Sindromul vestibular. "Mal di debarquament"

Sindromul vestibular. "Mal di debarquament". Vertijul.

Gasiti simptomele pe internet. Are o manifestare cu un impact psihologic foarte puternic, din aceasta cauza boala este urmata cel mai ades de "atac de panica". Primul aspect este ca nu stii ce se intampla cu tine, mergi pe la cativa doctori si faci teste sa descoperi problema si cu fiecare rezultat ca totul este in parametrii normali te ingrijorezi si mai tare, te gandesti ca ai ceva psihologic sau te paste un anevrism, un atac cerebral. Nimeni nu e oregatit sa moara, devii irational de frica si in acelasi timp te stradui sa nu ingrijorezi persoanele din jur.

Nu poti explica ce traiesti, te indepartezi de familie mai mult din sentiment de neputinta, a ta si a lor, caci in zilele in care te vad/te aud suferind nu stiu cum te-ar ajuta si te intristeaza tristetea lor. Persoana care are aceasta boala traieste un calvar, nimeni nu poate dimensiona iadul in care traieste decat daca are aceasta experienta. Este depistata si tarziu, cand deja viata ti se schimba. Uneori trec ani, caci faci pelerinaj de la un doctor la altul incercand sa determini cauzele acestor simptome: sinuzita, otita, dureri de cap din cauza vederii, treci prin toate pana ajungi sa faci RMN. Cred ca aceasta este cea mai crunta perioada, cand teama te duce pana acolo incat simti nevoia unui RMN pentru a fi sigur de ce urmeaza si groaza din perioada asteptarii rezultatului. Si cand la rezultat reiese ca totul e normal, in loc sa te bucuri te panichezi ca ai o tulburare psihica.

Ganditi-va ca este ca spaima senzatiei ca pici in gol. Doar ca aceasta senzatie nu te mai pareseste, e prezenta acolo si sufletul ti-e crispat de frica, de aici si atacurile de panica. Te dai in carusel. As putea sa continui cu explicatii la cat de greu este pentru cel ce sufera de aceasta boala. Si orice spun doctorii, nu exista tratament pentru asa ceva. Ti se dau cateva pastile gen Betaserc sau Tanakan, primul zice ca amelioreaza circulatia in urechea interna dar iti rupe stomacul in doua si e ca un fel de drog, si al doilea este neurotropic, recomandat dementei senile. In prima faza au efect psihic, ca pana la urma iei o medicamentatie dupa ce atata timp nu ai stiut ce ai, te simti foarte neputincios cand ceea ce simti, boala ta nu are un nume, deci si un remediu. Pentru ca dureaza pana depistezi adevarata problema. Ca medicamentatia sa-si faca efectul trebuie sa treaca timp, luni, poate chiar si un an. Dar pana atunci ti-ai distrus viata.

Cand afli despre cineva ca este bolnav de cancer sau o boala grava iti inchipui ca este o mare tragedie pentru persoana respectiva si refuzi sa crezi ca vreodata ti se poate intampla. Esti doar un spectator care isi continua viata dupa ce gandul uita de situatia celui bolnav, viata merge mai departe, se zice. Dar cel bolnav ... nu exista cuvinte pentru a descrie ce simte. Suferinta lui , teama lui... Este nedrept... Viata a fost nedreapta cu el...

Nu inteleg motivele pentru care unii apropiati ii parasesc in astfel de momente. Posibil ca suferinta constientizarii situatiei sa fie greu de suportat, iar egoismul instinctual de autoprotectie sa functioneze prin indepartarea gandului de la existenta raului. Refuza sa-si aminteasca raul ce le aduce suferinta, asa ca persoana bolnava nu mai exista.

In cazul sindromului vestibular dureaza pana sa se accepte ca exista o boala. Persoana gandeste corect, se comporta normal, doar ca din cand in cand se da in carusel si pentru o perioada, chiar ani, trairea acestui rau este interioara. Pentru sine devine cel mai important lucru, incerci de fiecare data sa-ti dai seama ce ti se intampla si vrei sa mentii controlul asupra ta. Si lucrul asta te indeparteaza de familie, vrei sa le ascunzi pentru a-i proteja. Esti in continua alerta, ei nu pot sta ingrijorati in permanenta pentru tine. Poate ca amintesti despre asta din cand in cand, dar se uita si nu-si dau seama ca ti-ai schimbat comportamentul din aceasta cauza.

Sa dau un exemplu simplu, partenerul asteapta gesturi frumoase din partea ta cum obisnuiai inainte, dar aparitia acestei preocupari - incordarea si teama ca-ti pierzi controlul - este mult mai important, uiti de nevoile celuilalt atata timp cat tu traiesti un iad. Cand ti-ai schimbat comportamentul datorita schimbarii prioritatilor apar intrebari, de ce nu mai iubesti ca inainte, apare dezamagirea care macina si strica relatia de cuplu. Inca o data se dovedeste ca pe cine iubesti si cat de mult iubesti conteaza doar pentru tine; pentru persoana iubita conteaza mai mult ce-i facem.

Acest sindrom se manifesta prin senzatie de imponderabilitate. Astronautul plecat in cosmos isi obisnuieste corpul cu imponderabilitatea. Cat de ciudat trebuie sa fie sa nu mai existe forta gravitationala, cand iti lasi mana sa cada si ea nu mai cade, pluteste. Apoi la revenirea pe pamant astronautul are simptome de vertij, ii este greu sa reobisnuiasca corpul cu existenta fortei gravitationale. Echilibrul ii este afectat, se invarte lumea cu el. Senzatia aceea ciudata cand esti in cadere si ai nevoie disperata sa gasesti un punct de sprijin.

Problema este ca nu ai un statut de om bolnav, caci in rest functionezi perfect. Aceasta boala se intampla in tine, te schimba pe interior. Iti schimba prioritatile, iti distrage atentia, anxietatea te o umple de o teama cu care iti este rusine. Vreai sa fii viteaz si increzator, dar pierderea controlului asupra echilibrului iti creeaza atacuri de panica pe care esti nevoit sa le traiesti in liniste.

Aduc aminte de aceste manifestari nu pentru cel ce traieste asta, sa recunoasca simptomele, ci pentru cei alaturi de ei, persoanelor dragi. Nu-i parasiti! Nu exista manifestari diferite fata de ceea ce face in mod obisnuit, se schimba pe interior, devine mai rece in relatii deoarce atentia ii este preocupata sa faca fata la ce se intampla cu el. Este un sindrom ce apare de nicaieri si poate dispare la fel de inexplicabil. Poate 15-20 ani, sau poate dura doar cateva luni. Dar atacul de panica se poate elimina prin linistire psihica, cand intelegi ce se intampla cu tine, ca este o afectiune a senzatiei de echilibru datorat unei dereglari de circulatie a sangelui din urechea interna.

La inceput atacul de panica a fost mai puternic decat perceperea pierderii echilibrului. Le confundam ca fiind simptomele aceleasi cauze: o tulburare psihica aparuta in urma stresului sau a unor traume emotionale. Din fericire am inteles pana la urma ca nu este vorba de ceva psihic, dar din nefericire mi-au trebuit cativa ani, intre timp mi-am pierdut casnicia, statutul social si practic tot ce aveam.

In mod nedrept oamenii nu mai iau in considerare un om bolnav. Omoara admiratia catre el, compasiunea te pune undeva deasupra lui. Este dereglat, este stricat. Ei bine, toti ne vom strica intr-o zi. Un om stricat se poate repara, ca apoi tu sa te strici, as vrea sa stiu cu ce curaj te mai uiti in ochii lui cand vei cere ceea ce tu nu i-ai oferit.