Cum iubim 2

M-am tot intrebat de ce ajung iubitii sa se enerveze unul pe altul, deteriorand sentimentul de iubire, infectandu-l cu mizeria dezamagirii si a dezgustului. De ce nu putem iubi pur si simplu? Nu stim cum sa iubim?

Invat in fiecare zi, invat despre oameni.

Am cunoscut o… zeita. Nu stiu cum sa o numesc, nu gandeste si nu se manifesta emotional ca toti oamenii. Cand a intrat in viata mea nimic nu o predictionase, a venit de nicaieri. Pare poetic ca vorbele unui indragostit, dar cu toata luciditatea pe care o am acum amintind despre ea pot intelege ca unii oameni se apropie de sfinti, altii de zei. Nimic gandit, nimic planuit, de foarte multe ori am constatat ca asa este constructia instinctului ei, sa iubeasca altfel decat am vazut ca iubesc majoritatea oamenilor.

Intr-o noapte de betie emotionala, atunci cand sentimentele se amesteca cu simturile, a adormit epuizata de saracia somnului din ultimele nopti, noi fiind in perioada aceea cand trupul nu vrea sa adoarma din cauza emotiei. A adormit si i-am privit chipul linistit. Fiind fara somn, m-am strecurat si m-am asezat pe covor cu spatele sprijinit de marginea patului cu laptopul in brate, pentru a nu o deranja cu lumina LCD-ului. Am sperat ca nu se va trezi, am petrecut ceva timp langa ea pana am simtit somnul adanc, nu doream sa simta lipsa prezentei mele si sa o considere o tradare. De ce tradare? Prezenta celuilalt o simti si cand dormi, iti da un sentiment de liniste si siguranta, daca privezi persoana iubita de acest confort in mod deliberat pare o tradare a dragostei pentru ea. Asta este prima emotie pe care o traieste un om trezit de lipsa unei prezente. Simte ca nu e firesc.

Asa cum nu doream, s-a trezit. Nici nu apucasem sa deschid laptopul ca m-am trezit cu o perna langa mine, s-a intins pe ea, a tras patura peste noi si si-a sprijinit capul de mine spunandu-mi tandru: “Nu stiam ca asta seara dormim aici...”

Sufletul meu s-a umplut de iubire. O alta persoana, mai umana si mai pretendenta, ar fi spus ceva autoritar de genul “treci in pat si dormi ca maine iar esti zombi” sau s-ar fi suparat, adunand in sacul nemultumirilor. Cu promisiuni de razbunari viitoare. Dar nici un astfel de gand meschin, nici o emotie negativa, si-a satisfacut dorul de prezenta mea cautandu-ma; in acelasi timp a facut constiinta mea sa regrete ca am pus-o sa suporte disconfortul de a se intinde pe parchetul tare.

Prin magia ei a transformat o ocazie de impunsaturi sau constrangeri sentimentale intr-o oportunitate de a isi arata dragostea si a o alimenta pe a mea.

Am comparat cele doua manifestari: cea a iubitei mele din pat si cea uzual obisnuita. Amandoua pornesc de la aceleasi emotii si sentimente. Intotdeauna afirm ca cea mai diplomatica si eficace metoda de a spune unui om ca greseste este sa il faci sa inteleaga singur. Oricat de indreptatite ar fi reprosurile, atrag dupa sine dezamagiri. Cand certi nu este altceva decat o razbunare, iti exteriorizezi refularea ca nevoile tale nu au fost satisfacute. Va intra in defensiva, si astfel incepe lupta... O lupta inutila, tu nu esti acolo sa lupti, ci sa iubesti.

****

Iubirea aproapelui tau este un alt sentiment de iubire. De exemplu, cum ar fi fratii, surorile, rudele si toti cei cu care ai o relatie caracterizata mai mult de apartenenta. Altfel decat iti iubesti parintii, altfel decat iti iubesti copii.

In aceeasi afacere l-am implicat si pe cumnatul meu, in relatia profesionala ma pozitionasem deasupra lui, mai mult din motivul ca ma consideram mai experimentat si, mai ales, ca eram cel cu mai multe idei care puse in practica configurau succesul. In realitate eram asociati. Dar gresea atat de mult, asa cum greseau si angajatii, iar eu eram nemultumit. Tocmai pentru ca imi era ruda si aveam afectiune pentru el obisnuiam sa-l cert mai mult decat era necesar, puneam suflet in acele reprosuri, nu-mi pasa de sentimele lui. Natura relatiei noastre il facea si pe el sa ia fara teama decizii care pe moment i se pareau bune, dar apoi se dovedeau gresite. Cu angajatii eram rabdator, le explicam si ii invatam. Sau ii amenintam cu inlocuirea lor. Un asociat si o ruda nu o poti ameninta cu inlocuirea, asa ca apelam la reprosuri. Il doream inteligent si respectat, undeva prin asociere il vedeam ca parte din mine si ma durea sa vad ca imi dezamageste asteptarile. De fapt eram egoist. Iubirea mea catre el trebuia sa se manifeste altfel, sa-l fac cumva ca prin puterea exemplului sa inteleaga cum trebuie procedat in situatii similare.

Un copil iubesti altfel. Orice ar face ramane copilul tau - il iubesti neconditionat, ii ierti greselile, dar ii conduci viata. Unii parinti cicalesc copilul cand creste, vor ca acesta sa se comporte la fel ca ei, uitand ca ei insisi au ajuns la acea intelepciune prin experienta vietii.

va urma.... intrerupt scrisul... viata primeaza.. :)

.

Cum iubim

Cum iubim...

Intai am observat ca exista o pasiune in oameni. Vor ceva, nu stiu nici ei ce, dar vor intens, vor incontinuu. Se uita in jur si cauta sa identifice ce vor, isi cauta dorinti. Sa nu se simta nesiguri incep sa creada ca ceea ce doresc le lipseste pentru a trai fericiti.

Omul doreste mai multe lucruri deodata, astfel ca atunci cand una din dorinti se indeplineste exista altele care sa-l tina preocupati, sa-i alimenteze foamea. Cu cat cunoaste mai multe, cu cat evolueaza mai mult, omul va vrea mai mult fara a sti exact ce vrea. Orice dorinta indeplinita mareste drogul placerii si odata gustat din el va deveni dependent, va fi infometat de emotiile bune ce o insotesc. Prinde curaj, doreste mai mult, trece la etapa urmatoare; cu cat task-ul e mai dificil, placerea realizarii este mai intensa. Dorintele le identificam atat de rapid ca nu mai suntem in stare sa savuram senzatia buna a satisfactiei, deja dorim altceva.

Dar oricum am reactiona, orice s-ar intampla, pasiunea de a vrea nu dispare din oameni.

In copilarie vrei altfel, bine definit. Copilul doreste ceva si cand i se promite, se bucura. Obtinand ce-si doreste se bucura naiv, neumbrit de dorinta urmatoare. Iar cand i se refuza se intristeaza pe moment, dar apoi ii trece. Nu sta in puterea lui sa indeplineasca, el doreste si atat. Cu fiecare dorinta indeplinita experimenteaza emotii, cu fiecare emotie placut traita creste puterea de a le vrea. O situatie materiala mai buna nu inseamna o experienta mai mare a dorintelor indeplinite, un copil sarac nu doreste mai mult decat poate sa obtina. Vrea o portocala si un parinte interesat ii poate indeplini dorinta, dovedind grija si iubire. Un copil bogat are la dispozitie orice isi doreste, dar felul in care ii sunt oferite, lipsa de apropiere a parintelui il fac mai sarac in astfel de emotii. Este adevarat ca un copil sarac lipsit de tandrete este mai dezavantajat decat un copil bogat lipsit de preocupare din partea parintilor. Cand acesti doi copii vor deveni adulti, fiecare va avea o nevoie de traire a emotiilor proportionala cu istoricul lui cu ele. Cel care a simtit mai multa placere in evolutia sa va cauta ca persoana iubita sa-i satisfaca la fel de des aceasta foame de a vrea.

Cand cel pe care il iubesti iti ofera mai putine emotii decat te-ai obisnuit, te consideri o persoana nefericita.

****

M-am gandit la ce vrem noi de la cei pe care ii iubim. Cum stim noi sa iubim?

Prima iubire pe care o experimentam este dragostea de parinti. In copilarie perceptia noastra despre ei este ca sunt persoanele care ne ocrotesc, suntem siguri de iubirea lor si ne simtim in siguranta cu ei. Capatam personalitate, devenim adulti si din obisnuinta stim ca ne ajuta neconditionat, este de datoria lor. Sunt oamenii cu care ne permitem sa ne certam pe diferite puncte de vedere fara sa simtim riscul ca i-am pierde, doar ne iubesc. Nu remarcam ca ei se conformeaza chiar si impotriva dezacordului lor. Alti parinti sunt mai incapatanati, considera ca statutul lor le da dreptul de a-si impune vointa si in general santajeaza sentimental copilul devenit adult: „Daca nu ma asculti, nu mai ai ce cauta in casa mea!", in sensul ca-si repudiaza copilul. Stiu ei cum sa-si iubeasca copilul? Ce este mai important, orgoliul lor? S-au obisnuit sa le fie dovedita dragostea copilui fata de parinte prin cedarea acestuia in favoarea lor. Sentimentele lor sunt satisfacute, vor repeta aceasta satsifactie de cate ori vor avea ocazia. Dar cu ce cost? Astfel se ajunge la o ruptura intre copii si parinti, cand paharul se umple si copii vor libertatea propriilor decizii. Nu inseamna ca nu-si mai iubesc parintii, doar ca sunt dezamagiti.

Cand dezamagirea este mai mare decat iubirea, te iubesti pe tine mai mult decat pe cine iubesti.

Aud tot mai des zilele acestea „Iubeste-te mai intai pe tine insuti!" (am mai abordat subiectul asta). Este deviza oamenilor ce au fost dezamagiti in dragostea lor, cele mai multe femei merg pe moneda „reinventarii" sau „regasirii" de sine. Un mare bullshit autosugestiv, o incurajare pentru un trai in singuratate, chiar si cand ai pe cineva alaturi; o incurajare pentru egoism exarcerbat, o protectie a neputintei personale de a iubi, o razbunare a suferintelor trecute. Transformi cealalta persoana intr-o nevoie a ta, santajul sentimental este folosit la maxim: „daca ma vrei... trebuie sa ma accepti asa cum sunt". Ea se place pe sine, se iubeste pe sine, daca lui nu-i convine - sa plece. Cum poate crede el ca este iubit, daca ea este indiferenta la prezenta lui in viata ei?

Da, sigur ca principial este corect: Iubesti pe cineva pentru cum este, cu bune si rele. Poti iubi pe cineva care nu te iubeste - aceasta consider eu de fapt ca este iubirea pura, sa iubesti pe cineva fara a avea siguranta ca te va iubi, sa-i iubesti felul de a fi, sa-i intelegi emotiile, bucuriile, supararile... Sa mergi acasa si sa visezi la ea, la bucuria ce o vei simti daca te va iubi. Sa o privesti si sa o iubesti.

Este corect sa fii iubit pentru ceea ce esti, pentru cum esti. Dar este incorect sa pretinzi asta, pentru ca este de la sine inteles; doar amintirea acestui aspect jigneste, ca un firesc pus sub semnul intrebarii. Este incorect sa spui celui care te iubeste: „Poti pleca daca nu-ti convine!". Este santaj emotional, ca in cazul parintilor care isi impun vointa spunand copilului ca nu va mai fi iubit daca nu se conformeaza.

Magia iubirii este murdarita de constrangeri.

****

In trecutul meu m-am tot lovit de expresia: „Nu ma cunosti deloc!".

In traducere: „Trebuie sa banuiesti ce vreau, ce am nevoie, si sa-mi oferi aceste lucruri in asemenea masura incat sa fiu satisfacuta. Nu mai putin, ca nu ajunge; nici mai mult pentru ca saturatia devine neplacuta. Atunci cand trebuie, la momentul potrivit."

Lasand la o parte ca este o manifestare a egoismului, nu este posibil pentru ca sunt prea multe necunoscute in ecuatie ce trebuiesc banuite sau identificate. Daca cumva reusesti sa te conformezi primei nevoi in momentul potrivit, tot poti rata pe urmatoarea. Sa presupunem ca iubita se simte nesigura pe un subiect sau ca astazi si-a dorit ceva mai mult si regretul ca nu se poate in curand ii da o stare de tristete. Doreste ca tu sa ii transmiti cumva o siguranta, sa nu simta dezamagirea. O vezi suparata, nu deschide subiectul sa depistezi cauza, dar se asteapta ca tu sa o consolezi cumva, sa-i fii alaturi, sa simta un sprijin in tine. Intrebi despre ce este vorba, isi aminteste de tristetea ei si proiecteaza pe tine, ca si cum tu ai fi cauza supararii. La un momendat comunica dezamagirea ei: „Ma asteptam sa fii alaturi de mine. Este clar ca nu ma cunosti deloc."

Barbatul cand intreaba despre ce este vorba nu inseamna ca nu stie ce o framanta, ci ca vrea sa afle cum a ajuns sa fie ingrijorata de ceva, sa poata afla cum poate inlatura din elementele supararii. El este tehnic, asta e natura lui, sa desfaca in bucati si sa inteleaga. Cand femeia crede ca el nu intelege situatia ei in ansamblu, el nu intelege de fapt cum sa rezolve situatia. Nu accepta ca o situatie nu are solutie decat dupa ce verifica.

Din acest motiv, atunci cand el are o suparare, se arata iritat cand iubita il ia la intrebari pentru a-l ajuta. Stie ca a desfacut problema de mai multe ori si nu a gasit solutia, o noua recapitulare in fata ei il face sa se simta rusinat.

Cat de mult sa cunosti o persoana? Ii poti citi gandurile, ii poti simti starile? De obicei, din dragoste pentru tine, iti sunt ascunse aceste stari pentru a nu-ti transmite si tie. Dar revolta personala impotriva situatiei o fac sa simta regretul ca nu e inteleasa, atunci apare rabufnirea ca „nu o cunosti deloc". O privesti si stii cand este bucuroasa sau suparata, ii cunosti privirea din ochi, ii simti respiratia. Stii cand ceva nu este in regula. Dar cum poti stii cum sa reactionezi, astfel incat sa se simta mai bine si sa fie incredintata ca va fi bine? Are asteptari de la tine, asteptari care graviteaza in jurul nevoii ei.

La inceputul relatiei este perioada descoperirii, fiecare il descopera pe celalalt. Felul de a fi al cuiva te incanta, este o surpriza placuta. Cand relatia devine familiara, pentru ca ajungi sa cunosti persoana, surprizele „descoperirilor" s-au epuizat si sunt inlocuite cu asteptari de conformare la nevoile tale. Sa simti ca-ti este alaturi atunci cand ai nevoie, sa simti ca esti iubit cand trebuie, sa-ti transmita siguranta atunci cand te simti nesigur...

Mult mai usor ar fi daca femeia isi ia ce are nevoie. Cand a descoperit barbatul a vazut in el raspunsurile la nevoile ei, felul lui de a fi corespunde cu ce-si doreste. Este ca un cos plin cu raspunsuri, daca are nevoie de un raspuns trebuie sa puna intrebarea corecta. Daca o face doar in gand, acesta va incerca pe rand raspunsurile pana cand va ajunge la cel corect. In loc ca ea sa regrete si sa declare ca el nu o cunoaste cum ar trebui, ca nu i-a ghicit intrebarea conturata in cap, mai bine i-ar comunca direct. Sa-i spuna: „Sunt ingrijorata pentr ca ... Vreau sa te simt alaturi de mine, imi face bine." Ce va face el? Daca o trimite la plimbare, el merita mai mult decat un „nu ma cunosti deloc".

Este adevarat ca ideal ar fi ca femeia sa nu spuna ce o framanta, ca el sa deduca si reactioneze pe placul ei. Dar cum sa ajunga la acest ideal daca nu invata despre ea? La o situatie similara va stii despre ce este vorba, caci a prins experienta in ea, inainte de a comunica femeia va avea surpriza placuta ca el se muleaza nevoilor ei.

Am invatat un lucru interesant despre diplomatie. Sa ceri prin oferta, sa obtii mai multe prin a oferi. Daca este sa fim corecti cu principiul ca intr-o poveste de iubire este nevoie de 2, femeia sa-i spuna: „As vrea sa fiu sigura ca te cunosc atat de bine, incat sa fiu convinsa ca atunci cand ai nevoie simti ca iti sunt alaturi . Vreau sa ma simti mereu langa tine, eu te iubesc. De exemplu eu acum am nevoie de suportul tau, de felul tau de a ma linisti, de modul in care ma faci sa ma simt iubita." Ce crezi ca va face el? In primul rand il absolvi de rusinea personala ca nu a fost atent, a mai invatat ceva despre femeie, ca asta este starea ei cand are nevoie sa-l simta aproape.

Altfel, apare dezamagirea - asteptarile tale de conformare a persoanei iubite nu sunt satisfacute.

Dezamagirile schimba iubirea. In dezgust.

Daca vrei sa te cunoasca mai bine, arata-te. Asa cum esti, nu strange in tine nemultumiri personale, construieste la relatia ta. Cere prin ce oferi. Oamenii se oglindesc, firesc este ca cel cauia ii oferi sa-ti raspunda la fel.

****

Omul doreste sa fie Isus Cristos in relatia sa de iubire. Sa fie iubit, mereu prezent in gandul celuilalt. Tot ceea ce face pentru iubire este din porniri altruiste pana in momentul dezamagirii, cand regreta ca a investit sacrificii in cine nu merita.

Cand iubeste pasional este mandru de sacrificiul sau, ii place sa ofere, ca si cum ar pune o caramida intr-o constructie si contempla din cand in cand lucrarea sa. De cele mai multe ori lucrarea iti distrage atentia, devine mai importanta decat scopul initial, uita pentru ce o face. Constructia a inceput-o pentru a proteja iubirea, dar cel mai des ajunge sa protejeze ce a realizat, uita ca mai intai iubirea are nevoie de el.

Ideea ca iubesti nu trebuie sa devina mai importanta decat ceea ce iubesti.

****

Foarte des am exprimat ca „Pe cine iubesti si cat de mult iubesti conteaza doar pentru tine, pentru persoana iubita conteaza mai mult ce-i facem."

Vrem dovezi de iubire. Suntem avizi de apreciere. Ne educam, ne ingrijim sa fim o persoana placuta, dorim sa impresionam cu inteligenta si cultura noastra, cu statutul nostru; toate acestea pentru a obtine admiratia si aprecierea celorlalti, pentru siguranta de sine ca oriunde te duce viata vei fi o persoana de calitate, deci placuta. Aprecierea si admiratia celorlalti sunt o asigurare ca suntem iubiti. Traim un sentiment de satisfactie cand persoana iubita dovedeste dragoste pentru noi.

Dorim aceasta confirmare, suntem convinsi ca ni se cuvine. Doar pentru ca iubim, ni se pare ca este de ajuns. Dar aceeasi placere la confirmare o are si celalalt, cat de des ne intrebam cum iubim? Nu din punct de vedere personal, stim bine sentimentele noastre. Ci din punctul lui de univers. Pretindem sa ne iubeasca daca suntem obositori, daca suntem egoisti, cand cerem fara sa oferim, avem sentimentul ca ni se cuvine doar pentru ca iubim. Intr-o relatie de iubire este nevoie de 2. Teama ca ceea ce oferi poate deveni sacrificiu sau teama ca te vei deprecia ca nu ai primit la schimb te fac sa fii zgarcit in a oferi. Iubirea nu este un imprumut ori un schimb echitabil, in iubire este vorba despre a darui si a stii sa primesti. Din dragoste. Un bun daruit este un bun plecat, nu este un imprumut, sa fie returnat.

****

Cunosc despre iubire atat cat mi-a dezvaluit experienta. La care se adauga ce-mi doresc eu de la ea, cum cred eu ca m-as simti fericit. Am remarcat ca a fi sincer cu persoana iubita este un lucru extrem de sensibil. Asa cum invatam sa iubim, tot asa trebuie sa invatam cum sa fim sinceri.

Iubita mea greseste cu ceva si stie ca greseste. O intereseaza parerea mea, o vrea obiectiva, dar cand aude acelasi lucru, sufera. Reactualizarea suferintei. Iar ea nu vrea sa sufere, in sinea sa a facut-o indeajuns; ea vrea sa scape de acest regret, vrea sa-si linisteasca constiinta si eu sa-i transmit un sentiment de bine. Ce sa fac? Sa o mint? Stie cand o mint, va fi si mai dezgustata. Fara sa realizeze ma pune uneori intr-o pozitie delicata, sentimentul de neputinta ma macina caci imi pasa. Orice as face va proiecta pe mine nemultumirea ei.

Este ca atunci cand viata te loveste, te revolti si cauti pe cineva sa tragi la raspundere pentru suferinta ta. Pentru iubita mea sunt cel mai la indemana, primul asupra caruia isi proiecteaza nemultumirea pentru ca stie ca o inteleg, pentru ca stie ca o iubesc si accept, pentru ca uneori chiar merit. Din pacate, daca se obisnuieste cu acest confort, candva va aunge sa creada ca nefericirea ei se datoreaza mie. Unele persoane vor sustine ca eu trebuie sa o fac fericita, ca alaturi de mine trebuie sa se simta bine, dar din experienta argumentez ca ar fi fost corect sa invete sa traiasca fericita dinainte de a ma cunoaste, este incorect sa astepte pe cineva sa o faca fericita. Persoanele care nu stiu sa traiasca fericite, nu vor simti fericirea nici alaturi de cineva. Mai mult, il vor face si pe acesta nefericit, ii vor transmite toate frustrarile personale; acesta prin simpatie va simti tot ceea ce simte iubita.

Deci ce sa fac? Sa o mint sau sa fiu sincer? In ambele cazuri eu nu-i ofer ce asteapta de la mine.

Un copil sufera cand nu poate obtine ce doreste sau nu poate sa faca ce vrea, exista o perioada refractara pana accepta ca nu se poate. Pentru unii dintre ei este atat de puternic afectiv incat se trantesc la pamant si dau isteric din maini si picioare urland. Cand copilul sufera pentru un lucru neindeplinit, el de fapt sufera pentru pierderea emotiei pe care o are atunci cand intelege ca dorinta nu va fi posibila. Deaoarece imi pasa de suferinta copilului meu ii voi distrage atentia, caut ceva mai atractiv si mai interesant de facut, caut sa-l bucur cu altceva, sa-l fac sa participe. O noua emotie va face ca insuccesul precedent sa fie uitat. Sau intrecut de noua exaltare.

Imi privesc iubita si o iubesc cu ochii, pentru ca inteleg prin ce trece. Vreau sa fac cumva sa-mi simta dragostea, atat de emotionant si de puternic afectiv incat sa intreaca orice suparare. Caut ca exaltarea unei surprize emonotionale sa copleseasca emotia negativa prin care trece, sa simta ca eu sunt un castig in viata ei. Nici o alta pierdere nu poate fi la fel de importanta, incat sa nu se bucure de acest castig.

Oh, ce gand frumos! – mi-am spus. Dar cum se face? Doresc lucrul asta, cum sa transmit astfel de sentimente? Cum sa-i modific starea? Imi pare atat de greu si de complicat...

M-am intors la copil. Odata cu varsta felul in care ne bucuram se deterioreaza, iar modul in care suferim evolueaza. Daca eu pot face un copil sa se bucure, cat sa-mi fie de greu cu un adult? De fapt, nu sa-l bucur e problema, ci sa-l fac sa uite de suferinta lui. Cum sa fac copilul din femeie sa se bucure, sa exalte la atingerea sentimentelor mele?

Sa fie ceva emotionant, sa vada si sa fie surprinsa. Imi povesteste supararea ei, si odata cu povestea memoria emotiei negative revine. Risc si o rog sa aibe rabdare un minut, merg la baie si telefonez taximetristului meu – intotdeauna am cate un taximetrist de serviciu, noaptea si ziua, care ma cunoaste de client si il rog sa-mi faca comisioane – deci, spun ca imi trimit comisionarul in miez de noapte sa-mi cumpere o floare. Sigur va fi surprinsa placut de gestul meu, chiar daca soferul de taxi este afon in alesul florilor. As fi mers eu daca sunt sigur ca are rabdarea necesara si nu ma considera un nesimtit pentru ca am parasit-o exact cand avea nevoie de mine. Un gest cliseu atat de banal si de uzat poate fi o surpriza placuta; nu gestul in sine este important, ci preocuparea mea. Tot din experienta declar ca unele femei nu stiu sa se bucure, nu stiu sa le placa ceea ce le place. Nu ma descurajez, le invat cu timpul.

Ori poate ca as aduce un lighean de apa calda si sare de mare, in care sa-i tin picioarele, sa le spal si sa le dau cu crema. In timp ce ea bea ceai si mananca prajituri...

Poate ca i-as desena ceva haios in timp ce imi vorbeste. Ori poate ca i-as arata cartea Micul Print, cu o privire de copil rusinat, sa-si aduca aminte de ceea ce este cu adevarat important in viata.

As face orice... As dansa, as face teatru de papusi cu ciorapii, as ruga toate prietenele si cunostintele ei sa o sune si sa-i spuna ca o iubesc, ca le este dor de ea...

Ar trebui sa fac toate lucrurile astea si daca nu este suparata.

Dar uneori adultii dau de necazuri grele pentru care nu au puterea sa le rezolve. Alteori nu este in puterea nimanui, este o suparare ce are nevoie de timp sa fie uitata.

Atunci cand imi dau seama ca nu pot face nimic, voi plange. Si voi saruta lacrimile ei.

****

(va urma)

Sent from my HTC

Violenta din dragoste

Violenta este ultimul refugiu al incompetentei.

- Isaac Asimov, seria Fundatia

Text din Ianuarie 2011

Disclaimer: Nu este un exemplu de urmat, este exemplul raului din oameni. Exista rau in orice om, prin autocontrol acest rau se face uitat. Din pacate acest control dispare cel mai des in situatii disperate.

Nimic pe lume nu justifica violenta unui barbat asupra unei femei.

Uneori femeile gasesc justificari, cred ca merita, si chiar daca nu merita este magulita de pasiunea cu care o iubeste barbatul, sa isi piarda firea in asemenea masura, trebuie sa o iubeasca foarte mult.

Iar o alta etapa este cand iubirea nu mai are legatura cu gestul , devine o obisnuinta deoarece manifestarea si degustarea violentei devine o betie. Se numeste sadism.

Inainte de cea care mi-a devenit sotie, am avut o relatie de trei ani cu femeia-manechin. M-as fi putut limita la a spune ca am avut o relatie de trei ani si atat, dar am mentionat intentionat femeia-manechin, cu asta am dorit sa se inteleaga ca era o femeie capricioasa, ce usor putea avea multe alte optiuni decat sa fie cu mine. Am iubit-o cum rar se intampla, mult timp am crezut ca va ramane iubirea vietii mele, ca n-as mai putea iubi alta femeie la fel de mult. Inclusiv fosta mea sotie credea asta, cat de mult trebuie sa fi suferit si cat de mult a sperat ca ii va lua locul, ca apoi dezamagita si infranta de trecutul meu, de cursul vietii, sa divorteze de mine. Nu stie cat de mult s-a inselat, am iubit-o din clipa in care am vazut-o, intr-un mod deosebit si unic, recunoscand iubirea ce o cautam. Eram chiar cu femeia-manechin, ca relatie eram despartiti de ceva vreme, dar eram impreuna in acel moment, cand ne zvarcolea dorul ne intalneam si ne consumam unul pe altul cat sa ne ajunga pentru o noua perioada. Fiecare eram ca un drog pentru celalalt.

Spun deci, ca atunci cand am vazut-o pentru prima oara pe cea care imi va deveni sotie, eram cu femeia-manechin. Mi-a simtit privirea surpinsa, micro-expresie de o secunda. ne-am asezat la o masa si mi-a spus bland: "Uita-te la mine..." M-a privit in ochi si a tras concluzia "Nu ai fost niciodata asa, nici macar cu mine cand m-ai vazut prima data. Si nici cand te-ai convins ca ma iubesti. Prezenta ei te copleseste, a ajuns atat de adanc in inima ta incat te-a schimbat intr-o secunda cum eu nu am reusit in trei ani". Si parca s-a bucurat pentru mine. Sau spera sa sufar din dragoste, asa cum a suferit ea pentru mine? Ma gandesc deseori daca nu cumva aceste cuvinte mi-au dat curajul de a ma apropia si a-mi dori sa o cuceresc pe cea care m-a impresionat atat de mult la prima vedere. Despre inceputul povestii de dragoste cu sotia mea poate voi aminti altadata.

Am crescut intr-un climat in care violenta conjugala era ceva normal. Cateodata femeia era proasta, rea de gura, incapatanata, si trebuia corectata. Alteori se pierdea cu firea, mai ales cand era ingrijorata de ceva, si doua palme o trezeau la realitate. Oricat ai fi vorbit cu ea, oricat te-ai fi rastit la ea, era in transa si nu raspundea altor stimuli, decat la violenta. Intamplarile acestea le vedeam in jurul meu, imi erau exemplu, era normal, si daca esti barbat o faci la randul tau cand situatia o cere. Cu aceste invataturi am crescut, pana m-am convins de injustetea si falsitatea lor.

Am cunoscut-o pe femeia-manechin, gratioasa si frumoasa pentru mine, vulgara si non-conformista pentru altii, chiar urata pentru cele ce ma doreau, am cunoscut-o si in cateva ore eram in patul ei. Singurul lucru ce ma tinea sa nu facem dragoste era ca-mi spusese ca un cretin cu care s-a culcat i-a transmis ca are sculament, si ar fi bine sa treaca pe la doctor. Initial am presupus ca este doar o metoda de a ma tine la distanta, sa nu facem sex, dar dupa ce am primit tratatia exuberanta a unui sex oral nu cred ca se mai punea problema asta. Pana la urma pofta de ea a intrecut teama unei boli venerice, fiind cu noroc caci povestea cu sculamentul pana la urma a fost doar o rautate imbecila.

Femeia-manechin era visul erotic al oricarui barbat. Pe langa asta, puternica, independenta, rebela, facea ce vroia si nu se lovea de prejudecatile societatii. La asemenea aparitie in viata mea am zis „Mda, uite o provocare pe masura mea...” , iar ea a raspuns ”Hmm, interesant si intrigant...” Au trecut zile fara sa ne dam seama, nu ne-am promis nimic unul altuia, nici macar o prietenie, eram pe sistemul „tine cat tine”. Avea sa se dovedeasca mai tarziu ca ceva exista. Apoi a trebuit sa plec pe neasteptate cu munca.

Nervoasa ca am disparut fara un semn, suparata ca a lasat sa aibe sentimente pentru mine, s-a simtit deodata vulnerabila. S-a acuzat de ce s-a intamplat, iar ca sa remedieze cumva, sa inchida orice posibilitate de viitor, ori poate sa se razbune pentru ca „am parasit-o” astfel, s-a culcat cu un rival al meu. Povestea e mai complexa, acesta imi fusese rival in armata, fiecare am dorit sa ne dovedim suprematia, „care e mai tare” in orice, in influentare, in femei, in bataie, pentru ca asa era lumea de acolo, exclusiv masculina, deci combatanta. Cu doua zile inaintea plecarii mele, ne-am reintalnit accidental, el fiind in prezent bodyguard-ul unui armator cipriot. M-am bucurat de revederea cu el, l-am cinstit, l-am distrat, am povestit amandoi despre stupiditatea rivalitatii noastre din armata unde ni se parea ca este o cursa pentru supravietuire. „Toti fac armata, dramatizati prea mult” (pe atunci toti faceau armata). „Da, dar nu ca noi.”- raspundeam amandoi la unison.

Cum crezi ca te simti cand esti vanat de populatie pe strada, cand toti striga cu ura: „Voi ati tras in noi pe 22! ?” Cum e sa participi la mineriade, cand se aruncau cu borduri in noi, cuprinsi de panica pentru ca cineva a avut intersul sa ne puna inainte filmulte despre cum au fost linsati la revolutie militarii, ce nu aveau alta vina decat ca purtau uniforma securitatii. Militari in termen, fii unor parinti, fratii cuiva, poate a celor ce aruncau cu molotov-uri in noi, au plecat in armata pentru ca stagiul militar era obligatoriu si au murit torturati si arsi cu tigara, intrebati in nestire „unde sunt teroristii?”. Si nimeni nu a povestit despre ei, nimeni a amintit de ei. Cu aceste imagini in cap ne-au trimis sa luptam cu minerii. Cu aceste imagini a murit camaradul nostru la guvern, ars de viu de un cocktail molotov. Fie-i tarana usoara, l-am cunoscut pe acest tanar.

Acum radeam, ne imbatam, si ne aduceam aminte decat de faze comice, de cum am ajuns eu la spital dupa ce am primit un bolovan in cap si cateva zile nu am vrut sa-mi dau casca jos din cap pentru ca mi-a salvat viata, astfel ca cineva a hotarat sa ma duca la spitalul de nebuni. Cei de acolo dupa ce mi-au pus cateva intrebari m-au trimis inapoi, „este foarte normal si foarte inteligent” au diagnosticat ei, iar comandantul unitatii m-a banuit de simulare ca sa scap de armata. Ceea ce nu i-au oprit sa-mi dea porecla „Sandilaul”. Nu era noua, cineva ma mai numise asa, dupa partidele de „kumite” ce aveau loc la ora 13.00, inainte de masa de pranz. „Kumite” era o bataie crancena, reala, fara reguli, dar cu manusi, obisnuinta adusa ca pregatire de lupta de un capitan fost combatant in Directia 5-a, adica din garda lui Ceausescu, care ce vedea noaptea in filme la video, vroia sa aplice ziua cu noi. Cand am ajuns in aceasta echipa speciala eram cel mai slab dotat fizic, cu toate ca faceam sport de la 11 ani. La „Kumite” compensam cu luciditatea rece cu care imi gandeam loviturile, un om masiv il dobori daca esti hotarat si aplici loviturile unde trebuie si fara mila, altfel esti pierdut. Sangele rece cu care ii scoti genunchiul din incheieturi, cu lovituri laterale exact acolo unde este un om masiv vulnerabil, ca apoi propria greutate sa-i scranteasca gleznele sau altceva, aceasta luciditate au asimilat-o cu nebunia. Dupa incidentul cu spitalul cineva si-a adus aminte ca s-a ,ai zis ca sunt sandilau, si asa a ramas porecla.

Acest camarad mi-a fost rival, dar nu mai era. Nici macar dupa ce s-a culcat cu femeia care era cu mine. El si-a facut datoria, femeia si-a desfacut cracii pe motivele de ea stiute, singurul meu gand a fost curiozitatea daca macar i-a tras-o bine, n-as fi vrut sa fie fara beneficii. Dar n-am zis-o.

L-a tarat dupa ea pentru a-si definitiva razbunarea, ne-am asezat la masa si cu scop evident de a ma rani, mi-a spus cu rautate calma: „Cat timp ai umblat pe unde numai tu stii, fara sa-mi transmiti macar o vorba, „fah, proasto, gata, te-am futut, vezi-ti de drum...”, in timpul asta mi-am tras-o cu bunul tau prieten si camarad de armata."

Chiar m-a ranit. Eram surprins, stiam ca mi-e draga, dar m-a durut atat de tare, asa am aflat ca eram indragostit de ea. Poate ca daca aflam de la altcineva, sau imi dadeam seama cumva, uitam de ea si asta era tot. Dar intentia evidenta de a-mi face rau, de a se razbuna, m-a umplut de ura si am lovit-o. Cu sete, cu forta, cu pasiune... „Bunul meu prieten” a incercat sa se ridice, dar un gest de-al meu si mai degraba privirea de sandilau l-a tintuit in loc. Si am plecat din acel bar.

Ea a alergat dupa mine... M-a ajuns si m-a luat in brate, s-a agatat de mine pentru a nu ma lasa sa plec. Eram chiar contrariat, ce mai vrea curva asta tampita? „Da-mi drumul sau te lovesc!”- am zis incet, suierandu-i pe la ureche. „Nu vreau.”, si s-a agatat si mai tare de mine.

Cu acelasi sange rece cu care ma bateam cu cei mai masivi decat mine, am lovit femeia-manechin in brate, in umeri si in coapse. Cu pumnul. Nu haotic cum se intampla la nervi, ci pregatind-o. „Daca nu-mi dai drumul te voi lovi in muschiul bratului stang si-ti va amorti mana. Doare de te pisi pe tine.” Icnind si plangand nu mi-a dat drumul pana nu am fost de acord sa o iau cu mine.

Am intrebat-o ce mai vrea de la mine, la ce se mai asteapta? Nici ea nu stie, doar regreta ca s-a inselat. Am lovit-o cu prea multa pasiune, asa si-a dat seama ca simt ceva pentru ea. Ca are sentimente pentru mine si nu vrea sa ma piarda. Eram uluit. Nu-mi venea sa cred, chiar isi inchipuia ca ma poate juca astfel? E cumva masochista de a suportat tot supliciul asta?

Si am continuat teroarea, incercand cumva sa-mi dau seama de ce suporta tratamentul meu. Am mers asa pe malul marii vreo 8 kilometri. Batea vantul, era frig, dupa cativa zeci de metri ma opream: „Acum trebuie sa te lovesc, pleaca te rog acasa, nu are rost sa suporti asta.” Nu a plecat. Cand m-am linistit m-a rugat sa o luam de la inceput, ca si cum acum ne-am intalnit... De fapt acum ne-am declarat sentimentele, ce a fost inainte a fost, ca toti barbatii din viata ei de pana acum. Simte ca iubeste si vrea o sansa. Am fost impresionat de staruinta ei, de puterea cu care a suportat, cateva zile nu s-a dus acasa, a stat la o prietena pana i-au trecut vanataile.

Asa am ajuns impreuna. Intentia mea a fost razbunarea, mi-am propus sa o fac sa ma iubeasca atat de mult, incat atunci cand o s-o parasesc sa simta ca vine iadul peste ea. Din ura si razbunare s-a nascut dragostea mea pentru ea.

Eram necopt. Eram neslefuit. Eram salbatec.

Nimic pe lume nu justifica violenta unui barbat asupra unei femei.

*****

PS: Am mai amintit in 2 posturi despre ea.

Am plecat la baut cu baietii, fara sa-i cer invoire. E cam cinic spus invoire, noi barbatii ar trebui sa ne dam seama ca ele isi fac griji. Am baut pana nu am mai stiut de mine, am ajuns acasa si am "dat la bocanci" peste tot, cu inconstienta. Nu m-a dojenit, a doua zi mi-a fost jena cand am derulat filmul. Mahmur m-am uitat in ochii ei cerand mut iertare. Mi-a raspuns privirii zambind, a intelegere, dar seara a scos o sticla de whiskey, a pus o masuta intre noi si mi-a zis simplu, cu chef: "Aseara ai baut cu baietii, azi bei cu mine."

Mangaierea unei femei

_____________

Ianuarie 2011 (cred... in folderul ala am gasit textul)

Azi simt ca am nevoie de o femeie.

Pe langa faptul ca as face sex cu ea pana s-ar usca scrotul si m-ar ustura canalele prin care se extrage samanta, am nevoie de mangaieri. La o mangaiere m-as destinde, poate ca as adormi pe loc, sau as plange, ori poate ca m-as speria...

A fost o perioada cand inca nu realizam ce mi se intamplase, nu acceptasem inca, aceasta neaceptare s-a manifestat prin revolta, nu mi-a mai pasat de mine. Cu toate astea inca mai puteam sa ma detasez de toate si sa simt o mangaiere, ori un orgasm, cu toata placerea si satisfactia degustarii lor.

Exista persoane ce se potrivesc fizic, altele deloc. Pot cunoaste o femeie si contactul fizic dintre noi sa fie foarte placut, temperaturile corpurilor noastre sa aibe diferenta potrivita, astfel ca atunci cand ne atingem sa simt ca imi este apropiata, ca si cum ne-am cunoaste demult, ca prind incredere. Cand diferenta (de temperatura) este prea mare, nu-ti mai pare ceva apropiat, simtul tactil este invadat brusc de ideea corpului strain si diferit. Iar cand temperatura corpului este mult asemanatoare intre barbat si femeie, senzatia ca-ti mangai propriul corp devine plictisitoare. Pentru a te intelege bine fizic trebuie sa existe diferenta de temperatura potrivita.

Apoi mai conteaza si felul cum reactioneaza corpul fiecaruia la atingere. Poti atinge o femeie si sa simti ca vibreaza intr-un anumit fel pe interior, iar alta sa o faca altfel. Emana senzatii, transmite intensitati de moment ce par a fi potrivite tie si ca te intelegi fizic cu ea. Poetic, savantii au numit-o „chimie”... asa cum ,savant, si poetii au numit-o la fel.

Uleiul de masaj ajuta ca atingerea oricarei femei sa fie la fel de placuta ca atunci cand exista potrivire fizica. Doar ca nu transmite acele senzatii, precum o femeie excitata ca este atinsa si atinge la randul ei. Atingerea de la masajul erotic al unei necunoscute este placut, reconfortant, chiar si excitant din cauza noutatii, dar lipsit de „chimie”. Pe de alta parte te destinzi mai mult decat daca ar fi iubita ta, nu-ti este rusine de nimic, nu te simti vinovat pentru placerea ce o „degusti” sau pentru ca ai impresia ca ai pus-o la „munca”. Nu ai acel sentiment de vinovatie pentru ca nu mai exista egalitate.

Cateodata te intelegi in sex atat de bine cu cineva incat sa ai senzatia potrivirii. Fara sa o iubesti asa cum se face, adica nu-i cauti prezenta, nu-ti e dor numai la ideea ca te vei desparti pentru scurt timp. Te destinde gandul la placerea unei nopti petrecute impreuna. Este acea potriveala de temperatura, aceasil ritm al senzatiilor, dar cel mai important e ca ai capatat o incredere ce nu ti-o explici. Ironic, sexul devine relaxant cand nu iubesti.

Cu persoana iubita este altfel, de ea iti pasa. Oricata incredere exista intre doua persoane ce se iubesc, nu-si vor cunoaste limitele, vor fi mai rezervate cu recunoasterea propriilor fantezii, se iubesc prea mult pentru a risca sa se deprecieze unul pe altul. Este un cerc vicios, cand iubesti capeti un respect ce te opreste sa atingi limita eroticului. Daca incerci, te simti vinovat. Asa ca de cele mai multe ori fanteziile erotice raman nespuse intre iubiti.

Despre adulter - Scrisori vechi 4

Bucuresti, 2010

............................

E posibil ca si inselatul sa porneasca de la o re-evaluare personala. Cand s-a insurat avea o anumita varsta cu experienta de viata adecvata, statutul social potrivit, a gasit femeia asupra careia s-a hotarat ca i se potriveste, ca-i aduce o stare de bine si poate exersa dragostea.

Apoi, cu timpul, relatia intra in rutina, fiecare evolueaza, inevitabil urca pe scara ierarhica a valorilor, in cariera, cat si in comportament, se educa, anturajul il educa, oamenii cu care intra in contact il educa; deodata remarca ca s-a creat o distanta intre el si sotia lui ca mod de gandire. Ori el asteapta ceea ce ea nu intelege sa-i ofere, nu intelege ca s-a schimbat.

Si surpriza, constata ca are succes la femei mai speciale decat stia ca-si permite sa aspire in tinerete, ceea ce il face sa se re-evalueze ca barbat.

Pe de alta parte o relatie adultera incepe cu o alta stare de psihic, cu liniste sufleteasca. Cand incepi o casnicie te intrebi cum va fi, vei fi fericit? Este o alta stare de spirit, sunt implicate toate sentimentele unui om: dragoste, curaj, speranta, etc... O relatie adultera incepe fara asteptari de viitor, doar cu puseul de adrenalina ca ai putea fi prins. Un barbat ce se re-evalueaza si incepe o relatie extraconjugala se crede mai destept decat sotia sa, atat de destept incat e convins ca nu se da de gol.

Si dupa ce a petrecut momente intime cu amanta constata ca se simte mai bine cu ea, se indragosteste de starea de bine ce o simte alaturi de ea. In fata sotiei simte ca exista obligatii, exista promisiuni, deznadejdea ca nu a facut-o fericita (caci asa au ele mania sa se planga) , si descopera ca el poate fi fericit daca nu are aceste ganduri...

Sa incepi relatia cu o femeie fara avea implicatii, fara a vea temeri, banuiesc ca este foarte reconfortant.

O amanta nu e mai speciala decat sotia, este tot femeie. Poate acum este mai tanara, poate acum este mai toleranta ori mai dornica de a-l face pe barbat fericit, din dragoste pentru el, dar tot femeie este. Va veni o vreme cand si ea va fi la fel de rutinata, la fel de grasa, la fel de batrana. Castigatorul este barbatul, pentru a ca reusit sa-si traiasca viata de 2 ori. Ea, amanta, nu are nici un castig. Va sfarsi in nesiguranta si regrete.

De fapt fiecare caz e clasic, femeia pune presiune asupra barbatului ca acesta sa o faca fericita si devine inconfortabila. Nu o sa auzi un barbat ca reproseaza unei femei ca a facut sacrificii pentru ea. Ceea ce a facut a fost facut cu placere, in dorinta de a o face fericita. Si femeia face la fel pe moment, dar dupa timp pentru ea acestea devin sacrificii. El se simte nedreptatit, mai adauga inca un neuron negativ impotriva starii de bine.

Cate femei stiu sa se uite la barbatul ei si sa-i spuna: "Multumesc ca mi-ai facut pana acum o viata fericita."?

Trebuie sa existe un moment in viata ei cand este fericita cu acel barbat, atunci sa-si gaseasca sinceritatea si sa recunoasca ca se simte fericita. Pe veci acel barbat se va simti important alaturi de ea. Nu e o garantie ca o va iubi pana la moarte, dar alaturi de alte femei nu va fi sigur niciodata de aceasta importanta, va fi inca un neuron negativ impotriva starii de bine.

__________________

Scrisori vechi 2

Fragment de corespondenta

Un suflet trist catre mine:

"Ai dreptate. E frumos si cald afara. Eu nu ma scot la plimbare. E prea frumos si prea cald... Afara, pe vremea asta sunt toti cei fericiti. M-ar deprima. Ciudat cum renunt la lucrurile frumoase, pentru ca stiu ca or sa ma doara. Rau..."

Eu:

"Penitenta dezamagirii" o numesc. O autopedepsire. S-ar numi masochism daca ar exista placere in asta. S-ar numi depresie daca nu ar fi voita. Ne inchidem in noi si refuzam lumea inconjuratoare, refuzam sa mai visam si sa speram pentru ca suntem foarte constienti de starea noastra.

Refuzi soarele frumos de afara pentru ca stii ca nu te poti bucura de el, iti spui: "Asta nu e bucurie, soarele si vremea frumoasa de afara pot fi placute in anumite circumstante..." Ai experimentat, stii cum e, nu te poti minti. Lucida constatare e o permanenta aducera aminte a realitatii tale, asa ca mai bine repudiezi, eviti orice aducere aminte, pentru ca iti face rau.

La fel si puiul preparat si apreciat din zilele bune. La fel si viata multumita a altora.

Stiu ca nu jelesti barbatul. Mai degraba cine ai fost, cea fericita. Dezamagirea este o rana crunta, inainte de a te simti in siguranta si senina cu cineva, trebuie sa se cicatrizeze. Din pacate este o rana ce ramane aproape vesnic vie, simti ca a omorat-o pe cea care erai si ce a ramas e doar un strigoi ce umbla pe pamant.

Suntem sfatuiti de cunostinte si prieteni, vor sa ne incurajeze, dar ei nu-si dau seama cat rau iti fac. In timp ce ei te cearta crezand ca asa te moralizeaza, in timp ce te dojenesc de parca tu iti doresti asta, nu-si dau seama ca-ti fac rau amintindu-ti, ca te aduc inapoi la starea din care tu vrei cu disperare sa iesi. Concluzioneaza: numai un barbat o scoate din starea asta, sa gasim unul care sa-i deregleze sistemul. Nici nu-si dau seama cat rau iti fac.

Am remarcat aseara intr-un film:"Ce este pedeapsa?" - intreba retoric un condamnat care astepta sentinta: pedeapsa cu moartea sau inchisoarea pe viata. "Moartea este o binefacere pentru cel ce are o viata chinuita. Inchisoarea este un bine pentru cel ce nu se simte bine afara si prefera sa traiasca singur. Cea mai mare pedeapsa este sa cauti toata viata o persoana care sa te inteleaga, cu care simti ca nu mai esti singur, sa o gasesti si sa nu poti fi cu ea."

Hmm, de ce am scris asta? Ma gandeam la copilul meu, ma gandeam ca am iesit din adolescenta si m-am maturizat. Iar atunci cand ma simteam cel mai sigur pe mine, am experimentat sentimentul coplesitor de a fi parinte. Un sentiment puternic, ceva nou, mi-a trebuit ceva timp sa ma obisnuiesc. Viata altfel. Schimbata cum nu credeam vreodata ca se va intampla. Cu iubirea te mai rutinezi, dar cu dragostea de copii niciodata.Ce pedeapsa... Nimic nu ma supara, nu ma mai sperie, nici faptul ca as muri, asa cum ma inspaimanta si ma goleste lipsa fetitei mele din viata mea. Eu am dat vina pe tristetea asta, refuzului de a mai trai altceva.

Din ce-mi spui tu realizez ca de fapt e dezamagirea. La tine pentru ce ai pierdut, viata de dinainte, la mine cred ca la fel, viata de dinainte. Si orice este mai prejos paleste in fata a ceea ce a fost, aduce tristete si o exersam pentru asa se pastreaza in prezent intensitatea trecutului.

Senzatia de neputinta si nesiguranta vine din ciudatenia neinteleasa ca nu ne putem controla starea, asa cum eram obisnuiti. Rationam poate mai bine, ca acum suntem mai experimentati, suntem mai atenti la detalii pentru ca suntem mai toleranti, dar aceeasi ratiune ne face constienti ca nu ne regasim vointa, speranta, grija personala, de parca o boala se instaureaza si corpul nu mai secreta endorfinele, hormonii fericirii.

Daca as stii cum se iese din starea asta, probabil as primi premiul Nobel. Dar stiu cum te simti mai bine, atunci cand nu te simti singura si ca cineva intelege.

Dar mai stiu si ca omul oboseste sa planga.

___________________

- nepublicate

Scrisori vechi 1

Alt fragment, alta scrisoare...

Bucuresti 2009

.....................

"De ce ceilalti se uita la omul suferind din dragoste ca la un om bolnav? Am cautat un sinonim pentru „suferind din dragoste” si mi-a fost greu sa gasesc, nimic nu exprima mai corect starea respectiva. Tot asa poate ca nu exista alta metoda prin care sa-ti manifesti compasiunea. Galeria de incurajare si sloganurile gen: „Hai, curaj, ca o sa fie bine!” te face sa te uiti la ei cu neincredere: „De unde stii tu? Esti Dumnezeu? Mai spune-mi despre viitorul meu.” Si in loc sa te incurajeze, mai mult te deprima. Este incorect, ei o fac din prietenie sau pura intelegere. Dar tot te deranjeaza sa fii tratat ca un om bolnav.

Nu, prieteni dragi, nu mi-am pierdut mintile. Din contra, gandesc foarte lucid, n-am fost mai lucid in toata viata mea, stiu exact pe cine vreau, ceea ce vreau, stiu sigur ce imi lipseste. M-am revoltat constient ca nu se poate, am incercat sa-mi alung din minte neputinta si am incercat sa-mi justific realitatea ca sa o accept. Cautandu-ma, am ajuns sa ma inteleg mai bine, si sa corectez acolo unde nu am fost de acord cu mine. Si sunt mai intelept in relatia cu voi si cu restul lumii, aveti incredere in mine, ba mai mult, apreciati-ma. Am avut descoperiri ce nu le puteam descoperi altfel.

Viata imi joaca feste. Este inuman sa te duci la un om „bolnav” si sa-i spui: „Azi am aflat o veste minunata! Am gasit leacul bolii tale, vei trai.” Si apoi a doua zi sa-l duci in disperare: „Ah, ieri am mintit. Am vrut sa-ti mai dau curaj, sa-ti daruiesc o zi de fericire...”

Sunt recunoscator celorlalte femei care si-au deschis sufletul pentru mine si m-au primit in viata lor, m-au mangaiat si mi-au dat putere. Va iubesc in felul meu, asa cum pot. Si am incercat sa le dezamagesc speranta cat mai putin posibil, am dorit sa-si aduca aminte de mine ca de un lucru bun intamplat in viata lor. Voi calatori din suflet in suflet pana am sa-mi gasesc linistea. Pana ce un alt suflet va emana atat de tare incat sa ma tintuiasca locului si sa uit de mine.

.....................

Ei i-a fost dor de mine. Atat de mult incat nu i-a mai fost mila de mine, mi-a dedicat o melodie in care si-a transmis mesajul, ca m-a iubit foarte mult. Nu m-a ajutat, draga mea, e mult mai greu de acceptat asa. Ai incercat sa o faci in mod anonim, eu te-am recunoscut imediat, oricat de vasta e lumea nu te poti pierde in ea.

„Cu drag” mi-ai scris - si pentru mine s-a oprit timpul. N-am mai dormit de atunci pana ieri, ca ziua aceea sa nu se termine. Un singur gest mi-a umplut nelinistea de intrebari. De ce in mod anonim? De ce nu mi-ai transmis direct? Ai facut-o mai mult pentru tine, sa fie o exprimare a sufletului tau? Chiar ma intrebam, oare ce o fi in sufletul tau? Ai putea sa-ti gasesti alinarea? Sper ca da din toata fiinta mea, ar fi tragic sa ratacim amandoi. Unul trebuie sa supravietuiasca, pentru Printesa noastra.

Si te-am privit. A fost prima data de cand lumea ce o stiam s-a sfarsit. Te-am privit, am reusit sa-mi ridic privirea. Ce dor mi-a fost de tine... Ai fost iubita mea, soata mea, prietena mea, credinta mea, idolul meu. Toate astea s-au dus, am acceptat. Te privesc acum cu alti ochi, ca un alt barbat. Probabil si tu esti alta femeie."

Despre tantitizare

cautand la "nepublicate" am dat peste un comment al meu pe blogul unei ... (sa-i zic prietena? nu socializam, nu ne-am hirjonit niciodata... "cunostinta" cred ca e bine ). Am sa subliniez ideile ce vreau sa le tin minte.

...................

Trist, dar natural. Nu poti decat sa muncesti cu tine si sa prelungesti momentul "tantitizarii" cu vreo cativa ani. Sport, beauty salon (daca la varsta aia ai bani) si mult sex, in care esti activa. Apropos, sexul inactiv - cel in care esti numai la primire - are efect contrar: ingrasa. Uneori gena mostenita e impotriva ta, atunci e nasol.

Dar nu e nimic, tu ai arta ta. In ziua cand vei accepta asta vei incepe sa privesti barbatul altfel. Problema e ca daca redevii frumoasa si sexoasa te aduce "back in business", dar revin si pretentiile la barbati, sindromul "printesei" se intoarce. Si iar il alegi pe Zburator, iar esti comoda, mai multa celulita, iar zboara. Sfat? Niciunul. Daca renunti la pretentiile si gusturile tale (care nu se degradeaza in timp cum o face corpul) te violezi singura, tacit sau netacit. Asa ca nu da azi pentru maine, vorba lui A. Andries. Nu conteaza unde e masina, nu conteaza ca simti ca esti libera cu sentiment de vinovatie sau inutilitate, nu conteaza de ce te dor ovarele, cat conteaza sa te uiti in oglinda. Metaforic. Sa acorzi timp, sa muncesti si sa corectezi pana iti place ce vezi. Sa nu te accepti doar pentru ca te iubesti.

Sau sa faci un copil si uiti de toate astea.

....................

Sau ia-o asa, in timpul sarcinii infloresti cum n-ai mai facut-o niciodata. Corpul se transforma, dar apoi se modifica mult mai usor, el incearca sa-si revina. Poti sa extinzi revenirea lui pana mai departe, pana unde vrei. Unele femei sa ingrasa ca n-au facut un copil la timpul potrivit. Eu cred ca e undeva la 25 de ani, depinde de gena.

Hai ca in loc sa tin cu tine, te-am descurajat. Ideea era sa te fac sa intelegi ca "pxlx calda" ai inclocuit-o cu cea "care să te ia de păr, să te întoarcă cu spatele, să te izbească cu fața de faianță și să te fxtx". Din disperare, zic eu.

Deduc asta pentru ca ai omis jocul, ai omis vanatoarea, capcanele... Ai aruncat napalm in padure si vrei sa-ti placa friptura. Eu zic sa astepti sezonul de vanatoare. Sau sa nu te mai plangi, sa inveti sa-ti placa friptura cu napalm. Animalele din gradina zoologica nu se pun.

Regina intre gloata de muieri

Stiu foarte bine cand produc impresie unei femei, cand privirea se intoarce pe furis studiindu-ma, simt cum tresare cand se simte admirata, stiu sa citesc chipurile ce-mi dezvaluie emotiile prin care trec: intimidare asemanatoare in reactie cu teama, placere, bucurie, tristete, etc. Da, uneori si tristete, atunci cand inima tresalta si se zdrobeste de o prejudecata, sau de zidul fidelitatii pe care il considera acum un mare sacrificiu, caci relatia sa a evoluat intr-o directie nemultumitoare. Tristete atunci cand realizeaza ca nu este posibil, si-ar fi dorit euforia atractiei dar nu poate depasi linia. Intr-o privire scanez toate detaliile si aproape stiu cum este, ce fel de persoana poate fi. Gesturile, fiecare curbura, elasticitatea corpului, unghiile, parul, intinderea muschilor, celulita, forma oaselor, forma trupului...

Le pot imparti in doua categorii: regine si gloata.

Reginele sunt cele pe care le admir asa cum ma bucur de o opera de arta, le-as mirosi, prezenta lor imi dau o stare electrica. Ma atrag. Nu doar pentru ca sunt frumoase, nu doar pentru ca-si dedica timp a se face placute si ingrijite, sau pentru ca au o gena minunata care le-a favorizat un corp cu o piele delicata si carne tare... Ci pentru atitudine, pentru rafinament, pentru senzatia placuta ce o lasa in urma prezenta lor. Multe din cele ce au mostenit un trup frumos nu sunt regine, ci doar „Barbie”. Cad in derizoriu cu aerele lor, rafinamentul lor se distinge doar in pretentii, singura trasatura comuna este sexualitatea, dar barbatii inghit si trec peste astea pentru placerea de le gusta si a le detine.

Unii barbati se simt bine cand prin posesiune materiala le este dovedita suprematia fata de altii. Daca isi cumpara o masina mai buna decat cunoscutii lor se simt mai deosebiti decat ei, ii clasifica ierarhic pe ceilalti in functie de potenta financiara. Singurul scop este sa-i intreaca prin posesiune si cand se intampla chiar este fericit, se simte special si puternic. Ceilalti sunt prosti, el este destept – pentru ca are mai mult. Acest tip de barbati sunt cei care respecta regulile de circulatie si acorda prioritate in functie de marca masinii. „Il las sa treaca, nu vezi ce masina are...?” – spun ei. Sau injura pe cel cu o clasa inferioara „Lasa-ma sa trec, nu vezi ce raie de masina ai?”. Si cu un tupeu firesc pentru sine are o atitudine agresiva fata de cel cu matizul de pe prima banda, apoi dupa ce isi face damblaua se simte satisfacut de potenta sa, este special si puternic.

Acest tip de barbati nu iubesc femeile pentru ele, ci iubesc sa le detina. Isi vor alege o femeie pentru a se mandri cu ea in societate. Indiferent cat de „Barbie” este , ori de nemultumirea casnica, ori de nemultumirile din intimitate, va trece cu curaj peste toate doar pentru momentul cand se simte special si deosebit fata de ceilalti cand ii este apreciata femeia, cand aceasta atrage privirile. Va investi in ea, in imaginea ei, pentru a-si imbunatati propria imagine.

Astfel a supravietuit Barbie, exista si se inmulteste pentru acesti barbati, care se inmultesc si ei. De aici si atitudinea de regina, ca sunt speciale, ca sunt deosebite, si nu realizeaza ca sunt doar obiecte sexuale pentru privitor, acesta stie foarte bine cum s-au vandut, nu exista rafinament in acea frumusete, doar o sexualitate ce te indeamna sa o consumi si atat, nu sa o cuceresti. Din punctul meu de vedere aceste femei sunt sclave, usor inlocuite in caz ca se deterioreaza ori nu mai corespund ca imagine. De asemeni, sunt gloata.

Gloata imi este indiferenta. Si aici intra tot, femeile neutre ce nu ma fac sa ma gandesc la ele ca fiind femei ci persoane, gunoaiele, falsurile care joaca un rol ce nu li se potriveste, infometatele, jegoasele, fetele batrane, profitoarele, tematoarele de barbati, vesnic invidoasele, lenesele sa-si intretina un aspect placut, scroafele, nemultumitele de sine, incultele, copiatoarele, curvele, toate vietatile ce traiesc cu oxigen, sunt de specie umana, isi spun femei, se comporta si au pretentii de regine fara a fi.

Barbatii le respecta pentru ceea ce s-au nascut, si anume ca-s fiinte umane de parte femeiasca. Conduita cu care creste un barbat presupune sa respecte femeia, sa fie galant cu ea si sa o seduca. I se acorda prezumtia de nevinovatie, fara a o cunoaste, presupune ca fiecare femeie ce are o infatisare pe gustul sau merita a fi cucerita. Ele fac invers, presupun barbatul vinovat inainte de a-l cunoaste, cum ca el ar vrea sa profite de ea si se fereste ca nu cumva sa fie fraierita. Si il munceste, ii o sumedenie de teste, totul numai pentru a-l obisnui sa o trateze ca pe o regina. Are pretentii ca una veritabila.

Gloata se va intreba in permanenta „Daca profita de mine? Daca se satura repede de mine?”. Murdareste de rahat un inceput prin frustrarile proprii, cu teama de a suferi pe viitor, astfel ca vrea ea sa se convinga ca este dorita pentru ce este, nu doar pentru sex. Nu intelege ca nu devine mai speciala daca se vinde greu, ci este doar un motiv de nemultumire din partea barbatului, care nu mai simte spectacol si este dezgustat de irational, caci toata acea ambuscada cu pierderi logistice si de timp a fost pentru un mare fisss. Discrepanta dintre firesc si baliverne exagerate ca importanta.

Da, asta este femeia ce cedeaza greu – o baliverna. Este ca si cum cineva ar lua un subiect banal si i-ar acorda o importanta atat de exagerata, incat se blocheaza pe subiect si-i da o valoare cu muult peste firesc. Tu stai si te intrebi daca omul acela este prost sau nebun cand vorbeste cu atata pasiune si incordare despre faptul ca dimineata rasare soarele. Nu in sens poetic, sa-mi aduca aminte de frumusetea vieti, ci mirat de ce anume a descoprit. „Stii, fata, ca dimineata rasare soarele?!Exceptional.”Cat de ciudat este ca femeia sa se lamenteze: „Vai, fata, am cunoscut un barbat care m-a atras, am facut sex cu el, a fost atat de bine si placut ca o sa-mi aduc aminte toata viata, dar este atat de gresit pentru ca m-am lasat sedusa atat de repede...” Eu cred ca aceasta conversatie nu este posibila, caci cea care regreta sau se fereste de ceea ce-i place, nu stie sa-i placa ce-i place. Este mai bine si mai increzator ca femeia sa se poarte firesc, sa stie ce vrea. Daca se simte bine si doreste sex, sa-l aibe. Nu cat de repede cedeaza unui barbat este important, ci cum ajunge sa-i cedeze. O poti face ca o regina.

Regina stie ce vrea, nu-i trebuie sarade, nu are intrebari si temeri despre viitor. Vede un barbat atractiv si ia aminte la el. Daca acesta este abil si intelege ca a facut impresie va actiona, si aici este important cum actioneaza, nu trebuie sa o haituiasca, ci sa o lase sa-l descopere. Daca va fi pe placul ei, daca este indeajuns de puternic, regina se va simti atrasa. Daca evolueaza catre sex, nu conteaza cand, ii este firesc sa guste. Daca ii place si se simte bine, se infrupta. Consuma la randul ei. Nu-si face probleme despre cum a cedat, este sincera cand vrea ceva, nu are nevoie sa minta sau sa se minta. Ea nu a cedat nimanui, ci s-a decis cu cine face dragoste, pe cine iubeste. Si iubeste cu rafinament, ca o regina.

Se spune ca o femeie trebuie sa fie buna gospodina in bucatarie, curva in pat si o doamna in oras. Pentru mine e fals, o femeie adorata de mine trebuie sa fie regina. Regina face dragoste cu gratie, fiecare atingere, fie numai cu buricele degetelor, iti da o placere senzoriala deosebita incat te goleste de cateva din celelalte simturi. Nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai ai miros sau gust. Apoi iti aduce aminte de fiecare simt, cand doreste ea, intr-un dans al extazului, deodata gusti ceva divin, mirosi ceva ce nu poti distinge ce este dar e euforic, auzi o muzica placuta in repiratia ei la urchea ta, vezi imagini de neuitat.

Un barbat este usor de satisfacut, orgasmul sau este o banalitate. Fiind o regina, experienta sa s-a format cu barbati deosebiti, a putut atrage elita barbatilor, acestia au fost obiect de studiu si exersare a dragostei, de la fiecare a ramas ceva. Sa fii gelos pe acestia? Cat de schizofrenic sa fii incat sa fii gelos pe trecutul cuiva?

Deci regina, prin simplul fapt ca s-a nascut si s-a educat regina, este superioara celorlalte femei prin experienta si intelegere. Ea nu cauta sa satisfaca barbatul cand face dragoste. Caci asta vine de la sine, asa este el facut. Femeia care stie sa faca dragoste (sex) se satisface pe sine, stie a se folosi de un barbat. Cu „stie” nu ma refer la reprezentarea artistica, ci la a-l ghida si al insoti catre extazul propriu, caci al lui este legat de al ei. Oricum il pierde de cateva ori pe parcurs, barbatii cand au orgasm se prabusesc. Este firesc, nu o tragedie cum considera altele. Cu usurinta il determina sa se ridice. Isi doreste el asta, vrea mai mult, cu cat consuma este mai infometat.
Iar cu bucataria nu este mare inginerie, o regina are atat de mult bun gust si este inteligenta, incat nu-mi fac probleme ca nu se descurca in bucatarie. Ce ma multumeste mai mult? Sa degust o capodopera gastronomica ce a ajuns in fata mea prin interesul ei sau sa stiu ca a facut-o ea? Poate comanda delivery, putem manca in oras, alteori sa gatim acasa, viata ar trebui sa fie o aventura plina de emotii, nu o repetitie. Este magulitor sa stii ca a facut ceva pentru tine, pentru noi, dar odata dovedit ce nevoie mai este ca gatitul sa devina o repetitie zilnica? In schimb gatitul poate fi ceva placut impreuna, realizam ceva impreuna, degustam la final cu alt nesat ca este ceva al nostru, nici al ei, nici al meu. Daca este un nou gust, o noua reteta, cu atat mai bine, se numeste aventura.

Despre a fi doamna in oras nu mai discutam, este deja nascuta regina, si-a desavarsit educatia, incat ceea ce este denumit „doamna” devina o caricatura pe langa naturaletea, gratia si rafinamentul unei regine. A nu se confunda printesele cu reginele, nu toate printesele ajung regine.

Reginele sunt rare, unice de felul lor, sunt o experienta a sublimului, atat fizic cat si spiritual, sunt cele care iti schimba viata pentru totdeauna, astepti sa descoperi o alta regina caci numai o alta te va face sa uiti de amintirea celeilalt. Daca ai trait alaturi de una poti sa te consideri norocos, oricat de rege ai fi la randul tau. Acum ai experienta reginei, stii sa recunosti una, dar nu mai esti acelasi rege oricat de puternic ai fi. Pentru ca stii ce inseamna o regina si doresti sa nu o mai pierzi. Singura ta sansa este sa nu-ti pese daca o pierzi, sa nu faci compromisuri, sa fii sincer, sa iubesti sincer si natural, caci regina te va iubi cu pasiune si dedicatie totala daca esti barbat, asa cum trebuie sa fie un barbat. Daca nu esti un rege, te va face ea un rege.

De asemeni, un rege poate face o regina dintr-o femeie.
..................................

Au trecut mai mult de trei ani de cand s-a incheiat. Si acum sunt convins ca pot trece zece vieti. Din cand in cand incerc sa-mi fac curaj si sa-mi impun ca viata aduce lucruri frumoase daca stii sa le recunosti si stii sa le traiesti. Imi spun ca voi uita si voi merge mai departe, ca dragostea va apare de undeva, o iubire indeajuns de mare sa-mi deregleze tot sistemul. Sa piara tot trecutul asa cum dispar stelele cand se arata soarele.

Orice s-ar intampla, pot trece si zece vieti, ceea ce am trait nu-mi poate fi sters din memorie. Nici nu vreau.

Si o iubesc. Inca e regina mea. Pentru binele meu nu as fi vrut sa spun asta, as fi dorit sa cunosc ceva mai deosebit, sa-mi ia mintile si nimic sa nu mai conteze, decat ea. Dar n-am, astea-s cartile care le am acum.

Nu cred ca este o rusine sa ma ridic si sa spun sincer: „Da, o iubesc cu toata fiinta mea.” Pentru ca asta este, nu pot sa ma ascund dupa deget, e vizibil si din alta galaxie. Incerc sa-mi distrag atentia, sa gasesc lucruri ce-mi folosesc mintea. Nu-mi este pe plac situatia, nu stiu cum sa scap de ea, si aproape ca o blestem pe cea care ar trebui sa vina si sa fie atat de puternica, pentru ca intarzie prea mult sa apara. Am nevoie de dragoste impartasita, nu de o iubire pieduta.

Cu cat ma gandesc mai mult imi dau seama ca este imposibil sa o uit. Am incercat sa o omor in minte, ca nu mai exista, dar am iubit-o si mai mult. Nu este o declaratie de dragoste ce scriu eu acum, ci o suferinta. Sa vrei sa scapi de iubirea pentru cineva si sa nu poti. Cum oare sa poti? Cum sa-ti renegi idolul in care ai crezut atatia ani? Ar insemna sa uiti toata acea emotie cu care am trait viata alaturi. Ar insemna sa uit pasiunea mea, rochia de mireasa, bebe in burtica, sa uit de teama de la maternitate cand ma blestemam ca am vrut copil si eram impiertit de groaza ca i s-ar putea intampla ceva. Ar trebui sa uit fericirea cu care mi-am vazut fetita si cum ii multumeam catatonic in minte pentru ce mi-a oferit. Nu pot uita mandria cu care o priveam. O priveam si o iubeam cu ochii, incercand sa nu ma vada, caci ma simteam rusinat de atata adoratie. Cum poti sa uiti toate astea? Cum sa nu iubesti cand iubesti?

Sufletul meu e gol si ma doare. Nu ma supara ca ma doare, caci ma doare pentru ceva sublim, pentru singura explicatie a existentei mele.

Ca parinte, ma doare pentru fetita mea, pentru cum am fost deposedat de viata alaturi de ea.

Ca barbat, daca nu am stiut sa fiu rege, voi pune genunchiul in pamant si am sa ma inchin reginei. Nu am stiut sa ma lupt pentru ea cand a trebuit, dar mi-as da viata oricand.

Nici o femeie nu ar trebui sa fie geloasa pe regina. Intr-un fel iubesti o regina si altfel o femeie.