Sa zicem ca ai castigat, ca esti "the best". Ce faci cu asta? Poti avea pretentia ca ceilalti sa fie ca tine, cand tu esti the best? Poti avea maturitatea de a nu te enerva pe cineva ca nu gandeste sau nu actioneaza corect, inteligent sau adecvat situatiilor? Nimeni nu va actiona sau va gandi la fel de corect ca tine, doar esti "the best". Vei vedea defecte peste tot, vei suferi ca altii sunt ignoranti. Te vei enerva.
Pentru ce sa fii mai bun decat toti ceilalti? Din egoism? Sa simti placerea magulitoare cand stii ca esti superior celorlalti? Pentru respectul si admiratia lor? Vrei sa fii un zeu? Vrei sa domini oameni?
Daca s-ar referi la "the best of me", adica la cel mai bun care am fost vreodata, se spune simplu "I want to be better"...
Ar fi o dorinta cu risc mare de nereusita, nereusitele te fac sa suferi. Ar fi de preferat ca anturajul meu, oamenii cu care intru in contact, sa fie de acelasi nivel cu mine. Toti destepti. Sau toti prosti, daca sunt prost. Nu ar exista frustrari, am avea o comunicare buna, ne-am intelege mai bine, ne-am simti mai apropiati. Nu doresc sa ma intrec cu nimeni, vreau sa ma inteleg cu ceilalti. Din pacate si acolo unde sunt oameni de acelasi calibru, unde ar trebui sa se inteleaga usor, sunt multi care se cred mai presus decat ceilalti. Pentru ca s-au automotivat ca ei sunt "the best".
Am privit din alt punct de vedere. M-am gandit la jocul de carti, nu-mi aduc aminte sa ma fi plictisit intre prieteni jucand carti. Dorinta de a castiga este de fapt o intentie de a dovedi celorlalti ca esti bun. In mod obisnuit, intre oamenii civilizati nu apar certuri. Doza de adrenalina rezultata din dorinta de a castiga este atat cat sa te destinda, sa te faca receptiv la glume, sa simti ca te distrezi. Acum 30' min stateai de vorba cu prietenii, exista o placere a socializarii, dar nu te simteai la fel de placut ca acum cand joci carti si ai un scop, sa castigi.
Tendinta asta de a dovedi ca esti mai bun decat altii, sau decat cutare, sa fie un mod prin care oamenii simt ca traiesc mai bine, mai placut?
Iti iei o masina mai scumpa decat cunoscutii tai, o casa mai frumoasa, si te simti bine, toate acestea le consideri o dovada a potentei tale. Plus ca s-a inventat facebook unde poti sa postezi fotografii, sa arati ce viata minunata duci.
As renunta la facebook daca nu ar avea alta calitate, cum spune un cunoscut, poti comunica repede cu prietenii oriunde ar fi, ii poti gasi pe cei carora le-ai pierdut contactele. Am intrat in socializarea asta vituala cu foame de a dovedi ce destept si special sunt, am scris cat nu am scris toata viata mea. Pe de o parte exercitiul scrierii m-a bucurat, mi-am dat mai mult interes sa scriu corect si... mai interesant. Tipul asta de socializare te educa daca esti un prost, si te tampeste daca esti mai inteligent decat media.
Revin la automotivare.
"I am magical, I am faboulos, I am the best." - scrie cineva.
Bineinteles, in lumea ei.
Cand iti impui astfel de lucruri, cand te autosugestionezi, nu mai traiesti in lumea reala. Exista o realitate, cea care ne inconjoara, doar deschizi ochii si o privesti. Iti place ce vezi sau nu. Obisnuinta de a schimba realitatea prin autosugestie dovedeste ca realitatea nu este lumea dorita de tine. Daca vrei sa "be magical, be fabulos, be the best", inseamna ca vrei ceea ce nu esti, dar ai dori sa devii. Autosugestia nu te face sa "be magical, be fabulos, be the best" cu adevarat, ci doar sa crezi lucrul asta. Cum te-ar privi toti ceilalti, cata consideratie ai mai avea din partea lor, daca de maine te duci la fiecare si ii spui foarte serios ca esti ... nemuritor? Tu sa crezi ceva cu tarie, dar pentru ceilalti sa fie evident ca nu este adevarat. Asta face autosugestia din om, asta face automotivarea inadecvata, pare un biet frustrat ce nu are picioarele pe pamant, il accepti dar nu-i oferi incredere, si cel mai des iti spui: "lasa-l sa traiasca in lumea lui". Si fugi, sa nu te agate si pe tine in lumea lui, sa fii obligat sa te comporti ca si cum ar fi adevarat, ca este "the best". Daca ii spui adevarul te considera agresor, sufera si se razbuna. Nu vrei sa sufere, asa ca pana la un nivel de toleranta ii accepti lumea lui autosugestionata, comportamentul sau potrivit pentru ceea ce crede despre sine, dar inadecvat pentru ceilalti ce vad clar realitatea.
Autosugestia si automotivarea trebuiesc folosite cu competenta psihologica. Este imbatator sa te consideri "the best", ca atunci cand castigi la jocul de carti. Te simti atat de bine incat mental te intorci la acea stare, excesul se transforma in drog, ajungi sa simti ca e firesc ca tu esti centrul universului, ca restul se invarte in jurul tau.
Acest om se decide: vreau. Vrea ceva. Prin autosugestie isi inchipuie cum ar fi sa aibe ceea ce vrea, simte placerea de a avea, apoi inevitabil realizeaza ca nu are. Sufera. Modul lui de comportament imi aduce aminte de un copil razgaiat ce da din maini si picioare urland ca nu are ceva. Sufera atat de mult, incat a poseda ceva-ul ala nu-i mai face atata placere cat ii face ca si-a dorit ceva si il obtine doar vrand. Copii mici si razgaiati ii potolesti mutandu-le atentia catre alta dorinta. La oamenii maturi nu functioneaza intotdeauna, cu cat autosugestia este mai puternica, si suferinta lui este mai mare. Exista un prag pe care unii ajung sa-l treaca, atunci cand autosugestia este deja intiparita in modul de viata si in felul de a vedea lucrurile. Pe acestia trebuie sa-i lasi in pace, traiesc fericiti in lumea lor inchipuita, unde mereu au dreptate, unde nu exista vina, unde sunt cei mai buni si cei mai iubiti. Sunt no.1 in unirversul lor, sunt centrul in jurul caruia graviteaza toate. Sunt schizofrenici inofensivi daca ii lasi in pace sa creada ce vor ei. Niciodata sa nu le spui ce crezi, vor insista sa te convinga, vor suferi ca nu crezi la fel ca ei, si anume ca ei sunt centrul universului si ca ei vad adevarul intotdeauna.
Dar care sa fie solutia pentru a deveni un om mai bun?
Automotivarea nu este buna?
Este foarte buna dupa parerea mea, dar trebuie sa stii cum s-o aplici. Unii isi doresc ceva ca sa obtina rezultate. De exemplu, unul din categoria asta se motiveaza in munca ca sa faca bani sa-si cumpere masina dorita. Ii este mai usor sa-si imagineze masina, cum ar fi sa o detina, cata placere i-ar face. Prin imaginatie si autosugestie. Apoi sufera ca nu o are si munceste mai mult pentru a umple acest gol, aceasta suferinta. Altii mai realisti se motiveaza simplu: muncesc sa faca mai multi bani, cu ei pot sa-si faca o viata mai buna. Nu le trebuie un fetis, sa-si imagineze o dorinta. Acesti oameni nu se intrec cu nimeni, nu au un tel material de indeplinit. La ei motivarea este normala, am ceva de facut si daca am succes imi face placere. Placerea lucrului bine facut, placerea experientei, multumirea de sine cand privesc la final.
Am sa ma intorc la aceasta nevoie de a fi special.
Cel mai usor vezi in facebook, vezi comportamente ce degaja nevoia de a fi special. Prea putini dintre ei au nevoie sa fie considerati de altii astfel, fata de cat au nevoie sa se considere ei insasi. Cei ce doresc sa-si dovedeasca siesi ca sunt speciali cauta apartenenta la o elita. Sunt la vanatoare de alte persoane speciale, ce par a fi inteligente si apropiate modelului de grup din care doresc sa faca parte, iar cand acestea scriu un post, ei imediat apar cu comentarii in consens.
Deunazi cineva a scris pe status ca i-e lene, citez: "Toate planurile mele de astazi sunt infrante de lene :) Harnicie unde esti ???????" Fara a exagera, in prima ora au aparut 37 de comentarii, chit ca este weekend si se presupune ca oamenii nu stau in fata unui calculator, ci se distreaza. La astfel de posturi descoperi oamenii pe care i-am amintit, cei avizi de a face parte dintr-o elita prin asociere. Daca personalitatea spune ca a tras un pirtz, ei vin imediat si exclama "Vai ce frumos!! Si mirosea placut? S-a auzit frumos?"
Le dau o veste proasta acestor oameni.Asocierea voluntara cu un grup de elita nu te face la fel, asa cum intr-un grup de oameni destepti prostul iese mai in evidenta ca este prost decat daca ar fi intr-un grup normal. Este adevarat ca poti invata de la oameni mai buni ca tine, sa progresezi, dar numai daca si ai capacitatea de a pricepe ce spun ei. Asta mai inseamna sa stai chitic in banca ta, ca un spectator nevazut, nu sa te bagi in seama si sa doresti a-ti impune ilogicul pe picior de egalitate cu ratiunea. Dar asta e alta poveste.
......................................
Apar citate din mari ganditori. In general citatele sunt enunturi sau fraze din cartile ce au fost scrise, sau din discursuri. Aceste citate au un sens in contextul lor. A devenit o obisnuinta sa afirmi ceva si apoi sa dai un citat dintr-o celebritate de necontestat, ca o stampila a adevarului, caci daca te apuci sa contesti spusele respectivului, faci un sacrilegiu prin a contrazice celebritatea. Eh, surpriza, nu toti gandesc asa.
Eu gust din cafea, constat ca imi place, si daca ceea ce gust se numeste Davidoff ma exprim pe viitor ca imi place Davidoff. Unii, de mine stiuti si recunoscuti dintr-o fraza, vad ca scrie Davidoff pe pachetul de cafea si, fara a gusta, deja considera ca este una dintre cele mai bune. Efectul Pavlov unde brandul face gustul.
Cam asa si cu citatele astea. Au impresia ca citatele din Paler sau Garcia Marquez sunt un sigiliu de adevar pentru ce debiteaza ei. Sincer, eu citesc cate ceva si imi dau seama cat de tampit suna, sau cat de ilogic. Mirarea este si mai mare cand vad cine semneaza citatul. Cum sa fie asa?- ma intreb. Este prima reactie, de o fractiune de secunda, dar apoi realizez ca am fost furat de marimea numelui. Intr-un roman despre razboi Dostoievski poate scrie o fraza "E bine sa ucizi cat mai multi". Nu poti sa iei citatul din context si sa declari ca este bine sa ucizi cat mai multi, ca doar asa a zis si Dostoievski. (exemplul este tras de par)
..................................
(fragmente)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu