Emotiile 2

Emotiile ne fac constienti ca traim viata.

Am privit in jurul meu dintr-o motivatie ce abia acum o inteleg – disperat cautam inconstient ajutor in ceilalti, nu ma asteptam la acest ajutor dar instinctual, simtind o agonie, instinctul meu de supravietuire astepta ceva, dorea ceva, un lucru sa-mi distraga atentia de la durerea mea. Omul experimenteaza tristetea atunci cand devine constient de o pierdere: pierderea dragostei, pierderea unui copil, pierderea increderii de sine cand nu-si atinge un scop, imbolnavirea grava (pierderea sanatatii), pierderea unei parti importante din corpul sau in urma unui accident (amputarea), etc.

Tristetea (supararea) este emotia cu cea mai mare durata de timp. Poate fi o jeluire de lunga durata. Intai se manifesta printr-o agonie ce are rol de revolta personala, urmata de tristetea resemnarii, dupa care agonia revine si tot asa, in valuri. In aceste momente poate apare ura, care practic este un remediu pentru tristete, o ura inconstienta si inexplicabila: o ura pe viata ca esti supus unui astfel de supliciu; ura pe Dumnezeu; pe persoana care a cauzat pierderea; pe persoana care a murit pentru faptul ca a murit, in special cand aceasta s-a expus unui risc inutil. Ura poate fi orientata catre sine pentru ca nu ai facut ceva sa previi aceasta pierdere, pentru ca nu ai exprimat un anumit sentiment. Chiar si daca judeci in mod rational ca nu ai fi putut face nimic sa previi, simti o vina si o suparare pe tine pentru ca nu ai avut puterea sa previi. Aceasta ura se manifesta prin nepasare de sine, cauti sa simti o viata mizerabila pe post de penitenta. Rational doresti sa iesi din aceasta stare, dar emotional doresti ca raul ce-l simti sa fie o pedeapsa, prin el se face prezent trecutul si esti constient de pierdere, este tot timpul actuala. Iti da senzatia ca s-a intamplat cu putin timp in urma, este o manifestare a dorului pentru trecutul regretat.

Tristetea iti da un sentiment de neajutoarare, iar agonia un sentiment de disperare.

Cand aceasta stare persista mult timp se numeste depresie. Manifestarile ei nu se difera de tristetea resemarii sau de tristetea activa cum este agonia, daca privesti o astfel de persoana timp de 30 secunde da semne de tristete. Daca peste o ora are aceeasi expresie faciala este in depresie, fiind o tulburare psihica. Poate dura zile, luni sau ani. Uneori o viata intreaga.

Un om in depresie traieste cu greu alte emotii. Exceptand trairea supararii personale, priveste tot ce se intampla in jurul sau dintr-un punct neutru, detasat de sine, si doar ratiunea este cea care ii trimite informatii despre ce se intampla in jur. Am privit pe cei din jurul meu cu o detasare neutra. Am incercat sa inteleg rational de ce o stare cum o am eu imi conduce viata, cum de este mai importanta decat sa-mi continui viata. Astfel am ajuns sa inteleg ca traim prin emotii, tot ce facem este pentru a avea emotii pozitive si a diminua cele negative.

Astazi muncesc pentru supravietuire, sa am ce manca. Este singurul scop momentan, pana cand voi reusi sa produc un suprlus care sa-mi dea posibilitatea sa-mi ofer emotii placute. Pentru ca sunt intr-o situatie grea; ceilalti oameni nu muncesc doar pentru supravietuire, ci si pentru a atinge scopuri personale simtind astfel satisfactie, o emotie din categoria placerii. Emotia satisfactiei, a multumirii de sine, iti da o incredere mai mare de sine si te alimenteaza cu speranta.

In mod straniu mintea mea a judecat mai limpede, m-am judecat fara partizanatul afectivitatii din moment ce nu-mi mai pasa de mine. Am constatat situatia mea si doream sa ies din ea, dar tristetea agonica a fost mai puternica, ducandu-ma des la disperare si uneori la o revolta sfasietoare. Am cautat inversunat o ratiune, o motivatie, ceva pe care sa pot avea ura, sa simt un fel de descarcare, sa ma vindec. Am fost blocat de propriile emotii, de depresia instaurata fara mila. Lucruri, obiecte, situatii din jurul meu declansau emotia prin amintire si ma extrageau din viata cotidiana doborandu-ma la pamant, dandu-mi senzatia ca ma prabusesc intr-un gol fara de capat. Imi doream sa se sfarseasca, sa ma strivesc cumva si sa se termine. In acelasi timp ratiunea judeca si simteam o ciuda ca nu am puterea sa ma lupt cu aceasta agonie.

Depresia a fost cea cu care a trebuit sa ma lupt si a fost o lupta inegala. Izolat, retras de lume, cu o vina si o rusine launtrica, am cautat sa lupt singur impotriva ei. Imi dau seama ca cea mai dureroasa emotie a unui om este disperarea lipsita de orice forma de alinare. Singuratatea devine iadul propriu. Cativa se elibereaza de viata si pentru ei nu este o tragedie, este o eliberare. M-am gandit la asta, cu aceasta ocazie am descoperit un sentiment mai puternic decat disperarea mea: iubirea fata de fetita mea. Singurul meu punct de sprijin.

Am descris aceste emotii traite pentru a exemplifica cat de importante sunt pentru om, cum emotiile ii pot controla viata, cat de importante sunt ele pentru a trai. Starea mea emotionala a fost mai puternica decat ratiunea.

Exemplele puteau fi altele. Dezgustul este mai puternic decat foamea, omul prefera sa moara de foame decat sa ingurgiteze o hrana scarboasa (un melanj de fecale animaliere cu diverse substante pot asigura viata, dar din dezgust puternic preferi sa mori de foame), dragostea pentru cineva (decedat?) sau credinta puternica te fac abstinent, fiind mai puternice decat nevoia fizica de a face sex.

Trauma suferita a fost urmata de o perioada refractara, apoi de negare. Am evitat sa fiu contient de schimbarea din viata mea, sa nu ma gandesc cum va fi viata mea de acum inainte si am imbratisat toate celelalte emotii pentru a amana cat mai mult momentul constientizarii. Mi-am umplut timpul cu munca, cu placeri, cu vicii, toate facute intr-un mod aproape subconstient. Dovada ca nu mi s-au intiparit bine in minte, cand incerc sa-mi amintesc vizualizez doar flash-uri. Intr-un interval de 18 luni am facut sex cu o multime de femei al caror nume nu-mi mai aduc aminte, ori nu-mi aduc aminte cum aratau imbracate. Nu am simtit nevoia de drog sau bautura.

Apoi, intr-o zi, a venit acceptarea situatiei in care ma aflu si am intrat intr-o tulburare psihica, m-am izolat de oameni timp de mai mult de un an. In acest timp mi-am derulat viata de mai multe ori, am fost blocat in trecut si l-am retrait cu o intensitate mai mare decat am facut-o la momentul respectiv.

Am cautat sa retraiesc toate emotiile bune. Studiat de o persoana neutra poate ca as fi fost declarat nebun. Grija unui singur prieten nu mi-a acoperit sentimentul ca sunt singur pe lume, caci sentimentul de prietenie a fost inghitit de propria trauma.

Cand am obosit am decis sa ies in lume. Nu foamea suferita timp indelungat m-a determinat, ci nevoia de a supravietui pentru copilul meu. Fiind mort i-as fi pricinuit un sentiment de parasire, astfel ca traind undeva in lume poate da vina pe oameni, nu pe fatalitate.

Astfel ca iubirea, un sentiment pozitiv, m-a scos la lumina, la viata. Si am privit viata cu alti ochi, cu experienta emotiilor puternice. Caut sa supravietuiesc si nimic nu mi se mai pare rau fata de iadul prin care am trecut. As numi-o resemnare daca nu as stii ca aceasta suferinta inca mai exista inradacinata in mine, sa spunem ca m-am obisnuit sa traiesc cu ea.

Am privit oamenii din jurul meu cu alti ochi, le recunosc emotiile, trairile personale. Nu pot spune nimic, sunt mut in fata lor, din respect pentru ce traiesc ei. Sentimentele negative gratuite ma dezamagesc cand stiu ca pot fi evitate. Certurile pe motive puerile, intensitatea emotionala in situatii ce mie imi par banale, dezgustul fata de alte persoane... Nimic din toate acestea nu merita.

In schimb am descoperit in mine o foame avida de viata, de traire a sentimentelor placute. Ma bucur de lucruri ce mie mi se par cu adevarat importante si altora poate banale. Cand beau un pahar de vin cu cunoscuti, cand constat ceva frumos, cand facem ceva impreuna. Arta ma emotioneaza, imi place zambetul unui copil, ma umple de caldura; imi place sexualitatea unei femei, privesc o femeie si o judec altfel decat o faceam inainte, sexualitatea are alta reprezentare. Vad femei ce nu ies in evidenta si simt ca au o sexualitate intriganta, iar altele ce s-au straduit sa fie cat mai atractive si s-au infrumusetat doar prin aspect par banale, chiar dizgratioase. Nu mai vad doar aparentele.

Am revazut o fosta colega de clasa din liceu. Am tras-o separat si am privit-o in suflet intreband-o daca este OK, daca este bine. Poate felul meu in care am intrebat-o i-a dat un sentiment de intimitate prieteneasca, asa cum intrebi o sora, si mi-a raspuns doar dand din cap luminandu-se la fata. Aceasta femeie s-a gandit o clipa la viata ei, la felul cum se simte si s-a declansat o emotie puternica: fericirea. Nu mi-a raspuns mie, si-a raspuns siesi. Sunt convins ca este fericita. Emotia ei mi s-a transmis si am simtit putin din fericirea ei. Este un caz de declansare de emotie pozitiva si cum se transmite aceasta.

Aceasta emotie nu era posibila daca nu era fericita. Declansatorul de emotie putea sa scoata altceva la suprafata, o tristete sau un regret. Uneori chiar teama de viitor. Din politete vor spune ca sunt fericite si in aceste cazuri, dar micro-expresia adevartei emotii dureaza o cincime de secunda si daca esti atent nu are cum sa-ti scape.

Am sa exemplific prin alt exemplu transmiterea unei emotii. Unele femei cauta sa se excite mental atunci cand atingerea senzoriala nu este de ajuns sau cand nu sunt duse in extaz altfel. Se apuca sa faca o conversatie in timpul actului, pentru a declansa aceasta excitatie mentala. Eu nu reusesc sa ma concentrez pe o astfel de discutie, fie ea vulgara sau intriganta. In schimb reusesc sa ma extaziez la fiecare atingere, ma pot concentra pe fiecare milimetru din corpul meu astfel ca doar o mangaiere imi produce o mare placere, ma pierd in simtirea ei. Imi produce emotii. Atat de puternice incat se transmit, inlocuiesc nevoia de excitatie mentala. Pe acelasi principiu barbatul cand simte ca femeia este aproape de orgasm ajunge sa-l aibe inaintea ei. O simte si asta ii produce o excitatie si mai mare. In ultima noapte petrecuta in bratele unei femei aceasta mi-a spus ca-i place foarte mult felul in care simt eu senzorial. Se poate considera ca este un moment egoist, atunci cand imi alertez corpul sa simta placere maxima la fiecare atingere, caci nu mai sunt preocupat de partenera mea. Sunt momente cand oferi si momente cand primesti. Pot fi concomitente, depinde si de modul in care ai determinat partenera sa simta la fel cum simti tu, caci o atingere poate fi reciproca. Asa cum sexul nu se poate face de unul singur, ci in doi. Daca unul din cei doi protagonisti e absent sau nu simte aceeasi emotie, inseamna ca ti-ai tras-o singur folosindu-te de corpul celuilalt. Asta e alta discutie.

Emotiile se pot declansa, emotiile se pot transmite. Daca sunt pozitive sau negative, ori daca suntem implicati in ele - depinde numai de noi. Aceste emotii sunt intentionate sau neintentionate.Emotiile sunt mai puternice atunci cand sunt impartasite. In fata unei opere de arta putem impartasi aceste emotii, in mai multi se amplifica fata de atunci cand suntem singuri. Un film bun este mai placut atunci cand il vizionezi cu cineva. Altfel te bucuri de o vacanta singur decat atunci cand ai plecat cu cineva sau un grup. Prin impartasire ma refer la aceeasi emotie simtita in acelasi timp in aceeasi aventura.

Cei ce transmit emotii pozitive sunt mai placuti. Altii declanseaza emotii negative si ceilalti simt o indiferenta fata de ei, chiar o iritare. Un om ce sta prost cu gestionarea timpului devine un agresor, iti mananca din timp, tot ceea ce-ti propui se face cu intarziere sau se amana. Apare sentimentul ca-ti iroseste timp din viata, iti destabilizeaza cursivitatea a ceea ce ce ai de gand. Cand poti il ocolesti, daca esti legat de el ai tendinta de a proceda la fel, de a nu lua in calcul ca ce trebuie facut sa fie facut la momentul potrivit. Il amani, il intarzii la randul tau, fara un sentiment de vina. Nu este desconsiderare, este o reactie la emotiile pe care ti le produce. Emotiile au memorie, revin cand iti amintesti de el.

Altruistii cauta sa produca emotii pozitive in altii pentru a le trai prin transmisie, egoistii cauta sa le traiasca indiferent de ceilalti.

Inca nu m-am decis daca sunt un altruist sau un egoist. Preocupat cu supravietuirea mea credeam ca nu am timp pentru experimentarea emotiilor. Dar acestea sunt cele mai pure, atunci cand doar prin felul tau de a fi le declansezi si nu prin puterea ce ti-o confera o potenta. Si in plus, trebuie sa determini dozajul exact altfel risti ca unii oameni sa devina dependenti de tine sau sa-ti caute compania mai des decat poti sa suporti. De aceea cred ca altruismul trebuie compensat cu egoismul, dupa bunul plac, dar sa pastrezi o balanta incat sa nu poti determina ca esti una sau cealalta.

(Va urma)

___________________

Nota: A fost o perioada cand ma simteam puternic si mai special ca altii si aveam o mila involuntara fata de depresivi, dar in acelasi timp eram indignat ca nu au puterea de a trece peste trauma care le-a declansat aceasta tulburare psihica bipolara. Nu m-a impresionat ca majoritatea geniilor au trecut prin depresii. Albert Einstein, Isaac Newton, Van Gogh, Mozart, Nijinski, John Forbes Nash (amintiti-va filmul A Beautiful Mind), inclusiv Eminescu, au fost cunoscuti ca avand sindromul Asperger sau diverse alte depresii. Cei depresivi erau pentru mine oameni slabi.

Cautand sa combat de unul singur aceasta "boala" am constatat ca nu poti ajunge in aceasta stare daca nu ai o potenta predictionala mai mare ca altii, ceea ce noi numim viziune. Unii o fac rational, altii o au afectiv. Cei cu o cognitie puternica traiesc viziunea viitorului lor in noile circumstante si pentru ca nu sunt de acord cu acest viitor sumbru intra in depresie. Fara aceasta prevestire a viitorului nu ar fi posibila pierderea sperantei.

Asta nu inseamna ca toti ce trec prin depresie sunt genii si vor face lucruri remarcabile pentru omenire, ci ca o astfel de tulburare nu este caracteristica oamenilor slabi. In fata omului bolnav de cancer ai compatimire, nu inteleg de ce in fata depresivului primul sentiment ce te cuprinde este desconsiderarea si neincrederea fata de o astfel de persoana. Ratiunea lui iti poate fi superioara, nu este afectata de depresie. Ia mai in serios ce are de facut. Starea in care se afla il face sa judece mai corect lucrurile si cel mai important lucru este ca nu este aversiv, nu face rau in mod intentionat, caci nu-i pasa de sine, deci nu simte ura sau razbunare fata de altcineva.

Din experienta mea, atunci cand am trait calvarul propriu am remarcat detalii si am vizualizat in ansamblu mai bine decat cand am fost fericit si nu-mi pasa de restul lumii.