Nu este usor. Nu va fi niciodata usor, cine spune ca este, nu cunoaste si se inseala.
Ia un rege si detroneaza-l. Ia un om cu stare si familie, ia-i toate astea si arunca-l in strada. Deposedeaza-l de cunoscuti, de relatii, de bani, chiar si de vointa, apoi arunca-l in strada. Sunt curios cati oameni ce au detinut puterea mai pot sa se ridice, cand tot sensul vietii lor a disparut. Cere-i sa urce munti dupa ce l-ai torturat si l-ai imbolnavit de cap incat are scurte atacuri cerebrale si la fiecare se gandeste ca e ultima. Un om ce nu mai stie de inceput sau sfarsit, un om in zdrente ce ii este rusine sa cerseasca, mai bine moare.
Du-te si spune-i lui, cel ce nu se mai gandeste la ziua de maine, spune-i lui ca o sa fie bine si candva se va ridica din genunchi. Este ca si cum i-ai spune unui om bolnav de cancer, in ultimele sale clipe cand stie si el ca moare, ca se va face bine.
Ei bine, oricate sanse ii poate oferi viata - sau si le face singur, le construieste - nu va mai fi in stare atata timp cat nu mai are motivatie si vointa.
Din experienta pot spune ca suferinta iti mananca timp.
........................
Iti pierzi pasiunea pentru viata. Cand treci printr-o experienta crunta cum e saracia te transformi, poti avea apoi orice ai dus lipsa caci nu te mai poti bucura ca inainte. Poate doar eu am devenit asa.
Foamea. Stiti ce e foamea? Cum roade ea din corpul si sufletul omului, il chinuie si il tortureaza, cum gheare il zgarie pe interior, dar mai rau ca toate este sentimentul de neputinta. Si odata cu asta, rusinea. Nu rusinea pentru situatia ta, pentru ca stii cum ai ajuns asa. Ci pe viitor, rusinea cand te afli in fata indestularii. Nu mai stiu sa-mi delectez papilele gustative cu pasiune, ma gandesc in fiecare moment la boabele de orez, la faina si malaiul ce m-au tinut, cum am supravietuit cu aproape nimic. Nu mai pot manca ceva cu satisfactie, bunatatea acelui lucru ma copleseste si compar cu suferinta dorintei si a poftei din trecut.
Poate fi o nebunie, poate nu stiu s-o explic, dar exista acolo. De cateva zile caut cuvinte sa exprime mai exact, dar nu le-am gasit. O sa spun ca in timp vei incepe sa mananci cu smerenie. Smerenie fata de bunastare, asa am ajuns sa pricep de ce in secolele trecute oamenii multumeau lui Dumnezeu pentru bucatele de pe masa. Nu era un tabiet, o traditie, ceva ce trebuia facut din cauza conformarii la obiceiurile sociale, ci oamenii aceia multumeau din inima pentru ca au pe masa ce sa manance.
Am prins o teama sa ma satur, sunt convins ca mi se va face rau. Plus ca am constatat ca eu gandesc mai bine cand nu sunt satul. Imi pastrez vie obisnuinta de a imi inabusi nevoia de satietate. De ce? Nu stiu. Poate pentru ca imi este teama ca uit cum este sa-ti astamperi foamea rabdand, pe viitor sa se mai intample odata, iar eu sa sufar la fel pana ma obisnuiesc.
Acum, dupa ce am vorbit despre experienta foamei, inchipuiti-va ca nu este o traire fizica, ci ti se intampla altceva, la nivel psihic. De exemplu, iubirea. O trauma te ciunteste, iti lasa cicatrici psihice, este precum dupa experienta crunta a saraciei, orice vine dupa aceea nu mai poti oferi totul chiar daca asta intentionezi. In dragoste se cunoaste, balanta se dezechilibreaza, celalalt stie ca nu dai totul. Sufera. Nu vrei sa sufere.
Anticipezi toate astea, ce se poate intampla, si iti ia tot cheful de a mai trai viata normal. Daca esti un egoist, daca nu te intereseaza de celalalt si vrei sa-ti fie tie bine, poti sa faci asta, sa mergi cat se poate. Tu vei iesi mai bine, dar persoana care te-a iubit va trece prin aceeasi experienta.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu