doar erau urgente, trebuia sa strang la repezeala tot ce amintea de mine si plecam sa ma plimb pe strazi pana noaptea tarziu, cand adormea tatal si intram in casa fara sa stie, sa nu innoptez pe afara. Nici in ziua de azi nu stie ca atunci cand venea in vizita la Bucuresti, eu dormeam cu fata lui alaturi.

Dar a venit momentul cand nu mai puteam locui la gramada, doream un loc al nostru, sa inchiriem un apartament al nostru. Si nu se putea intampla decat daca ne declaram iubirea. Am adunat curaj si l-am socat pe domnul Amiral. Am intrat pur si simplu in casa, cand a venit in vizita, si l-am salutat: „Buna seara, tata.”

Mi-a pus o mie de intrebari, de cand dureaza, din ce traim, ce avem de gand pe viitor, si cea mai importanta dintre toate a lasat-o la urma: „ Bine, sa zicem ca toate-s bune si frumoase, ca va casatoriti si aveti un copil. Cum veti boteza copilul? In orice religie veti boteza copilul, una dintre familii va suferi, parintii tai sau noi. Vor iesi mereu discutii.”

Draga tata-socrule, am vrut sa-i spun, asta e ultima din problemele noastre, cele ce ma intrebi tu pe mine noi le-am gasit raspuns din prima clipa, dragostea iti da aceste raspunsuri. Ma voi boteza ortodox, eu nu sunt religios, si eu nu pot indruma copilul nici macar in religia care m-am nascut, pentru ca nu o cunosc. Ma voi boteza ortodox, imi voi schimba religia, pentru ca doresc sa-mi vad aleasa in rochie de mireasa, si asta nu se poate fara cununie la biserica. Dragostea pentru ea este religia mea, ea este icoana mea. Si mi-as dori ca toata viata sa adorm si sa ma trezesc sarutandu-mi icoana.

Cinci ani au trecut pana ne-am casatorit. Am asteptat atat pentru a dovedi unei lumi ca ne iubim, si este dragoste trainica. Cu fiecare an ne maturizam in relatia noastra, munceam la aceleasi vise. Am avut o nunta deosebita, se vorbea despre ea si peste cativa ani. Nu-si aduceau aminte cu ce au fost serviti la masa sau cum a fost pregatita nunta, isi aduceau aminte de felul in care s-au distrat prietenii nostrii foarte numerosi, de dansurile noastre specifice, de propriile noastre traditii de grup. Un spectacol fara regie, spontan, din buna dispozitie si bucurie pentru prietenii tai. A fost o nunta deosebita, am avut o mireasa frumoasa, si nu o spun pentru ca asa sunt toate miresele, dar ea chiar a fost frumoasa. Si acum, dupa ani, cine priveste fotografiile admira frumusetea ei.

Nu ne-am grabit. Am pregatit venirea copilului, am construit un camin, o siguranta pentru viitor. Ne-a luat 4 ani. Am construit o afacere, eu am avansat in slujba mea. Si asa a aparut printesa mea, Maria Denisa, mai intai in burtica mamei ei, de care ma lipeam cu dragoste seara de seara si-i vorbeam cu dor, sa se obisnuiasca cu vocea mea.

Viitoarele mamici intra intr-un fel de sindrom pre-natal si post-natal. Cand a ramas insarcinata, datorita acestui sindrom, grija de viitor a Mihaelei s-a accentuat, intrebandu-ma in fiecare seara inainte de culcare: „Oare noi ce o sa-i oferim copilului?”. Acceasi grija o aveam si eu, dar la intrebarea ei ma simteam neputincios, era atat de inteligenta ca incurajarile de genul „Lasa, ca o sa fie bine” mai mult o demoralizau, ei ii trebuiau dovezi. Doar dovezile linistesc o femeie panicata. Daca veneam cu o valiza plina cu doua milioane de euro si ii depuneam la banca, atunci poate ca se linistea. Dar pana sa am eu cele doua milioane, incercam sa o linistesc povestindu-i tot feluri de planuri, din ce o sa facem si o sa traim, noi si copilul nostru.

Mi-am dat demisia. Dupa parerea ei era singura certitudine din viitor, siguranta locului meu de muca, salariul de la stat. Inversunat ca vreau sa am ce raspunde pe viitor cand voi fi intrebat ce voi oferi copilului, iar munca mea nu avea sanse sa ma scoata din acel stadiu, mi-am luat mai intai un concediu de doi ani, „de cresterea copilului”. Am decis ca mai intai sa fac o incercare, sa nu-mi dau demisia, sa las o portita pentru a ma intoarce. Ea nu a fost de acord, nascuse deja si am facut-o fara stirea ei, dornic sa-mi ofer o sansa de a creea un camin stabil fetitei noastre. Nu a vorbit cu mine doua luni de suparare. Orice incercare a mea de a o convinge ca e o sansa fara riscuri s-a soldat cu tacere. Era convinsa ca am gresit. Eu aveam nevoie de sustinere. Ea nu stia ca devenisem bolnav de panica, ca eu luam spaga acolo unde munceam, ca ma ajutasem in trecut cu acei bani, si de cand am aflat ca a ramas insarcinata am refuzat sa mai fac parte din jocurile de culise. Cand suna oricine la usa tresaream, cand suna ceasul desteptator saream brusc in picioare, eram spasmofilic si crispat de panica ca au venit sa ma aresteze, cum au facut cu cativa colegi. Eu nu eram manjit, nu eram hapsin sa ma bag in ilegalitati, dar ceea ce primeam ca recunostinta se numeste tot mita, asa cum recompensa catre un medic care ti-a salvat viata se numeste tot spaga.

M-am inversunat si mai tare, am dorit sa demonstrez ca ales bine, am muncit si am fost preocupat de afacere, ca aceasta sa creasca indeajuns incat sa recunoasca, sa fie evident, ca am luat o decizie buna. Dar pana au trecut cei doi ani cate griji mi-am facut, cate spaime am tras, cate planuri mi-am facut. Am fost conectat non-stop la afacere, numai despre asta vorbeam, numai pentru asta respiram. Sa recastig increderea Mihaelei, ca am luat decizia corecta, sa-i asigur linistea ca vom oferi copilului ceea ce merita.

Si am reusit. Dar cu ce sacrificii... Dupa cei doi ani eram la un stadiu mai mult decat acceptabil, dintr-un S.R.L. in pragul falimentului am transformat afacerea intr-o companie cu acoperie nationala de distributie. Creasem brand-uri ce greu mai puteau fi uitate. Ne permiteam sa ducem angajatii la team building in strainatate, intalnirile companiei le tineam pe la Mariott sau Hilton.

Privind inapoi de unde am plecat si la ce am ajuns in cei doi ani, sotia mea nu a avut de ales decat sa recunoasca ca a fost o decizie buna. Dar intre timp cred ca ma schimbasem. Toata aceasta acuza-inversunare, nerostite, eu ranit in orgoliu si retras, muncind si strangand din dinti, pentru a astepta momentul cand fara vina pot ridica privirea asupra ei, ea pe partea cealalta la fel de lovita in orgoliu, cu increderea in mine zdruncinata, deoarece am facut ce am considerat eu si nu am stat la masa negocierii casnice, sa decidem impreuna ce este mai bine. Eu tanjeam dupa incurajari ca ma voi descurca, ea a avut griji ca pot da gres. Dar impreuna cu ea am reusit, a fost cu mine zi si noapte, fiecare secunda, m-a sustinut si m-a indrumat cand i se parea ca aleg o cale gresita.

Am invatat sa schimb scutece, am facut „avioane” cu fetita la fiecare masa, mi-am dedicat timp cu dragoste, uneori rabdator si lovit in orgoliu de parinte deoarece trebuia sa fac intocmai cum doreau socrii, pentru ca ei stiu mai bine ca au crescut doi copii. Nu doream decat sa ma lase sa-l cresc si eu pe al meu.

Te iubeam si te iubim toti, mama ta, „bunii” tai, si ... doamne, oh cat... si eu.

Cum am ajuns sa divortam nu stiu, am suferit atat de mult ca nu mai stiu.

Am hotarat candva sa ma arat mai rar, sa se creeze o stabilitate in viata copilului. Mi-am inchipuit ca Mihaela va iubi pe cineva si il va aduce in viata ta. Ca sa se refaca sentimentul unei familii, neintinata de vreo existenta, chiar si a mea, eu trebuie sa devin vizitator.

Cand am prevazut viitorul, ce urmeaza, mi-am pierdut ratiunea din cauza durerii pricinuita de suferinta.

Ma gandeam uneori, chiar si acum, ca cei ce dau de greu in viata se pot intoarce oricand acasa la parinti. Langa ei nu te mai simti pustiit, gasesti o liniste ce iti da ragaz. Pentru ca eu nu am am parte de asa ceva, doream sa fiu un astfel de parinte. Acela la care fetita mea se poate intoarce oricand i-e greu, pentru acel ragaz.

Scriam cand imi era greu:

„As fi vrut sa ma cunosti cum eram inainte, cand eram cel mai puternic om de pe planeta. Pentru tine as fi fost. Eram martor la fiecare zambet al tau, prezent cu raspunsul la fiecare intrebare, binecuvantand la fiecare imbratisare.”

Acesta este visul ce mi-a fost furat. Acestea este suferinta mea, din cauza careia nu imi mai revin. Pentru care sufar de cate ori vad un copil, pentru care imi vine sa ma prabusesc la pamant ori de cate ori te vad.

Denisa, fetita mea, te iubesc.

Tati

Misoginism

Puterea unui om e pe masura dorintelor.

Din cele cate scriu s-ar intelege ca sunt un fan al femeii. Nicidecum.

Nu sunt de acord cu ea, cu felul ei de a fi, cu felul ei de a gandi. Cu toata constructia ei psihologica. Toate acestea le tolerez, am ajuns sa le inteleg, dar asta nu inseamna ca imi convine sau imi place realitatea. Si ceea ce imi displace cel mai mult la femeie este ca nu are ... cum sa-i spun... capacitatea de a evalua obiectiv.

Ea nu actioneaza dupa rationament, mai mult dupa cum simte sufleteste. Acest lucru mi-ar fi indiferent daca nu ar duce la urmatoarele manifestari comportamentale: lipsa sentimentului de vinovatie cand greseste, nu are simtul onoarei precum barbatul, nu e constienta de egoismul ei sentimental, si alte obiceiuri ce imi e greu sa le definesc daca nu le exemplific.

Barbatul isi impune vointa, ce-l face cateodata dictatorial. Femeia santajeaza. Manipuleaza sentimentele lui astfel ca ajunge intotdeuna sa ceara: „Promite-mi ca faci cutare... sau sa nu mai faci ailalta...” in functie de ce ii convine. Promite-i ori altfel?! Asa se manifesta iubirea? Daca nu-i faci pe plac femeia are un buton pe care apasa si brusc nu te mai iubeste. Nu-i promiti si nu faci, pentru ea inseamna ca nu o iubesti. Poti veni cu zeci de argumente logice, ea nu cu logica doreste. Cu ce simte. Si de cele mai multe ori simte gresit, de cele mai multe ori se inseala. Ea trebuie sa se convinga singura ca s-a inselat, tu nu poti face asta, daca incerci vei deveni inamic.

Apropos, cam cum sta balanta? De cate ori un barbat ii spune unei femei ca daca nu se schimba, o lasa? Pentru ca barbatul nu santajeaza cu sentimentele, are un simt al onoarei ce la femeie lipseste cu desavarsire.

Dupa mine exista femei-printese, femei-supuse si femei-curve.

Femeia-printesa cere si impune. Va cauta intotdeauna barbati care o iubesc mai mult decat viata lor, ce vor venera si pamantul pe unde calca. Orice fac acestia in viata, mai intai vor cere parerea femeii. Este contienta de calitatea ei, de puterea ei asupra barbatului, si va fi incantata de acest rol incat la fiecare urmatoare relatie nu va conta cat de mult iubeste ea, ci cat de mult este iubita.

Femeia-supusa este cea supusa barbatului ei, pentru ca il iubeste si este magulita ca in intimitate il poate domina pe acest om puternic si masculin. De obicei are cele mai multe sanse la fericire. Alegerea o face foarte precaut, numai dupa ce se convinge ca acesta este barbatul cu care vrea sa-si imparta viata. Familia si caminul capata o mai mare importanta decat propria persoana.

Femeia-curva o cunoastem, este cea care iubeste ce reprezinta barbatul, nu ce este el. Este cea cu santajul, cea care ii face toate placerile, il alinta, il respecta, toate pentru a-i face pe plac si a-l domina. Ca apoi sa-si exercite santajul. Este cea care spune de cele mai multe ori: „Ori faci ca mine, ori ne despartim”. Cu femeia-printesa nu poti negocia, cu femeia-curva devine chiar o indeletnicire placuta.

Se zice ca femeia este sexul slab, dar ca ar fi si sexul frumos.

Nu cred. La majoritatea speciilor de animale masculul arata mai bine. Leul, taurul, cainele, cocosul...

Nudul unui barbat gras sau slab, ori un barbat urat, este intotdeauna mai putin repulsiv decat nudul femeii grase, slabe ori urate. O femeie e frumoasa doar la tinerete, un barbat poate fi toata viata, chiar si la batranete. Perioada de atractivitate la femeie e foarte scurta, cat o decada, dupa aceea incep sa apara ridurile, celulita, incepe sa se transforme. Matematic, barbatii ar trebui sa fie mai pretentiosi cui ee ofera, pentru ca au timp de a alege pe indelete cu cine fac dragoste. O vorba „din popor” spune: „Pana la 25 ani femeia se marita cu cine vrea, de la 25 la 35 ani cu cine se nimereste, si de la 35 ani incolo cu cine o mai ia”.

Ma exprim adesea ca o femeie vazuta ca frumoasa in societate poate fi urata dupa ce o dezbraci. Iar alta ce pare banala, sa fie extrem de atractiva, sa-ti intarate pofta cand o vezi nud. Este ca in povestea unui profesor zabauc de criminalistica, ce de fiecare data cand preda un articol din cod penal avea cate o istorioara menita sa te faca sa tii minte mai bine. Zice ca Ion iese beat de la crasma, o vede pe Leana-vadana ce venea de la fantana caznindu-se cu galetile de apa, si ii vine cheful de ea. Ii da un dos de palma de- o azvarle intr-un sant, asteia i se dau fustele peste cap si cand Ion ii vede fofoloanca manjita de noroi de la fantana, mirosind a peste, si buric nespalat, se incheie la bracinari si-si spune: „decat sa o fut pe asta, mai bine mai beau o bere!” .

De aceea femeia are nevoie sa se aranjeze, sa-si schimbe infatisarea si sa se prezinte o ea falsa. Pentru a ascunde toate defectele. Un barbat e bun asa cum il iei, o femeie are multe pregateli inainte de sex, altfel nu te mai apropii de ea.

Sani lasati, banutul sfarcurilor gretos de intins, cur mare, piele ridata si patata de celulita, asta e femeia peste treizeci de ani etate. Cel mai urat dintre toate este organul ei sexual. De aceea sunt si mai putini barbati care simt placere cand aplica un sex oral femeii. Adica sa lingi, sa sugi, sa molfai „precum la o piersica zemoasa” , sa-ti placa gustul si sa-i adori mirosul. Nuuu, cei care o fac sunt excitati de ideea in sine si-si inchipuie ca distribuie placere femeii, nu simt placere doar din actiunea propriu zisa. Nu de fiecare data. Mai degraba ti-ar place sa saruti si sa lingi altceva, gatul ei de exemplu, fesele, coapsele, sa o lingi intre degetele de la picioare, decat sa-ti plimbi nasul printr-o zona pe care nici macar ea nu si-o vede. Dar crede ca e frumoasa.

Femeile datoreaza barbatilor consideratia de care au parte. E constienta ca se deterioreaza mai repede, dar tot are pretentii ca barbatul sa o faca sa se simta bine. Ii place cand acesta din iubire ii face complimente, ca este frumoasa, ca este sexi si etc... Complimentele ii alimenteaza increderea de sine. O fac sa uite ca nu mai e ce a fost. Si in loc sa-i multumeasca barbatului, il persecuta cu pretentii.

Iar cand acesta se opreste din a face complimente, caci are impresia ca dupa atata timp exista o legatura intre ei, incat ea poate citi usor sentimentele lui pentru ea, din obisnuinta inca se mai asteapta la complimente. Uite cum un dar devine o obligatie. Pentru ca o iubeste o face; nu asteapta merite si nu va fi remarcat pentru asta. Femeile vor fi de acord, doar asa e normal, dar privind obiectiv este o incorectitudine.

Femeie, ar trebui sa fii recunoscatoare pentru fiecare compliment, si nu te mai comporta ca si cum e obligatoriu sau e pe merit.

(va urma)