Basmul fara "happy end"

Exista basme si in viata reala.
Inceputul s-a intamplat intr-un mic orasel boem, la malul marii. Pe perioada verii forfota sezonului estival cuprindea orasul, moment de emancipare culurala si sociala, ca apoi sa vina perioada linistita si romantica de iarna. El si ea s-au vazut primavara, cand vremea frumoasa si-a aratat fata si a incalzit sangele in oameni. Momentul 1 Mai e o traditie veche, reprezinta oficial inceperea unei noi perioade de viata traita la maxim, pregatirea pentru sezonul de turism. Atunci si-au declarat iubirea.

Numai ca el era un Montague, iar ea un Capulet. Toate intalnirile si exaltarile sufletului trebuiau sa fie pe ascuns, nici una dintre familii nu ar fi acceptat o astfel de legatura. Mai rau, el era musulman, iar ea o crestina, relatie tabu pentru comunitatea care convietuia pasnic, fara amestec interetnic. Dar dragostea a fost prea puternica, si cu toate oprelistile ivite iubirea lor devenea tot mai pura.

Cand a terminat liceul ea a intrat la facultate in Bucuresti, au simtit opurtunitatea de a fi impreuna daca paraseau orasul, o alegere diplomatica in care sa nu supere nici una dintre familii. El s-a transferat cu postul la Bucuresti si astfel au renuntat la prieteni, familii si statut social,pentru a incepe o viata noua plina de fericire.

Dupa un timp, pentru ca dragostea da intotdeauna curaj, ei si-au prezentat relatia familiilor, cu capul sus, cu atitudinea „fie ce-o fi”,noi suntem legati pe viata. Si dupa cinci ani de cand s-au cunoscut s-au casatorit, au facut o nunta ca in povesti. Pentru ca ea sa se poata imbraca in mireasa si sa pastreze aproape macar una dintre familii, el si-a schimbat religia botezandu-se ortodox. Familia Montague nu a acceptat, in ziua nuntii el a incercat pentru ultima oara sa-i induplece, ar fi fost bucuros sa-i aibe la nunta. Dar rusinea era prea mare, a fost alungat dupa ce inainte s-a incercat injunghierea lui. „Mai bine mort decat in rusine!” Pregatirea lui de razboinic l-a salvat. Si-a scos incidentul din minte, a tinut ascuns fata de aleasa lui pentru a o nu supara si a trait cea mai fericita zi din viata lui. Bucuria ca are alaturi 300 de prieteni a compensat.

Singuri, pe propriile puteri, si-au construit un regat. Din vise, daruire si preocupare.In castelul lor era primit oricine, experienta avuta i-a facut constienti ce inseamna o mana de ajutor,toti cunoscutii au fost atinsi de norocul si grija lor. Pentru a pregati sosirea Printesei intr-o lume in care este inconjurata de iubire. Familia Montague si Capulet s-au acceptat, Printesa a avut un efect magic asupra lor.

Si restul nu-l mai stiu, s-a intamplat prea repede... Acum el si ea vor trai in basme diferite.

.

Aberand despre sexul in cuplu

Este incorect sa cautam perfectiunea fizica cand noi ne indepartam de ea in fiecare zi. Imperfectiunile noastre nu ne deranjeaza, dar ale celuilalt da. E si normal, nu stam pironiti toata ziua in fata oglinzii. Doar Barby-girl o face, dar ea are o problema psihologica, se iubeste prea mult.

La inceputul unei relatii esti foarte indragostit, vezi numai partea frumoasa a celuilalt. Ti-e deja dor in timp ce iti iei la revedere, vrei sa petreci cat mai mult timp impreuna, vrei sa-ti astamperi nerabdarea care nu dispare pana nu ajungi sa te obisnuiesti cu celalalt. Si cand te-ai obisnuit ceata de pe ochi se risipeste, este ca o dezamagire aparuta deodata, ochii tai sunt mai critici decat trebuie. Constati imperfectiunile si ajung sa te enerveze, sa te obsedeze, drept urmare incerci sa indrepti din ele. Incepi sa dai sfaturi ipocrite, cu toate ca e aceeasi persoana de care te-ai indragostit: sa-si faca freza sau parul in stilul cutare, sa se duca la sala, sa se imbrace cum vrei tu, si multe alte lucruri. Expresia „nu mai esti persoana de care m-am indragostit” nu se refera la celalalt, e vorba despre tine sau despre cum ti-a disparut ceata din ochi. Nu-ti mai place tie, nu s-a schimbat nimic.
....................................................................................

Poti sa faci sex pana iti dai drumul sau pana te epuizezi. Ca sa te odihnesti putin si apoi sa continui cu aceeasi pofta. Un proverb chinezesc zice : „Muntele se urca asa: mergi fara graba pana simti ca obosesti, apoi te asezi pe o piatra, te odihnesti putin si iti continui drumul.” In cele mai multe cazuri barbatul ajunge la orgasm primul, femeia s-a simtit bine numai din ideea ca a facut sex, se raceste ciorba si trec amandoi la tigara. Sau la un suc, nefumatorii sunt la moda acum.
Ori poti sa faci sex in nestire, sa simti ca nu te mai saturi. Este importanta starea psihica a fiecaruia, nu trebuie sa exista nimic care sa perturbe gustul sexului. In ziua in care te cuprinde lenea sau simti nevoia de somn dupa un orgasm, rutina a intrat in relatia ta. Ai linistea ca oricum te iubeste, nu mai e ca la inceput cand incerci sa dovedesti. Dupa o cearta, cand simti ce pierzi, sexul e mai calitativ. Deci starea psihica e importanta, personajele sunt aceleasi.

Apetitul sexual difera de la un partener la altul. Poti iubi atat de mult incat te excita numai ideea ca faci dragoste. Dai de cateva ori din fund si vine orgasmul, mai devreme decat vrei. Alteori pur si simplu nu merge. Recomand o pauza decat sa continui ceva fad, iti mai incerci cheful o data dupa. Pentru ca tine de psihic, simturile tale trebuie sa uite ce nu le-a excitat, ca o noua atingere sa fie altfel. „Fleosc-fleosc” poate fi un sunet sinistru sau divin, poate fi o melodie erotica. Depinde cum asculti.

Si mai e sexul sportiv. Dar trebuie sa fi practicant. Cand te golesti de sentimente si te concentrezi pe simturi sexul devine singura grija pentru tine, esti hotarat sa iei cat mai mult. Chiar si atunci cand vrei sa produci orgasm celuluilalt o faci tot pentru tine, te exciti mai mult cand e aproape de punctul culminant. De exemplu, un film porno este cel mai excitant cand performerii (ca nu-s actori sau actrite) sunt aproape de orgasm. De unde deduc ca excitatia celuilalt este transmisibila, mai ales cand esti parte din actiune.

Mi-as dori ca la intrarea in dormitor sa lasam la usa respectul fata de celalalt, cavalerismul si diplomatia. Si sa ramanem doua persoane egale care vor sa faca doar sex. Vicios, fantezist, asiduu, oricum ne place. Sa ne cautam extazul comun, neingradit de vreo rusine.

(va urma)

.

Lista pentru Mos Craciun

Sper ca sunteti fericiti cu totii. Mai ales in aceasta perioada cand esti cuprins de starea generala, verva Craciunului te face sa incepi orice concersatie cu un zambet. Chiar de esti suparat, iti impui s-o arati mai putin sa nu strici cheful celorlalti. Si apoi mai e marea usurare ca te eliberezi de orice griji.
E un proces mental, esti ajutat de starea celorlati, plutesti deasupra oricaror probleme. Iti zici „WTF?!”, acum ma bucur si sunt linistit, chiar de grijile vor reveni dupa sarbatori. Ar trebui folosita reteta si in restul anului.

Nu cred ca fericirea e o stare. Consider ca esti fericit daca te poti bucura oricand vrei. Prefer sa spun ca ma bucur cateodata, semnificatia cuvantului „fericire” in capul meu e alta.

Cuvantul "fericire" s-a nascut in dogma bisericeasca: fericit, preafericit. Banuiesc ca Preasfintia Sa nu e extraordinar de fericit, mai ales ca mitropolitii nu sunt casatoriti. „Te-a fericit Dumnezeu” vrea sa insemne ca te-a blagoslovit sau ceva de genul asta. „Este un om fericit” probabil a vrut sa insemne ca e o persoana religioasa, sau norocoasa cum am spune azi, acolo sus cineva o iubeste. Fericirea nu e o stare continua de bucurie, altfel numai nebunii pot fi fericiti. Deci nu voi cauta fericirea, voi incerca sa ma bucur cat mai mult si mai des.

Lista mea: dragostea cuiva care iubesti, sex, familie, prieteni, multumirea realizarii a ce-ti propui, gustul noului (oameni, locuri, activitati), gustul frumosului (arta, sentimente, femeie)...Si iar sex.

Mos Craciun, unde esti?

PS: Urmatorul post am chef sa scriu despre sex ca se iese din post, astept sugestii.

(sugestii nu e egal cu "suge chestii")

.

Sindromul "Printesei"

De cand se naste, sexului feminin i se atribuie rolul printesei si este educata in acest sens. Si asa se implementeaza sindromul „Printesei” la care ma tot refer. De mica i se citesc basme cu Fat-Frumos, cum acesta lupta pentru ea, infrunta toate pericolele sa-si cuceareasca aleasa. Ea isi construieste psihologic propriul turn de fildes si il asteapta incarcata de pretentii si sabloane indelung gandite. Ca in poveste, studiaza printii pretendenti cautandu-l pe cel care se apropie cel mai mult de modelul prestabilit. Ca sa ajunga la momentul: „ Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”

Evolueaza in timp ce creste, prinde experienta si modelul de ideal se modifica. Cel care ieri era „cel mai si cel mai” devine obisnuit, are deja alte aspiratii, un nou print e necesar. Sau printul precedent nu era deloc print, ori nu a facut fata cerintelor impuse. Sindromul „Printesei” se manifesta prin nevoia de a fi rasfatata, necesitatea de a se simti in siguranta cu printul, acesta fiind obligat sa isi asume responsabilitatile grijei, confortului si fericirii ei, astfel ca ea sa se elibereze de orice raspundere. Toate duc la pretentia ca el s-o faca fericita, ceea ce nu e rau, dar din sindrom de printesa se asteapta la toate acestea fara a actiona cumva, a face sacrificii sau a se stradui. O merita prin nastere.
De cealalta parte, printii sunt fascinati de printese. Ca apoi sa constate ca de fapt le-ar fi placut Cenusareasa, isi imagineaza ca la bine si la rau te poti baza pe ea. Cand e de rau printesa ramane printesa, nemultumita de conjunctura ei. Se intreaba unde este continuitatea promisa de basm : „Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

Exista si cenusarese. In general au cele mai multe sanse la fericire, in schimb vor fi intotdeauna complexate ca nu sunt printese. Unui Fat-Frumos ii place sa aibe o printesa, se simte puternic, potent si frumos. La un timp dupa ce o cucereste constata ca devine obositor. Fiecare print reactioneaza in felul lui. Se obisnuieste si se consoleaza, pe ea o lasa sa-si traiasca povestea imaginara, pe cand el isi vede de treaba. Altii se invata minte si isi cauta cenusareasa. Iar ceilalti chiar sunt puternici, potenti si frumosi. Pentru printesa lui si pentru alte printese, in acelasi timp.

Dar ce uita printesa din prima clipa este ca la inceputul basmului este avertizata: „A fost odata ca niciodata...”

.

Ceea ce nu stii nu doare

Ai sa te gandesti la toate astea cand vei trage din tigara. Singura in bucatarie.

Mai intai au aparut ridurile ce ai reusit sa le ascunzi lumii prin fard. Iar de cel cu care dormi lasandu-l sa intre primul in pat, inainte de a te duce la baie sa te defardezi vei stinge lumina in dormitor. Celulita nu o constientizezi, nu stai cu ochii tinta pe ea, ti-aduci aminte cand o privesti accidental, dar apoi ca un gand negru o alungi din minte. Dar el vede toate astea, mai mult decat iti inchipui.

Ti-e ciuda ca tu imbatranesti mai repede. Ironic, cu cat inainteaza in varsta devine mai frumos, mai atractiv pentru celelalte. Si in ultima perioada petrece mai mult timp fara tine, isi gaseste motive rezonabile s-o faca, nu le poti contrazice. Cand e langa tine se comporta cu automatism, a disparut pasiunea din gesturile lui, prezenta ta e decor. Simti ca esti doar ceva de care se tine ca sa si-o bage. De cate ori incerci sa vorbesti cu el mai serios ia o atitudine plictisita, nu are nevoie de asta chiar acum. Si totusi, e ingandurat mai tot timpul, ai impresia ca viseaza cu ochii deschisi. Iar tu sigur nu esti acolo, o stii pentru ca-ti evita privirile.

Te intorci la oglinda si-ti privesti ridurile nervoasa pe timpul care trece asteptandu-l. Ai nevoie de o tigara, oare a cata este care o fumezi singura in bucatarie?

Craciun fericit!

.

Criza economica nu trebuie sa ne izoleze

Fragment din "ZIARUL BERARIEI", articol front page.


Socializarea faciliteaza circulatia informatiei, de unde apar si oportunitatile. Prima reactie a populatiei la criza economica este de a se desocializa, constientizarea ca nu mai ai posibilitatile financiare de dinainte de criza duc la un sentiment de conservare a statului social castigat. Care se manifesta la inceput prin evitarea celorlalti oameni, preferi sa nu te mai intalnesti cu ei atat de des pentru a nu da in vileag aceasta stare de fapt. Dar ea e generala, nu e nevoie sa te ascunzi de ceilalti, toti sunt in aceeasi situatie. Acumularea de informatii face parte din instruire. Mai important e sa recunoastem fata de noi, si apoi fata de ceilalti.

Izolarea ne priveaza in final de instruire, de acumulare a informatiilor si de sansa oportunitatilor. Pe de alta parte, nevoia de socializare a omului are rabdarea limitata, la un moment dat fiecare grup va gasi solutii si se va adapta la criza economica. Tranzitia de statut social dureaza in functie de mandria fiecaruia.

Este proverbiala ospitalitatea romanilor. Aceasta ospitalitate a evoluat de curand, in timpul comunismului. Inainte de 1989 restaurantele aveau program pana la ora 22.00, in cinematografe rulau filme vechi vazute deja, programul de emisie al singurului post tv receptionat in toata tara era de 3 ore, si exact atunci se intrerupea alimentarea cu energie electrica, din ratiuni de economie. Aveam sete de socializare, ne bucuram de fiecare discutie, de fiecare om cu care intram in contact. Venea vecinul sa imprumute o cana de ulei si nu pleca pana terminam impreuna o damigeana de vin.

Desocializarea sporeste si rata criminalitatii. In 1930 nu exista televiziune, nu existau calculatoare. Nu era nimic sa te tina in casa, strazile erau pline de oameni iesiti la plimbare, oamenii se salutau respectuosi, se cunosteau macar din vedere. Prispele caselor erau intesate de batrani la un joc de table sau fumand tutun, contempland tineretea ce iesea la bulevard. In plina criza economica raufacatorii aveau timp limitat de actiune, intre 2 si 5 noaptea, pana isi incepeau pietarii activitatea. Cu o mana de politisti puteai descuraja mai usor activitatile ilicite. Azi, dupa ora 22.00 strada e pustie.

Criza economica actuala tinde sa devina mai grava, tehnologia existenta satisface nevoia de informatii, televiziunea si internetul aduc un fel de culturalizare chiar in casele oamenilor. Nu mai ai de ce sa iesi din casa, pierdem acea ospitalitate, ca sa existe gazde trebuie sa fie si musafiri. Lipsa socializarii duce si la diminuarea relatiilor inter-sexe, avem ca nicicand adulti necasatoriti. Occidentul este cu cativa pasi inaintea noastra, au trecut de aceasta criza sociala inainte de a apare criza economica. Statul, comunitatile si organizatiile non-guvernamentale au raspuns cu solutii, au organizat activitati in care au atras social populatia.

Beraria germana „XXXXXXXXXXXX” este un loc in care statutul social nu conteaza. Pentru ca toti trebuie sa-si permita ceea ce oferim, este noua noastra politica. Mancarea pentru grupuri mai mari de 4 persoane are acelasi cost ca acasa, profitul nostru rezulta din diferenta de cost per portie, pentru ca gatim in cantitati mari si avem costuri mai reduse. Berea, in pofida faptului ca avem cele mai bune sortimente din Germania si este transportata 2350 km, are pret de hipermarket. Daca berea premium costa 4.00 lei pe rafturi, la noi este 4.50 lei daca esti un client frecvent. Dupa un an si jumatate clientii au devenit prietenii nostri si din respect le-am acordat lor si prietenilor un discount important, pentru a ajunge la acest pret. Personalul primeste 10% din nota clientului, orice alt "tips" primit il concediaza, exact asa cum scrie pe uniforma lui. Toate aceste facilitati sunt valabile daca se vine in grup, tocmai pentru a incuraja socializarea intre prieteni si a da cu tifla crizei economice.

Criza economica nu are voie sa ne izoleze. Punct.

by Weekender, Decembrie, 2009

.

Vanatoarea de priviri

Sunt un vanator. Imi place sa cuceresc trofeele mari, importante. Afaceri, femei, orice. Am gusturi pretentioase si am fost intotdeauna increzator ca obtin ceea ce imi propun.
Si am am avut femei frumoase. Atat de frumoase incat le-am iubit pe toate, cam asta era scopul, nu? Stiu ce apreciaza, stiu ce le face sa viseze, ce le incita, m-am folosit de toata experienta mea pentru a-mi creea oportunitati. Stiu cand sa cedez si cand nu, ce capcane sa pun si cand sa dau lovitura finala. Sunt un vanator innascut.
Cand apare o simt, ii stiu fiecare miscare fara sa o privesc macar. Caut cele doua secunde in care sa-i privesc sufletul, sa i-l rascolesc, fara un mesaj anume. Si ramane cu intrebarea in sine, nu poate defini ce a fost. Si nu o mai bag in seama pana nu uita momentul, ca apoi sa-l repet, sa pun stampila pe intentiile mele. Si incepe joaca, ma amuz de cum sunt surprinse, cum incep sa se fastaceasca. Vanatul privirilor e un mare compliment pentru femeie, ii place jocul, indiferent ce are de gand sa faca, e ca un compliment sincer. Pana si femeia maritata e flatata de vanatoarea de priviri. Daca te opresti brusc din joc, devine nervoasa, ce poate fi mai important ca ea? Si cand se asteapta mai putin, simte iar ca intra in centrul atentiei tale. Daca se razbuna prin indiferenta nu schimba regulile, incapatanarea ei demonstreaza ca meriti o pedeapsa, esti deja important.
Este indicat sa taci si sa asculti la inceput, sa-i descoperi nivelul, pasiunile, ce o poate impresiona. Si apoi cand deschizi gura sa o faci inteligent, cu nonsalanta, natural, in concordanta cu ea. Pastreaz-o in discutie, va continua cand ii ridici mingea la fileu. Sa simta ca are ce discuta cu tine. Cu diplomatie du-o spre ceea ce gandesti, sa ajunga sa fie de acord cu tine fara sa-si dea seama. Daca e desteapta mai tarziu intelege ce ai facut, te apreciaza. Femeile au nevoie de barbati puternici.
Contradictoriu, femeia nu se indragosteste de barbatul care-i cedeaza total, de barbatul gospodar sau de cel cu atitudine de prieten. Se indragosteste exact de cel asupra caruia nu detine controlul. Se indragosteste in parte de el, dar in cea mai parte de ce si-a inchipuit despre el. Conteaza mult cum hranesti aceste vise, sa lasi cat mai mult mister, sa nu oferi ocazii in care isi da seama ca s-a inselat asupra ta. Daca trece destul timp deja e dependenta de ideea in sine ca e indragostita. Cum iti dai seama ce imagine despre tine iubeste? Ascult-o si ia aminte. Nu te divulga ca ai inteles, actioneaza ca atare.
Apoi mai e arma senzualitatii. Nu trebuie sa dovedesti experienta in femei, trebuie sa dovedesti experienta in ea. Studiaz-o si gaseste la ea lucruri care sa le adori. O curbura, o delicatete a unei parti a corpului, cat mai multe posibil. Concentrarea senzitiva pe doi centimetri patrati sa te duca in extaz, dar sa fie cei doi centrimetri ai ei. Cand dovedesti experienta in general se convinge de abilitatile tale de vanator si apare neincredearea. Te exciti pentru ca esti cu ea, nu ca esti cu o femeie frumoasa.
................................................................................
Spuneam ca sunt un vanator. Cu reflexe antrenate si tactici studiate. Dar ceea ce-ti trebuie e pasiunea pentru vanat. Cand dispare si lucrul asta iese in evidenta nu mai esti vanator. Devii povestitor de basme vanatoresti.

Atentie, fetelor, am plecat la vanatoare.


.

"Sunt un ateist, un ateist absolut. Mi-a luat mult timp până să o pot afirma. Am fost un ateist timp de ani de zile, dar am avut impresia că nu este demn de un intelectual să spună că este ateist, deoarece aceasta presupunea o cunoaştere care nu exista. Cumva, era mai bine să spună că este umanist sau agnostic. M-am decis într-un final că sunt şi o fiinţă sentimentală, nu doar raţională. Emoţional, sunt un ateist. Nu am dovada să demonstrez că Dumnezeu nu există, dar am o bănuială atât de puternică că nu există, încât nu vreau să-mi irosesc timpul." - Isaac Asimov

Adun si iese zero

Candva am fost un om puternic. Nu pentru ce aveam, ci pentru curajul cu care visam scopuri mari, pentru cum le planuiam si le indeplineam. Cand celorlalti parea imposibil, pentru mine era natural, logic sa se intample. Se spunea ca am viziune asupra intregului ansamblu. Cum am pierdut “viziunea”?
Nu am pierdut-o, prin mintea mea trec si acum tot felul de idei, studiez ce se intampla in societate si instinctual un artificiu rabufneste: “Asta si asta ar trebui facut acum” – imi spun. Mai ales ca e criza economica, intotdeauna am considerat ca perioada de criza este o selectie naturala, raman in picioare cei care stiu “joaca”, adevaratii, capusele vor dispare
Intotdeauna ma exprimam: “Daca vrei sa joci in Liga Mare, mai intai trebuie sa stii jocul”. Stau pe tusa si mi-e mila de cei care acum sunt dezorientati, sunt impietriti si n-au nici cea mai vaga idee de ce urmeaza; n-au detinut cu adevarat controlul inainte, iar acum sunt total nedumeriti. Nici eu n-am dreptul sa-i judec, nu mai sunt pe campul de lupta. A fost decizia mea sa ies, nu am pierdut inca nici un razboi.
Deci, ca sa revenim, mi-a disparut motivatia pentru teluri inalte. M-am saturat de inceputuri, sa o iau iar de la zero si sa astept cativa ani sa ajung la un nivel acceptabil. Mi-am demonstrat de cateva ori ca pot, acum nu mai am pentru ce. Si cine.
………………………………………………………………………………………………
Cineva l-a poreclit “Sniperul”.
Cand l-am cunoscut Sniperul terminase academia de un an, era un coleg nou. Eram obisnuit, mereu apareau colegi noi si plecau din cei vechi, eram vreo 200 si rotatia cadrelor functiona. Mai tarziu m-am gandit la viata lui, baiatul asta n-a avut noroc in viata. Crescut de o mama modesta si simpla ce-si castiga traiul facand curatenie la biserica, fara tata, ajutat din cand in cand de un unchi ajuns intr-o functie buna. Imi inchipui ce mandra a fost mama lui cand a terminat Academia de Politie, cand l-a vazut in uniforma. Si tot asa imi inchipui ce distrusa a fost cand dupa primul an de serviciu a fost arestat pentru mita. O mita de doi lei. Nenorocul lui a fost ca le trebuiau un exemplu chiar atunci si a primt o sentinta de 6 ani.
Nu-mi era foarte apropiat, nu apucasem sa-l cunosc prea bine. Intr-un loc de munca cu atatia oameni e normal sa se faca grupuri, sa apara “bisericutele”. Eu nu am aderat la niciuna, i-am tratat pe toti cu acelasi respect si interes, iar cei care meritau imi deveneau prieteni. Sniperul a fost de cateva ori la mine acasa si atat. Asta nu spune nimic, multi veneau in vizita la mine, locuiam intr-un apartament cu patru camere si se adunau multe fete in el, venite in vizita la colegele mele de apartament. Dar pentru el eram singurul care l-a bagat in seama.
Dupa o perioada de timp, cand uitasem de el, mi-a trimis vorba sa-l ajut, sa-i trimit o chestie, sa iasa la munca ca sa-si micsoreze pedeapsa. Mi-am inchipuit-o pe mama lui devastata si l-am ajutat, chiar daca doi si un sfert mi-a aratat degetul amenintator. Dupa doi ani si un pic a iesit in libertate, m-a cautat sa-mi multumeasca. Un om schimbat, dezorientat. Eram la o bere pe o terasa, mi-am dat seama ca nici nu are cu cine sa bea o bere, ii era rusine de toti. Rusinea e mai insuportabila ca neajunsurile, rusinea esecului. L-am intrebat serios ce are de gand sa faca, mi-am dat seama ca nu are raspuns. Pentru a ma linisti mi-a spus ca in penitenciar a invatat sa zugraveasca, sa puna faianta. O sa incerce sa lucreze asa, nu-l angajeaza nimeni cu cazier si fara o calificare. Pregatirea de ofiter de politie nu-l ajuta cu nimic.
Ma casatorisem intre timp, sotia putea detine companii, eu nu aveam voie. L-am luat cu mine la firma care o infiintasem cu un asociat englez, unde sotia era manager. La un moment dat confectiile in system Lohn au murit in Romania, a intervenit o scindare intre mine si englez, am infiintat o firma noua si Sniperul a fost primul angajat. Si a muncit alaturi de mine, de la inceput. Nu e un artizan, un inovator; nu are forta sa se impuna, dar e un bun executant. Si cand noul SRL s-a umflat si a devenit companie nationala, l-am luat deoparte si i-am dat cele mai usoare conturi ca si Key Account Manager. Salariu bun, beneficii de multinationala si masina buna. De cand s-a angajat nu i-a mai fost rusine sa scoata capul in societate, si-a recapatat respectul de sine si al celorlalti.
Apoi a inceput sa se planga ca se plictiseste, ca e invatat sa munceasca. “Pentru cat ai muncit iti dau ragaz un an de zile sa te simti ca in concediu. Si iti schimb masina cu ce marca vrei, cu o singura conditie. Mai ai putin si faci 30 de ani, tu tot cu mama stai. Te ajut sa-ti iei casa, sa te muti singur, poate asa reusesti sa te insori.”
Si asa s-a intamplat. Dar nu m-a chemat la nunta lui, nici macar sa bem o bere n-a mai trecut. Eu am divortat inainte sa se insoare, el munceste in continuare la firma. M-am simtit responsabil pentru ca i-am schimbat destinul, am dorit sa fie unul bun. Este doar un exemplu, doar unul din cei asupra carora imi luasem responsabilitati. Acum sunt mai linistit, nu mai am responsabilitati, dar nici vechii prieteni.
La ceilalti am renuntat eu, ca sa-mi pot continua viata fara amintirea a celui care am fost. Daca fac o socoteala nu mai am nimic. Parinti, familie, prieteni, au disparut cu totii.
Cateodata ma judec singur si ma banui de tendinta de victimizare. Aici pe blog am voie, in viata reala nu o pot face. Din prea multa mandrie si respect fata de ceilalti. Este victimizare daca toate sunt adevarate? Nu v-am invitat la spectacol sa-mi plangeti de mila, din ceea ce scriu poate cineva are de invatat, se poate pregati. Peste mine au venit deodata, brusc, fara anticipatie, teleportandu-ma dintr-o lume in alta.

Sentimente separate

Avionul mic si avionul mare. Manau. Printesa Pony. Sunt cateva din jocurile cu Denisa, avem lumea noastra imaginara si de fiecare data avem o calatorie fascinanta. In fanteziile noastre nimic nu ma mai atinge, nimic altceva nu mai exista, particip cu emotie toate aventurile printesei Pony. Nu stiu cum sunt vazut din exterior, un adult care traieste pasionat o poveste. Nu stii cine e mai captivat, copilul sau adultul.
Manau este al treilea personaj, prietenul nostru, un fel de animal de casa reprezentat de mana mea. Care vorbeste, tuseste, se joaca cu noi. Este cel caruia ii spunem tot, il invatam ce e bine si ce e rau. Iar daca ne suparam, ne suparam pe el. Cand pleaca Denisa raman cu Manau, “sa nu te simti singur, tati”.
Ma trezesc uneori din reverie ca ma uit la mana mea transformata in Manau. Imi vine sa vorbesc cu el, dar imi dau seama imediat de stupiditatea impulsului. Stiu ca mi-e dor de momentele cand trebuie sa apara. Mi-e dor de printesa Pony, mi-e dor de avioane. Mi-e dor de fetita mea.
E o lume fascinanta acolo, in fanteziile copiilor. Este lumea in care eu sunt fericit, am devenit dependent de ea. Intr-o zi ma intrebam daca am inebunit, daca nu m-am agatat in mod egoist de imaginatiile copilului meu pentru a scapa de realitate. Dar nu, mi-am dorit sa stiu tot ce gandeste Denisa, ce viseaza si ce o bucura. Vreau sa stiu tot. In acelasi timp am rarit astfel de momente, sa las realitatea sa intre in viata mea.
Sunt greu de iubit, dragostea mea pentru o femeie nu se va compara cu cea pentru copilul meu. Banuiesc ca nu este comod sa simti ca esti pe locul doi. Dar n-ar trebui sa fie asa, sunt sentimente separate. Totusi, un adevar ramane, oricat va dori sa ma faca fericit exista o umbra de tristete, e o lupta nedreapta si-i va fi greu sa se implice in asa ceva. Sunt constient ca oricine ar fi cea pe care o voi iubi nu merita asta. Si ma retrag, umblu calator din suflet in suflet si imi inchipui cum ar fi fost, la final lasand-o sa plece, are dreptul la ceva mult mai bun.
Pustoaico, daca citesti asta sa stii ca te-am iubit, traieste-ti viata asa cum trebuie traita, meriti o poveste frumoasa. Si iarta-ma, intr-o zi vei intelege. N-am fost nici slab, nici egoist. Tocmai invers, mi-a trebuit multa putere sa-mi infrang inima.

Dupa 15 ani

Am gasit-o. In mod accidental. Acum 15 ani era totul pentru mine. Ce mult a trecut... Ce tineri eram...

Am vorbit la telefon, m-am bucurat de un prieten regasit. Te intrebi ce s-a intamplat cu persoanele care si-au pus amprenta pe trecutul tau, cand din relatia cu ei ai invatat lucruri importante in viata. Singurul regret e ca nu am gasit-o fericita, e cam in aceeasi situatie ca mine. Aceeasi amputare sentimentala. Acum mi-e greu sa scriu despre ea, stiu ca imi citeste blogul.

Prima oara am vazut-o cand avea 17 ani. Am vazut-o fugar intr-o discoteca, cand a intrat doar sa caute pe cineva. Pana sa ma dezmeticesc de farmecul ochilor care i-am vazut, disparuse. Si am cautat-o fara succes, pana intr-o zi cand tot intr-un mod accidental am gasit-o. Si a inceput. O calatorie in descoperirea pasiunii din noi, un carusel ametitor si exuberant. Incercand sa definesc acea perioada nu am gasit cuvintele potrivite pentru a descrie ce am trait, ce am simtit si ce am invatat. Regasirea, discutia cu ea, m-au facut sa ma regasesc pe mine intr-un fel. Ceea ce am trait atunci da insemnatate trecutului meu.
Sfarsitul relatiei noastre a venit din partea mea, sunt de acuzat, mai ales ca o iubeam, este mult de explicat de ce. Nici ei nu i-am explicat, si poate n-am sa-i explic. Dar ma simt usurat ca am putut sa-i spun ca-mi pare rau, ca-mi cer iertare. A trebuit sa treaca 15 ani sa pot sa ma descarc de sentimentul de vina, am izbit de pereti lumea noastra fara a da explicatii, pentru ca nu existau motivatii.

Cand se aduce subiectul despre dragostea adevarata imi aduc aminte de ea. Pentru ca am descoperit-o prima data cu ea, mi-a aratat ce inseamna. Ce inseamna in mine si in ea. Dupa aceea am stiut ce sa caut, ce trebuie sa simtim. Ei ii datorez si restul.
I-am inteles pe ceilalti care erau invidiosi pe dragostea noastra, cei carora le zdruncinam principiile de viata incat s-au inversunat sa distruga, sa-si arate ca nu e adevarat, asa ceva nu exista. Toti. Prieteni, familiile noastre, chiar si necunoscuti. Ne-am luptat alaturi impotriva tuturor. Si i-am invins. Ne-au declarat nebuni ca sa nu recunoasca ca existam asa, ori s-au obisnuit. Si atunci am stricat totul, fara motive, speriat ca poate vreodata se va termina, asa cum eram speriat ca moartea ne va ajunge inevitabil. Ma obseda gandul ca unul din noi va muri candva si ne vom desparti. Ma durea deja. Atat de tare, incat m-a inebunit si am incheiat pentru a da vina ca am facut-o eu si nu altceva.

Si asa am invatat sa iubesc cu adevarat. Numai ca ce am invatat am aplicat pe altcineva. Pe langa suferinta care i-am provocat-o atunci, ma simt mult mai vinovat. Iarta-ma.

Stiu ca m-a iertat. Asa cum am sa iert si eu. Azi doar ma simt norocos ca am avut prilejul sa multumesc si sa cer iertare. Ma simt mai impacat.

.

Cine a furat Craciunul?

Unii barbati sunt prea egoisti sa ramana insurati. Altii au prea multa dragoste de oferit sa ramana singuri.
Ma intreb daca sunt egoistul sau altruistul. Oricare as fi fost, m-am schimbat sigur. Din ce in ce? Ramane de vazut.

Vine Craciunul. Religios nu prezinta mare lucru pentru mine, dar social este unul din cele mai placute momente ale vietii. Oamenii sunt mai deschisi, au fata luminoasa, in aer pluteste un sentiment de ... unitate. De Craciun familiile se aduna, fiecare se bucura de ceilalti, unitatea familiei iti confera incredere ca intotdeauna vei avea pe cineva alaturi. Si, oricare ar fi ele, grijile dispar pentru cateva zile. Se mai intampla cand se aniverseaza o zi de nastere, cand e o nunta, se naste un copil sau cand e un eveniment important in acea familie. Dar Craciunul e minunat, toti oamenii traiesc in acelasi timp un eveniment important. Si apare unitatea impartasirii aceluiasi sentiment, toti ceilalti parca devin neamurile tale.
Unii se nasc cu Craciunul, au crescut cu el, s-au obisnuit. Eu l-am descoperit adult si l-am simtit mai intens. Si mai tarziu am fost deposedat de el.

Ultimul Craciun l-am petrecut intr-un restaurant gol. I-am lasat pe toti ceilalti sa-l petreaca in familie, inclusiv paznicii. Intr-un salon cu 200 de locuri am servit de unul singur cel mai delicios steak de vita argentiniana, pentru ca eram doar eu si el. Preparat de mine, condimentat cu lacrimi, i-am simtit gustul cum n-am mai facut-o altadata. M-am pasionat de ceea ce preparam ca sa tin la distanta celelalte ganduri care ma trageau inapoi in iadul propriu. Am mancat incet, pe indelete, cu privirea la ecranul de sase metri incercand sa ma bucur de Craciunul celorlalti oameni. Mi-am inchipuit cat de fericita este fetita mea langa ceilalti, cum se bucura de cadouri. Si cum cadoul meu o sa-i aduca aminte de mine, dar uita repede sa-i fie dor, coplesita de prezenta celorlalti. A fost primul Craciun fara Craciun.
Si acum vine altul. Tot singur.

Craciun fericit, oameni buni!

Executia psihica

Imi inchipui ca ai murit. Prefer sa compatimesc decat sa urasc, sa pot trece mai departe, consolandu-ma ca asa a fost sa fie, nu te mai poti intoarce.
Dar te acuz. Pentru viata care am pierdut-o in acesti doi ani si cine stie cati in viitor, pentru golul care l-am avut in mine si m-a sufocat noaptea. Pentru lacrimi, pentru furie, pentru cum m-au schimbat. Nu m-am uitat in oglinda la propriu mai mult de un an; cand mi-am cautat privirea nu m-am mai recunoscut, imi sunt un strain. Si pentru durere. N-am mai simtit gust, n-am stiut cand e noapte sau zi, nu a contat unde ma aflu. Te acuz pentru noptile negre si lungi in care imi apasam ochii in orbite cu pumnii, poate nu vor mai plange.
Pentru ca m-ai lasat sa cred ca am gresit, ca o merit, si am cautat ratacit vina sa-mi devina penitenta, sa indur ca o merit. N-am avut nici luxul asta, iadul in sine a fost disperarea ca eram de acord cu cine sunt, ca nu gaseam motivele. Pentru cum un simplu gand care-mi aducea aminte imi taia picioarele si ma prabuseam inconvoiat pe covor, asteptand sa dispara durerea.

Pentru dorul de fetita mea. Pentru dorul de mine, de cine am fost.
Te-am condamnat si ai murit pentru mine.

Criza motivationala

Criza motivationala este peste tot in jurul meu. Oficial se numeste criza economica.
A aparut ca un click, prin reducerea brusca a consumului. Intai a anihilat determinarea din oameni in a progresa, instaland un sentiment general autoconservare. Acum exista o nemultumire a starii de fapt, cautam fiecare solutii pentru a iesi din situatia personala, chiar daca avem convingerea ca nu vom incepe ceva pana nu ne dumirim care e de fapt viitorul. Nesiguranta zilei de maine creeaza panica. Nu ne mai dorim sa facem ce ne place, ne multumim daca reusim sa supravietuim. Eram bazati pe ceea ce stiam si pe cunostintele care le-am acumulat, era CV-ul care ne asigura traiul. Astazi totul e schimbat, criteriile ce ne dadeau valoare nu mai exista, trecutul profesional a fost furat.
Un om rational nu pleaca la drum daca nu stabileste traseul si nu se asigura ca ajunge la destinatie. Astfel ca stam pe loc, lipseste motivatia pornirii. S-a instaurat criza motivationala.

Taximetristul stationeaza in intersectie. Clientul lui, Popescu, nu se mai intalneste cu prietenii in oras pentru ca e criza si-si dramuieste banii. Drept urmare taximetristul nu face bani, nu mai consuma combustibil. Benzinarul nu mai face bani nici el la randul lui si nu mai are nevoie de toata increngatura de servicii care duc la final spre activitatea lui Popescu, diminuindu-i acestuia bugetul. Ca un bumerang, lipsa consumului duce la criza economica.
Restaurantele nu mai merg bine, multe chiar incep sa falimenteze. Dar merg mai bine macelariile, se mananca mai mult acasa. Consumul de carne e mai mare, cand mananci la jumatate de pret nu te zgarcesti, iti faci singur portia. Industria hartiei igienice banuiesc ca nu s-a micsorat.

Ce ma deranjeaza cel mai mult la criza economica este ca duce la desocializare.
Si totusi, toti cu care am stat de vorba vor sa faca ceva, sa schimbe situatia lor de acum. Nu pentru ca isi doresc mai mult, doar sa supravietuiasca in mod decent. De cele mai multe ori sunt imposibilitati, idei bune in teorie, construite pe baza de cunostinte acumulate in conditii normale. Dar inutile in starea actuala. Sunt constienti de asta, vor visa in continuare pentru a nu pierde exercitiul sperantei si dorintei de mai bine. Le face bine.

Nu mai suntem mandri. Sentimentul ca nu mai suntem cum am fost ne face sa ne rusinam, nu mai iesim in lume, ne izolam. O mare greseala. Vanitatea e un viciu, bine ca am scapat de ea. Pot discuta cu prietenii mei si la un pahar de apa sau un sandwich, nu-mi trebuiesc mese intinse sa ma simt bine alaturi de ei. In momentele grele pentru societate ar trebui sa fim mai uniti, sa nu ne indepartam unii de altii. Comunicarea face ca informatiile sa circule. Acumularea a cat mai multor informatii este instruire si devine experienta. E progres personal. Si altfel se ivesc oportunitatile...

Am un restaurant care supravietuieste. O sa incep cu el, o sa-mi experimentez teoria. Ca sa incurajez consumul am sa reduc toate preturile in asa fel incat acasa sa te coste la fel. Profitul sa fie din diferenta cost dintre a gati acasa si a produce la restaurant, unde se folosesc cantitati mai mari. Marele beneficiu pentru client sa fie socializarea.
Sunt convins ca nu voi pierde profit. Costul de productie per portie scade cand numarul de clienti creste de 10 ori, de exemplu. Un autobuz consuma combustibil aproape la fel, chiar daca duce 10 pasageri sau 50.
Daca ne-am reduce din adaos pentru a castiga consum, daca si cei care imi aduc berea, painea, cel care imi duce gunoiul, restul, ar gandi la fel, lucrurile vor intra in normal in mult mai scurt timp. Iar preturile produselor si serviciilor vor exprima adevarata valoare. Daca voi astepta ca ei sa gandeasca la fel, nimeni nu va face nici o miscare, trecerea timpului va inrautati lucrurile. Asa ca voi face eu primul pas, nu astept ca si ceilalti sa-l faca. Pentru ca sunt constient ca voi avea de partea mea consumul si voi putea negocia serviciile si produsele la preturile care convin.

Despre curajul de a-ti urma visul

Ce-i trebuie unui om sa-si porneasca motoarele?
Tin minte senzatia placuta care o aveam de fiecare data cand incepeam un lucru nou. Il gandeam, il repetam pentru a aduce ajustari, anticipam problemele ce ar putea apare, totodata si solutia la ele. Nimic nu este garantat. Dar era produsul meu, rodul imaginatiei si al preocuparii cognitive, un vis in care imi puneam speranta ca il voi putea realiza. Nerabdator sa trec la actiune. Trebuie sa intelegi psihologia cumparatorului, sa inventezi procedee de marketing, sa aduci produsul la maxima calitate, si sa nimeresti pretul corect. Si mai ales sa-l faci accesibil potentialilor tai clienti. O munca pe toate planurile, cu responsabilitati pe toate planurile. Pana cand ai succes. Si cand ai succes sa ai puterea de a preda din responsabilitati, sa faci transferul de incredere, si sa-ti iei profesionisti. Pentru ca nu vei putea face fata. De altfel o afacere care obliga prezenta ta nu este o afacere, e loc de munca. Depinde si ceea ce ti-ai propus, unele activitati sau produse sunt oferite unui numar bine determinat de beneficiari, si rezista daca ajungi sa faci parte din viata lor, sunt clienti periodici si fideli. Coaforul, macelarul, boutiqul de la colt. Dar succesul e o betie atat de multumitoare, o incarcatura pe viata de incredere in sine.
Mai intai incepi sa te obisnuiesti cu ideea a ce te-ai apucat sa faci, euforia inceputului se disipa, si te lovesti de adevaratele probleme. Daca nu gasesti solutiile la probleme, mai bine te lasi si incepi altceva. Daca sunt doar dificultati, peste care treci cu aceeasi determinare si inventivitate cu care ai realizat produsul, face succesul mult mai satisfacator.
Chiar si in fata unui esec, nimeni nu-ti poate lua sentimentele pline de speranta de la inceput. Oricat de mult ai riscat, pierzi doar lucruri. Te obisnuiesti si cu lipsa lor. Dar curajul ca ai incercat nu ti-l ia nimeni. Dar ar fi bine sa-ti calculezi riscurile, sa nu ajunga o nebunie.
Omul se simte confortabil in repetitie. Dar daca faci zi de zi acelasi lucru si nu te multumeste, ce e necesar pentru a-ti porni motoarele? Trebuie sa ajungi la limita acceptibilitatii? Sa vina ca o solutie pentru neajunsuri? Doar ideea ca actionezi ar trebui sa faca bine.
Alti oameni se simt in siguranta cu o meserie in care cauta sa exceleze. Daca sunt buni in ceea ce fac stiu sigur ca vor gasi un alt job la alta companie. Altii doar cred ca sunt buni si devin "job-hunteri", nu rezista mai multi ani intr-un singur loc. Cu cat sunt mai mari companiile care si-i le adauga la CV, cresc si pretentiile salariale. Cei care aleg varianta job-ului sunt mai linistiti, nu-si asuma riscuri. Dar nu ei sunt subiectul acum.Subiectul este omul intreprinzator care a uitat sa iasa din cotidian.

P.S.: Nu-mi place ce a iesit din subiectul meu, il postez pentru a-mi aduce aminte ca trebuie sa fac ceva nou, altfel ma plafonez.

Cand vine....vine

Sambata. Pe la 20.15 nu aveam nici un plan pentru seara. La 20.30 mancam ceva pe o masa improvizata din butoaie de bere, in depozit, ca nu mai aveam loc la mine in restaurant. Nu ma deranjeaza asta, dar rula Pink Floyd cu "Pulse" pe proiectoare. La cererea clientilor, dupa un concert cu The Cat Empire. Ciudat. Dar ma bucur.
La 21.12 in urma unei invitatii fulger am ajuns la Fabrica unde a avut concert Sensor. Fost, vazut, auzit, placut, baut, fun. A urmat o conversatie de calitate si bere. O seara reusita.
Am filmat cateva secvente cu telefonul:

Mi-am adus aminte ca am vazut la TV, mare subiect mare, un asa zis scandal cu Lucian al Andreei Banica. Nu m-a interesat despre ce e vorba, am studiat deosebirea dintre cea de acum si cea din 2001, cand am organizat un turneu cu Blondy. Cand eram toti copii. Sa fac comparatia am cautat in arhiva personala, printre Ozone, Animal X, Accent, Class, (deh, copilarie), dar si Compact, Directia 5, etc. Apoi s-a schimbat trendul, sau eu, pentru ca am gasit evenimente filmate cu primul Master of House, cu DJ autohtoni care mai tarziu si-au facut nume, cu DJ straini cu care am avut o mare dilema, fiecare propus era "printre primul".

Si ca sa-mi scot obrazul, pun si prima vizita a lui ATB in Romania:

Punctul culminant

Caldura din Bucuresti in timpul verii devine insuportabila. Mai ales daca stai la ultimul etaj si nu ti-ai montat inca aer conditionat. Simti ca vrei sa-ti jupoi pielea de pe tine.
Am plecat la o plimbare cu masina, macar avea aer conditionat. Fara directie, in noapte. Am iesit din Bucuresti, blocurile sunt sinistre pe luna plina. Dupa cativa zeci de kilometrii am iesit de pe strada si am intrat cu masina intr-un camp cu miros de grau verde, inalt de-o palma. Lumina lunii delimita bine contururile, participam la o atmosfera feerica. Am privit spre drum si am putut distinge clar siluetele din masinile ce treceau grabite spre destinatia lor. Noaptea vantul se domoleste, auzi motorul masinilor clar, nu mai e ca un vuiet.
Si am facut dragoste. Nu sex, ci dragoste, pe indelete. Pentru ca ne iubeam. Sprijiniti de masina, pe capota, pe camp, cu sarutari prelungi si imbatatoare. La inceput ne-am atins delicat pentru a prelungi momentul, pentru a ne bucura de fiecare parte din noi descoperita. Primele atingeri sunt pline de senzualitate, cand i-am mangaiat sanul a tras aer adanc in piept, atata cat a putut intra in plamani. Ca apoi sa-l expire lin, potolind senzatia. Eram constienti ca noi suntem expusi la lumina lunii, ca siluetele noastre se disting clar pe fondul negru al SUV-ului. Dar nu ma interesa nimic, stiam ca imaginea nudului perfect sub lumina lunii va fi imaginea erotica a vietii mele. M-am dat cativa pasi in spate sa o contemplu intinsa pe capota, arcuita, cu capul lasat sa cada liber pe spate, peste margine. Am gustat tot, savurand orice particica a corpului. Ma iubea, o simteam in fiecare fior de placere, in felul in care s-a umplut de caldura cand a descatusat orgasmul. Nu ne-a interesat cine ne vede sau ne distinge in noapte. O masina a politiei s-a oprit pentru cateva secunde, apoi s-a razgandit si si-a continuat drumul. Eram prea departe, eram la final, si pana ar fi ajuns la noi aveam timp sa ne imbracam. Sau poate intelegerea umana a invins legea.
Este amintirea sexuala cea mai intensa pentru mine, nu imi amintesc doar faptele, ci si senzatiile. Imbinarea sentimentelor cu perceptia senzoriala, a peisajului cu excitarea voyeura, conditiile atmosferice perfecte cu mirosul graului verde, toate au pozitionat aceasta amintire ca cea mai intensa traire a vietii mele. Momentul meu de fericire.


Alt timp, alt loc, alta femeie.
Imi mai pierdeam timpul cu un joc pe calculator, foarte bine realizat, incat ma transpunea in lumea virtuala. Eram concentrat, il traiam. Imi oferea un soi de adrenalina, il jucam absent de lumea reala, incordat ca un pilot de curse ce traieste senzatia vitezei. RPG.
M-am trezit ca-mi deschide fermoarul la pantaloni, constientizarea brusca a intentiei m-a readus la realitate cu soc, aproape ca am sarit in picioare. "Stai linistit" - mi-a spus bland, incantata de idee. "Nu te gandi, ramai acolo conectat. Da-ti pantalonii jos si intoarce-te acolo, relaxeaza-te. O sa incep incet sa te obisnuiesti, usor-usor sa te intorci la cum erai concentrat." Si asa am facut, mi-am impus. Un amestec de adrenalina cu excitatia sexuala, un cocktail nemaincercat. Pofta de adrenalina creste odata cu inaintarea spre punctul culminant. Mi-am impus sa uit de prezenta ei sub birou, sa fiu prins in actiunea jocului online. Fiecare personaj din joc e cineva in spatele unui calculator, aveam impresia ca toti sunt constienti de ce se intampla. Apoi rationam ca nu au cum, ideea secretului fiind mai erotica. Cel mai bun sex oral care mi-i s-a aplicat vreodata.

Sunt momente unice si intime in viata unui om. Nu le poti afisa asa, cu nonsalanta care o fac eu. O fac pentru ca nu vreau sa le uit. Si pentru a-mi aduce aminte sa mai ating astfel de momente, sa ma aduc la dispozitia psihica si sentimentala necesara. In spatele acestor "oaze" de fericire se afla iubire, incredere, intelegere,tandrete, toleranta, dedicatie, etc., si timp petrecut impreuna. Viata. Despre celalalte bucurii sau momente fericite din viata putem vorbi, dar despre cele intime, intre adulti, de ce nu?
Daca vorbim despre ele ne amintim sa le cautam mai des. La final omul ramane cu o poveste. De preferat nu una saraca.

(Toate articolele sexual explicite vor fi sterse.Candva.)

Cu telescopul in umbra

Ieri am facut un exercitiu care mi-a facut bine, am ridicat privirea asupra oamenilor. Ca un spectator nevazut am privit la momente surprinse din viata lor, cautand o persoana care sa ma impresioneze prin simpla contemplare a ei. Nu am cautat o frumusete izbitoare, ceva atractiv din punct de vedere fizic, ci o personalitate ca o melodie, ca o poezie. Ca o raza de soare in cenusiul cotidianului, prin felul de a fi si atitudine. Am intrat pe facebook si am click-uit in stanga si dreapta, am trecut peste cateva profile, si dintr-o data m-a izbit, m-a fermecat. Nu m-am simtit vinovat ca le-as fi incalcat intimitatea, pana la urma exista destule ustensile de protectie a intimitatii. Atat timp cat informatiile sunt open-source nu au de ce sa se supere pe mine. Oricum, intentia mea nu e de a-i deranja, de a obtine informatii despre ei pentru a le vinde ceva sau pentru a-i acosta in cine stie ce scop. Pur si simplu i-am privit. Iar persoana care mi-a atras atentia nu trebuie sa se simta jenata, calitatile nu trebuiesc ascunse. Nu le avem intotdeauna si cand cineva ne aduce aminte de ele ne raman in memorie, ne straduim sa nu le pierdem. Am sa fiu corect si am sa anunt persoana respectiva, sa-i explic ca nu este obiect de studiu, ci este ca atunci cand mergi la o galerie de arta si frumusetea exponatului da o stare sufleteasca buna. O persoana ca o opera de arta.

Nu ne alegem fizicul. Avem o mostenire genetica cu care suntem nevoiti sa ne acomodam. Fiecare isi doreste sa fie mai frumos, iar cei care au norocul sa fie stiu asta, le place, ies in evidenta si obtin lucrurile in viata mult mai usor. Sunt privilegiatii. Subiectul meu e o fata micuta, slaba, aparent fragila. Daca nu ar fi avut atitudine si felul natural cu care poarta hainele, ar fi fost prea putin remarcabila. Isi acorda timp pentru farmecul feminin si s-a acomodat cu frumosul. De aici vine frumusetea ei. Zvicul.

Nu este „cea mai si cea mai”, doar m-am oprit la prima persoana interesanta. Mi-a atras atentia feminitatea care deborda din fotografiile personale, am contemplat atitudinea surprinsa. Un aspect copilaresc, dar in acelasi timp si ceva cultural. Imaginatie nativa. Nu am cautat date pentru a identifica persoana, stabilirea identitatii nu are rost aici, nu schimba cu nimic sentimentul de bine care l-am avut numai privind-o. Am s-o numesc „Audrey” pentru ca imi aduce aminte de feminitatea lui Audrey Hepburn in „Vacanta la Roma”. Nu comparand fizic, ci puterea de expresivitate.

Am sa incep cu fotografia care am gasit-o in „Profile”. Nu este o imortalizare intentionata, probabil a fost facuta de o persoana neutra care a remarcat un moment fotogenic. Alegerea ei in „Profile” este ca o declaratie ca ia lucrurile in serios. De remarcat lejeritatea cu care poarta manusa-accesoriu, face parte natural din out-look-ul ei. De altfel, in toate fotografiile am remarcat ca adora accesoriile, stie sa le poarte, deja fac parte din identitatea ei. Si le iubeste, are o legatura cu ele, probabil le-a confectionat singura.

Geanta-papornita, sau cum s-o numi, nu sunt expert in domeniu. Bratara. Si ceasul care aduce un pic de eleganta. Si intotdeauna ingrijita.

Feminina si copilaroasa in acelasi timp. Si haioasa, intr-un moment in care a fost flatata ca e in centrul atentiei.

Photo-shooting cu colegii. Observ discrepanta, e ca un basm introdus in cotidian. Cand suntem participanti la o fotografie de grup avem tendinta sa luam o „poza” impersonal-zambitoare, pentru a fi usor identificati din grupul de persoane. E i centrul atentiei. Acorda look-ului mult mai mult timp decat celelalte colege. Nu pleaca de acasa fara a fi multumita de cum arata, fara a avea deplina de incredere in ea. Isi propune o tema in fiecare zi si e multumita daca-i iese.

Eh, fotografii cu iz cultural. Pentru a isi aduce aminte ca a fost acolo, a nu uita unele momente placute. Si prietenie.

Un iubit il cuprinzi cu palmele deschise, il lipesti de tine instinctual.

Surprinsa in plina activitate. Banuiesc ca cea de langa nu intentiona sa fie fotografiata cu portofelul in mana. Reactia la momentul surpriza dezvaluie rapiditate in gandire.

Adincita in intelegere. De unde deduc ca imaginatia e un exerciu al gandirii, care are la baza instruirea.

De departe cea mai frumoasa fotografie pentru mine. Relaxata priveste lumea, priveste in afara. Ii plac oamenii, nu si-a creat doar o lume a ei.

Istorie. Inceputurile, in cautarea propriului stil. Am senzatia ca am privit mai multe personalitati.

Nu o cunosc. Si nu doresc sa o cunosc mai mult decat am facut-o studiind fotografiile. De altfel mi-e de ajuns, mi-a dat o lectie importanta. Despre farmec. Care exista acolo, afara, la unele persoane. Si despre cum uitam sa-l manifestam. Pare naiv si aparent, dar este un produs al imaginatiei noastre, al propriului stil. Ce nu se manifesta fara instruire, fara antrenare cognitiva. Despre cum atitudinea unei persoane poate schimba atmosfera inconjuratoare ei, aducand un surplus de frumusete lumii.

Sa te simti flatata si norocoasa, si sa-ti aduci aminte intotdeauna cum esti.

Stand Up Comedy (Farmecele)

Dormi?

29. Refuz sa cedez

Refuz sa cedez.
Ma uit la trecutul meu si sunt multumit cu toate lucrurile care le-am realizat. Le-am visat, le-am planuit si apoi le-am realizat. Cu incapatanare, pentru a-mi dovedi ca sunt in stare, pentru clipa aia de multumire care o ai cand stii ca ai reusit.

Pot privi oamenii, sa ma bucur de prezenta lor, starile sunt transmisibile si pot aduce o stare de bine cu atitudinea mea. Pot face nonsalant complimente, atunci cand observ ca si-au acordat timp pentru a fi o prezenta placuta pentru ceilalti. Pot canta in minte melodia care imi place. Si refuz sa mai merg cu privirea in jos, grabit catre destinatie. Pot merge admirand peisajul.
Imi voi numara in gand in fiecare seara cu cati oameni am vorbit in ziua respectiva, pana cand am sa pierd numaratoarea. Sau timpul petrecut cu o singura persoana. Nu voi incepe o viata noua, o voi continua pe cea care am avut-o. Pasionat de noile provocari, impulsionat de ele.

Si sunt mandru de puterea cu care am iubit, deci pot, sunt in stare. Am alergat la maraton cu speranta ca sunt in stare sa-l fac. Si acum, dupa ce am experienta reusitei, pot alerga in altul cu mai multa incredere, doar am reusit o data.

Ma voi reapuca de sport. Imi e dor, sportul te destinde, te simti liber. Un corp incordat e strans in el. Voi incepe usor, pentru ca organismul sa se obisnuiasca cu schimbarea. Asa si cu viata.

Soare, bine ai rasarit!

P.S.: Si in curand voi iesi din anonimat, nu mai mi-e rusine cu ce am trait si am simtit. Nu mi-e rusine de mine. Cu toate ca anonimatul are calitatea sinceritatii. (ma mai gandesc...)

28. Am stat la masa cu Dumnezeu

Religia si credinta.

Ma trag din familie de musulmani. Am crescut printre crestini. Undeva inteleg pierderea identitatii religiei, bucuros mergeam cu colindul si de Bayram, si de Craciun. In privinta asta am fost avantajat, bucuriile sarbatorilor le-am inmultit cu doi.
In anul 2000 m-am botezat ortodox, nu pentru ca am crezut mai mult in alta religie, ci pentru ca religia mea a devenit iubirea. Pentru mine nu a mai existat nimic altceva, nici supararile parintilor si comunitatii, decat femeia care o iubeam. Nu mai exista Allah, nu mai exista Isus, icoana la care imi alinam greutatile vietii era ea.

I-am pus pe amandoi la masa, Allah si Isus, si am inceput sa le explic noua mea credinta. Ca fiecare religie a venit ca o speranta a unei continuitati dincolo de moarte. Fie rai, iad, vesnicele plaiuri de vanatoare, reincarnare. Credinta ca exista o autoritate, o divinitate, ceva suprem, pune ordine in relatiile dintre oameni si-i protejeaza de haos. Apoi, cand este deznadajduit si temator, aceeasi credinta ii da putere interioara, ii da sentimentul ca nu e singur chiar daca e in pustietate. In timp ce vrobeam cu cei doi, ei s-au contopit intr-unul. Si l-am recunoscut, eram EU. Vorbeam cu mine, convins si clar. Allah si Isus nu mai existau, a ramas doar respectul pentru ei, ca sunt cunoscuti de-ai cunoscutilor mei.

Circumstantele au facut sa il solicit pe parintele Galeriu sa ma boteze. Inainte de a ma refuza am avut o discutie lunga, de opt ore, numai eu si el, doua persoane cu credinte diferite, el in dumnezeu iar eu in om. Si in iubirea de el. I-am explicat ca eu cred in beneficiile religiei, ca-i tine pe oameni mai aprope unii de altii, uneste familia, ca mie ca si "necredincios" mi-e mult mai greu. In momentele de rascruce din viata lui, omul credincios renunta mai greu, se auto-ajuta psihologic. Cred in aceleasi percepte, constiinta mea si sentimentul de rusine au ca si criteriu de valori aceleasi din religie. Doar ca eu nu cred in divinitate, cred in om. In cele opt ore a cautat in mine o farama de credinta, oricine are intrebarea inlauntrul lui. Chiar daca a fost impresionat de dragostea mea pentru un om, a refuzat si ne-am dat mana la despartire ca doi oameni care se respecta. Ca apoi sa fiu botezat intr-o manastire unde am omis sa-mi dezvalui handicapul spiritual. Din punct de vedere spiritual poate fi considerat un handicap, iar cei credinciosi sa nu ma judece, religia voastra are toleranta si darnicie neconditionata fata de handicapati.

Am mintit. Am mintit doar un preot. Pentru a-mi face femeia iubita fericita, pentru a rupe o bariera intre noi impusa de comunitati. Pentru a ma putea casatori cu ea in rochie de mireasa, nu am dorit sa o deposedez de aceasta bucurie. La cununie a fost un spectacol emotionant, inclusiv pentru mine, am trait emotiile ei.

Intre timp mi-am pierdut si aceasta credinta, icoana care imi dadea atata putere. Prezenta ei in viata mea am simtit-o mai aproape decat orice dumnezeu.

27. Bunicule, de ce nu ti-ai facut blog?

Bunicul meu din partea mamei are 70 de ani. La 35 era deja bunic. (17+18)
Acum patru ani s-a insurat pentru a treia oara. Nu este un om bogat, isi castiga si acum existenta din mica lui ferma, dependent de starea vremii. Deci s-a insurat din dragoste, la varsta cand altii s-au consolat si traiesc numai din amintiri si povestile copiilor, nepotilor. Si-a tinut dragostea ascunsa din teama de judecata lumii, pana l-am surprins fara sa vreau, dand buzna in casa la o vizita, in plina partida de amor cu iubita lui mai tanara cu 21 ani. Fara viagra, nu a auzit de ea. Bravo, bunicule.

Sunt mandru de el si ma simt onorat ca in venele mele curge si sangele lui. M-am gandit la el, ca as fi vrut sa-i cunosc viata, sa-i cunosc bucuriile si necazurile, sa simt alaturi de el cand i-a murit prima sotie, apoi a doua... Durerea care a simtit. As fi vrut sa-mi povesteasca viata lui, sa-l inteleg si sa invat din realizari si greseli. Sa exalt la iubirile lui si sa plang cu el cand viata l-a tavalit. Bunicule, de ce nu ti-ai facut un blog?

Pe vremuri, cei care aveau timp si priceperea scrisului isi scriau jurnale, scrisori sau romane. Copiii si nepotii lor aflau despre ei, despre gandurile avute. Au lasat urmasilor indicatii dinstincte catre obarsia lor.

Multi se intreaba la ce foloseste un blog. De ce cineva si-ar face publice gandurile, jurnalele intime sau ce-l preocupa. Pana unde poti merge cu afisarea intimitatii?
Odata spuneam ca e ca si cum ai vorbi cu tine in oglinda, certandu-te cand reflexia nu-ti convine. E terapeutic. Descarci insuportabilul din tine si restul nu te intereseaza. Altii eternizeaza emotiile bune.

Un alt gand ma face sa continui, eliminandu-ma pe mine ca beneficiar. Sentimentul ca fetita mea multiubita, ce-mi simte dragostea fractionat in vizite, are posibilitatea de a-mi cunoaste trairile, faptele, chiar sentimentele. Atunci cand va fi mare, matura, capabila sa inteleaga fara sa judece. Cum am fost; si bun, si rau. Sa gaseasca printre randuri sfaturi care probabil nu voi fi in stare sa i le spun niciodata.

Copilaria este fericita pentru ca e copilarie. Cealalta parte a vietii ma ingrijoreaza, va deveni matura, va iubi barbati, isi va oferi viata unuia. O doresc fericita, poate intr-un fel experienta mea transpusa in scris va deveni experienta ei, stiind mai bine ca mine sa deosebeasca raul de bine. Destinul a fost crud si a lipsit-o de dragostea mea, doar sentimentul ca o va regasi, citind ce nu i-am putut povesti niciodata, imi da putere sa continui. Ca e adevarat sau nu, momentan mi-e mai bine.

Bunicule, de ce nu ti-ai facut blog?

25 bis. Din ciclul "Lesbo-Alina loveste din nou" 2

Arta conversatiei de una singura...

Foarte multi dintre prietenii mei nu au inteles prietenia mea cu Alina. Nesuferita, pradatoare, isi prezinta cu nonsalanta nefirescul. Judeca anormalitatea ei, faptul ca iubeste femeile. O impresie gresita, ea iubeste toti oamenii. Numai ca nu se indragoste si nu se culca cu unii dintre ei. Cu cei care se numesc barbati. Imi dau seama ca va fi vesnic nelinistita, nu se va simti niciodata ocrotita, in siguranta. S-a consolat cu natura firii ei si duce lupta mai departe cu ea si restul lumii. Simt asta cand si cand, mai intra uneori in deznadejde, cautand inutil vinovatul pentru a-i cere socoteala pentru nefirescul ei.

In perioada mea de ratacire, cand suferinta a facut din mine neom, ma trezeam in situatii tragico-comice facand naveta dintr-un pat in altul. Cruzime nu era ca ma culcam cu mai multe in acelasi timp, ci ca imi petreceam timpul cu ele , ma mulam pe visele lor. Iar cand inevitabilul se producea, cand nu-mi mai suportam deznodamantul actiunilor mele, Alina imi sarea in ajutor luand asupra ei povara rusinii. Facea cate o sedinta cu victimele mele si le prezenta situatia intr-un mod justificativ pentru mine, cautand intotdeauna solutii pentru a nu a afecta increderea in sine a fiecareia.

- De ce faci asta? - m-a intrebat intr-o zi acuzatoare. Te cunosc, tu nu esti ca altii, care gandesc ca femeia e ceva de care se tin cand isi baga aia. Tu nu esti un obsedat sexual, care ar arde orice misca si are pasarica. Esti mai rau, ca ajungi la sufletul lor. Nu te gandesti ca cineva are de suferit? Tie ti-a placut sa suferi? Daca ar fi vorba doar de sex n-ar fi nici o problema, sunt pregatite de aventura, asta au cautat de la inceput, nu? Trebuie sa inchei atunci, cand toata lumea e multumita. Dar cand le acorzi timp sa se ataseze de tine, sa te iubeasca chiar, fara a oferi nimic in schimb, ce vrei sa demonstrezi? Asa cum vad eu lucrurile, esecul tau ti-a zdruncinat increderea in tine. Sunt convinsa ca ai intentii bune, ca vrei sa fi placut, sa fi special. Toti vrem sa fim speciali. Si vrei sa fi vazut special, sa fi recunoscut, pentru a-ti dovedi cu nu tu esti vinovatul tragediei tale. Femeia aia te-a rupt in bucati si te-a golit de tine. Dar ajunge, ti-ai dovedit destul, ti-o confirm si eu, esti special. Da drumul la incredere. Poti iubi in liniste si cu incredere, si pana la urma ce poate fi mai rau ca acum? Nu va fi o suferinta mai mare decat acum daca dai gres.

(Nu am putut reda exact cuvintele ei, le-am cenzurat foarte mult, dar in mare cam asta a fost ideea.)