Te urca sau te coboara

Femeia poate fi talismanul norocos al barbatului. Si imi este clar ca societatea apreciaza oamenii dupa prejudecati.

„Imi face curte un barbat insurat.” – imi spune intr-o zi o cunostinta feminina. „E barbat bine, imi place, dar nu am sa ma culc cu el. Are o nevasta foarte urata si stearsa, fara nici un pic de bun gust.”

Pardon? De parca s-ar fi culcat cu nevasta-sa.

Imi amintesc de mutarea mea la Bucuresti. Urmandu-mi dragostea, am lasat in urma familia, prietenii, locul de munca cu care ma acomodasem, afacerile pentru care am muncit, si m-am mutat la Bucuresti pentru ca iubita mea intrase la Faculatate. Locul in care munceam era mare, ca si orasul. In jur de 300 colegi. Cand ai multi colegi te pierzi usor printre ei, iti e mai greu sa te afirmi, mai ales ca „garda veche”, cum ii spuneam noi, nu-ti oferea prilejul.

Un nou coleg nu era nici o curiozitate, era obisnuit ca oameni sa vina si sa plece. Practic aproape ca era obligatie ca cei merituosi, dupa absolvirea Academiei, sa fie repartizati o perioada in acest loc. Pana cand prin relatii, ori cand se considera ca meritau, se trageau catre orasele natale cu experienta acumulata, care le va fi sigur utila pe viitor. Majoritatea fiind in tranzit, nu aveau nevoie sa se afirme.

Nu ma refer la a iesi in evidenta prin zel de munca, inteligenta, loialitate, profesionalism. Ci la influenta care o poti exercita. La puterea de a-i face pe cei din „garda veche” sa te asculte, sa te primeasca in randul lor si sa te respecte. Si sa le castigi increderea. Astfel te afirmi.

Ceea ce faceam noi nu era doar un job. Nu eram politisti, nu eram militari. Eram luptatori pe front. Pe un altfel de front. Eram patrioti, eram in slujba binelui, deseori peste program din proprie initiativa, de fapt nu exista program, ci doar probleme ce trebuiesc rezolvate. Tot acest spirit se datora faptului ca traiam in pericol permanent, in tot ceea ce faceai trebuia sa te asiguri, sa fii atent, altfel iti riscai viata, si o distrugeai si pe cea a familiei tale. Pentru ca atunci cand un membru al familiei moare, aceasta gaseste cumva o cale de a-si continua viata. Dar cand capul familiei intra in puscarie, toata familia e distrusa. Pentru ca noi, „profesionistii”, eram spagarii.

Asa erau vremurile. Inainte de a se scapa de sub control fenomenul, inainte de a se distruge „garda veche”. Nu ma duceam la munca cu scopul asta. Uneori stau si fac o estima la aportul meu adus binelui, si ma pot mandri ca am avut realizari, ca am protejat asa cum am putut tara de diverse probleme ce puteau aparea, ca am reusit sa convingem UE sa elimine obligativitatea vizei mai devreme cu 1 an decat era planificat.

Pe atunci nu se accepta avaritia si cei pusi pe capatuiala. Daca exista vreunul care venea la munca doar cu spaga in cap, acesta era mazilit si mutat imediat. Nu se acceptau avarii, egoistii si laudarosii.

Daca un doctor dovedeste responsabilitate, bunatate si profesionalism, daca iti salveaza viata si simti nevoia sa-i multumesti, obisnuinta este sa o faci material, prin bani, care se numeste spaga. Dar aici are mai mult semnificatia de cadou.

Aceasta obisnuinta este de fapt un onorariu disimulat. Daca vrei sa te folosesti de serviciile unui doctor anume, esti de acord cu onorariul deoarece ti se pare un drept castigat pe merit, renumele si calitatea lui se datoreaza numai lui.

Daca un alt doctor nu te opereaza sau nu te consulta decat cu conditia spagii, aici are conotatie de santaj. Spaga-cadou e diferita de spaga-santaj.

„Garda veche” nu accepta santajul. „Da-mi atat si te scap” nu era admis. Se numea complicitate cu infractorul, plus ca era o ofensa adusa activitatii noastre. Noi ne straduiam sa-i prindem, si altul sa le dea drumul?! Plus ca in domeniul nostru insemna sa-i dai drumul unui terorist, unui traficant de droguri sau mai stiu eu ce. Era de neconceput. Dar despre asta, altadata.

Pe de alta parte chiar erau profesionisti, cred ca cei mai buni. Ca sa urmezi „codul” trebuia sa ai anumite calitati ce fac un om sa fie deosebit. Si cand reuseai sa aibe incredere in tine, experientele lor in meserie iti erau dezvaluite.

Deci eram un nou venit, nebagat in seama, ca toata lumea la inceput. Doar fetele remarca barbatii noi de la inceput, dar din alte considerente. Si da, aveam si colege. Posedam destula experienta, nu ma dezvaluiam mai deloc, pastrand un mister ce le intarata. Se gaseau pretexte de a intra in vorba cu mine, intai ma abordau cele mai in etate pe diverse motive, pentru a duce informatii celor mai tinere. Curiozitatea femeiasca...

Cu un cinism manifestat doar in sinele meu, nici macar nu le priveam in ochi cand vorbeam cu ele, eram concentrat pe problema expusa. Foarte zgarcit in a le acorda atentie, atunci cand ego-ul meu vroia sa impresioneze vreo frumusete ma opream brusc din vorba, sau ce faceam, pentru a o privi pret de o secunda in ochi, ca si cand atunci as fi remarcat-o; fiind foarte constient ca am o privire patrunzatoare ce ajunge in suflet si te rascoleste. Nu doresc sa par infumurat, dar mi s-a spus despre asta prea des. Ori s-a reprosat prea des.

Era doar un joc al meu, sa schimb cumva timiditatea noului venit si s-o arunc in terenul lor. O secunda e de ajuns, ca apoi sa ma amuz cum se fastaceste sau se imbujoreaza. Dar pentru secunda aceea circumstantele trebuiesc pregatite cu luciditate si stapanire de sine.

Si acum sa revin la subiectul cu care am inceput. Eram un oarecare, un nou venit. La noi veniti se remarca doar prostiile ce le fac, niciodata daca fac ceva bine, pentru ca binele e normal. Eu imi vedeam neutru de treaba mea, fara sa ader la vreun grup. Aveam 6 ani de experienta, ceea ce nu banuia nimeni datorita tineretii mele si secretomaniei care o adoptasem. Pana intr-o zi cand am fost invitat la nunta unui coleg.

Iubita mea, viitoarea sotie, era de o frumusete remarcabila. Un amestec de manechin cu model, cu un fel de a fi cuceritor. Rochia era atat de bine aleasa ca pana si eu, care o cunosteam, am ramas inmarmurit. Nu stiam daca sa fiu mandru sau sa-mi fie jena ca le face inexistente pe celelalte femei. Imediat m-am gandit la mireasa, ea trebuia sa fie frumusetea serii, doar era nunta ei. Dar modul in care stia sa se comporte partenera mea a destins atmosfera, s-a dovedit nu a fi doar o frumusete, ci si o persoana sociabila si deschisa, emanand o caldura sufleteasca..

Aceasta descriere aproape idealizata nu este pentru ca am iubit-o, ci dintr-o apreciere justa la cine si cum era atunci. Fiind atat de apropiati, cunoscandu-ne atat de bine, eu stiam si vedeam cusururi sau defecte ale ei. Dar ceilalti oameni vedeau ceea ce li se arata si erau, practic, mai impresionati ca mine.

Ne-am distrat, a fost bine. Casa de piatra le-am urat.

Dupa acest eveniment, brusc pozitia mea la serviciu s-a schimbat. Cei cativa care au cunoscut-o pe prietena/ iubita/ femeia mea au dus vorba despre calitatile ei, devenind admirat si remarcat deodata, fara a avea nici un merit, doar pentru femeia cu care eram. Probabil ca toti gandeau ca trebuie sa am oarece calitati de sunt in stare sa tin o asemenea femeie langa mine, si mai tarziu sa ma si insor cu ea.

Chiar si femeile arogante (frumusetea lor le acorda acest drept), care poate inainte nu ma bagau in seama, au devenit deodata comunicative cautandu-mi compania. Fara vreun interes anume, doar pentru ca devenisem o persoana de calitate, si cine se aseamana se aduna. Acest tip de femei se protejeaza de barfe incat vor sa evite orice posibilitate de suspiciune. Inainte nu ar fi vorbit cu mine ca nu cumva sa-mi ofere ocazia de a incerca sa le seduc, pierzand astfel integritatea cu care erau cunoscute. Acum ca toata lumea stia ce femeie frumoasa am eu, parca disparea orice banuiala posibila. Si chiar de s-ar fi intamplat ceva eram trofeu, nu mai eram vanator.

Barbatii ma priveau ca pe un superstar, ca unul ce a reusit in viata. Femeia cu care eram a castigat pentru mine respectul celorlalti. Apoi a depins numai de mine sa-l pastrez si sa urc in apreciere.

Femeia poate fi talismanul norocos al barbatului.

Dar si distrugerea lui.

/