Misoginism - 2-a parte

„Spune-mi ca sunt frumoasa. Spune-mi ca ma iubesti.”

Nu toate o cer. Dar toate se asteapta.

De ce are nevoie sa i se spuna? Mai exact, ce o face sa-si piarda increderea de sine incat are nevoie a fi magulita in permanenta? Trecerea timpului? Pericolul transformarii rapide?

Un barbat nu are nevoie sa i se spuna ca este destept sau potent. Daca e destept, o stie. Daca e potent nu o va sti niciodata, pentru ca toti barbatii se cred, asa ca nu va sti ca e adevarat cand femeia va spune ca s-a simtit bine cu el si o poseda intr-un mod deosebit de placut. Va crede, ca toti ceilalti, ca e mintit frumos.

Repet ca sa nu-mi pierd ideea, asa ca o concluzie: femeia chiar daca stie ca e mintita frumos, prefera sa fie magulita. In conformitate cu aceasta experienta, barbatul cand e magulit pe drept, va suspecta ca e mintit.

Sunt rare cele care evolueaza sexual. Odata cu inaintarea in varsta reusesc sa ajunga la orgasm mult mai mai greu. Uzura? Obisnuinta sau dezobisnuinta? Ca sa nu exprim prostii mi-am cercetat memoria si am fost surprins sa constat (oare cum nu m-am gandit pana acum?!!) ca femeile mai tinere, intre 20-25 ani, au ajuns la orgasm (cu mine, sic!) aproape de fiecare data. Este senzatia aceea cand se inunda de caldura, poti identifica momentul chiar daca nu iti spune, apoi unele se prabusesc ca barbatii dupa ce ejaculeaza, altele se destind, dar indiciul cel mai clar este ca dupa ce se inunda ecluza, te strange mai mult la piept, decat sa te traga inspre bazinul ei.

In timp, cu trecerea anilor, in loc sa-si cultive cunostintele despre propriul sex si sa evolueze, sa se provoace in a-si cauta extazul, sotiile se pierd sexual intr-o rutina, ce aduce plictis si cunosc orgasmul din ce in ce mai rar. Nu mai stie sa se foloseasca de barbat din comoditate, alteori din pudoare sau resemnare. Atitudinea corecta ar trebui sa fie: ” barbatul este prelungirea inutila a pulii”, si sa se foloseasca de el. In loc de asta, „ea devine ceva de care se tine barbatul cand isi baga pula”.

Ca sa dau un exemplu, cele care invata sa foloseasca un vibrator si stiu sa ajunga la orgasm cu el, stiu sa foloseasca si un barbat, astfel ca atinge o placere mult mai mare cu el.

As schimba regula jocului si as spune despre o femeie ca se pricepe la sex daca stie sa ajunga la orgasm. Daca beneficiaza de un organ masculin si este chiar al iubitului ei, si nu stie a se folosi de el pentru a atinge extazul, pai atunci e o toanta.

Asa si despre barbati:

| - Auzi, fata, al tau cum e? E bun la pat?

| - M-a rupt, mi-o trage pana dimineata.

| - Ah da? Si cate orgasme ai?

| - Din pacate doar unul, ca dupa ce termina ma duc in baie si mi-l produc singura. Al tau cum e? Cate orgasme ai intr-o noapte?

| - Obisnuit vreo 3.

| - Vai, fata , dar cat timp ti-o trage ?... Cred ca te desala. A doua zi esti terminata de somn.

| - Eh nah, ma desmiarda vreo 10-15 minute si apoi facem sex 3 minute si imi vine. Si mie si lui. Cateodata lui mai repede, cateodata mie, dar nu tinem socoteala. Ne odihnim putin si repetam de vreo 2-3 ori, pana cand ne saturam. Dimineata sunt sanatoasa si odihnita.

Nu i-as da credite celui ce chinuie biata femeie si o munceste pana dimineata fara sa o duca nicaieri. I-as da mai multe credite celui ce stie a o purta in placere prin preludiu excitant, aducand femeia catre o finalizare sanatoasa daca aceasta stie sa ceara, stie sa primeasca ori stie sa-si ia.

Drept urmare, socotind ca femeile ajung mai rar la orgasm, mult prea rar, trag concluzia ca nu stiu sa faca sex. Dar cum sunt in plina revolutie evolutionista, poate ca vor invata si asta.

E o prostie sa te incapatanezi si sa te impotrivesti pizdei. (m-am hotarat sa-i spun pe nume, dupa ce am ezitat intre pisicuta si fofoloanca)

Imi povestea o cunostinta despre o intamplare, cum se facea ca era in plin act sexual si dupa ce partenerul ei de atunci a ejaculat, cand s-a retras i-a cazut prezervativul. Cuprinsi de lenea ce te ia dupa un numar, l-au cautat cu privirea prin pat, dar au amanat pentru mai tarziu. Dupa vreo 8-9 zile pe femeie a inceput sa o usture in vagin, deja intrase la idei. Ticalosul naibii, dupa ce ca a inselat-o, nu a fost in stare sa-si tina prezervativul pe el si i-a mai dat si vreo boala venerica. S-a dus la medicul ginecolog la consult, sa-i dea cu dovada in cap, dar norocul iubitului, medicul zice cu nu e o boala venerica si ca stie sigur care e problema, scotand prezervativul buclucas din vaginul femeii. Fara sa-si dea seama, femeia l-a purtat 8-9 zile...

Nu e de ras, pentru ca este adevarat pentru orice femeie. Unele isi uita ultimul OB, ca dupa o saptamana sa se uite speriate ce le iese din vagin atat de urat.

Tot atat de bine poate sa o penetreze barbatul si ea sa nu simta nimic. De fapt asta se intampla mai mereu. Daca nu ar exista atmosfera erotica si preludiul, ori excitatia psihica si senzoriala, daca s-ar reduce la sport, femeia este handicapata sexual.

O greseala frecventa a barbatilor este de a considera fragila pizda femeii. Le e teama sa o atinga, si cand o fac se straduie sa o faca cat mai delicat. Da, e sensibila, dar nu fragila. Agata-te de ea, trage de ea, scurma-i cu buricele degetelor interiorul, caci s-ar putea sa ajungi la unele zone erogene (pe care altii le numesc „punctul G”, „al doilea punct G”) si sa-i produci asemenea placere, cum organul sexual barbatesc nu poate intrucat nu este in forma de potcoava. (Jaiya)

Uneori se mai da peste cap si reuseste sa ajunga in aceste zone, caci asa l-a coordonat si contorsionat femeia care se pricepe; in cazul in care nu remarca ca lui i-au iesit ochii din cap ca la melc de durere, aceasta va gasi drumul spre victorie.

Povestea mamei de printesa

Din ciclul "Scrisori catre fetita mea" (pentru cand va fi mare)

Am cunoscut-o pe Mihaela cand avea 17 ani. Eu sunt cu 6 ani mai mare.

Imi placea sa-mi traiesc tineretea, eram independent, cu succes si sete de aventura. Era momentul cand nu-mi doream o relatie stabila, imi placea si stiam sa ma distrez. Dar ea, mama ta, a fost atat de frumoasa incat dintr-o data nimic nu a mai contat. Am vazut-o, si pe loc m-am indragostit.

Am rezistat o perioada, eram constient ca nu-mi trebuie o relatie cu cineva inca necopt, eu cautam sa capat experienta de viata, dar fata pe care o vazusem prezentand un spectacol , imaginea ei, zambetul ei, nu ma lasau sa dorm. Ieseam in oras cu baietii, ne intalneam cu fete, dar devenisem absent, in fiecare vedeam deosebirile. Nu era prima oara cand ma indragosteam la prima vedere, experienta ma invatase ca prima impresie poate fi inselatoare, cateodata am o stare de spirit in cautare de dragoste incat ochii vad doar ce vor ei sa vada. Asa ca am dat uitarii, m-am fortat s-o uit, nu era de mine, era prea mica. Doar ce terminasem o relatie ce a tinut doi ani, tot cu o fata cunoscuta ce abia implinea majoratul, dar eram si eu mai mic, eram aproape de-o seama, iar ea cu mai multa experienta de viata ca mine. Nu, nu-mi trebuia acum sa ma apuc sa cresc scolarite. M-am fortat sa nu ma mai gandesc la ea.

Aprope ca o uitasem, cursul vietii urma sa ia alta directie. Nici nu cred ca m-a placut din prima, asa cum am fost eu fermecat la prima vedere. In ziua cand am vazut-o s-a oprit langa noi, mai mult pentru a intra in conversatie cu un prieten ce avea o legenda de cuceritor. Eu eram necunoscut. Castigam mai bine decat cei de seama mea, pot spune ca am fost un favorizat la norocului, in perioada tineretii mele faceam cate o mica avere in fiecare zi. Nu o aratam, nu-mi cumparam bunuri care sa arate aceasta bunastare, in afara de faptul ca fosta mea prietena ma invatase sa ma imbrac mai cu gust decat o faceam inainte. Aveam alt anturaj, ma distam in alte locuri decat ceilalti, eram deci un necunoscut. Se auzise de mine in oras, in special ca ea a fost colega de clasa cu sora mea in scoala generala, auzise de mine, conduceam o sala de arte martiale, Tae Kwon Do, si era o moda in oras sa faci cursuri cu profesorul cel tanar si dragut. De la sora mea, de la celelalte colege, auzise de mine.

Sa locuiesti pe litoral iti da un mod de viata aparte. Cu marea, cu turistii, cu multimea de cluburi si discoteci, traiai o vacanta gratuita ce tinea cat vara de lunga. In concediu lumea este mai destinsa, dornica de distractie, aveam de unde alege si agata fete, intr-o singura vara cunosteai destul de multe incat sa-ti imprime o anumita abilitate in a conversa cu ele si a le cuceri. Apoi vine toamna cand iti tragi sufletul, urmand iarna care devine odihnitoare, cu iesiri in societatea orasului unde toata lumea cunoaste pe toata lumea. Nu faceam exceptie, ii cunosteam aproape pe toti, stiam care din ele erau inabordabile, sau care erau usor de cucerit, dar Mihaela era o necunoscuta, parintii ei o tineau „din scurt”, nu prea era vazuta prin oras. Din cate ma interesasem despre ea, am aflat ca fratele ei era de-o seama cu mine, a fost coleg de scoala in alta clasa, nici macar nu stiam ca are o sora. Liceul l-a facut in alt oras, asa ca nici nu-l cunosteam prea bine. Tatal ei este un om important in armata, mare comandant de osti, deja eram intimidat. Mi s-a spus ca invata bine, ca era prima din scoala ei, dar acum, spre sfarsitul liceului o lasase mai usor cu invatatura. Totusi istoricul de eleva buna o ajuta, inca mai era in top.

Iarna este amorteala in oras, nu se intampla nimic, decat se infiripa idilele locale. Unele rezista verii, altele nu. Venirea evenimentului „1 Mai” le ia mintile tuturor, psihologic reprezinta inceperea sezonului estival, distractie pentru tineri, bani mai multi pentru familisti. Orasul se umple de animatie si apare o destindere pe fetele locuitorilor ei. Eu spuneam ca involuntar oamenii exerseaza „chipul pentru turisti”.

De 1 mai statiunile se umpleau de turisti, numai tineri, dornici de nebunii si distractie. Eram la Neptun, in cea mai faimoasa discoteca de acolo din acele vremuri, fiind un cunoscut al locului. Uitasem de Mihaela, nu mai exista de ceva vreme, dar deodata m-a cuprins gandul catre ea, ma intrebam cum s-a distrat in ziua aceea, daca iese undeva in seara aceasta. Stand la masa in discoteca, priveam plictisit printr-o fereastra la lumea adunata la intrare, intrucat nu mai erau locuri. Si deodata o vad, cu doua prietene. M-am dus vartej afara si am aranjat sa intre, chiar daca mi-au sarit vreo suta de cunoscuti in cap. Nu i-am vazut, nu i-am auzit, eram uimit de ce mi se intampla de cativa ani. Doar imi doream ceva, si se intampla.

„Trebuie sa vina si fratele meu, altfel nu ma lasau ai mei sa ies.” – imi spuse ea. Am asigurat-o ca nu vor fi probleme, dar in mintea mea imi propusesem sa-l las afara pana o lamuresc cu ea.

E frumoasa cu adevarat. Am studiat-o pret de cateva secunde si m-am hotarat, da-le incolo de „pisici”, de petreceri, ea va fi iubita mea. Ma deranja ca aflasem ca prietenele ei au introdus-o intr-un anturaj al golanilor din oras, si ca unul dintre ei se tinea dupa ea. Stiam din experienta ca fetele tinute din scurt fac cele mai mari greseli. Mai ales ca unele le-au facut cu mine. Se indragostesc de cine nu trebuie, de baieti care le vor face sa sufere. Eu am s-o respect, nici nu am sa ma ating de ea, o sa am grija sa aleaga un drum frumos in viata, o sa-i transmit din experienta mea, sa nu fie nevoita sa invete prin propriile dezamagiri si greseli. O s-o iubesc.

.........................................................

Aveam o problema. Parintii ei nu erau de acord, nu trebuiau sa stie ca fata lor are un prieten. Ea trebuia sa invete pentru facultate. Indiferent de cat de frumos eram, de cat destept as fi putut fi, ce pozitie sociala aveam, era de neconceput ca fata lor sa aibe un iubit tatar. Ei au trait aproape de comunitatea de turci si tatari, stiau de problemele ce pot apare intr-o casnicie mixta in religii. Deja era un gand prea departe, nici macar noi nu ne gandeam la asta, convinsi ca nu vom ajunge acolo. Eram doar doi tineri ce au devenit prieteni-iubiti, iar parintii fetei nu agreeau ideea pentru trebuia sa invete si de obicei o relatie cu un baiat iti alunga contiinciozitatea.

Pentru a slabi supravegherea am decis sa le spuna parintilor ei ca s-a certat cu mine. Ne intalneam pe ascuns in fiecare zi, dimineata sau dupa amiaza. Dimineata astepta sa plece parintii ei la serviciu, apoi venea la mine. Dupa scoala, acelasi lucru, trecea in vizita la mine. Se apuca de invatat cu mine alaturi, ori stam la discutii despre vrute si nevrute. Isi dorea acea intimitate cu mine, mai ales ca toate colegele ei ii povesteau cat de bine este, eu incercam sa trag de timp cat mai mult.

Era pentru mine acel vis frumos ce nu am avut curaj a-l visa. Noaptea imi duceam aceeasi viata ca inainte, dar ziua sufletul meu se curata sub privirea ei. Cred ca stia ce fac eu noaptea, nu-mi putea interzice atata timp cat ea nu putea inlocui aceasta interdictie, dar cand dorinta si iubirea de mine au atins un apogeu, cand am simtit ca sufera si este pregatita, ca nu va regreta vreodata, mi s-a oferit si eu am fost cel mai fericit om de pe pamant, coplesit de dragoste.

Veneam din mizerie, toata educatia mea era cea care am capatat-o autodidact. Neslefuit, cu unele gesturi salbatice, in parte datorita mediului in care lucram, sau paturii sociale din care proveneam. Aveam o incredere de sine ce mi-a fost alimentata cu fiecare compliment ca sunt inteligent. Sau frumos. Simteam ca nu o merit, ca ea este o poveste prea frumoasa pentru mine, si astfel am incercat sa ma despart de ea, acum cand urma sa ia un alt drum. Termina liceul, urma sa plece la facultate la Bucuresti, o iubeam atat de mult incat nu doream sa fiu o ancora care sa-i tina in loc progresul, evolutia ca femeie, intuiam ca va deveni o persoana de calitate si imi era de ajuns sa ma bucur ca la formarea mentala a ei am avut o contributie. Am invatat-o sa domine prin prezenta, castigand admiratia celor cu care intra in contact. Va fi o persoana ce va impresiona, asta e clar. Cu frumusetea, cu inteligenta, cu diplomatia, cu fiecare gest care il face, cu fiecare cuvant rostit.

I-am spus ca nu o mai iubesc, ca trebuie sa ne despartim. Ca de fapt o iubesc mai mult pe cea de dinaintea ei, speculandu-i astfel o temere. Am mintit-o, mi-a secat inima la lacrimile ei, ma zvarcoleam de durere pe interior, dar trebuia facut. Vreo luna m-am afisat cu fosta prin oras, ca sa fie clar. Acesteia i-am povestit, a fost de acord sa ma ajute, sperand ca poate ma va recastiga, dupa despartire.

Iubeam si sufeream. Cu atat mai mult cu cat decizia despartirii a fost a mea.

Dar ea nu s-a lasat. A cautat sa inteleaga, asa cum eu caut sa inteleg de cativa ani, de cand am divortat. Am ajuns acasa intr-o zi si le-am gasit pe amandoua la bucatarie, la o cafea. Cele pe care le-am iubit cel mai mult. Nu mai stiu care dintre ele avea cheie de la mine, cred ca amandoua. Nu stiu ce si-au povestit, dar din acel moment nu am mai vazut-o pe cealalta multi ani, de fapt o data cand m-a ajutat cu bani cand am ajuns in Bucuresti, la un an, si de atunci niciodata.

Si am stat de vorba, despre dragoste, despre toate piedicile impotriva ei. Despre plecarea ei inevitabila, despre diferenta de religie, despre faptul ca ai ei nu ma accepta, despre un viitor nesigur. Cu adevarat cred ca atunci ne-am casatorit, cand am hotarat sa luam lumea in piept, fara griji de viitor daca ne avem unul pe altul. Atunci am decis ca dorim sa ne petrecem restul vietii impreuna. Chiar daca nu am spus-o niciunul. Ne era teama s-o spunem.

M-am mutat cu munca la Bucuresti, renuntand la pozitia pe care o aveam, la beneficiile ei. Nu ne-a fost rusine sa locuim 8 persoane intr-un apartament cu 4 camere, sa vindem cafea in en-gros-uri, facuta la oala si transportata in termos de 2 litri, cu frisca batuta la mixer, toate pentru a ne putea plati chiria. Cand tatal ei venea in vizita la Bucuresti, pe la Minister, intotdeauna pe neanuntate, doar erau urgente, trebuia sa strang la repezeala tot ce amintea de mine si plecam sa ma plimb pe strazi pana noaptea tarziu, cand adormea tatal si intram in casa fara sa stie, sa nu innoptez pe afara. Nici in ziua de azi nu stie ca atunci cand venea in vizita la Bucuresti, eu dormeam cu fata lui alaturi.

Dar a venit momentul cand nu mai puteam locui la gramada, doream un loc al nostru, sa inchiriem un apartament al nostru. Si nu se putea intampla decat daca ne declaram iubirea. Am adunat curaj si l-am socat pe domnul Amiral. Am intrat pur si simplu in casa, cand a venit in vizita, si l-am salutat: „Buna seara, tata.”

Mi-a pus o mie de intrebari, de cand dureaza, din ce traim, ce avem de gand pe viitor, si cea mai importanta dintre toate a lasat-o la urma: „ Bine, sa zicem ca toate-s bune si frumoase, ca va casatoriti si aveti un copil. Cum veti boteza copilul? In orice religie veti boteza copilul, una dintre familii va suferi, parintii tai sau noi. Vor iesi mereu discutii.”

Draga tata-socrule, am vrut sa-i spun, asta e ultima din problemele noastre, cele ce ma intrebi tu pe mine noi le-am gasit raspuns din prima clipa, dragostea iti da aceste raspunsuri. Ma voi boteza ortodox, eu nu sunt religios, si eu nu pot indruma copilul nici macar in religia care m-am nascut, pentru ca nu o cunosc. Ma voi boteza ortodox, imi voi schimba religia, pentru ca doresc sa-mi vad aleasa in rochie de mireasa, si asta nu se poate fara cununie la biserica. Dragostea pentru ea este religia mea, ea este icoana mea. Si mi-as dori ca toata viata sa adorm si sa ma trezesc sarutandu-mi icoana.

Cinci ani au trecut pana ne-am casatorit. Am asteptat atat pentru a dovedi unei lumi ca ne iubim, si este dragoste trainica. Cu fiecare an ne maturizam in relatia noastra, munceam la aceleasi vise. Am avut o nunta deosebita, se vorbea despre ea si peste cativa ani. Nu-si aduceau aminte cu ce au fost serviti la masa sau cum a fost pregatita nunta, isi aduceau aminte de felul in care s-au distrat prietenii nostrii foarte numerosi, de dansurile noastre specifice, de propriile noastre traditii de grup. Un spectacol fara regie, spontan, din buna dispozitie si bucurie pentru prietenii tai. A fost o nunta deosebita, am avut o mireasa frumoasa, si nu o spun pentru ca asa sunt toate miresele, dar ea chiar a fost frumoasa. Si acum, dupa ani, cine priveste fotografiile admira frumusetea ei.

Nu ne-am grabit. Am pregatit venirea copilului, am construit un camin, o siguranta pentru viitor. Ne-a luat 4 ani. Am construit o afacere, eu am avansat in slujba mea. Si asa a aparut printesa mea, Maria Denisa, mai intai in burtica mamei ei, de care ma lipeam cu dragoste seara de seara si-i vorbeam cu dor, sa se obisnuiasca cu vocea mea.

Viitoarele mamici intra intr-un fel de sindrom pre-natal si post-natal. Cand a ramas insarcinata, datorita acestui sindrom, grija de viitor a Mihaelei s-a accentuat, intrebandu-ma in fiecare seara inainte de culcare: „Oare noi ce o sa-i oferim copilului?”. Acceasi grija o aveam si eu, dar la intrebarea ei ma simteam neputincios, era atat de inteligenta ca incurajarile de genul „Lasa, ca o sa fie bine” mai mult o demoralizau, ei ii trebuiau dovezi. Doar dovezile linistesc o femeie panicata. Daca veneam cu o valiza plina cu doua milioane de euro si ii depuneam la banca, atunci poate ca se linistea. Dar pana sa am eu cele doua milioane, incercam sa o linistesc povestindu-i tot feluri de planuri, din ce o sa facem si o sa traim, noi si copilul nostru.

Mi-am dat demisia. Dupa parerea ei era singura certitudine din viitor, siguranta locului meu de muca, salariul de la stat. Inversunat ca vreau sa am ce raspunde pe viitor cand voi fi intrebat ce voi oferi copilului, iar munca mea nu avea sanse sa ma scoata din acel stadiu, mi-am luat mai intai un concediu de doi ani, „de cresterea copilului”. Am decis ca mai intai sa fac o incercare, sa nu-mi dau demisia, sa las o portita pentru a ma intoarce. Ea nu a fost de acord, nascuse deja si am facut-o fara stirea ei, dornic sa-mi ofer o sansa de a creea un camin stabil fetitei noastre. Nu a vorbit cu mine doua luni de suparare. Orice incercare a mea de a o convinge ca e o sansa fara riscuri s-a soldat cu tacere. Era convinsa ca am gresit. Eu aveam nevoie de sustinere. Ea nu stia ca devenisem bolnav de panica, ca eu luam spaga acolo unde munceam, ca ma ajutasem in trecut cu acei bani, si de cand am aflat ca a ramas insarcinata am refuzat sa mai fac parte din jocurile de culise. Cand suna oricine la usa tresaream, cand suna ceasul desteptator saream brusc in picioare, eram spasmofilic si crispat de panica ca au venit sa ma aresteze, cum au facut cu cativa colegi. Eu nu eram manjit, nu eram hapsin sa ma bag in ilegalitati, dar ceea ce primeam ca recunostinta se numeste tot mita, asa cum recompensa catre un medic care ti-a salvat viata se numeste tot spaga.

M-am inversunat si mai tare, am dorit sa demonstrez ca ales bine, am muncit si am fost preocupat de afacere, ca aceasta sa creasca indeajuns incat sa recunoasca, sa fie evident, ca am luat o decizie buna. Dar pana au trecut cei doi ani cate griji mi-am facut, cate spaime am tras, cate planuri mi-am facut. Am fost conectat non-stop la afacere, numai despre asta vorbeam, numai pentru asta respiram. Sa recastig increderea Mihaelei, ca am luat decizia corecta, sa-i asigur linistea ca vom oferi copilului ceea ce merita.

Si am reusit. Dar cu ce sacrificii... Dupa cei doi ani eram la un stadiu mai mult decat acceptabil, dintr-un S.R.L. in pragul falimentului am transformat afacerea intr-o companie cu acoperie nationala de distributie. Creasem brand-uri ce greu mai puteau fi uitate. Ne permiteam sa ducem angajatii la team building in strainatate, intalnirile companiei le tineam pe la Mariott sau Hilton.

Privind inapoi de unde am plecat si la ce am ajuns in cei doi ani, sotia mea nu a avut de ales decat sa recunoasca ca a fost o decizie buna. Dar intre timp cred ca ma schimbasem. Toata aceasta acuza-inversunare, nerostite, eu ranit in orgoliu si retras, muncind si strangand din dinti, pentru a astepta momentul cand fara vina pot ridica privirea asupra ei, ea pe partea cealalta la fel de lovita in orgoliu, cu increderea in mine zdruncinata, deoarece am facut ce am considerat eu si nu am stat la masa negocierii casnice, sa decidem impreuna ce este mai bine. Eu tanjeam dupa incurajari ca ma voi descurca, ea a avut griji ca pot da gres. Dar impreuna cu ea am reusit, a fost cu mine zi si noapte, fiecare secunda, m-a sustinut si m-a indrumat cand i se parea ca aleg o cale gresita.

Am invatat sa schimb scutece, am facut „avioane” cu fetita la fiecare masa, mi-am dedicat timp cu dragoste, uneori rabdator si lovit in orgoliu de parinte deoarece trebuia sa fac intocmai cum doreau socrii, pentru ca ei stiu mai bine ca au crescut doi copii. Nu doream decat sa ma lase sa-l cresc si eu pe al meu.

Te iubeam si te iubim toti, mama ta, „bunii” tai, si ... doamne, oh cat... si eu.

Cum am ajuns sa divortam nu stiu, am suferit atat de mult ca nu mai stiu.

Am hotarat candva sa ma arat mai rar, sa se creeze o stabilitate in viata copilului. Mi-am inchipuit ca Mihaela va iubi pe cineva si il va aduce in viata ta. Ca sa se refaca sentimentul unei familii, neintinata de vreo existenta, chiar si a mea, eu trebuie sa devin vizitator.

Cand am prevazut viitorul, ce urmeaza, mi-am pierdut ratiunea din cauza durerii pricinuita de suferinta.

Ma gandeam uneori, chiar si acum, ca cei ce dau de greu in viata se pot intoarce oricand acasa la parinti. Langa ei nu te mai simti pustiit, gasesti o liniste ce iti da ragaz. Pentru ca eu nu am am parte de asa ceva, doream sa fiu un astfel de parinte. Acela la care fetita mea se poate intoarce oricand i-e greu, pentru acel ragaz.

Scriam cand imi era greu:

„As fi vrut sa ma cunosti cum eram inainte, cand eram cel mai puternic om de pe planeta. Pentru tine as fi fost. Eram martor la fiecare zambet al tau, prezent cu raspunsul la fiecare intrebare, binecuvantand la fiecare imbratisare.”

Acesta este visul ce mi-a fost furat. Acestea este suferinta mea, din cauza careia nu imi mai revin. Pentru care sufar de cate ori vad un copil, pentru care imi vine sa ma prabusesc la pamant ori de cate ori te vad.

Denisa, fetita mea, te iubesc.

Tati

Misoginism

Puterea unui om e pe masura dorintelor.

Din cele cate scriu s-ar intelege ca sunt un fan al femeii. Nicidecum.

Nu sunt de acord cu ea, cu felul ei de a fi, cu felul ei de a gandi. Cu toata constructia ei psihologica. Toate acestea le tolerez, am ajuns sa le inteleg, dar asta nu inseamna ca imi convine sau imi place realitatea. Si ceea ce imi displace cel mai mult la femeie este ca nu are ... cum sa-i spun... capacitatea de a evalua obiectiv.

Ea nu actioneaza dupa rationament, mai mult dupa cum simte sufleteste. Acest lucru mi-ar fi indiferent daca nu ar duce la urmatoarele manifestari comportamentale: lipsa sentimentului de vinovatie cand greseste, nu are simtul onoarei precum barbatul, nu e constienta de egoismul ei sentimental, si alte obiceiuri ce imi e greu sa le definesc daca nu le exemplific.

Barbatul isi impune vointa, ce-l face cateodata dictatorial. Femeia santajeaza. Manipuleaza sentimentele lui astfel ca ajunge intotdeuna sa ceara: „Promite-mi ca faci cutare... sau sa nu mai faci ailalta...” in functie de ce ii convine. Promite-i ori altfel?! Asa se manifesta iubirea? Daca nu-i faci pe plac femeia are un buton pe care apasa si brusc nu te mai iubeste. Nu-i promiti si nu faci, pentru ea inseamna ca nu o iubesti. Poti veni cu zeci de argumente logice, ea nu cu logica doreste. Cu ce simte. Si de cele mai multe ori simte gresit, de cele mai multe ori se inseala. Ea trebuie sa se convinga singura ca s-a inselat, tu nu poti face asta, daca incerci vei deveni inamic.

Apropos, cam cum sta balanta? De cate ori un barbat ii spune unei femei ca daca nu se schimba, o lasa? Pentru ca barbatul nu santajeaza cu sentimentele, are un simt al onoarei ce la femeie lipseste cu desavarsire.

Dupa mine exista femei-printese, femei-supuse si femei-curve.

Femeia-printesa cere si impune. Va cauta intotdeauna barbati care o iubesc mai mult decat viata lor, ce vor venera si pamantul pe unde calca. Orice fac acestia in viata, mai intai vor cere parerea femeii. Este contienta de calitatea ei, de puterea ei asupra barbatului, si va fi incantata de acest rol incat la fiecare urmatoare relatie nu va conta cat de mult iubeste ea, ci cat de mult este iubita.

Femeia-supusa este cea supusa barbatului ei, pentru ca il iubeste si este magulita ca in intimitate il poate domina pe acest om puternic si masculin. De obicei are cele mai multe sanse la fericire. Alegerea o face foarte precaut, numai dupa ce se convinge ca acesta este barbatul cu care vrea sa-si imparta viata. Familia si caminul capata o mai mare importanta decat propria persoana.

Femeia-curva o cunoastem, este cea care iubeste ce reprezinta barbatul, nu ce este el. Este cea cu santajul, cea care ii face toate placerile, il alinta, il respecta, toate pentru a-i face pe plac si a-l domina. Ca apoi sa-si exercite santajul. Este cea care spune de cele mai multe ori: „Ori faci ca mine, ori ne despartim”. Cu femeia-printesa nu poti negocia, cu femeia-curva devine chiar o indeletnicire placuta.

Se zice ca femeia este sexul slab, dar ca ar fi si sexul frumos.

Nu cred. La majoritatea speciilor de animale masculul arata mai bine. Leul, taurul, cainele, cocosul...

Nudul unui barbat gras sau slab, ori un barbat urat, este intotdeauna mai putin repulsiv decat nudul femeii grase, slabe ori urate. O femeie e frumoasa doar la tinerete, un barbat poate fi toata viata, chiar si la batranete. Perioada de atractivitate la femeie e foarte scurta, cat o decada, dupa aceea incep sa apara ridurile, celulita, incepe sa se transforme. Matematic, barbatii ar trebui sa fie mai pretentiosi cui ee ofera, pentru ca au timp de a alege pe indelete cu cine fac dragoste. O vorba „din popor” spune: „Pana la 25 ani femeia se marita cu cine vrea, de la 25 la 35 ani cu cine se nimereste, si de la 35 ani incolo cu cine o mai ia”.

Ma exprim adesea ca o femeie vazuta ca frumoasa in societate poate fi urata dupa ce o dezbraci. Iar alta ce pare banala, sa fie extrem de atractiva, sa-ti intarate pofta cand o vezi nud. Este ca in povestea unui profesor zabauc de criminalistica, ce de fiecare data cand preda un articol din cod penal avea cate o istorioara menita sa te faca sa tii minte mai bine. Zice ca Ion iese beat de la crasma, o vede pe Leana-vadana ce venea de la fantana caznindu-se cu galetile de apa, si ii vine cheful de ea. Ii da un dos de palma de- o azvarle intr-un sant, asteia i se dau fustele peste cap si cand Ion ii vede fofoloanca manjita de noroi de la fantana, mirosind a peste, si buric nespalat, se incheie la bracinari si-si spune: „decat sa o fut pe asta, mai bine mai beau o bere!” .

De aceea femeia are nevoie sa se aranjeze, sa-si schimbe infatisarea si sa se prezinte o ea falsa. Pentru a ascunde toate defectele. Un barbat e bun asa cum il iei, o femeie are multe pregateli inainte de sex, altfel nu te mai apropii de ea.

Sani lasati, banutul sfarcurilor gretos de intins, cur mare, piele ridata si patata de celulita, asta e femeia peste treizeci de ani etate. Cel mai urat dintre toate este organul ei sexual. De aceea sunt si mai putini barbati care simt placere cand aplica un sex oral femeii. Adica sa lingi, sa sugi, sa molfai „precum la o piersica zemoasa” , sa-ti placa gustul si sa-i adori mirosul. Nuuu, cei care o fac sunt excitati de ideea in sine si-si inchipuie ca distribuie placere femeii, nu simt placere doar din actiunea propriu zisa. Nu de fiecare data. Mai degraba ti-ar place sa saruti si sa lingi altceva, gatul ei de exemplu, fesele, coapsele, sa o lingi intre degetele de la picioare, decat sa-ti plimbi nasul printr-o zona pe care nici macar ea nu si-o vede. Dar crede ca e frumoasa.

Femeile datoreaza barbatilor consideratia de care au parte. E constienta ca se deterioreaza mai repede, dar tot are pretentii ca barbatul sa o faca sa se simta bine. Ii place cand acesta din iubire ii face complimente, ca este frumoasa, ca este sexi si etc... Complimentele ii alimenteaza increderea de sine. O fac sa uite ca nu mai e ce a fost. Si in loc sa-i multumeasca barbatului, il persecuta cu pretentii.

Iar cand acesta se opreste din a face complimente, caci are impresia ca dupa atata timp exista o legatura intre ei, incat ea poate citi usor sentimentele lui pentru ea, din obisnuinta inca se mai asteapta la complimente. Uite cum un dar devine o obligatie. Pentru ca o iubeste o face; nu asteapta merite si nu va fi remarcat pentru asta. Femeile vor fi de acord, doar asa e normal, dar privind obiectiv este o incorectitudine.

Femeie, ar trebui sa fii recunoscatoare pentru fiecare compliment, si nu te mai comporta ca si cum e obligatoriu sau e pe merit.

(va urma)

Crima si pedeapsa

Doua lucruri sunt cele mai grele in viata:

sa ai incredere si sa ierti.

As putea sa-mi inchipui ca pe scaunul asta sta Printesa si glumim pe seama protocolului ce trebuie sa-l avem la masa. Ca mama ei ne cearta ca nu putem fi seriosi la o asa cina pregatita de sarbatori. Ca vin sau nu vin rude la masa, ca ne sunam prietenii si cunostintele, ca cei mai apropiati trec la un pahar de vin. Si sa ne vada. Ca intotdeauna.

Imi aduc aminte sau imi imaginez toate astea. Ma uit la scaunul gol din stanga mea si m-apuca un dor ce imi sfarteca inima. Si plang, oh cat, si plang...

Se poate numi oricum: depresie, suferinta, boala psihica... Prea putin ma intereseaza sa indentific, eu stiu ca doare. Doare al naibii de tare. Uneori nu mai am puterea nici sa ajung in pat, ma intind pe jos si imi descarc sufletul.

Am obosit, nu mai vreau.

....................................................................................

Succesul si banii l-au schimbat. A capatat o atitudine de superioritate, ceilalti sunt nimicuri pe langa el. Nu mai realizeaza ca jigneste prieteni, rude, angajati, chiar si pe mine. Nu in mod direct si grosolan, ci subtil, dar evident zeflemitor, folosindu-se de inteligenta nativa. M-am luptat atat de mult ca cei dragi mie sa-l accepte si sa-l iubeasca, ca este un om deosebit. Si era, dar s-a schimbat.

Si el ce face acum? Dupa ani de zile cand ai mei l-au iubit neconditionat doar pentru ca il iubesc eu, dupa ce am luptat atat, el da cu piciorul si strica tot cu incapatanarea lui. Nu este important cine are dreptate, cand iubesti pe cineva ierti tot, orice ar fi. Nu i-am cerut mult, doar sa-i iubeasca si sa-i respecte, pentru ca sunt parintii mei, e fratele meu. Fiecare suparare care o provoaca alor mei ma doare de zece ori mai mult pe mine. M-a facut sa sufar cum altfel nu putea mai mult.

Nu-si da seama ca depinde de mine, mai ales acum ca a renuntat la meseria lui? Pana si asta a facut-o fara sa fiu de acord, fara sa-mi asculte parerea, a facut-o de capul lui cum o face intotdeauna. Afacerile, totul, sunt pe numele meu. Daca maine divortez de el nu mai are nimic. Am facut atatea pentru el, am incercat sa-l impac cu parintii lui care parca au trait in padure, departe de civilizatie. Uneori il inteleg ca nu mai vrea sa aibe legatura cu ei, dar sunt parintii lui. De unde sa cunoasca notiunea de dragoste de parinti, daca el nu a simtit, nu a exersat? Nu, baietica, eu nu am trait singura pe lume ca tine, parintii mei au avut grija de mine, si ma iubesc, nu am sa renunt pentru nimic in lume la ei. Nici macar pentru tine.

O sa regreti amarnic.

(fragmente din "Vizionarul", care vreodata il voi termina)

De Craciun. O amintire frumoasa

(va fi revizuit pentru a elimina diverse repetitii si greseli ortografice)

Craciun fericit tuturor!

Sarbatorile nu-mi arata decat ca a mai trecut un an. Se spune ca pentru oamenii singuri cel mai greu e de sarbatori. Mie imi e totuna.

A-mi ura sa am sarbatori fericite e ca si cum ai incuraja un negru : „Iti doresc sa devii cel mai blond din cati exista!” Dar oamenii nu stiu. Ei cu sinceritate doresc ca toti sa fie fericiti, cu speranta ca vor fi si ei. Spun oricarui cunoscut, cateodata chiar si necunoscuti, spun: „Sarbatori fericite!”. Nu vor sti niciodata ca este ca un cutit in inima, ca cei tristi isi traiesc inca o data nefericirea, isi actualizeaza regretele. Si nici nu trebuie sa stie. Oamenii cand sunt fericiti trebuie sa traiasca fericirea, pentru ca sunt momente atat de rare... Si de pretioase. Bucurati-va de ele, oameni buni.

Imediat dupa divort dezamagirea si durerea m-a adus la marginea prapastiei, rataceam inconstient pe unde ma ducea valul intamplarilor. Nu realizam ca nepasarea mea totala fata de ce se intampla cu mine imi oferea o aura misterioasa, femeile se simteau intrigate si atrase de mine. Cu cat eram mai nepasator, cu atat mai mult simteam ca am o putere neinteleasa asupra lor. Nu le cautam, dar daca vreuna mi se punea in fata, nu o ocoleam. Apoi a fost mult mai usor, s-a raspandit legenda despre mine, femeile curioase deveneau si mai intrigate.

Am ajuns rapid si intr-un anturaj ce m-a implicat in si mai multe aventuri sexuale. Capatasem un prieten mai special, scopul lui in viata era doar sa faca bani si sa se distreze. Ca sa-l exemplific, am sa povestesc o intamplare...

Eram pe langa casa lui, cuprins de o mare nevoie fiziologica: sa urinez. Il sun, il anunt ca trec pe la el „sa duc calul la apa”, urc si bat la usa grabit. Imi deschide, el fiind nud complet, si se aseaza in fata laptopului la bucatarie:

- Sunt cu Lord pe messenger. – se scuza el.

„Outfit”-ul lui nu ma deranja, nu suntem pudici, asa ca-mi vad interesul si ma reped la baie, pe drum deja descheindu-ma la pantaloni sa o am scoasa, sa nu mai pierd timpul, atat de urgent era. Numai ca in baie (o sa povestesc altadata despre baia lui unde troneaza un mare jacuzzi) fosta lui prietena ii facea sex oral actualei prietene. Balbai niste scuze, ma retrag si ii cer omului:

- Da-mi te rog o sticla goala ca nu mai pot sa ma tin, ma duc pe balcon si fac in ea.

- Dar baia mea ce are? – se mira el.

- Pai e ocupata, M. ii da limbi lui C.

- Sa mori tu?!! Pai si nu ne uitam si noi? Hai sa le privim. Ia sticla de whiskey si 4 pahare, poate vor si ele.

Sega, prietenul meu porno. Care la fiecare masa luata impreuna imi arata sute de poze in care este cordial cu cate o femeie. Ori doua. Ori trei, patru, cinci. Prietenul meu care nu poate pleca acasa fara doua femei, chiar daca nu e in stare sa le satisfaca de beat ce este, dar neaparat trebuie sa adoarma intre doua. Acelasi prieten care nu poate avea iubite decat bisexuale si obsedate sexual. Nu are nevoie sa munceasca pentru a seduce, isi trimite prietena, care agata pentru el, dar mai mult pentru ea. Dependentele de droguri sunt cea mai usoara prada. Le simte, le miroase, dar personal nu uzeaza, posibil din motive medicale.

Ei bine, acelasi prieten reuseste sa ma imbete intr-o zi si ..., nu stiu cum, ma convinge sa plec cu el la New York a doua zi. Sa ne facem un cadou, asa de Craciun, sa plecam in „state” sa ne distram. Nici macar nu aveam viza in pasaport, ultima calatorie o facusem cu pasaportul de serviciu care mi-a fost retras cand mi-am dat demisia. La ambasada nu a fost nici o problema, doar ultima viza era A2, „Foreign Gov. Official”, am primit-o in 5 minute, pe 10 ani cu multiple calatorii.

Biletul de avion l-am luat pe loc, la aeroport, platind dublu. Dar... asta e, plecasem la drum.

New York il mai vazusem cu alte ocazii, aceasta era o calatorie de distractie. In cele 7 zile nu am vazut lumina zilei prea mult. Dintre toate am sa povestesc ziua cand am fost la clubul „Pacha”, cel mai renumit din „Big Apple”.

Intai sa incep cu Lord, prieten cu Sega. Mai tarziu aveam sa inteleg ca de fapt modul de viata, gusturile sexuale si chiar strategiile de abordare ale prietenului meu erau intru totul copiate de la Lord. Nu am sa specific domeniul lui de activitate, in aceeasi bransa cu Sega, e de ajuns sa spun ca avea cunostinte in ce inseamna entertainment in America. Nu era din NY, locuia la Miami. Dar asa era planul pentru acum.

Ca sa ne impresioneze ne duce la masa la Carmine’s, un restaurant italian foarte renumit si cu traditie de pe Broadway, unde stiam ca doar rezervarea costa 500$. Ne-am recompensat si a doua zi l-am invitat noi la Mr.Chow, alt restaurant frecventat numai de actori si regizori. Si chiar am vazut cativa. Aici sef de sala este un roman, cunoscut noua, altfel nu aveam acces. Chiar si limuzina lunga era a unui alt prieten, ce detine o companie de plimbat turistii cu masini speciale prin New York.

Si uite-ne la Mr.Chow, noi trei si grupul „Internationala”, adica vreo 12 femei de diverse nationalitati. Bineinteles cunoscute de Lord, aduse de Lord.

Veneau pe rand, atragand privirea tuturor, fiecare cu frumusetea ei. Mai intai Malaezia si italianca, care le-am crezut a fi un cuplu. Apoi Columbia, „Rusia ce Frumoasa”, ca mai era una, „Rusia mai mica”. O panameza care am poreclit-o „panamaniaca” mi-a fost prezentata odata cu fosta sotie a lui Lord. „Fosta mea sotie, si ea e iubita ei”- zise. Dar niciodata nu puteai fi sigur ca vorbeste serios, pana mi s-a confirmat ca intr-adevar, argentineanca este fosta sotie a lui Lord. Numai ca panamaniaca se agatase de mine si nimeni nu parea sa aibe impotriva.

Avea oarece stil, se tinea distanta cu fiecare aparitie, sa-mi dea timp de decizie, poate imi place vreuna mai mult decat ea. Nu stiam ce sa cred ca e cu ele, erau prea ingrijite si prea imbracate de case mari sa fie „dame de companie”. Si prea aveau o independenta financiara. Prostituatele au o atitudine servilistica.

Am uitat sa amintesc de un tanar din Miami, partener de afaceri, care initial era sa-l arunc de la balconul hotelului unde era cazat Lord. Si un cuplu de polonezi, care dupa cina ne-au parasit. A urmat o americanca din Los Angeles, despre care Sega mi-a spus ca este o prezentatoare tv renumita pe acolo. Si chiar se vedea pe ea cum e ingrijita si „tunnata”, sigur cu ceva operatii estetice. Cand mi-a mai dezvaluit ca are 42 ani, am inceput sa o admir. Dintre toate tinerele de la masa, tot ea era cea mai frumoasa. Probabil si pentru ca are o personalitate puternica.

Am stat si am contemplat scena, noi la cina cu un grup de femei extrem de atractive, cu privirile celorlalti atintite la masa noastra. Ceilalti fiind actori si oameni importanti. M-am simtit atat de bine incat nu am fost curios sa privesc si sa recunosc fetele lor, sa vad cum arata in realitate. Mi s-a povestit dupa aceea, dar nu am sa amintesc de numele lor.

Langa noi erau 2 barbati in varsta, foarte bine imbracati, am recunoscut imediat taietura italiana a costumelor, si o tanara. Din reflex profesional am remarcat ca unul din cei doi este bodyguard-ul, si mi-a placut atat de mult de el, de atitudinea si profesionalismul lui. Un bodyguard in varsta, la fel de in varsta cu cel in slujba cui era, cu parul alb, tinut lung si cu stil; iar casca din ureche a statiei de emisie-receptie era alba, cu un fir in spirala de un alb imaculat, ce se asorta cu gulerul lui, cu parul lui, cu intreaga lui tinuta.

In US exista o amabilitate si o politete chiar exagerata as spune. Nu din cauza educatiei, ci din teama ca ar putea fi dati in judecata. De exemplu, o persoana a fost data in judecata ca la serviciu, intr-un loc public, a urat colegilor „Merry Christmas!” si s-a considerat ca si-a impus religia. La Washington eram salutat pe strada de necunoscuti, mai ales in zona ministerelor.

Cel important, in varsta, discuta aprins cu tanara de la masa si fara intentie, s-a dat cu scaunul mai pe spate si m-a lovit din greseala. Nesesizabil pentru mine, m-am dat mai intr-o parte sa-i fac loc, era limpede ca omul avea nevoie de spatiu sa se simta lejer si eu aveam din belsug. La noi, in Romania, acestea se intampla cu automatism. Cineva ma loveste din greseala, mie mi se pare atat de firesc incat nu astept si nu pretind scuze, si ii fac loc ca un binecrescut ce ma consider.

Eh, in US e altfel. Faptul ca nu si-a cerut scuze ca m-a deranjat e ca o ofensa ce necesita reactie. Nu va inchipuiti ca una violenta, ci verbala. I se atrage atentia respectivului. Din punctul meu de vedere, nu am intors privirea decat dupa cateva secunde (sau minute?) pentru ca am recunoscut dialectul sicilian-american, o siciliana veche ce aproape ca si-a format propriul vocabular. Pentru a calma o posibila „nervozitate” a mea bodyguardul s-a ridicat in picioare cautand cu privirea prin sala, dar eu stiam ca de fapt vroia sa-mi arate statura lui impunatoare. Neavand la cunostinta ca in conformitate cu obiceiul american aveam dreptul sa ma simt ofensat, eram nonsalant si nu puteai citi decat curiozitate in privirea mea. In acelasi timp l-am simtit pe Lord langa mine, care s-ar fi asteptat sa ma supar, spunandu-mi „Lasa-l in pace, e fiul lui John Gotti”.

Expresia americana „John Gotti’s kid” te duce imediat cu gandul la un copil, dar respectivul cred ca avea 60 de ani, daca nu si mai bine. Dintr-o data se intoarce la mine, intoarce privirea catre masa contempland compania feminina cu o curiozitate nedisimulata, si eu ma trezesc intr-un gest de „Sorry!” ca si cum eu l-am lovit din greseala. A zambit la inspiratia mea de a evita un schimb de replici ce nu-si aveau rost, schimband cumva semnificatia: nu mai exista necesitatea unor scuze care nu vor veni niciodata, in primul rand ca nu se cadea varstei lui, apoi importantei.

„ Las’shia perde”- raspunde cu un accent de mafiot de filme, ce a vrut sa insemne „Lascia perdere”. Accentul in sine m-a facut sa ma infior.

Incidentul nu e atat de important pentru a fi povestit, dar il tin minte pentru impactul ce a avut asupra mea. Un om cu o personalitate puternica poate impresiona printr-un gest sau prin doua cuvinte.

Dupa cina am plecat la club. Cu limuzina, am avut loc toti. Americanca chiar isi intindea cracii pe acolo, constienta ca impresioneaza cu ei. Degeaba, n-am bagat-o in seama. La un moment dat imi zice pustiul din Miami:

- Da-i astea lui Lord, ca e mai sigur la el, nu-l controleaza.

Si mi-a aruncat in causul palmelor un pumn de fiole, pliculete si cutiute. Droguri. Nu ma pierd cu firea si le transmit mai departe. Nu am privit la ele, dar banuiam ca-s de toate acolo: marijuana, cocaina, ecstasy... Acelasi lucru il fac jumatate de femei, tot ce aveau asupra lor i-au pasat lui Lord. Inclusiv vedeta tv, cred ca avea cel mai mult la ea.

Pustiului ii vine ideea sa ia ceva inainte, si e dispus sa-i serveasca pe toti: ”Anyone?”

Se intoarce la mine: „Do you want some cake?”

- Daca iti ard una te arunc pe turela aia! – ii raspund in romaneste, zambind, ca sa nu inteleaga semnificatia cuvintelor mele.

Proprietarul masinii, un roman, Coco, era chiar el la volan. „Ce fac aia, mosule?” striga din fata tot in romaneste, intuind ce se intampla. „Sa nu se drogheze la mine in masina!”

„Mai are putin”- il linistesc. Situatia era pe final, nu avea rost sa facem scandal. O luase pe „Rusoaica cea frumoasa” cu „let me be your instructor” si a consumat restul pe ea. Nu stiu daca fata era obisnuita, dar toata noaptea, pana dimineata, „Rusoaica cea frumoasa” a stat in picioare, dreapta, cu ochii atintiti in gol, band aer din sticla de apa plata. Ca apa se terminase de cateva ore, si nimeni nu s-a sinchisit sa schimbe cu o sticla plina. M-a enervat pustiul ca rusoaica chiar era frumoasa si am considerat-o o pierdere. Daca aveam bucurii la ea?

In schimb ma intelegeam bine cu panamaniaca, aveam un schimb de replici de cateva cuvinte in spaniola invatate din filme. O tratam ca pe un barbat, si in engleza si in spaniola. „Vamos a fumar, esse.”... Ori „Mira cabron!”...

Pana cand „hermanita” m-a intrebat serios si un pic dezamagita de ce ma adresez asa. Mai ales „cabron” este un cuvant urat. Chiar si in engleza ma adresez ei ca unui barbat.

E o gluma, am raspuns, si chiar era. Oare sa fie pentru ca mi-a prezentat-o Lord ca iubita fostei lui sotii? Si aia a fost o gluma, m-a asigurat ea, cu toate ca a recunoscut ca este bisexuala. Dezamagirea si supararea ei m-a facut sa o apreciez mai mult decat celelalte, majoritatea drogate.

Vedeta tv, ce se saruta patimas un negru pe o canapea, face o pauza din schimbul de saliva pentru a se duce la toaleta. Tanarul negru foloseste ocazia pentru a folosi si el baia, probabil amandoi disperati dupa inca o tura de liniute. La scurt timp un alt negru din anturajul primului se aseaza pe canapea, sa-si mai odihneasca picioarele. Americanca apare prima, se arunca in bratele acestuia si nici macar nu-si da seama ca junele a fost inlocuit. Sarutarile patimase continua, era atat de drogata incat nu mai conta ca e negreu, asiatic, caucazian, latin sau pigmeu. N-am mai fost atent sa vad urmarea, daca iese scandal intre negrii, sau se vor intelege si ea se va folosi de amandoi.

Le ei nu se fumeaza in locuri publice, nici chiar in club. Cu toate ca in jurul meu se fuma marijuana de mi se umflasera ochii in orbite, era interzis sa fumez o tigara normala. Trebuia sa te duci pe un balcon de fier, aflat la etaj, in gerul din decembrie. Accesul era limitat, trebuia sa stai la coada. Aveam camasa transpirata si nu mai aveam chef de tigara (fumam pe atunci), dar am fost curios cat rezista „bonita” in rochita ei subtire, pana la fese. S-a zgribulit in mine fara sa comenteze ceva, chiar incerca sa tina conversatie. Cum e tara mea, cat dureaza calatoria pana in Europa, pana a dat in altele, ca sunt inteligent si haios, ca se simte bine cu mine, si asa mai departe. Desteptasem romantismul din ea. Daca doresc pot sa o posed chiar la masa, in vazul tuturor, dar prefera sa continuam ca pana acum...

Nu la masa, ca nu sunt exchibitionist, dar aici in frig s-ar incumeta? Mi-ar fi placut situatia. Eu, la balconul celui mai renumit club, as fi facut sex cu o latina frumoasa cu privelistea New York-ului sub mine. Asta da cadou de Craciun. Dar din pacate era prea frig. Am zambit si i-am dezvaluit gandul.

„Asteapta putin” – imi zise. Dupa putin timp se intoarce cu haina mea, un palton trei sferturi, cumparat acolo de la CK, ce-mi ajungea aproape de genunchi. Ne-am retras la coltul balconului, s-a lipit cu spatele de mine si am cuprins-o cu haina de pe mine sa o acoper de frig. Cel putin asa parea. Dar cu o mana indemanatica mi-a scos ce trebuia si a pus prezervativul. Nu a contat cine mai era pe balcon la tigara, sau daca se intelege ce facem. Acolo nu prea se pun intrebari daca nu ai autoritate. Totul a decurs calm, cu sarutari patimase, ea cu capul plecat pe spate. Fara graba, lin ca un dans.

N-am ajuns niciunul la orgasm, dar damblaua mea era indeplinita. Tocmai cand ii explicam ca am testicolele cat doua zaruri, apare un prieten roman din NY, ce-l chemasem sa ne intalnim in club. Sega i-a spus ca-s pe balcon la fumat, a venit sa se alature. Ii zic in engleza panamaniacei ca de iesit a iesit singura, dar ar fi bine ca ea sa-mi bage pachetul la loc si sa-l inchida, asa cum l-a deschis. Prietenul meu a facut stanga imprejur bolborosind: „Tot nebun ai ramas.”

Clubul ‚Pacha” este pe mai multe nivele, parca patru am numarat. La ultimul este cu muzica hip-hop. Ma asteptam sa gasesc numai persoane de culoare acolo, din contra, am gasit numai europeni caucazieni, in marea majoritate slavi cehi, rusi, polonezi, bulgari, sarbi. Iar unde eram noi, la cel mai mare nivel unde era si sectiunea VIP, mixau Fedde Le Grant si Victor Calderon. Mai tarziu acestia s-au alaturat la masa noastra, impreuna cu patronul locatiei, fiind cunoscuti ai lui Lord.

Bautura obisnuita era vodka Grey Goose in mix cu suc de Cranberry care se vindea in carafe de 1 litru. Un obicei interesant, ce te clasifica ca un obisnuit al cluburilor, era sa-ti pui vodka, cranberry si gheata in pahar, apoi il rasturnai in alt pahar, si repetei figura inca o data sau de doua ori, dintr-un pahar in altul. Cam cum facea bunica cand vroia sa raceasca ceaiul fierbinte. Avea rol de shaker, sa amestece bine bauturile.

Cand am venit la club, din cauza frigului de afara aveam in cap o sapca-basca interesanta de la Guess. Panamaniaca mi-a arestat-o si mi-a zis foarte hotarata ca mai bine sta la ea. Lord mi-a zis in treacat sa o ascult ca stie ea ce stie. Si era adevarat.

Pe la 6 dimineata Sega ma trage de mana sa ma duca la primul nivel, sa ascult cum se aude sonorizarea. Aici erau in jur de 500-600 persoane, dar numai baieti. Majoritatea negrii, asiatici si latini. Cativa in slip etalandu-si muschii, restul la bustul gol, transpirati, frecandu-si corpurile unii de altii in ritmul muzicii. Cu mici exceptii toti aveau sapca in cap, sau bandana. Iar eu eram tras de mana printre ei, Sega era prea beat sa mai vada la distanta mai mare de 30 cm. S-a oprit in mijlocului ringului si zice:

- Asculta, sa vezi cum iti vibreaza scalpul.

- Hai sa mergem, tu nu ii vezi pe astia? Cati sunt...

Sega se straduie sa deschida un ochi mai larg, intoarce privirea in jur si i se pironeste pe doi care se sarutau chiar sub nasul lui.

- Nu-i baga in seama. – se exprima stalcit.

- Eu nu i-as baga, dar sunt vreo 500 si oriunde m-as uita se sunt numai „indaratnici”

Fara a astepta sa-l conving il trag dupa mine din multimea de aceea. Le-as fi zis „gay”, dar aceeia sunt mai feminizati. Acestia se comportau altfel, mai barbateste, ca intr-o puscarie. Dominatia in forta este placere. Pareau puscariasi veterani care salivau la venirea unor noutati pentru a-si satisface nevoile sexuale.

Cand am plecat obosit din club, distractia trecuse la un nivel mai animat, mai destrabalat intr-un fel. Era 11 ziua.

Te urca sau te coboara

Femeia poate fi talismanul norocos al barbatului. Si imi este clar ca societatea apreciaza oamenii dupa prejudecati.

„Imi face curte un barbat insurat.” – imi spune intr-o zi o cunostinta feminina. „E barbat bine, imi place, dar nu am sa ma culc cu el. Are o nevasta foarte urata si stearsa, fara nici un pic de bun gust.”

Pardon? De parca s-ar fi culcat cu nevasta-sa.

Imi amintesc de mutarea mea la Bucuresti. Urmandu-mi dragostea, am lasat in urma familia, prietenii, locul de munca cu care ma acomodasem, afacerile pentru care am muncit, si m-am mutat la Bucuresti pentru ca iubita mea intrase la Faculatate. Locul in care munceam era mare, ca si orasul. In jur de 300 colegi. Cand ai multi colegi te pierzi usor printre ei, iti e mai greu sa te afirmi, mai ales ca „garda veche”, cum ii spuneam noi, nu-ti oferea prilejul.

Un nou coleg nu era nici o curiozitate, era obisnuit ca oameni sa vina si sa plece. Practic aproape ca era obligatie ca cei merituosi, dupa absolvirea Academiei, sa fie repartizati o perioada in acest loc. Pana cand prin relatii, ori cand se considera ca meritau, se trageau catre orasele natale cu experienta acumulata, care le va fi sigur utila pe viitor. Majoritatea fiind in tranzit, nu aveau nevoie sa se afirme.

Nu ma refer la a iesi in evidenta prin zel de munca, inteligenta, loialitate, profesionalism. Ci la influenta care o poti exercita. La puterea de a-i face pe cei din „garda veche” sa te asculte, sa te primeasca in randul lor si sa te respecte. Si sa le castigi increderea. Astfel te afirmi.

Ceea ce faceam noi nu era doar un job. Nu eram politisti, nu eram militari. Eram luptatori pe front. Pe un altfel de front. Eram patrioti, eram in slujba binelui, deseori peste program din proprie initiativa, de fapt nu exista program, ci doar probleme ce trebuiesc rezolvate. Tot acest spirit se datora faptului ca traiam in pericol permanent, in tot ceea ce faceai trebuia sa te asiguri, sa fii atent, altfel iti riscai viata, si o distrugeai si pe cea a familiei tale. Pentru ca atunci cand un membru al familiei moare, aceasta gaseste cumva o cale de a-si continua viata. Dar cand capul familiei intra in puscarie, toata familia e distrusa. Pentru ca noi, „profesionistii”, eram spagarii.

Asa erau vremurile. Inainte de a se scapa de sub control fenomenul, inainte de a se distruge „garda veche”. Nu ma duceam la munca cu scopul asta. Uneori stau si fac o estima la aportul meu adus binelui, si ma pot mandri ca am avut realizari, ca am protejat asa cum am putut tara de diverse probleme ce puteau aparea, ca am reusit sa convingem UE sa elimine obligativitatea vizei mai devreme cu 1 an decat era planificat.

Pe atunci nu se accepta avaritia si cei pusi pe capatuiala. Daca exista vreunul care venea la munca doar cu spaga in cap, acesta era mazilit si mutat imediat. Nu se acceptau avarii, egoistii si laudarosii.

Daca un doctor dovedeste responsabilitate, bunatate si profesionalism, daca iti salveaza viata si simti nevoia sa-i multumesti, obisnuinta este sa o faci material, prin bani, care se numeste spaga. Dar aici are mai mult semnificatia de cadou.

Aceasta obisnuinta este de fapt un onorariu disimulat. Daca vrei sa te folosesti de serviciile unui doctor anume, esti de acord cu onorariul deoarece ti se pare un drept castigat pe merit, renumele si calitatea lui se datoreaza numai lui.

Daca un alt doctor nu te opereaza sau nu te consulta decat cu conditia spagii, aici are conotatie de santaj. Spaga-cadou e diferita de spaga-santaj.

„Garda veche” nu accepta santajul. „Da-mi atat si te scap” nu era admis. Se numea complicitate cu infractorul, plus ca era o ofensa adusa activitatii noastre. Noi ne straduiam sa-i prindem, si altul sa le dea drumul?! Plus ca in domeniul nostru insemna sa-i dai drumul unui terorist, unui traficant de droguri sau mai stiu eu ce. Era de neconceput. Dar despre asta, altadata.

Pe de alta parte chiar erau profesionisti, cred ca cei mai buni. Ca sa urmezi „codul” trebuia sa ai anumite calitati ce fac un om sa fie deosebit. Si cand reuseai sa aibe incredere in tine, experientele lor in meserie iti erau dezvaluite.

Deci eram un nou venit, nebagat in seama, ca toata lumea la inceput. Doar fetele remarca barbatii noi de la inceput, dar din alte considerente. Si da, aveam si colege. Posedam destula experienta, nu ma dezvaluiam mai deloc, pastrand un mister ce le intarata. Se gaseau pretexte de a intra in vorba cu mine, intai ma abordau cele mai in etate pe diverse motive, pentru a duce informatii celor mai tinere. Curiozitatea femeiasca...

Cu un cinism manifestat doar in sinele meu, nici macar nu le priveam in ochi cand vorbeam cu ele, eram concentrat pe problema expusa. Foarte zgarcit in a le acorda atentie, atunci cand ego-ul meu vroia sa impresioneze vreo frumusete ma opream brusc din vorba, sau ce faceam, pentru a o privi pret de o secunda in ochi, ca si cand atunci as fi remarcat-o; fiind foarte constient ca am o privire patrunzatoare ce ajunge in suflet si te rascoleste. Nu doresc sa par infumurat, dar mi s-a spus despre asta prea des. Ori s-a reprosat prea des.

Era doar un joc al meu, sa schimb cumva timiditatea noului venit si s-o arunc in terenul lor. O secunda e de ajuns, ca apoi sa ma amuz cum se fastaceste sau se imbujoreaza. Dar pentru secunda aceea circumstantele trebuiesc pregatite cu luciditate si stapanire de sine.

Si acum sa revin la subiectul cu care am inceput. Eram un oarecare, un nou venit. La noi veniti se remarca doar prostiile ce le fac, niciodata daca fac ceva bine, pentru ca binele e normal. Eu imi vedeam neutru de treaba mea, fara sa ader la vreun grup. Aveam 6 ani de experienta, ceea ce nu banuia nimeni datorita tineretii mele si secretomaniei care o adoptasem. Pana intr-o zi cand am fost invitat la nunta unui coleg.

Iubita mea, viitoarea sotie, era de o frumusete remarcabila. Un amestec de manechin cu model, cu un fel de a fi cuceritor. Rochia era atat de bine aleasa ca pana si eu, care o cunosteam, am ramas inmarmurit. Nu stiam daca sa fiu mandru sau sa-mi fie jena ca le face inexistente pe celelalte femei. Imediat m-am gandit la mireasa, ea trebuia sa fie frumusetea serii, doar era nunta ei. Dar modul in care stia sa se comporte partenera mea a destins atmosfera, s-a dovedit nu a fi doar o frumusete, ci si o persoana sociabila si deschisa, emanand o caldura sufleteasca..

Aceasta descriere aproape idealizata nu este pentru ca am iubit-o, ci dintr-o apreciere justa la cine si cum era atunci. Fiind atat de apropiati, cunoscandu-ne atat de bine, eu stiam si vedeam cusururi sau defecte ale ei. Dar ceilalti oameni vedeau ceea ce li se arata si erau, practic, mai impresionati ca mine.

Ne-am distrat, a fost bine. Casa de piatra le-am urat.

Dupa acest eveniment, brusc pozitia mea la serviciu s-a schimbat. Cei cativa care au cunoscut-o pe prietena/ iubita/ femeia mea au dus vorba despre calitatile ei, devenind admirat si remarcat deodata, fara a avea nici un merit, doar pentru femeia cu care eram. Probabil ca toti gandeau ca trebuie sa am oarece calitati de sunt in stare sa tin o asemenea femeie langa mine, si mai tarziu sa ma si insor cu ea.

Chiar si femeile arogante (frumusetea lor le acorda acest drept), care poate inainte nu ma bagau in seama, au devenit deodata comunicative cautandu-mi compania. Fara vreun interes anume, doar pentru ca devenisem o persoana de calitate, si cine se aseamana se aduna. Acest tip de femei se protejeaza de barfe incat vor sa evite orice posibilitate de suspiciune. Inainte nu ar fi vorbit cu mine ca nu cumva sa-mi ofere ocazia de a incerca sa le seduc, pierzand astfel integritatea cu care erau cunoscute. Acum ca toata lumea stia ce femeie frumoasa am eu, parca disparea orice banuiala posibila. Si chiar de s-ar fi intamplat ceva eram trofeu, nu mai eram vanator.

Barbatii ma priveau ca pe un superstar, ca unul ce a reusit in viata. Femeia cu care eram a castigat pentru mine respectul celorlalti. Apoi a depins numai de mine sa-l pastrez si sa urc in apreciere.

Femeia poate fi talismanul norocos al barbatului.

Dar si distrugerea lui.

/

Bla-bla, despre ea

In mare parte, femeia este o curva.

E un compliment. Nu ma refer la genul prostituata, ci „curva” cu sens de oportunista. Ca metafora ironica, poti spune si unui barbat „e o curva!”. Sau chiar poate deveni un compliment de apreciere cand spui ca „e curva batrana...”

In istoria indelungata a omenirii femeia a fost dependenta de barbat, datorita slabiciunii fizice. Existau doua lumi diferite, a femeilor si a barbatilor. Diferite, dar complementare. Fiecare isi cunostea locul si rolul in societate; o femeie singura nu putea rezista, viata era aspra. Revolutia tehnologica din ultima suta de ani a adus comfort, azi unele femei nu stiu cum se face mancare.

Dintr-un simt de protectie mai dezvolatat decat la barbat, in parte datorat si unei mosteniri genetice de instinct maternal, femeia remarca masculul ce poate asigura o protectie, isi foloseste farmecul pentru a-l seduce. Sentimentul ca se simte in siguranta langa un barbat este cel mai puternic motiv pentru a-l iubi. Dar analizand la rece, nu este altceva decat folosirea atractiei in scop personal.

In concluzie...:

Femeia ce incepe a iubi un barbat datorita sentimentului de siguranta ce o da pozitia sociala a acestuia, fara a fi atenta de la bun inceput la el, la cine e de fapt, este o curva. Curva e buna si desteapta, are rationament, este capabila sa judece si sa puna in balanta ce este mai bine pentru ea. De asemeni, o curva este si constienta de valoarea ei, sau cata influenta poate avea asupra barbatului. Si stie ce sa faca, se muleaza dupa dorintele lui. Este femeia care aduce fericire, celelalte sunt prea egoiste.

O curva iubeste sincer, pentru ca iubeste ceea ce ii ofera barbatul, face parte din intregul lui. Ajunge sa confunde masculul cu ce ofera el. Cand se convinge ca nu este ce s-a promis (si-a promis siesi ca acesta corespunde), este dureros de dezamagita si nu se acuza pe sine ca a gresit apreciind incorect , ci il acuza pe el ca nu a fost in stare sa o faca fericita. Toate acele actiuni de la inceput, menite sa seduca barbatul si a-l face s-o iubeasca, devin sacrificii. Nu le-a meritat, devine inamic, il va face sa sufere.

Femeia-gurmanda isi pierde luciditatea cel mai des. Nu o intereseaza implicatiile sociale, daca vede un barbat frumos trebuie sa-l posede. A nu se confunda cu femeia nimfomana, deoarece nimfomania este o boala. Femeia „gurmanda” la barbati isi doreste numai ce e bun, face o selectie si se pretuieste pe sine mai mult decat este. Asa ajunge ca o femeie mai putin atractiva sa aibe gusturi rafinate la barbati, mai mult decat poate obtine.

Femeia-actrita, ce traieste viata ca interpretand un rol, nu lasa ca nimic sa modifice propriul scenariu. Barbatul trebuie sa se potriveasca in tabloul ce si l-a imaginat. Daca acesta nu mai corespunde, il va repudia si il va inlocui. Nu-si da seama de falsitatea ei, ceea ce face intotdeauna se potriveste cu ce este in capul ei.

...................................

Si asa mai departe, lista poate continua cu fiecare model comportamental. Ea poate fi diferita cu barbati diferiti, in relatia cu unul poate fi curva, in alta poate fi adultera, actrita, gurmanda, ...

In schimb, toate femeile, de toate tipurile, au un obicei comun: de a aprecia gresit persoana pe care o admira. Este atat de fermecata de ceea ce crede ea despre cineva, incat vede distorsionat realitatea. Si face greseli, desconsidera pe toti ceilalti ce au facut parte din viata ei, uita de ei pana se loveste crunt. Cu cat dureaza mai mult, cu atat mai multi din anturajul vechi va indeparta. Cand ceata de pe ochi se risipeste si este dezamagita in final, va cauta intelegere si alinare la aceleasi persoane neglijate. Avand „sindromul printesei”, a crescut in ideea ca si greselile ii sunt acceptate si primite cu un zambet, incat devine natural sa nu constientizeze sentimetul de vina.

Hmmm... n-am rumegat-o bine. Parca ma razbun pe cineva...

Pana de inspiratie... Revin.

.................................

(Va urma)

Sindromul Printesei 3

M-am hotarat ca de acum am sa respect femeia, voi fi sincer, o voi judeca corect si-i voi spune adevarul. Daca este frumoasa am sa-i spun ca este frumoasa; daca este urata am sa-i spun ca este urata. Si tot asa... despre inteligenta ei, despre toleranta ei, despre bunatatea ei, despre sexualitatea ei. Despre tot.

Sub influenta unui model traditional ii atribuim copilului-fetita rolul printesei, cel mai gingas si mai magulitor rol din poveste. Singurul caruia i se accepta rasfatul si dorinta de rasfat, ca pe un lucru bun. Pe de alta parte o transforma intr-un bun ravnit de Fat-Frumos, dar si de Zmeul cel rau. Astfel cum printul isi atribuie un bun precum un cal inaripat, o sabie magica, s.a.m.d., asa devine si proprietar de printesa. Fiecare din aceste bunuri trebuiesc cucerite. Apoi are o dragoste de ea ca fata de un copil: e a lui, o iubeste, ii accepta cu acelasi zambet rasfatul, dar ii conduce viata. Din simt de proprietate. Si am incalecat pe-o sa, si uite-asa...

Cam cum e in basmul cu care am crescut, asa e si in religie. Era si in legile obstesti. Perceptele religioase nu au putut fi modificate, sunt atribuite unei divinitati. Obisnuinta creeaza asteptari de conformare din partea societatii.

Nu e basmul meu, nu eu l-am inventat. Si sunt de acord, ceva parca nu e in regula. Nu este echitabil. In prima parte, printesa este cea rasfata, magulita – printul e in dezavantaj. In a doua parte devine proprietatea cuiva. Si ea e o persoana, nu un bun atribuit. Iar nu e corect.

Cu timpul femeia a avut acces la educatie. S-a remarcat ca educatia e benefica evolutiei umanitatii. Multi se exprimau ca barbatii sunt mai inteligenti deoarece ei au avut cele mai multe inventii. Pai era normal, femeile nu erau prezente. Nu era obisnuit ca ele sa faca matematica, fizica, nu avea dreptul la „stiinta”. Cozonacul si majoritatea preparatelor cu care ne hranim au fost inventate de femei. Varietatea retetelor gastronomice ne demonstreaza cat de inventiva a fost femeia in primele milenii de suprematie patriarhala. Ca peste tot acolo unde a putut sa exerseze inventivitatea.

Apoi, in ziua cand femeia a obtinut dreptul firesc la educatie, a fost recunoscuta ca la fel inteligenta. Si a cerut, impus si obtinut egalitate de sanse. Un mod de viata de mii de ani nu putea fi schimbat peste noapte, evolutia relatiei barbat-femeie a avut loc lent, dar sigur.

Totusi, ambelor tabere le-a fost teama sa schimbe prima parte. Printesa nu a disparut. I-a placut sa fie dorita, curtata, rasfatata, si restul. Orice face o printesa este idolatrizat. Orice prostie facuta este primita cu un zambet. Printesa e printesa, si e tare frumos. Ea priveste de sus, din turnul ei de fildes, catre cel ce o doreste si e in stare sa faca totul pentru ea (astea sunt asteptarile), si in ochii ei poti citi intrebarea: „Ma meriti?”. Pana si el se intreaba, nu va stii decat cand printesa va decide.

Barbatul nu a vrut sa modifice nici el aceasta prima parte a basmului. Pentru ca este un combatant din nastere. Este in firea lui, aceeasi obisnuinta de milenii, de la omul preistoric s-a batut pentru o suprematie sau o ierarhie. Si ii place sa lupte cu zmeul, toti ceilalti pretendenti sunt zmei. Si daca reuseste sa o castige, isi alimenteaza increderea de sine si isi iubeste trofeul. Ii va aduce aminte mereu cine e. Cu cat e mai ravnit trofeul, cu atat se simte mai important. Si mai potent.

Daca nu reuseste sa o castige, considera nu era o printesa, ci o curva.

Deci basmul este acelasi doar in prima parte. Apoi a fost modificat, urmeaza parteneriatul dintre femeie si barbat, un concept corect in principiu. E randul femeii de a manipula traditia. Jumatate din viata relatia barbat-femeie este inechitabila, suprematia printesei se instaureaza ca o obisnuinta. Apoi ea se cere partener. Smecheria consta ca poate fi si printesa, si partener, in functie de cum doreste.

Barbatul este debusolat. Nu stie daca sa ingenuncheze galant sau sa o respecte tratand-o ca pe un partener.

Ironic este ca tot ea, femeia, se simte nefericita. Isi doreste comfortul si placerea printesei, dar si multumirea de sine si bucuria realizarilor, ce nu le poate obtine decat pe propriile puteri, de pe picior de egalitate de sanse cu barbatul. Inca nu intelege ca dorinta a doua lucruri contrare o fac nefericita, neimplinita.

Deci de astazi am sa-i fiu un partener sincer si corect. Am sa-i spun adevarul, am sa o respect. Printesele adulte nu mai au ce cauta in viata mea, a trecut vremea aia.

Am cautat un antonim pentru idolatrizare. Nu am gasit, cred ca nici nu exista. Idolatrizezi sau nu. Cum iubirea si ura nu ar trebui considerate antonime. Apatia este polul opus al iubirii. Inversul la „a privi catre ceva” este „a nu privi catre acel ceva”. Daca privesti in directia opusa, la 180 grade, nu este decat o alta directie ca toate celalte posibilitati ramase.

Asa ca am sa dau jos femeia de pe piedestal si am sa-i dezvalui defectele si calitatile ca si cum m-as judeca pe mine.

Candva scriam despre relatia barbat-femeie: „Mi-as dori ca la intrarea in dormitor sa lasam la usa respectul fata de celalalt, cavalerismul si diplomatia. Si sa ramanem doua persoane egale care vor sa faca doar sex. Vicios, fantezist, asiduu, oricum ne place. Sa ne cautam extazul comun, neingradit de vreo rusine.”

Acum mi se pare un exemplu de deviza a egalitatii.

...........................

(Va urma)