Imi inchipui ca ai murit. Prefer sa compatimesc decat sa urasc, sa pot trece mai departe, consolandu-ma ca asa a fost sa fie, nu te mai poti intoarce.
Dar te acuz. Pentru viata care am pierdut-o in acesti doi ani si cine stie cati in viitor, pentru golul care l-am avut in mine si m-a sufocat noaptea. Pentru lacrimi, pentru furie, pentru cum m-au schimbat. Nu m-am uitat in oglinda la propriu mai mult de un an; cand mi-am cautat privirea nu m-am mai recunoscut, imi sunt un strain. Si pentru durere. N-am mai simtit gust, n-am stiut cand e noapte sau zi, nu a contat unde ma aflu. Te acuz pentru noptile negre si lungi in care imi apasam ochii in orbite cu pumnii, poate nu vor mai plange.
Pentru ca m-ai lasat sa cred ca am gresit, ca o merit, si am cautat ratacit vina sa-mi devina penitenta, sa indur ca o merit. N-am avut nici luxul asta, iadul in sine a fost disperarea ca eram de acord cu cine sunt, ca nu gaseam motivele. Pentru cum un simplu gand care-mi aducea aminte imi taia picioarele si ma prabuseam inconvoiat pe covor, asteptand sa dispara durerea.
Dar te acuz. Pentru viata care am pierdut-o in acesti doi ani si cine stie cati in viitor, pentru golul care l-am avut in mine si m-a sufocat noaptea. Pentru lacrimi, pentru furie, pentru cum m-au schimbat. Nu m-am uitat in oglinda la propriu mai mult de un an; cand mi-am cautat privirea nu m-am mai recunoscut, imi sunt un strain. Si pentru durere. N-am mai simtit gust, n-am stiut cand e noapte sau zi, nu a contat unde ma aflu. Te acuz pentru noptile negre si lungi in care imi apasam ochii in orbite cu pumnii, poate nu vor mai plange.
Pentru ca m-ai lasat sa cred ca am gresit, ca o merit, si am cautat ratacit vina sa-mi devina penitenta, sa indur ca o merit. N-am avut nici luxul asta, iadul in sine a fost disperarea ca eram de acord cu cine sunt, ca nu gaseam motivele. Pentru cum un simplu gand care-mi aducea aminte imi taia picioarele si ma prabuseam inconvoiat pe covor, asteptand sa dispara durerea.
Pentru dorul de fetita mea. Pentru dorul de mine, de cine am fost.
Te-am condamnat si ai murit pentru mine.
Te-am condamnat si ai murit pentru mine.
Postări
4 comentarii:
Sunt o femeie.Acum,impresionata de suferinta unui barbat,chiar puternic impresionata.
Dar,nu am putut sa nu ma intreb de ce nu am fost niciodata impresionata de suferinta celor pe care chiar i am cunoscut?
Daca ea ar citi aceste randuri,fara a sti insa ca ii sunt dedicate,probabil ca ar simti la fel ca mine.
M ai pus pe ganduri....
acuzarea poate fi cel mai bun prieten uneori...dar doar pentru perioade scurte de timp.
Uneori acuzarea incatuseaza multe...uneori e mai bine asa..
Ps. te rog sa-mi dai codul bannerului tau.
Cred ca o iubesti inca pe femeia aceasta, probabil fosta ta sotie, pentru ca altfel nu ai putea sa o urasti cu atata disperare. Uneori nu e nimeni de vina, sufletul omului e cea mai complicata masinarie din lume.
Trimiteți un comentariu