Pauza?

Un prieten mi-a spus deunazi ca traiesc viata la maxim. Am inteles ce vrea sa spuna, am dedicat cuvintelor lui putin timp de gandire, sa inteleg daca are dreptate. Referire ca tot timpul am provocari, viata mea de maine nu e sigura.

Oare cine mai are sigura ziua de maine?

Unui cunoscut de-al meu i-a murit sotia in accident de masina, se uita mut la cei doi copii si nu stie ce sa le raspunda, unde este mama lor. Un altul a aflat ca baietelul de 1 an si 7 luni sufera de autism. Si multe alte cazuri, o zi fatidica iti poate schimba viata pe viitor. Ne place sa avem o pozitie sociala, avem tendinta de a ne lauda realizarile, am incercat sa inteleg de ce vrem sa demonstram altora si noua ca viata noastra este de admirat. Ca suntem cineva. Nicidecum altcineva.

Suntem mai apreciati pentru ce avem si puterea care am putea-o exercita? Cand mi se povesteste de anumiti oameni aud tot mai des o caracterizare care este menita sa ma impresioneze, stil manelar: ” E milionar in euro... Are ultimul tip de masina... etc”. In primul rand exista o mare sansa ca sa fie doar o poveste legendata voit imprastiata pe care unii o inghit si o transmit. Genul de oameni pentru care regulile de circulatie se modifica brusc, acorda prioritate in functie de marca masinii: „Il las sa treaca, nu vezi ce masina are?”. Si apoi, scuzati-ma, sunt impresionat doar de inteligenta.

Unul din defectele mele este ca nu am simtul proprietatii si cand ma asociez cu cineva la un drum am o incredere oarba, consider ca avem acelasi drum si logic ar trebui sa tragem impreuna la caruta cu aceeasi dedicatie. Am patit-o atat de des, dar tot nu m-am invatat. S-a intamplat in familie, s-a intamplat in casnicie, s-a intamplat cu prieteni...

Imi aleg un vis care altora li se pare imposibil cu resursele care exista. In astfel de planuri nu risca nimeni tot ce are, cei ce s-au asociat cu mine nu au avut prea multe si am aparut ca o sansa. Si ma dedic, particip cu tot ce am, realizez acel vis. Pana si cei care nu ti-au dat nici o sansa si au fost atenti la ceea ce faci, au fost martori si au inteles cum ai procedat, incep sa se creada experti in domeniu si sa-ti dea sfaturi. Partenerul care te-a ascultat orbeste incepe sa inteleaga, doar l-ai educat si i-ai acordat respect cerandu-i mereu aprobarea. Cauta sa-si impuna autoritatea pentru ca este co-proprietarul unei realizari ce parea imposibila, sa-si impuna propriile idei cu o incapatanare paguboasa doar pentru ca vrea sa-si dovedeasca lui si celorlalti ca e si meritul lui, cu toate ca nu am incercat niciodata sa-l deposedez de acest aspect.

Si cand apare scindarea eu prefer sa ma retrag cu nimic, chiar daca am riscat si am investit tot. Si o iau de la capat. M-am saturat de inceputuri, dar nu am ce face si incep o noua provocare.

In schimb dezamagirile se aduna, azi ma simt obosit. Pe parcursul procesului apar tradari ce ma surprind, ma dezgusta, si cel mai enervant este ca le inteleg. Am cautat motivele acestor tradari, poate gresesc eu cu ceva si nu vreau sa repet pe viitor. Plus ca m-am intrebat de ce simt nevoia sa am un partener, mai bine plec singur la drum. Cred ca am avut intotdeauna nevoie de o responsabilitate care sa ma puna pe treaba.

Azi e mai dificil sa o iau de la capat, cele ce mi s-au intamplat in ultimii ani m-au obosit. Cea mai mare tradare de care am avut parte in viata mea m-a sleit, m-a golit de speranta si vointa.

Judecand lucid, e atat de simplu... Dragostea catre cineva m-ar putea monta, mi-ar porni motoarele prin motivatie. Dar parca refuz sa iubesc, ma simt patat de toate suferintele ce le-am avut si am senzatia ca au lasat urme adanci in inima mea. Experientele avute mi-au modificat comportamentul, cine merita sa o iubesc nu o merit eu. Am cunoscut femei ce le-as fi putu iubi cu toata fiinta mea, dar cu ce sunt ele vinovate sa-mi suporte trecutul? Merita o poveste mai frumoasa, dragostea trebuie sa fie ca un basm.

Oare cine mai are sigura ziua de maine? Mi se pot intampla si bune, si rele. O fi viata traita la maxim, dar am nevoie si de o pauza. Oare mi-o pot permite?