Criza motivationala

Criza motivationala este peste tot in jurul meu. Oficial se numeste criza economica.
A aparut ca un click, prin reducerea brusca a consumului. Intai a anihilat determinarea din oameni in a progresa, instaland un sentiment general autoconservare. Acum exista o nemultumire a starii de fapt, cautam fiecare solutii pentru a iesi din situatia personala, chiar daca avem convingerea ca nu vom incepe ceva pana nu ne dumirim care e de fapt viitorul. Nesiguranta zilei de maine creeaza panica. Nu ne mai dorim sa facem ce ne place, ne multumim daca reusim sa supravietuim. Eram bazati pe ceea ce stiam si pe cunostintele care le-am acumulat, era CV-ul care ne asigura traiul. Astazi totul e schimbat, criteriile ce ne dadeau valoare nu mai exista, trecutul profesional a fost furat.
Un om rational nu pleaca la drum daca nu stabileste traseul si nu se asigura ca ajunge la destinatie. Astfel ca stam pe loc, lipseste motivatia pornirii. S-a instaurat criza motivationala.

Taximetristul stationeaza in intersectie. Clientul lui, Popescu, nu se mai intalneste cu prietenii in oras pentru ca e criza si-si dramuieste banii. Drept urmare taximetristul nu face bani, nu mai consuma combustibil. Benzinarul nu mai face bani nici el la randul lui si nu mai are nevoie de toata increngatura de servicii care duc la final spre activitatea lui Popescu, diminuindu-i acestuia bugetul. Ca un bumerang, lipsa consumului duce la criza economica.
Restaurantele nu mai merg bine, multe chiar incep sa falimenteze. Dar merg mai bine macelariile, se mananca mai mult acasa. Consumul de carne e mai mare, cand mananci la jumatate de pret nu te zgarcesti, iti faci singur portia. Industria hartiei igienice banuiesc ca nu s-a micsorat.

Ce ma deranjeaza cel mai mult la criza economica este ca duce la desocializare.
Si totusi, toti cu care am stat de vorba vor sa faca ceva, sa schimbe situatia lor de acum. Nu pentru ca isi doresc mai mult, doar sa supravietuiasca in mod decent. De cele mai multe ori sunt imposibilitati, idei bune in teorie, construite pe baza de cunostinte acumulate in conditii normale. Dar inutile in starea actuala. Sunt constienti de asta, vor visa in continuare pentru a nu pierde exercitiul sperantei si dorintei de mai bine. Le face bine.

Nu mai suntem mandri. Sentimentul ca nu mai suntem cum am fost ne face sa ne rusinam, nu mai iesim in lume, ne izolam. O mare greseala. Vanitatea e un viciu, bine ca am scapat de ea. Pot discuta cu prietenii mei si la un pahar de apa sau un sandwich, nu-mi trebuiesc mese intinse sa ma simt bine alaturi de ei. In momentele grele pentru societate ar trebui sa fim mai uniti, sa nu ne indepartam unii de altii. Comunicarea face ca informatiile sa circule. Acumularea a cat mai multor informatii este instruire si devine experienta. E progres personal. Si altfel se ivesc oportunitatile...

Am un restaurant care supravietuieste. O sa incep cu el, o sa-mi experimentez teoria. Ca sa incurajez consumul am sa reduc toate preturile in asa fel incat acasa sa te coste la fel. Profitul sa fie din diferenta cost dintre a gati acasa si a produce la restaurant, unde se folosesc cantitati mai mari. Marele beneficiu pentru client sa fie socializarea.
Sunt convins ca nu voi pierde profit. Costul de productie per portie scade cand numarul de clienti creste de 10 ori, de exemplu. Un autobuz consuma combustibil aproape la fel, chiar daca duce 10 pasageri sau 50.
Daca ne-am reduce din adaos pentru a castiga consum, daca si cei care imi aduc berea, painea, cel care imi duce gunoiul, restul, ar gandi la fel, lucrurile vor intra in normal in mult mai scurt timp. Iar preturile produselor si serviciilor vor exprima adevarata valoare. Daca voi astepta ca ei sa gandeasca la fel, nimeni nu va face nici o miscare, trecerea timpului va inrautati lucrurile. Asa ca voi face eu primul pas, nu astept ca si ceilalti sa-l faca. Pentru ca sunt constient ca voi avea de partea mea consumul si voi putea negocia serviciile si produsele la preturile care convin.