Acest blog este personal, articolele sunt scrise dupa cum imi vine, in functie de starea mea. Fara a fi revizuite, fara a fi corectate gramatical sau ortografic.

duminică, 3 iulie 2011

Scrisori catre fetita mea: Ziua 1026


Am incercat sa-mi resetez mintea, sa-mi asum realitatea si sa continui sa traiesc primind si apreciind cursul vietii. Am evitat sa ma gandesc la trecut sau viitor, doar prezentul conteaza, sa fiu atent la ziua de azi. Am muncit, m-am tinut preocupat.

Dar nu te poti pacali, nu-si poti anula sentimentele, dorurile sau ce iti macina sufletul. Nu m-am gandit o perioada la tine, printesa, este atat de greu sa ocolesc fiecare gand catre tine, sa ma detasez, dar in fiecare seara ma trezesc ca ma uit la fotografia ta cu durere in suflet, ca nu sunt parte din viata ta. Inchid calculatorul si imaginea imi ramane pe retina, uneori zambind, dar de cele mai multe ori obosit de atatea lacrimi.

Sa nu-mi mai spuna nimeni ca si asa pot face parte din viata ta, nu este acelasi lucru. Pierd atat de multe... Tu pierzi atat de multe...

Orice am gresit in trecut, fata de oricine, am platit scump. Indeajuns pentru cateva generatii. Tot mai cred ca exista o balanta universala, sper din tot sufletul ca raul care il simt sa incline talerul de bine catre fetita mea.

Te iubesc, sufletul meu... Pot folosi un milion de cuvinte si tot nu pot exprima cat de mult te iubesc. Pot varsa rauri de lacrimi si tot nu-mi pot astampara dorul de tine. Nici nu stiu ce sa fac cu viata mea, sunt blocat, tot ce s-a intamplat m-a pus in genunchi, singura icoana spre care imi indrept ochii este imaginea ta, ma rog in suflet sa fii fericita, sa primesc eu tot raul de pe lume dar tu sa fii ocrotita.

Nu stiu cum sa traiesc mai departe. Caut o cale de a ma impaca. Dar nu am cu ce sa ma impac, nu-mi pot anihila sentimentele, faptul ca ma doare este manifestarea lor. De aceea nu am sa resemnez niciodata. Nu urasc faptul ca sufar, nu-mi va lua cineva vreodata asta. Doar ca din cand in cand simt ca nu mai suport, si atunci ma apuc sa scriu crezand ca vreodata vei citi si vei intelege cat de mult te iubesc. Acest gand ma mai linisteste, prefer sa o fac asa decat sa trec pragul nebuniei. Poate este si asta o forma de schizofrenie, sa-ti scriu ca si cum as vorbi cu tine, cu o versiune matura a ta.

Cand ne intalnim sunt atat de pierdut, nu mai stiu sa fiu fericit, mi-e teama de momentul cand trebuie sa ne despartim. Cursul vietii... Atat de crud cu tine, ti-a dat regrete de mica.

Imi doresc sa fiu in stare sa ma ridic din genunchi si sa reusesc sa te fac mandra de mine. Muncesc la asta. Nu trebuie sa creez imperii, trebuie doar sa ma intorc la viata, sa stiu cum sa gestionez situatia noastra, sa te fac fericita ori de cate ori ma vezi, sa-ti fie drag sa te gandesti la mine. Pentru tine trebuie sa am o viata buna, sa-ti fiu un model, sa devin ceea ce nu stiu daca am fost vreodata, un tatic cool si bucuros sa-ti fie parinte. Felul tau de a fi m-a facut mandru, cumva trebuie sa-ti fiu pe masura.

Printesa mea, te iubesc.

Tati

3 comentarii:

alex spunea...

stiu ca nu agreezi comentariile dar curios ( si poate nu intimplator ) si eu tocmai am scris pe blogul meu de pe netlog ca sint in pragul unei depresii ...de toamna tirzie...bacoviana...m-au impresionat cuvintele tale si m-ai facut sa ma gindesc la faptul ca eu sint pe partea cealalta a baricadei...ca poate eu l- am facut sa sufere pe fostul meu sot de 2x mai mult avind 2 fete...dar nu este acelasi lucru pt ca nu cred ca ar fi fost capabil de atita sensibilitate ca tine ...daca ar fi fost nu ne-am fi despartit ...dar viata e cum e si poate chiar e guvernata de niste legi nestiute si de o balanta cum ai spus care va echilibra destinele ...poate

simonikool spunea...

:(

Anonim spunea...

Emotionant...