Adevarul fiecaruia (2)

Propria convingere devine adevar pentru sine - adevarul subiectiv. Daca omul greseste in propria convingere, adevarul subiectiv este diferit de adevarul existent (demonstrat, dovedit, ori necunoscut inca noua). Pe de alta parte, convingerile unei majoritati pot fi eronate, iar cei minoritari - ce sustin un adevar inteles datorita capacitatii lor - vor fi marginalizati, huliti si declarati nebuni. Adevarul celor aflati la putere devine adevarul societatii.
Ex.: Pana acum 500 de ani firescul si bunul simt spunea ca soarele se invarte in jurul pamantului. Sustinerea unui fapt contrar era o nebunie, o erezie si era pedepsita. Stiinta a dovedit contrariul, dar pana atunci omenirea a crezut intr-un adevar gresit din cauza unor convingeri gresite.

Singurul mod prin care poti convinge un om/o societate ca greseste este sa-i dovedesti stiintific. Dupa demonstratie se va absolvi de vreo vina a ignorantei spunand "Credeam ca... pentru ca nu am luat in calcul cutare...". Dar pana atunci nu-si va da seama ca tot timpul a fost un agresor. A fost exact raul impotriva caruia credea ca lupta.

Legea lui Schizo

raspuns la articolul "Simplu, legea cauza-efect" ... candva am sa intru in subiect mai pe larg, e bine ca mi-a adus aminte.

Pe vremuri autosugestionarea asta era la moda, daca nu vedeai filmul "The Secret" nu faceai parte din elita, era un "must". Toata ideologia se baza "legea atractiei", adica banul la ban trage, norocul la cel norocos, si marele secret este sa te comporti, sa te manifesti, si cel mai important e sa crezi, sa stii ca este asa cum vrei tu sa fie. Cam ce spune Adriana in articol cu cauza/efect. In prima etapa am fost de acord cu aceasta "atitudine" de viata, o aveam in copilarie cand doream sa uit un necaz sau situatia mea versus ceilalti ma facea sa sufar. Imi imaginam, ma autosugestionam ca traiesc in lumea pe care o vreau pana devenea realitatea mea, altceva nu exista. Apoi am realizat ca este o forma de schizo, caci legea atractiei este valabila doar cand se intampla dorinta mea. Iar cand nu se intampla nu mai conteaza, eu deja am trait bucuria indeplinirii (prin autosugestia ca s-a intamplat) si am trecut la urmatoarea dorinta fara regret. Ma rog, ceva de genul asta. Spun ca este o forma de schizo pentru ca ceilalti vor avea de furca cu tine. Un nebun este nebun pentru ceilalti, pentru sine nu percepe ca este nebun. Cei ce au rataciri de ratiune, adica acum sunt lucizi si inteligenti, iar mai tarziu, in functie de starea lor, sunt irationali si haotici, sunt cei care realizeaza singuri ca sunt nebuni, dar doar in momentele de luciditate.

Revin asupra acestui mod de viata, de a trai prin autosugestie. Toate aceste impuneri: sunt speciala, sunt admirata, sunt cine vreau sa fiu, etc. si - conform cauza/efect sau legea atractiei - daca vreau sa fiu bogat calea este sa cred ca sunt si sa ma comport ca atare; daca vreau sa fiu fericit, calea este sa traiesc fercit, ma bucur de tot ce s-a intamplat in viata mea, traiesc asta si lucruri fericite mi se vor intampla; etc... toate aceste trairi prin autosugestia unei lumi imaginate neconforme cu realitatea dauneaza grav persoanelor din jurul tau, si implicit tie. Pentru ca doar tu iti intelegi lumea ta autosugestionata, realitatea proprie impusa, ceilalti vor fi bulversati, nu vor avea sentimentul de apropiere si incredere (cata incredere sa ai intr-un nebun?). Intrucat corectia realitatii nu este drastica, nu atrage atentia, este insesizabila pentru viata cotidiana. Dar in subconstientul celorlalti se intampla acest lucru; te adauga in grupul de prieteni, dar in sinea lor esti prietenul fals caruia nu-i pot acorda incredere deplina. Asta nu e un inconvenient, mai ales ca toata aceasta autosugestie construieste in tine un mare egoism. In timp, cu fiecare bucurie de a trai realitatea autosugestionata, autoaprecierea creste ca si cum lucrul s-a intamplat. De fapt aici este tot schepsisul. Creste increderea de sine, se schimba atitudinea, si ajungem la ceea ce ei numesc "legea atractiei".
Exista un adevar in aceasta, ia un grup de oameni si du-l in pustiu, cel ce s-a obisnuit a fi lider va iesi lesne in evidenta si va prelua controlul. Pentru ca s-a obisnuit a fi un lider, comportamentul lui este conform vietii traite. Dar este o mare diferenta intre a fi si a crede ca esti. Autoaprecierea de sine devine mai mare decat meriti, incepi sa crezi ca poti face lucruri pe care nu esti in stare, iar cand ai esecul nu vei recunoaste problema si vei proiecta cauza pe ceilalti. Una peste alta suferinta esecului devine trauma. Este mult de povestit, dar vreau sa intreb simplu: ce ar fi de preferat? o viata egoista inchipuita sau una prezenta cu emotii, atat pozitive, cat si negative?

Continui, pentru ca oamenii obisnuiesc ca in lipsa unui alt raspuns sa se multumeasca cu cel gresit. Daca nu asa, atunci cum? Adriana a inceput bine articolul, cu principiul cauza/efect. Apoi s-a pierdut putin pe parcurs, a intrat in "legea atractiei". Da, intelegerea principiului cauza/efect este o cale mai buna spre fericire. De drept e gresit spus, corect ar fi "calea de a nu fi nefericit". Caci fericirea nu este sa nu fi nefericit. Si invers. Daca nu esti fericit, nu inseamna ca esti nefericit.

Cineva spunea ca ceea ce ni se intampla astazi este efectul unor decizii ce le-am luat in trecut. Daca ar vorbi despre matematica poate ca ar fi adevarat. Daca am vorbi despre o lume in care exist doar eu, poate ca da. Dar trenul trece pe calea ferata indiferent de deciziile mele, el trece conform unui orar stabilit de altcineva. Eu, in lumea mea, decid sa trec bariera pentru ca ma grabesc. Daca iau in seama doar decizia mea, trec bariera si gata. Dar a mai existat si alta decizie, deci ma va calca trenul indiferent de decizia mea. Decizia celui cu trenul peste decizia mea a dus la nevoia unei alte actiuni din partea mea, aceea de a ma asigura. Si asta facem in viata, astfel traim, existenta unor alte decizii in lume, a unei increngaturi de decizii, atat de multe incat totul devine intamplare, ne obliga sa ne asiguram. Un accident - o insiruire de decizii si actiuni ce au dus la o intamplare nefericita. Deci oricat mi-as sugestiona, oricat as crede altceva, cu asta nu voi putea schimba decat lumea mea, voi fi Dumnezeul lumii mele si atat. Majoritatea oamenilor ajung sa creada, sa se comporte si sa se manifeste ca si cum ei ar fi un punct important si tot universul se invarte in jurul lor. Cand incepi sa pricepi despre acest aspect, ca nu universul se invarte in jurul tau, cand iti asumi cine esti, ce esti, ca ceilalti sunt aidoma tie, vei ajunge sa pricepi ca de fapt simti viata prin trairea de emotii. Asta te diferentiaza si te defineste. Razi la un spectacol, exalti la frumos, la arta, la muzica, ai o satisfactie intelectuala, etc... toate aceste momente sunt incarcate de placere. Asta cred eu ca este placerea de a trai. Exista un singur adevar universal: toti imbatranim si toti murim. Nu conteaza cine esti, ce fel de persoana esti, intelectuala sau ignoranta, speciala sau meschina. Vom muri. Si tu, si eu. Traiesti naiv si fericit pana realizezi asta. Majoritatea celor care pricep asta prind o foame de sine, vor sa dovedeasca existenta lor, ca sunt speciali, ca vor lasa ceva in urma, dar de fapt aceasta foame vine din regretul de a fi un fir de nisip. Nu mi se pare ok sa ma gandesc intruna la sfarsit, sa regret, sa sufar pentru asta. Trecutul si viitorul nu exista, doar prezentul. Ma concentrez pe prezent, cum sa fac sa traiesc o emotie pozitiva, astfel ca trecutul sa devine de la sine o amintire frumoasa si viitorul un vis de speranta.

Cauza/efect functioneaza, dar inteles la modul corect. Daca o faci invers, adica sa impui efectul ca sa obtii cauza, nu functioneaza si devii un agresor pentru restul universului. Deoarece incerci sa impui prin autosugestie si celorlalti acest neadevar.


*

Smulge-mi vorba din gura

"Cateodata ai nevoie de oameni cu rabdare in jurul tau. Rabdarea de a asculta. Din pacate nici prietenii mei buni nu mai au rabdare. Se asigura ca sunt bine si trec la subiectul urmator. Probabil ca e boala zilelor noastre. Aceea de a descarca mai mult decat am putea sa incarcam.Sesizez in jurul meu o pofta nebuna a oamenilor de a vorbi despre ei insisi. De parca trebuie sa expui public orice fel de realizare. In orice domeniu. Facebook nu ajunge. Pe diferite subiecte de discutie se gasesc tot soiul de specialisti competenti a caror experienta personala are rol de expertiza. La naiba. N-am chef de oameni care-mi smulg vorba din gura pentru ca intuiesc ei ce am de gand sa spun, ba mai mult, au si o rezolvare a discutiei sau o solutie. Te lasa cu gura cascata si renunti. Candva, am fost si eu asa. Preluam controlul. Eram detestabil. Acum aleg sa tac mai mult. Si stiu ca tacerea asta va produce o schimbare in mine.

.........................

Un culoar, o viata, o moarte. Propozitiile ies greu. Se scurg ca o lava groasa care se intareste. Nu mai stiu care a fost ultimul lucru frumos pe care l-am auzit. In general lumea se exprima in poze. Click si pac. Te-ai exprimat. Vorbim urat altminteri. Nu ne alegem cuvintele. Avem poze."

- Tudor Chrila pe blogul lui.

Sunt intrebat ades de cunoscuti de ce scriu. Mai ales de "cunoscute". Cel mai mult nu-si explica de ce e nevoie sa ma dezbrac sentimental in public. Si mai apoi, ce inseamna tampenia asta sa expui tot ce iti trece prin minte. Sa fie o tampenie? Poate. Dar e tampenia mea. Cum spunea Chirila mai sus, extras din blogul lui, in conversatiile cotidiene daca ai respect fata de ceilalti ii lasi si pe ei sa vorbeasca, ii asculti, discutia prinde un curs propriu. Celor ce ma intreaba de ce scriu le raspund ca nu-mi pasa de imaginea mea, nu am ce sa ascund, nu am ce sa protejez. Sunt uman, cu bune si greseli.

Nu trebuie sa "cumperi" tot ce-ti ofer. Oamenii sunt precum magazinele unui mall, fiecare cu produsele lui, cu ofertele lui, te plimbi prin acest mall si cumperi ce-ti place. Nu te poate forta nici un magazin sa cumperi in exclusivitate toata marfa. In exclusivitate insemnand doar de la acel magazin. Te plimbi, nu cauti ceva anume, privirea este precum o raza de lumina in intuneric, se indreapta in cateva directii si se opreste la ceva ce-ti pare ca te-ar putea interesa. Este posibil ca odata atras de ceva sa devii atent si la produsele din jur, sa gasesti altceva si mai frumos. Ori cumpatesti mai bine, consideri ca nu merita si mergi mai departe. Iei numai ce-ti place, ce crezi ca ti se potriveste. Daca altcuiva ii place un produs, tie s-ar putea sa nu-ti placa. Daca esti o oaie vei cumpara ceva doar pentru ca a fost achizitionat si de o persoana importanta, de parca detinerea aceluiasi lucru te face la fel de important.

Am dorit sa atrag atentia la cuvintele lui Tudor Chirila, nu am sa scriu mai mult pentru ca voi intina ideea scrisa de el.

"Sunt un geniu!" partea 2-a

Am pornit postarea de la o idee si am ajuns la concluzia: “Sunt un geniu!”.

M-am gandit mult daca sa pun ideea de start la locul ei, adica sa incep cu ea. Stiu ca multi nu vor intelege, trebuie explicat. De cele mai multe ori ajung sa ma gandesc la lucruri ce nu le pot defini coerent, simt ca este o idee interesanta, noua pentru mine, poate chiar si pentru omenire… (lol). Daca as urma sfatul majoritatii, cand spun ca imi complic viata gandind prea mult, exista riscul sa deposedez umanitatea de o mare descoperire filozofica. Improbabil, dar corect. Cel putin teoretic este posibil. Asa ca eu continui sa gandesc, nu ca as avea o minte altruista, ci pentru ca asta face mintea mea, gandeste. Asa traiesc, prin asta exist.

Ideea de la care am pornit este inrudita cu “Decat codas la oras, mai bine in satul tau fruntas.”, numai ca e mult mai profunda. Cum asa? Sa facem un exercitiu…

Lady Noble este o persoana inteligenta, educate, culta si autodidacta. Anturajul in care isi traieste viata este format din oameni de nivelul ei, dar mai putin preocupati decat ea cu ganditul. Lady Noble este respectata pentru felul cum gandeste, cum se comporta, totdeauna amabila si cu o diplomatie bine exersata. De drept, acorda unor subiecte o importanta exagerata, le incarca de prea multa seriozitate, dar ele fiind usurele se trec cu vederea. Chiar prea usurele, mai mult sunt baliverne. Dar anturajul, grupul in care isi manifesta nevoia de apreciere este de un nivel tolerant. Nimeni nu vrea sa gandeasca mai profund, a devenit obositor s-o faca, asa ca Lady Noble devine un formator de opinie. Baliverne si „bullshit”-uri, aplauzele continua in folosul ei, se alimenteaza cu „self-respect” si „self-love”. Stie ca este iubita, admirata, este unica si speciala. Este elita grupului ei.

Sunt doua posibilitati de caz:

- „bulshit”-urile nu sunt adevarate, dar Lady Noble le trateaza ca si cum ar fi, predica si propovaduieste neadevaruri ce sunt lesne de recunoscut, dar prin abilitatea sa in comunicare si convingere face ca acei oameni sa creada ceea ce sustine. Cand o personalitate exprima ceva (orice!), ceea ce spune este primit ca adevar datorita recunoscuterii calitatii a persoanei. Acest tip de om nu este chiar dizgratios, eu admir abilitatea de a face altii sa creada ceea ce nici el nu crede.

- Ori „bullshit”-urile sunt neadevarate, dar Lady Noble le considera adevarate si le predica cu ignoranta. Acest tip de personaj este mai enervant, pentru ca se comporta ca si cum ar cunoaste adevarul universal, are acea atitudine de superioritate nemeritata. Din combinatia dintre educatie/cultura/diplomatie cu Neadevar rezulta cel mai periculos formator de opinie, reprezentant viguros al Satanei.

Cum vine asta? Sa zicem ca Lady Noble raspandeste noua religie: iubirea de sine. Sa inveti sa te iubesti, sa te regasesti, tu esti cel mai important pentru tine, ... si toate celelalte predici in care Tu esti nr.1, esti personajul principal. Totul este permis ca Tu sa fii fericit(a), este insasi notiunea de a trai viata: fericirea proprie, sau starea de bine. Cu Pozitivism. Sa alungi negativismul, tot ce-ti umbreste gandul si sa primesti doar ce-ti face placere, ce iti da stare de bine. Cat „bullshit”!!! Cat egoism !!! Te invata ca tu esti punctul in jurul caruia se invarte Universul.

Daca toti oamenii de pe pamant ar fi la fel de egoisti se va forma un haos relational, o jungla a sentimentelor, fiecare pentru sine. Daca toti ar imbratisa aceasta noua religie (ce eu o consider a raului), dragostea nu va fi posibila. Eu, cel care ma iubesc mai mult pe sine, nu pot sa accept in iubire decat unul ce considera la fel ca mine, adica ca eu sunt nr.1 si el trebuie sa se sacrifice. Daca si el este un adept al iubirii de sine, eu ma voi iubi mai mult pe mine, el mai mult pe sine; nu ne-am intalni nicaieri cu sentimentele, deci dragostea nu e posibila.

Deci cei ce imbratiseaza aceasta noua religie a iubirii de sine, a regasirii sau reinventarii a sinelui (??!!) nu pot avea parte de dragoste decat daca persoana iubita dovedeste un altruism exagerat, similar cu prostia. Pe de alta parte spune-mi cu cine traiesti, ca sa spun cine esti.

Revin la idee. Lady Noble predica un neadevar unor oameni mai putin pregatiti ca ea si se crede detinatorul adevarului universal pentru ca toti o apreciaza si o iubesc. Dar intr-o zi nefasta pentru ea apare Sir Truth care spune: „Ce este non-sensul asta? Voi chiar credeti prostia asta, ca soarele se invarte in jurul pamantului, ca Universul se invarte in jurul acestui punct?”. Si prin limbajul geniului, caci Sir Truth este un geniu, explica adevaratul Adevar. Grupul suport al Lady Noble striga in cor fara a avea rabdare sa asculte, ori incapabil sa intelegeaga limbajul: „Blasfemie! Lady Noble detine adevarul. O iubim”.

Dar Lady Noble intelege acest limbaj. A mai cunoscut astfel de oameni in viata ei. Sunt rari, ar fi dorit sa fie unul dintre ei, dar din pacate te nasti asa, nu poti deveni. Prin instructie si educatie poti deveni Lady Noble, este cel mai inalt grad ce il poate obtine pe scara intelectuala. Pentru a fi Sir Truth trebuie sa te nasti cu acest talent, sa te nasti cu semnul geniului. Lady Noble a inteles care este Adevarul. Cel mai dureros este ca stie, altcineva a inteles cat greseste. Secretul nu poate fi pastrat. Decat daca isi protejeaza grupul de suport si il alunga pe geniu. Are puterea sa-l discrediteze, ceilalti cred in ea. Acesta este momentul cel mai important, cand decide ce sa faca in continuare.

Va predica un Neadevar pentru a primi admiratie si considerare? Sau isi va recunoaste siesi si oricui ca a gresit, ca acesta este Adevarul, in schimbul pierderii piedestalului, a scarificiului starii de bine, etc. Va fi egoista, va dori sa se simta bine? Este capabila sa alunge adevarul negativ din constiinta, isi va reprograma singura constiinta? Stie ca poate face asta, sa se autosugestioneze de orice doreste, doar s-a autosugestionat ca este fericita, acesta e starea cea mai grea de imaginat si de crezut.

Ce va alege?

Adevarul doare. Pentru ca de cele mai multe ori gresim, nu luam in calcul toate aspectele. Lady Noble sufera cand altcineva ii arata Adevarul, dovedind ca ea sustine un Neadevar. Daca este mica la suflet va prefera sa traiasca in continuare intr-o lume inchipuita, unde Neadevarul ei va fi considerat ca fiind Adevar, in schimbul starii de bine, „self-respect”-ului si iubirii de sine. Acolo unde este zeita.

Intrebarea zicalei „decat codas la oras, mai bine in satul tau fruntas?” se aplica aici in felul urmator: decat sa nu mai fie considerata unica si speciala, mai bine continua sa trateze balivernele cu importanta exagerata, mai bine nu conteaza Adevarul, ci ceea ce vor oamenii sa auda, chiar daca sunt inferiori.

Degeaba or sa sara unii ca toti oamenii sunt egali. Nu, nu sunt. Doar in fata legii. Dar in fata ta nu sunt toti egali, i-ai impartit, i-ai clasificat: dupa iubire, dupa admiratie, dupa afectiune, dupa incredere si dupa sentimentele ce-ti inspira fata de ei.

Un geniu nu are timp de politeturi. Cum poti sa-i spui unui om in mod politicos ca greseste? Modul politicos de a-i spune unui om ca greseste este sa-l faci sa gandeasca singur ca a gresit. Eh, pentru asta trebuie timp, trebuie sa-l aduci la nivelul de gandire al geniului. Greu, deci geniul va fi nepoliticos intotdeauna.

Am impartit lumea in: ignoranti, instruiti, inteligenti si genii.

___________________

(Va urma.)

"Sunt un geniu"

Sunt un geniu.

Multi vor crede ca este o metafora, eu sunt cat se poate de serios: judecand faptele si realizarile mele din trecut, ori modul cum am influentat viata oamenilor din jurul meu, am ajuns la concluzia nerusinata ca sunt un geniu. Mai corect, am fost un geniu. Ca sa mai diminuez din beatificarea mea intelectuala, am sa specific sincer ca un eveniment puternic marcant mi-a facut mintea varza si toata genialitatea mea s-a dus pe scurgerea de la wc.

Am descoperit ca exista suflet, nu numai psihic. Inainte de asta gandeam ca sufletul este starea psihologica a unui om. Nu ma gandesc la un suflet spiritual ce se ridica la ceruri cand murim, sau ca va exista in continuare dupa trecerea noastra in nefiinta. Ma gandesc la ceva ce nu am stiut sa-l denumesc decat ca fiind suflet. Daca ii dai mintii sa calculeze cat face 1+1 va calcula automat ca 2, dar sufletul intervine intotdeauna si spune „dar vreau sa calculez cat face 1+1? am chef? e important? trebuie?” . Si etc. Cu acelasi automatism mintea va convinge sufletul ca e bine sa fie facut. Alteori oamenii sunt mai incapatanati, ceea ce simt cu sufletul este mai puternic decat constientizarea binelui din viitor. Oamenii mai inteligenti se conving singuri ca un lucru trebuie sa fie facut pentru un bine viitor, altii trebuie sa fie convinsi: „gandeste-te si nu mai fii incapatanat”.

Ce il face pe om sa fie incapatanat, sa actioneze contrar binelui sau? Simte o stare de impotrivire, de revolta, doreste sa nu faca ceea ce e logic sa fie facut. Aceasta decizie contrara binelui sau general este luata pentru a satisface sufletul sau, ceea ce simte el. Este un bine imediat, victoria vointei sale sufletesti este pe moment mai mare decat binele general. In curand euforia acestei victorii trece si glasul mintii incepe a se face auzit, intelege ca a gresit in procesului cognitiv. Starea unui om este foarte importanta, si aceasta stare nu tine in totalitate de ratiunea sa.

Cu toate ca eu cred intr-un raport invers proportional intre inteligenta si starea de bine. Cu cat sunt oamenii mai intelegenti, cu atat vor atinge mai greu starea de bine. Deci exista o conexiune intre procesul cognitiv si starea sufleteasca.

De exemplu:

Dupa ce visez o femeie ce imi este indiferenta, dupa vis ma simt atras de ea. Inainte de asta nu puteam gandi despre asa ceva, era de neconceput, viata si timpul care a trecut peste prietenia ne-au adus intr-o relatie familiara. Mai ales ca orice astfel de gand contravine conjuncturii sociale. Bineinteles ca pot face un exercitiu al mintii, sa ma gandesc la acea femeie in mod obiectiv, sa constat cat de frumoasa si sexy este, cat de placuta... Eu am puterea sa o fac, sa detasez gandirea de ceea ce simt, cand e vorba sa judec alte persoane. Dar cand acest exercitiu ma implica si pe mine, adica sa ma inchipui pe mine sarutand acea femeie, deja ceea ce simt eu intervine si face totul de neconceput. Mi-e rusine chiar si de gandul meu.

Dar se intampla sa o visez intr-o noapte, ca am sentimente pentru ea. Asa e visul. Daca visul merge mai departe si exista intimitate in vis ( wow, dimineata ma uit ca un rama la piatra fara sa inteleg cum am putut sa ma excit atat de tare la acea persoana, chiar si in vis, erectia mea maxima e acolo sa-mi dovedeasca) pe viitor ma simt extrem de atras de femeia visata. Stiu ca e o tampenie, mintea judeca inutilitatea impulsului, dar este o stare sufleteasca, ma simt atras. Si nu poti face nimic cu privire la aceasta atractie, decat poti sa-ti muti gandul de la ea. Cand vei privi persoana respectiva va exista intotdeauna o exaltare rapid inabusita, aproape insesizabila cand te-ai obisnuit, dar exista. De aceasta exaltare este responsabil sufletul.

Eh, din cauza acestui suflet mi-am pierdut eu genialitatea. M-a trantit, mi-a luat mintile, m-a terfelit, m-a sodomizat, m-a furat, m-a torturat si cand sa-mi stinga lumanarea, s-a hotarat ca nu, mi-a dat o oglinda sa-mi arate ce am ajuns ca sa compar cu ce am fost.

Un om ce a trecut prin atac cerebral si a supravietuit, este complet schimbat. Am cunoscut o femeie deosebita, o cunostinta de gradul 2, in sensul ca era proprietara magazinului de langa scara mea, unde imi faceam in fiecare zi cumparaturile. De obicei se pastreaza o relatie sociala de politete, dar tocmai pentru ca acest om este deosebit am ajuns sa ne apropiem mai mult, imi facea o mare placere sa stam de vorba, sa schimbam informatii. Aceasta femeie a patit un atac cerebral si a intrat in coma, fara diagnostic ca s-ar mai putea intoarce la viata. Dar a fost puternica, s-a intors.

Din pacate s-a intors o leguma. Toata viata ei disparuse, sufletul recunostea persoanele, dar mintea-i refuza sa judece. Nu mai stia sa mearga, nu mai stia sa vorbeasca, sa articuleze cuvintele. Acest om mi-a dovedit, mi-a dezvaluit... nu stiu cum sa denumesc... mi-a deschis ochii... Am fost martor la ceva maret, ce nu credeam ca exista, martor la ceva coplesito ce nu stiu sa-l denumnesc. Acest om, aceasta femeie s-a intors din morti nemaistiind nimic de lumea asta, prin care a trecut cu deminitate si eleganta. S-a intors un om mare cu mentalitate de nou nascut. S-a straduit sa invete sa mearga, sa foloseasca toaleta, sa articuleze cuvintele, sa vorbeasca, a luat tot ciclul vietii de la inceput. Cand esti matur si faci lucruri de copil este umilitor. Este umilitor felul in care te trateaza oamenii, nu au motivatie sa-ti mai acorde incredere. Dupa ce s-a straduit, a luptat cu propria-i nenorocire, dupa ce a aratat un curaj dumnezeiesc, si-a revenit cat de mult s-a putut. In sensul ca mintea judeca la fel, dar este influentata de experienta prin care a trecut. Un trecut prin moarte se teme pentru viata sa, pentru ca stie cat de mult pierde. Noi doar ne inchipuim, un om ce a murit stie exact. Pe de alta parte toleranta fata de ceilalti oameni iti schimba modul de a gandi, lipsa egoismului te face neinteresant. Egoismul te face mai calculat, te face sa te gandesti cum sa castigi tu versus ceilalti, si astfel iti vin idei, le pui in practica, succesul lor face ca oamenii sa te considere inteligent. Daca facut unul avere cu diverse idei, este considerat foarte destept. Probabil ca sunt multi oameni mai destepti decat Bill Gates pe lume, dar el va fi cel mai destept pentru ca are cea mai mare avere. (sau avea)

Prea putini spun ceva admirativ despre un savant care si-a dedicat viata pentru a combate o boala incurabila si in final a descoperit remediul acelei boli ce a decimat un sfert din populatia omenirii. In schimb spun despre Einstein care a facut bomba atomica ca a fost cel mai inteligent om de pe planeta.

Revin la doamna mea, cunostinta ce s-a intors din morti. Reactia oamenilor a fost de compatimire si mila. Ceva normal. Insa aceasta neincredere s-a intiparit in sufletul celorlalti, omul s-a dovedit a fi defect, deci pe viitor nu-i vor mai acorda increderea pe care o acordau inainte de eveniment. Oricat s-ar stradui, poate deveni mai inteligenta si mai speciala, nu o vor mai face. S-a intamplat o data, deci se mai poate intampla... E defecta.

Personal, unui astfel de om cu o asemenea putere de lupta si determinare ii acord cea mai mare admiratie. Din dragoste pentru copil a muncit, a strans din dinti, a incasat umilinta, a facut totul pentru dragostea ei de mama. Judecata ei este mai dreapta, nealterata de egoism, ori de incapatanare, vede mai clar lucrurile importante din viata. Respect, doamna.

In DEX se da definitia pentru „geniu”: totalitate a aptitudinilor spirituale superioare care oferă unei persoane calități creatoare deosebite; talent, dispoziție naturală, capacitate de creație excepțională, rezultat al dezvoltării maxime a facultăților umane, etc.

De mic am influentat viata persoanelor din jurul meu, le-am adus o schimbare a vietii mai calitativa. Datorita rezultatelor mele la olimpiadele de matematica primaria orasului le-a dat o repartitie parintilor mei pentru un apartament cu patru camere, in centrul orasului, scotandu-ne din cartierul tiganesc, imbunatatindu-ne traiul. Pot continua cu influenta asupra tuturor, de la prieteni la necunoscuti, de la rude pana la invidiosi. Am vazut, am simtit si m-am bucurat cum viata celor din jurul meu se schimba datorita influentei mele. O perioada mi-am spus ca am noroc, dar dupa o multime de teste am constatat singur: sunt un geniu. Conform definitiei din DEX.

Un geniu fara rezultate nu mai este genial.

(Va urma.Trebuie sa plec la munca. Unde trebuie sa fiu genial, altfel mananc iar faina)

Jaiya

parca le-am mai postat...

Visator sau vizionar?

"Iadul = ceilalti oameni"

Sartre

Sunt un visator sau un vizionar?

Pe parcursul vietii am trait un sentiment ciudat atunci cand le povestesc oamenilor ceea ce am de gand sa fac sau cum vad eu viitorul unui lucru daca ii acorzi atentie. Le povestesc, probabil este o declaratie a intentiei, si se uita la mine de parca as pretinde ca voi deveni nemuritor. Dau din cap a aprobare sa nu te jigneasca, dar in sinea lor stiu ca nu vei ajunge niciodata sa realizezi ceea ce-ti propui, sunt convinsi ca esti un visator. Cel mai enervant este ca au o atitudine fata de tine de parca ai fi un copil, iar ei sunt inteleptii care nu vor sa-ti tranteasca visurile cu realitatea cruda cu care te vei confrunta. Si odata cu asta dispare si respectul lor fata de tine, se pozitioneaza pe un nivel superior de unde iti dau sfaturi. Neincrederea lor se transmite, incepi sa te intrebi unde gresesti, ce e in neregula cu intentiile tale.

De fiecare data, cu fiecare drum, am privit sus pe culmi si m-am provocat sa ajung acolo, am calculat fiecare pas si daca fac o evaluare a ceea ce am realizat in trecut, pot spune ca ce mi-am propus s-a indeplinit. Este adevarat ca nu-mi foloseste acum la mai nimic, poate doar sa-mi dovedeasca ca ei au gresit cu neincrederea lor, iar eu am experienta multumirii de sine pentru ca am fost artizanul, fauritorul de visuri.

Acum privesc spre o alta culme, povestesc iar intentiile mele, primesc aceeasi atitudine de neincredere. „E greu.”- imi spun ei cu tonul lui „este imposibil”. Pentru mine este evident ca se va realiza, nu inteleg cum de ei nu vad, este atat de clar. Nu este usor, daca ar fi nu as mai considera-o provocare.
Gandesc eu altfel sau sunt ei limitati? Sunt inconstient? Atunci de ce s-a dovedit ca am ajuns acolo unde mi-am propus, alimentandu-ma si cu mai multa indrazneala?

Scrisori catre fetita mea: Ziua 1026

Am incercat sa-mi resetez mintea, sa-mi asum realitatea si sa continui sa traiesc primind si apreciind cursul vietii. Am evitat sa ma gandesc la trecut sau viitor, doar prezentul conteaza, sa fiu atent la ziua de azi. Am muncit, m-am tinut preocupat.

Dar nu te poti pacali, nu-si poti anula sentimentele, dorurile sau ce iti macina sufletul. Nu m-am gandit o perioada la tine, printesa, este atat de greu sa ocolesc fiecare gand catre tine, sa ma detasez, dar in fiecare seara ma trezesc ca ma uit la fotografia ta cu durere in suflet, ca nu sunt parte din viata ta. Inchid calculatorul si imaginea imi ramane pe retina, uneori zambind, dar de cele mai multe ori obosit de atatea lacrimi.

Sa nu-mi mai spuna nimeni ca si asa pot face parte din viata ta, nu este acelasi lucru. Pierd atat de multe... Tu pierzi atat de multe...

Orice am gresit in trecut, fata de oricine, am platit scump. Indeajuns pentru cateva generatii. Tot mai cred ca exista o balanta universala, sper din tot sufletul ca raul care il simt sa incline talerul de bine catre fetita mea.

Te iubesc, sufletul meu... Pot folosi un milion de cuvinte si tot nu pot exprima cat de mult te iubesc. Pot varsa rauri de lacrimi si tot nu-mi pot astampara dorul de tine. Nici nu stiu ce sa fac cu viata mea, sunt blocat, tot ce s-a intamplat m-a pus in genunchi, singura icoana spre care imi indrept ochii este imaginea ta, ma rog in suflet sa fii fericita, sa primesc eu tot raul de pe lume dar tu sa fii ocrotita.

Nu stiu cum sa traiesc mai departe. Caut o cale de a ma impaca. Dar nu am cu ce sa ma impac, nu-mi pot anihila sentimentele, faptul ca ma doare este manifestarea lor. De aceea nu am sa resemnez niciodata. Nu urasc faptul ca sufar, nu-mi va lua cineva vreodata asta. Doar ca din cand in cand simt ca nu mai suport, si atunci ma apuc sa scriu crezand ca vreodata vei citi si vei intelege cat de mult te iubesc. Acest gand ma mai linisteste, prefer sa o fac asa decat sa trec pragul nebuniei. Poate este si asta o forma de schizofrenie, sa-ti scriu ca si cum as vorbi cu tine, cu o versiune matura a ta.

Cand ne intalnim sunt atat de pierdut, nu mai stiu sa fiu fericit, mi-e teama de momentul cand trebuie sa ne despartim. Cursul vietii... Atat de crud cu tine, ti-a dat regrete de mica.

Imi doresc sa fiu in stare sa ma ridic din genunchi si sa reusesc sa te fac mandra de mine. Muncesc la asta. Nu trebuie sa creez imperii, trebuie doar sa ma intorc la viata, sa stiu cum sa gestionez situatia noastra, sa te fac fericita ori de cate ori ma vezi, sa-ti fie drag sa te gandesti la mine. Pentru tine trebuie sa am o viata buna, sa-ti fiu un model, sa devin ceea ce nu stiu daca am fost vreodata, un tatic cool si bucuros sa-ti fie parinte. Felul tau de a fi m-a facut mandru, cumva trebuie sa-ti fiu pe masura.

Printesa mea, te iubesc.

Tati