Acest blog este personal, articolele sunt scrise dupa cum imi vine, in functie de starea mea. Fara a fi revizuite, fara a fi corectate gramatical sau ortografic.

miercuri, 16 decembrie 2009

Sentimente separate

Avionul mic si avionul mare. Manau. Printesa Pony. Sunt cateva din jocurile cu Denisa, avem lumea noastra imaginara si de fiecare data avem o calatorie fascinanta. In fanteziile noastre nimic nu ma mai atinge, nimic altceva nu mai exista, particip cu emotie toate aventurile printesei Pony. Nu stiu cum sunt vazut din exterior, un adult care traieste pasionat o poveste. Nu stii cine e mai captivat, copilul sau adultul.
Manau este al treilea personaj, prietenul nostru, un fel de animal de casa reprezentat de mana mea. Care vorbeste, tuseste, se joaca cu noi. Este cel caruia ii spunem tot, il invatam ce e bine si ce e rau. Iar daca ne suparam, ne suparam pe el. Cand pleaca Denisa raman cu Manau, “sa nu te simti singur, tati”.
Ma trezesc uneori din reverie ca ma uit la mana mea transformata in Manau. Imi vine sa vorbesc cu el, dar imi dau seama imediat de stupiditatea impulsului. Stiu ca mi-e dor de momentele cand trebuie sa apara. Mi-e dor de printesa Pony, mi-e dor de avioane. Mi-e dor de fetita mea.
E o lume fascinanta acolo, in fanteziile copiilor. Este lumea in care eu sunt fericit, am devenit dependent de ea. Intr-o zi ma intrebam daca am inebunit, daca nu m-am agatat in mod egoist de imaginatiile copilului meu pentru a scapa de realitate. Dar nu, mi-am dorit sa stiu tot ce gandeste Denisa, ce viseaza si ce o bucura. Vreau sa stiu tot. In acelasi timp am rarit astfel de momente, sa las realitatea sa intre in viata mea.
Sunt greu de iubit, dragostea mea pentru o femeie nu se va compara cu cea pentru copilul meu. Banuiesc ca nu este comod sa simti ca esti pe locul doi. Dar n-ar trebui sa fie asa, sunt sentimente separate. Totusi, un adevar ramane, oricat va dori sa ma faca fericit exista o umbra de tristete, e o lupta nedreapta si-i va fi greu sa se implice in asa ceva. Sunt constient ca oricine ar fi cea pe care o voi iubi nu merita asta. Si ma retrag, umblu calator din suflet in suflet si imi inchipui cum ar fi fost, la final lasand-o sa plece, are dreptul la ceva mult mai bun.
Pustoaico, daca citesti asta sa stii ca te-am iubit, traieste-ti viata asa cum trebuie traita, meriti o poveste frumoasa. Si iarta-ma, intr-o zi vei intelege. N-am fost nici slab, nici egoist. Tocmai invers, mi-a trebuit multa putere sa-mi infrang inima.

6 comentarii:

Lillee spunea...

Nu cunosc sentimentul, pare de neinlocuit dar nu-l cunosc...

Cerise Delacroix spunea...

Viata uneori ne tine departe de ceea ce iubim...
Iti pot spune ca la un moment dat durerea va fi mai usor de suportat..

Seherezada spunea...

Cum ma faci tu pe mine sa plang sambata dupamiaza...

Nicoleta spunea...

Cred ca este normal sa iti iubesti copilul astfel si el sa fie pe primul loc in inima ta, fiind o particicica din tine. Si chiar daca nu ar fi o farama din tine biologic, e o farama din inima ta. Cred ca iubirea fata de o o femeie sau fata de un barbat e diferita de cea pentru copilul tau si o femeie care te iubeste pe tine nu ar avea cum sa se simta pe locul doi pentru ca in iubire nu exista clasamente.
Cred totusi ca e foarte greu sa iubesti pe cineva care are un copil. Acum cateva zile m-am intalnit cu o doamna pe care am admirat-o foarte mult pentru hotararea de a iubi un barbat care avea un baiat si pe care l-a crescut ca pe propriul ei copil, o femeie care a facut liceul la seral pe la 40 de ani in paralel cu baiatul ei care era in clasa a noua. A fost cea mai silitoare eleva a mea. Avea atunci o lumina si o bucurie in ochi pe care acum nu i-am mai zarit-o. Si mi-a spus doar atat: daca cineva ar fi in situatia asta, i-ar spune sa se mai gandeasca. Nu am intrat in amanunte, ma intristasem prea tare.
Si episodul asta a fost ca o alta lectie de la viata

gabi spunea...

Trebuie sa spun ca inteleg f bine sentimentul.Sunt mama unei fetite superbe; ea reprezinta universul meu. Din pacate, eu si tatal ei am luat-o pe drumuri separate ("basme diferite") si nu-mi pot inchipui cum as putea sa fac loc unui alt barbat in viata noastra. Acum cand ma gandesc la asta ma simt deja vinovata de doua ori: o data in fata fetei mele si a doua oara in fata lui, a viitorului barbat caruia i-as da toata dragostea mea dar....
Niciun adult nu ar trebui sa intre in competitie cu dragostea pentru un copil. Oricum, sunt sentimente diferite, exact cum ai spus si tu dar.. tot e greu.

Enchanting Me spunea...

Mi-a placut sa admir acest tablou -tatal si fetita lui- si sa pot observa lucrurile si dintr-un alt unghi. E frumos sa vezi tatici care isi iubesc copiii mai mult decat orice. Felicitari! Si viata lunga sa te poti bucura cat mai mult de clipele petrecute alaturi de fetita ta.