Vizionarul (Cap.1, fragment 2)

Primii paşi în lume i-a făcut cu sfială. Un loc în care se simţea în largul său a devenit străin. În trecut, oriunde mergea avea atitudinea că s-a născut acolo şi totul îi este familiar. Teoretic era adevărat, s-a născut si a crescut în această lume, nu existau motive să se comporte ca un musafir. Astăzi s-a întors după o lungă absenţă cu acelaşi respect pe care îl ai când intri într-o casă necunoscută. Sentiment similar simţit şi în ziua în care a fost să o ia pe Maria pentru a petrece o după-amiază împreună. Casa în care a locuit toată căsnicia lui îi este străină. A cumpărat-o împreună cu soţia, a amenajat-o şi a construit un cămin în ea. Aici s-a născut Maria, i-a urmărit primele zile din viaţă impresionat de miracolul ce tocmai s-a întâmplat, a vegheat nopţile lângă pătuţul ei, la fiecare zece minute verificându-i respiraţia cu palma pe piept. Copilul era sănătos, nu avea motive, o făcea din grijă.

Mult timp a evitat să pătrundă în casă, se simţea inconfortabil, apoi a venit o zi în care nu a mai avut de ales, nu a mai putut refuza invitaţia. A intrat doar în hol şi a fost surprins de cât de străin se simte.

A părăsit lumea pentru mai mult de un an, s-a izolat complet de ceilalţi. Cu excepţia unui singur prieten ce obişnuia sa îl verifice periodic dacă mai trăieşte. S-a simţit ca o povară pentru acesta, l-a gratuit cu o grijă în plus; dar a fost necesar să nu stea cu teamă că va putrezi în caz că se întâmplă ceva. Exista această posibilitate, să moară anonim, suferinţa atrase după sine şi diferite crize puternice ale unei boli încă nediagnosticate. Leşina în somn, ori cel puţin asta era senzaţia cu care se deştepta panicat. Se întâmpla şi ziua, în tovărăşie cu atacul de panică, le putea distinge. Personal bănuia că sunt simptomele pentru „mal de debarquament”, un soi de vertij vestibular central. Apoi atacurile de panică au dispărut când „caruselul” a devenit obişnuinţă.

Tot acest timp l-a petrecut închis în casă, singura ieşire fiind la cumpărături, o dată pe săptămână. Când banii s-au terminat a ieşit mai rar, ultimele luni a dus o viaţă de ascet, a mâncat doar făină şi mălai. În rest a avut o singură preocupare, a retrăit fiecare moment important din trecutul său. Cu tot cu amănunte. Să înţeleagă ce s-a întâmplat, să se înţeleagă pe sine. Nu privind dinspre el către sine; el a trebuit să se înţeleagă pe sine privindu-se din afară, dintr-un alt punct din univers, să se perceapă aşa cum este văzut de ceilalţi.

„Cât iubeşti şi pe cine iubeşti este important doar pentru tine, pentru persoana iubită contează mai mult ce-i facem.”

Se detaşă de sine şi retrăi trecutul cu aceeaşi intensitate ca atunci când s-a întâmplat, doar că de această dată se privi din exterior. Capacitatea de a conştientiza situaţiile în detaliul lor îl ajută să recreeze scena amanunţit. Mental trăieşte în lumea reconstruită de mintea sa, sentimental trăieşte emoţiile cu o intensitate mai mare. Cu adevarat este o nouă trăire cu emoţii diferite căci s-a schimbat unghiul de vedere. Nu poate derula doar ultima perioada, în care a început să se deterioreze relaţia cu soţia. Pentru o înţelegere deplină trebuie reluat tot trecutul, circumstanţele în care a evoluat trebuiesc şi ele înţelese. Au fost zile cănd a fost îngrijorat, zile când a plâns sau altele când a fost fericit. Cu ocazia unei îngrijorări prezente eşti preocupat cu căutarea de soluţii, foloseşti cogniţia pentru a imagina scenariile de viitor; cel mai agreeabil scenariu rezultat în urma deciziilor posibile face ca decizia corespondentă să fie cea mai bună. La „retrăire” revezi scenariul, retrăieşti emoţiile pur, neafectate de alte preocupări mentale - deciziile au fost deja luate, procesul de căutare lipseşte.

Izolarea nu este un comportament normal, se bănuia de o tulburare psihică. Dacă a avut-o, i-a trecut. Se simte mai bine. Tot acest proces l-a făcut mai înţelept, l-a schimbat, se va dovedi mai târziu dacă în bine sau în rău.

Cum de a fost posibil să-şi amintească tot trecutul, din copilărie până în prezent?

În ziua în care aproape s-a sinucis a intrat într-o transă inexplicabilă. Decizia a fost luată lucid, lupta psihicului cu instinctul de supravieţuire l-a sleit, era ca un om beat de oboseală. Puţini oameni au capacitatea de a înfrânge instinctul de supravieţuire. Te poţi împăca cu gândul că vei muri, îţi poţi linişti teama? Cum de nu înnebuneşte un bolnav de cancer în stadiu final? Lupta psihică îi oboseşte şi când nu mai au putere intră în faza de negare, până în ultima clipă. Mental se auto-conving că nu se întâmplă. Ceilalţi consideră că s-au resemnat, dar cei mai mulţi oameni nu au capacitatea de a se resemna lucid cu propria moarte. Sinucigaşii acţionează în transa provocată de trauma personală, cea care le-a dereglat psihicul. Au obosit de prea multă durere, de prea multă deznădejde... Se eliberează.

Se spune că în faţa morţii îţi trece toată viaţa prin faţa ochilor. El nu-şi aminteşte decât transa, cum pământul îl atrăgea ca un magnet puternic. Ceva se întâmplă, totuşi... După acel moment a descoperit că îşi aminteşte tot trecutul său, în detaliu, de parcă memoria a căpătat brusc o bază de date suplimentară. Uitase foarte multe, ceva s-a întâmplat în acele ultime secunde, un declic a atins o parte a creierului unde a fost depozitată toată această informaţie. Cei ce trec prin momente critice, după ce au fost în pericol de moarte iminent, afirmă că şi-au revăzut viaţa într-o secundă. Deodată ştii lucruri uitate, memoriile devin active, aşa cum se reîmprospătează amitirile unui film la revizionarea lui. Omul nu este capabil să comprime timpul, nici să deruleze o viaţă intr-o secundă... Încărcătura emoţională cauzată de conştientizarea pericolului l-a adus într-o stare mentală capabilă să acceseze această bază de date. Din secunda aia ştie.

După un astfel de episod omul se schimbă inevitabil, este mai înţelept, are la dispoziţie experienţa de o viaţă, accesată cu amanunte şi detalii. Prezentă şi cumulată. Fiind un om al extremelor, „retrăirea” trecutului l-a dus într-un stadiu avansat de înţelegere obiectivă. S-a judecat pe sine şi trecutul său dintr-un alt punct de vedere decât personal.

„Cât iubeşti şi pe cine iubeşti este important doar pentru tine, pentru persoana iubită contează mai mult ce-i facem.” – repetă în minte. Privi femeia din faţa lui încă o dată, doar pentru a se convinge.

Cum s-o explice? Doi oameni se iubesc. Unul dintre ei este incapabil să manifeste dragostea, în lăuntrul său ştie cât de mult iubeşte, cunoaşte cât de puternice îi sunt sentimentele. Dar celălalt, să presupunem că ea, cunoaşte doar ceea ce simte. Se simte neglijată şi suferă, va crede că el nu o mai iubeşte la fel de mult. Nu mai trăieşte acele emoţii plăcute ca atunci când simţea că este iubită. În realitate sentimentele lui nu s-au schimbat, doar comportamentul său s-a rutinat. Pentru ea e important cum se simte, el nu înţelege motivele despărţirii , tot ce a făcut a fost cu bună intenţie, de ce a ajuns ea să se simtă nefericită? O femeie cu o astfel de dezamăgire nu este sigură de ceea ce simte cu privire la trecut, vinovăţia se află încurcata între celelalte emoţii. Teama de singurătate combinată cu neîncrederea în bărbaţi face un cocktail periculos, un viitor bărbat va trebui să fie în stare să-i câştige multă încredere. Aceeaşi femeie intră uşor într-o aventură strict sexuală dacă e convinsă că va fi o experienţă memorabilă. Felul ei de a fi a făcut-o să se despartă de bărbatul care a încetat să-i producă emoţii, aşa a ajuns nefericită, foamea ei de aventură nu a fost hrănită. Un scenariu.

Dar şi reversul este posibil. O mitomană sentimental poate acţiona cu premeditare, să transmită bărbatului sentimentul că este iubit cu mare pasiune, fără a fi adevărat. În realitate iubirea ei s-a transformat în familiaritate, sufletul ei nu mai tresaltă la imaginarea lui. Pentru interesul propriu, pentru că îi place puterea exercitată, pentru că iubeşte mai mult ideea de a avea un iubit ... Motivul poate fi oricare, câteodată o face doar pentru că poate. Această minciună nu poate ţine până la moarte, cândva se va hotărâ să caute sentimentul adevarat, când se va simţi în siguranţă va încheia relaţia. El va fi şocat, nimic nu prevestise această turnură de situaţie, va trăi o traumă puternică. Mai întâi va intra in faza de negare, moment folosit de ea pentru a îl deposeda de tot ce poate. Bunuri materiale, prestigiul unor realizări comune vor deveni doar ale ei, acolo unde vor fi banii se vor duce şi prietenii, cunoscuţii, relaţiile. Îl va deposeda de toată viaţa lui pentru ca i se va permite, el încă o mai iubeşte, este în perioada de negare şi speră - aproape este convins - că lucrurile se vor restabili. Pentru că îşi aminteşte de iubirea puternică pe care a transmis-o ea în trecut, nu se poate să se fi schimbat atât de drastic şi brusc. De aceea nu vrea să o supere cu un refuz, îi permite totul. Cel mai crud este că îl va deposeda şi de copii, legea este în avantajul ei.

În sufletul ei îşi găseşte motive pentru a-şi linişti conştiinţa, îşi spune că l-a iubit dar el nu a fost în stare să-i păstreze iubirea, nu a făcut-o fericită. Are chiar impertinenţa să adune tot timpul petrecut împreună şi să afirme că în toată această perioadă a fost nefericită. S-au căsătorit după câţiva ani de relaţie, este o ipocrizie să crezi că după patru-cinci ani de nefericire ai mai dori să te căsătoresti cu aceeaşi persoană care a cauzat-o. Nu a constrâns-o nimic moral sau sentimental, a manifestat mereu liberul arbitru în modul cel mai dominant, întotdeauna a făcut ce a vrut. Aşa cum unii oameni iubesc mai mult ideea că iubesc pe cineva, poate că tot aşa i-a plăcut şi ei ideea de a fi mireasă, de a face un copil, etc. Ce fel de viaţă este asta, trăind o minciună emoţională continuă? Aşa s-ar explica, gândindu-se la ce viaţă a dus, e normal să considere că tot timpul ăsta a fost nefericită. Dar nu el a făcut-o nefericită, ea nu a ştiut să trăiască fericită de la bun început. Într-un final s-a trezit că doreşte sentimentele adevarate, a luat decizia bruscă de a-şi schimba viaţa. Această femeie este infometată să se îndrăgostească, cât mai des dacă e posibil. Alt scenariu.

Încă un scenariu posibil este ca ea să-l iubească în continuare, să sufere pentru el, dar dintr-un motiv ciudat să se resemneze cu situaţia. Sentimentul nou de libertate decizională, emoţională şi sexuală este acaparant. În căsnicie o decizie proastă atrage după sine o remuşcare; solitar te simţi liber când iei hotărâri, riscul unei greşeli nu te afectează. Se minte că i-a trecut, caută să-şi distragă atenţia de la propria suferinţă, ce poate fi mai util decât încercarea forţată de a intra în relaţii? Ele se dovedesc a fi de scurtă durată datorită incapacităţii sale de a se detaşa de trecut. Continuă să o facă, altceva nu ştie, îşi umple timpul.

Ar putea inchipui multe alte scenarii, se gândi la acestea pentru că sunt opuse ca reprezentare sentimentală, fiind cele mai probabile. Restul ar fi alternative derivate de la categoriile de bază: femeia dependentă de emoţii, femeia în căutare de emoţii şi femeia incapabilă de emoţii. Sunt mai multe categorii de bază, pentru cazul acesta s-au redus la trei. Gesturile, limbajul corpului, interesul sau dezinteresul pentru unele subiecte de discuţie, micro-expresiile şi toate celelalte detalii au definit posibilităţile.

Pândi momentul când prietenele ei avură nevoie la toaletă, se aşeză la masa ei şi îi spuse câteva cuvinte. Într-un loc public femeile merg împreună la baie, dar toate odată mai rar. Se vedea clar că a fost scoasă din casă împotriva voinţei, a ieşit mai mult din obligaţie, acum regreta şi îşi ura prietenele pentru că o obligă să suporte disconfortul. Din răzbunare nu le-a însoţit la toaletă. Celelalte erau mai agitate, animaţia era voit amplificată pentru a iesi în evidenţă, a se face remarcate de bărbaţi. Scopul a fost atins, cei cu care el la masă erau interesaţi. Ochii lor au fost atraşi de coafuri ingrijite, de haine, de râsete şi chicoteli... De ceea ce sclipeşte. Oricare dintre ele prezenta bine, se amuza că niciunul dintre cunoscuţii de la masa lui nu a remarcat-o pe cea mai frumoasă. Barbaţii când fac topul unui grup de femei se referă la cea mai atractivă ca fiind „cea mai bună”. Era conştient ca acum, după ce a vorbit cu ea, ceilalţi o vor studia şi o vor remarca. Vor modifica orice top şi-au făcut deja în cap. De parcă i-ar fi citit gândurile (ori poate că predicţionase), la înapoierea prietenelor s-a ridicat şi ea pentru toaleta, pentru a doua oară de cand a intrat în pub. La prima nu a luat geanta cu ea, dovedind nepăsare la felul cum arată. De data aceasta a luat-o, semn că se va aranja. Deja cunoştea răspunsul ei.

Îşi auzea prietenii şoptind între ei „Asta e cea mai bună!” ori „Ce bună e asta!”.

- Nu ai avut succes cu vraja ta, CK?

Îl numeau CK, poreclă dată după felul cum se îmbrăca. Le-a fost greu să-i pronunţe numele cu rezonanţă străină, când au adus vorba de el cineva s-a exprimat: „Cine? Ăla care se îmbracă de la Calvin Klein?”. O perioadă l-au numit Calvin Klein, apoi CK pe scurt. În sinea sa zâmbi pentru şocul pe care îl va produce. La înapoiere femeia le spuse celorlalte că trebuie să plece. Privind spre el.

- Nu poţi fii sigur niciodata, Matei.- îi răspunde zâmbind celui care a pus întrebarea.

Strânse telefonul şi ţigările de pe masă ridicîndu-se să plece, fără să privească spre femeia cu care vorbise cu puţin timp în urmă. Când bănui că aceasta ajunse în dreptul lui, se scuză că trebuie să plece pentru o treabă importantă. Ea îl cuprinse de mijloc şi îi salută cu „Salut, băieţi!”. Această politeţe îl obligă să o prezinte:

- Ah, da! Băieţi, faceţi cunoştinţă cu ... – se întoarse spre ea. Cum te numeşti?

- Cristina.

- Încântat de cunoştinţă, eu sunt CK. Aşa îmi spun ei, există o poveste în spatele poreclei. „Băieţi”, o seară plăcută! – se adresă celorlalţi. Nu uitaţi, unele întrebări le puteţi pune şi la altă masă.

În urma lor se lăsă o mare de linişte. La ambele mese. Singurul care îl cunoştea de la masă era Matei, el l-a adus.

- Se cunoşteau? – fu întrebat.

- Nu, dar are darul ăsta.

- Ce i-a spus?

- Nu ştiu. Dar ne-a aruncat mingea la fileu, gândiţi-vă că ne-a aruncat mingea la fileu. Fetele de la cealaltă masă sunt la fel de perplexe, acum avem subiect de discuţie.

Şi se ridică să intre în vorbă cu ele...

***