M-am hotarat ca de acum am sa respect femeia, voi fi sincer, o voi judeca corect si-i voi spune adevarul. Daca este frumoasa am sa-i spun ca este frumoasa; daca este urata am sa-i spun ca este urata. Si tot asa... despre inteligenta ei, despre toleranta ei, despre bunatatea ei, despre sexualitatea ei. Despre tot.
Sub influenta unui model traditional ii atribuim copilului-fetita rolul printesei, cel mai gingas si mai magulitor rol din poveste. Singurul caruia i se accepta rasfatul si dorinta de rasfat, ca pe un lucru bun. Pe de alta parte o transforma intr-un bun ravnit de Fat-Frumos, dar si de Zmeul cel rau. Astfel cum printul isi atribuie un bun precum un cal inaripat, o sabie magica, s.a.m.d., asa devine si proprietar de printesa. Fiecare din aceste bunuri trebuiesc cucerite. Apoi are o dragoste de ea ca fata de un copil: e a lui, o iubeste, ii accepta cu acelasi zambet rasfatul, dar ii conduce viata. Din simt de proprietate. Si am incalecat pe-o sa, si uite-asa...
Cam cum e in basmul cu care am crescut, asa e si in religie. Era si in legile obstesti. Perceptele religioase nu au putut fi modificate, sunt atribuite unei divinitati. Obisnuinta creeaza asteptari de conformare din partea societatii.
Nu e basmul meu, nu eu l-am inventat. Si sunt de acord, ceva parca nu e in regula. Nu este echitabil. In prima parte, printesa este cea rasfata, magulita – printul e in dezavantaj. In a doua parte devine proprietatea cuiva. Si ea e o persoana, nu un bun atribuit. Iar nu e corect.
Cu timpul femeia a avut acces la educatie. S-a remarcat ca educatia e benefica evolutiei umanitatii. Multi se exprimau ca barbatii sunt mai inteligenti deoarece ei au avut cele mai multe inventii. Pai era normal, femeile nu erau prezente. Nu era obisnuit ca ele sa faca matematica, fizica, nu avea dreptul la „stiinta”. Cozonacul si majoritatea preparatelor cu care ne hranim au fost inventate de femei. Varietatea retetelor gastronomice ne demonstreaza cat de inventiva a fost femeia in primele milenii de suprematie patriarhala. Ca peste tot acolo unde a putut sa exerseze inventivitatea.
Apoi, in ziua cand femeia a obtinut dreptul firesc la educatie, a fost recunoscuta ca la fel inteligenta. Si a cerut, impus si obtinut egalitate de sanse. Un mod de viata de mii de ani nu putea fi schimbat peste noapte, evolutia relatiei barbat-femeie a avut loc lent, dar sigur.
Totusi, ambelor tabere le-a fost teama sa schimbe prima parte. Printesa nu a disparut. I-a placut sa fie dorita, curtata, rasfatata, si restul. Orice face o printesa este idolatrizat. Orice prostie facuta este primita cu un zambet. Printesa e printesa, si e tare frumos. Ea priveste de sus, din turnul ei de fildes, catre cel ce o doreste si e in stare sa faca totul pentru ea (astea sunt asteptarile), si in ochii ei poti citi intrebarea: „Ma meriti?”. Pana si el se intreaba, nu va stii decat cand printesa va decide.
Barbatul nu a vrut sa modifice nici el aceasta prima parte a basmului. Pentru ca este un combatant din nastere. Este in firea lui, aceeasi obisnuinta de milenii, de la omul preistoric s-a batut pentru o suprematie sau o ierarhie. Si ii place sa lupte cu zmeul, toti ceilalti pretendenti sunt zmei. Si daca reuseste sa o castige, isi alimenteaza increderea de sine si isi iubeste trofeul. Ii va aduce aminte mereu cine e. Cu cat e mai ravnit trofeul, cu atat se simte mai important. Si mai potent.
Daca nu reuseste sa o castige, considera nu era o printesa, ci o curva.
Deci basmul este acelasi doar in prima parte. Apoi a fost modificat, urmeaza parteneriatul dintre femeie si barbat, un concept corect in principiu. E randul femeii de a manipula traditia. Jumatate din viata relatia barbat-femeie este inechitabila, suprematia printesei se instaureaza ca o obisnuinta. Apoi ea se cere partener. Smecheria consta ca poate fi si printesa, si partener, in functie de cum doreste.
Barbatul este debusolat. Nu stie daca sa ingenuncheze galant sau sa o respecte tratand-o ca pe un partener.
Ironic este ca tot ea, femeia, se simte nefericita. Isi doreste comfortul si placerea printesei, dar si multumirea de sine si bucuria realizarilor, ce nu le poate obtine decat pe propriile puteri, de pe picior de egalitate de sanse cu barbatul. Inca nu intelege ca dorinta a doua lucruri contrare o fac nefericita, neimplinita.
Deci de astazi am sa-i fiu un partener sincer si corect. Am sa-i spun adevarul, am sa o respect. Printesele adulte nu mai au ce cauta in viata mea, a trecut vremea aia.
Am cautat un antonim pentru idolatrizare. Nu am gasit, cred ca nici nu exista. Idolatrizezi sau nu. Cum iubirea si ura nu ar trebui considerate antonime. Apatia este polul opus al iubirii. Inversul la „a privi catre ceva” este „a nu privi catre acel ceva”. Daca privesti in directia opusa, la 180 grade, nu este decat o alta directie ca toate celalte posibilitati ramase.
Asa ca am sa dau jos femeia de pe piedestal si am sa-i dezvalui defectele si calitatile ca si cum m-as judeca pe mine.
Candva scriam despre relatia barbat-femeie: „Mi-as dori ca la intrarea in dormitor sa lasam la usa respectul fata de celalalt, cavalerismul si diplomatia. Si sa ramanem doua persoane egale care vor sa faca doar sex. Vicios, fantezist, asiduu, oricum ne place. Sa ne cautam extazul comun, neingradit de vreo rusine.”
Acum mi se pare un exemplu de deviza a egalitatii.
...........................
(Va urma)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu