Legea lui Schizo

raspuns la articolul "Simplu, legea cauza-efect" ... candva am sa intru in subiect mai pe larg, e bine ca mi-a adus aminte.

Pe vremuri autosugestionarea asta era la moda, daca nu vedeai filmul "The Secret" nu faceai parte din elita, era un "must". Toata ideologia se baza "legea atractiei", adica banul la ban trage, norocul la cel norocos, si marele secret este sa te comporti, sa te manifesti, si cel mai important e sa crezi, sa stii ca este asa cum vrei tu sa fie. Cam ce spune Adriana in articol cu cauza/efect. In prima etapa am fost de acord cu aceasta "atitudine" de viata, o aveam in copilarie cand doream sa uit un necaz sau situatia mea versus ceilalti ma facea sa sufar. Imi imaginam, ma autosugestionam ca traiesc in lumea pe care o vreau pana devenea realitatea mea, altceva nu exista. Apoi am realizat ca este o forma de schizo, caci legea atractiei este valabila doar cand se intampla dorinta mea. Iar cand nu se intampla nu mai conteaza, eu deja am trait bucuria indeplinirii (prin autosugestia ca s-a intamplat) si am trecut la urmatoarea dorinta fara regret. Ma rog, ceva de genul asta. Spun ca este o forma de schizo pentru ca ceilalti vor avea de furca cu tine. Un nebun este nebun pentru ceilalti, pentru sine nu percepe ca este nebun. Cei ce au rataciri de ratiune, adica acum sunt lucizi si inteligenti, iar mai tarziu, in functie de starea lor, sunt irationali si haotici, sunt cei care realizeaza singuri ca sunt nebuni, dar doar in momentele de luciditate.

Revin asupra acestui mod de viata, de a trai prin autosugestie. Toate aceste impuneri: sunt speciala, sunt admirata, sunt cine vreau sa fiu, etc. si - conform cauza/efect sau legea atractiei - daca vreau sa fiu bogat calea este sa cred ca sunt si sa ma comport ca atare; daca vreau sa fiu fericit, calea este sa traiesc fercit, ma bucur de tot ce s-a intamplat in viata mea, traiesc asta si lucruri fericite mi se vor intampla; etc... toate aceste trairi prin autosugestia unei lumi imaginate neconforme cu realitatea dauneaza grav persoanelor din jurul tau, si implicit tie. Pentru ca doar tu iti intelegi lumea ta autosugestionata, realitatea proprie impusa, ceilalti vor fi bulversati, nu vor avea sentimentul de apropiere si incredere (cata incredere sa ai intr-un nebun?). Intrucat corectia realitatii nu este drastica, nu atrage atentia, este insesizabila pentru viata cotidiana. Dar in subconstientul celorlalti se intampla acest lucru; te adauga in grupul de prieteni, dar in sinea lor esti prietenul fals caruia nu-i pot acorda incredere deplina. Asta nu e un inconvenient, mai ales ca toata aceasta autosugestie construieste in tine un mare egoism. In timp, cu fiecare bucurie de a trai realitatea autosugestionata, autoaprecierea creste ca si cum lucrul s-a intamplat. De fapt aici este tot schepsisul. Creste increderea de sine, se schimba atitudinea, si ajungem la ceea ce ei numesc "legea atractiei".
Exista un adevar in aceasta, ia un grup de oameni si du-l in pustiu, cel ce s-a obisnuit a fi lider va iesi lesne in evidenta si va prelua controlul. Pentru ca s-a obisnuit a fi un lider, comportamentul lui este conform vietii traite. Dar este o mare diferenta intre a fi si a crede ca esti. Autoaprecierea de sine devine mai mare decat meriti, incepi sa crezi ca poti face lucruri pe care nu esti in stare, iar cand ai esecul nu vei recunoaste problema si vei proiecta cauza pe ceilalti. Una peste alta suferinta esecului devine trauma. Este mult de povestit, dar vreau sa intreb simplu: ce ar fi de preferat? o viata egoista inchipuita sau una prezenta cu emotii, atat pozitive, cat si negative?

Continui, pentru ca oamenii obisnuiesc ca in lipsa unui alt raspuns sa se multumeasca cu cel gresit. Daca nu asa, atunci cum? Adriana a inceput bine articolul, cu principiul cauza/efect. Apoi s-a pierdut putin pe parcurs, a intrat in "legea atractiei". Da, intelegerea principiului cauza/efect este o cale mai buna spre fericire. De drept e gresit spus, corect ar fi "calea de a nu fi nefericit". Caci fericirea nu este sa nu fi nefericit. Si invers. Daca nu esti fericit, nu inseamna ca esti nefericit.

Cineva spunea ca ceea ce ni se intampla astazi este efectul unor decizii ce le-am luat in trecut. Daca ar vorbi despre matematica poate ca ar fi adevarat. Daca am vorbi despre o lume in care exist doar eu, poate ca da. Dar trenul trece pe calea ferata indiferent de deciziile mele, el trece conform unui orar stabilit de altcineva. Eu, in lumea mea, decid sa trec bariera pentru ca ma grabesc. Daca iau in seama doar decizia mea, trec bariera si gata. Dar a mai existat si alta decizie, deci ma va calca trenul indiferent de decizia mea. Decizia celui cu trenul peste decizia mea a dus la nevoia unei alte actiuni din partea mea, aceea de a ma asigura. Si asta facem in viata, astfel traim, existenta unor alte decizii in lume, a unei increngaturi de decizii, atat de multe incat totul devine intamplare, ne obliga sa ne asiguram. Un accident - o insiruire de decizii si actiuni ce au dus la o intamplare nefericita. Deci oricat mi-as sugestiona, oricat as crede altceva, cu asta nu voi putea schimba decat lumea mea, voi fi Dumnezeul lumii mele si atat. Majoritatea oamenilor ajung sa creada, sa se comporte si sa se manifeste ca si cum ei ar fi un punct important si tot universul se invarte in jurul lor. Cand incepi sa pricepi despre acest aspect, ca nu universul se invarte in jurul tau, cand iti asumi cine esti, ce esti, ca ceilalti sunt aidoma tie, vei ajunge sa pricepi ca de fapt simti viata prin trairea de emotii. Asta te diferentiaza si te defineste. Razi la un spectacol, exalti la frumos, la arta, la muzica, ai o satisfactie intelectuala, etc... toate aceste momente sunt incarcate de placere. Asta cred eu ca este placerea de a trai. Exista un singur adevar universal: toti imbatranim si toti murim. Nu conteaza cine esti, ce fel de persoana esti, intelectuala sau ignoranta, speciala sau meschina. Vom muri. Si tu, si eu. Traiesti naiv si fericit pana realizezi asta. Majoritatea celor care pricep asta prind o foame de sine, vor sa dovedeasca existenta lor, ca sunt speciali, ca vor lasa ceva in urma, dar de fapt aceasta foame vine din regretul de a fi un fir de nisip. Nu mi se pare ok sa ma gandesc intruna la sfarsit, sa regret, sa sufar pentru asta. Trecutul si viitorul nu exista, doar prezentul. Ma concentrez pe prezent, cum sa fac sa traiesc o emotie pozitiva, astfel ca trecutul sa devine de la sine o amintire frumoasa si viitorul un vis de speranta.

Cauza/efect functioneaza, dar inteles la modul corect. Daca o faci invers, adica sa impui efectul ca sa obtii cauza, nu functioneaza si devii un agresor pentru restul universului. Deoarece incerci sa impui prin autosugestie si celorlalti acest neadevar.


*