Partea intunecata a femeii

Cand suferi cauti cu disperare sa-ti distragi atentia, sa uiti, altfel te apasa o presiune imploziva. Am constatat ca mintea nu-i poate dicta sufletului . (Oare exista? Nu cred, dar am o nedumerire ce o voi aminti mai tarziu)

Asa ca atunci cand simteam ca ma prabusesc imi derulam in minte viata traita. Ca un spectator. Am pornit de la copilarie, cursiv ca un film, si la fiecare pauza am tinut minte unde am ramas. La urmatoare nevoie de a-mi distrage atentia porneam in minte evenimentele de la ultimul moment. Am analizat faptele mele, cat si a persoanelor ce si-au pus amprenta pe cursul vietii mele. Nu le-am judecat, doar am incercat sa le inteleg si sa invat din ele.

Astfel am ajuns sa filozofez asupra unor detalii ce par marunte, dar in fapt influenteaza cursul vietii noastre. Crescut autodidact, conduita mea fiind rezultatul cartilor citite, „binele” pentru mine este aproape identic cu cel universal, dat pilda in carti. Din baietel am devenit un tanar adolescent, si mai tarziu barbat, ca apoi sa devin si tata; am trecut toate aceste etape considerandu-ma in sine un cavaler atunci cand vine vorba de sexul frumos. Am urcat femeia pe un piedestal si am crezut despre ea ceea ce eram educat sa cred: ca trebuieste respectata, iubita cu pasiune, sa fiu slujitorul cat si protectorul ei, sa fac totul pentru a o mentine fericita, orice cuvant al ei este lege pentru mine, sunt cavalerul femeii, oricare ar fi ea. Ea este o fiinta gingasa, este frumusetea, ma port galant cu ea, romantic cat mai des, in acelasi timp cand ii ofer hrana pentru suflet sa-i provoc mintea, sa simta ca traieste viata in mod placut. BULLSHIT !!!

Se spune ca este imposibil sa intelegi „cu adevarat” femeile. Nu prea imi dau seama ce reprezinta expresia „cu adevarat”, dar pot spune ca eu am inteles femeile. Asta nu inseamna ca am si solutii in a le controla. Este ca atunci cand studiezi un musuroi de furnici si intelegi de ce merg ele in sir indian, dar nu le poti controla parcursul.

Nu as putea sa dau o definitie incat sa cuprinda toate caracteristicile femeii, deoarece nu este la fel in fiecare moment. Stiu doar ca tot ceea ce stiu despre ea ma face sa nu am incredere. Ca sa explic mai bine ar trebui sa disec chestiunea cu sufletul.

Exista suflet? Numim suflet starea ce o avem?

Ma dau exemplu pe mine, fiind foarte suferind de suparare am o stare de m-as sinucide, nu-mi mai pasa de mine, intru intr-un blocaj catatonic. Mintea judeca in continuare, rationeaza, vad situatii, vad situatia mea si-mi dau singur solutii. Automatic. Dar nu exista vointa, nu exista motivatie si raman in continuare blocat, fara a face ceva si fara sa ma ingrijorez de prapastia spre care ma indrept. Mintea urla „Atentie!!!”. Corpul meu ramane inert, starea mea nici nu se sinchiseste sa raspunda, dar insasi felul in care ma simt e un raspuns in sine, acelasi „Fuck off!”. Si aici vin si intreb, daca mintea mea judeca, rationeaza in mod constient, dar starea mea ma tine blocat, cu cine se lupta de fapt ratiunea mea? De cine a fost invinsa? De suflet?

Starea psihica nu este suflet. Nu ma intreb de existenta sufletului ca de ceva ce se ridica la cer atunci cand mori. Despre asta am o proprie convingere. Ma refer la emotivitate, de unde vine? De unde apare emotivitatea? Ieri mi-am adus aminte de felul cum m-am simtit cand mi-era foame. Cat de deznadajduit si cat de dureros a fost, iti vine sa mori de nervi si neputinta, nici aer nu mai stii sa-ti iei, atat de tare te ineci. Mi-am adus aminte si mi s-au umezit ochii, emotiile sunt memorate si prin amintire am reintrat in acea atmosfera, cateva racorduri de emotii m-au tulburat caci le-am retrait. Asa ca am dat apa la un soricut. Aceasta emotivitate nu are treaba cu ratiunea, caci mintea mea comanda trupului sa nu simta emotii; emotiile memorate de corpul meu mi-au dat o stare similara cu momentul reamintit.

Am mai concluzionat ca omul traieste prin emotii. Emotiile pozitive (bucuria, iubirea, speranta, etc) iti dau o stare euforica ce o numim fericire. Pe cand emotiile negative sunt cele ce ne fac sa suferim, suferinta fiind de fapt reactia noastra la evenimentele ce ne influenteaza. Emotia implica o evaluare a situatiilor. Cineva a spus ca emotia depinde de modul in care o persoana evalueaza si analizeaza. O fi ceva adevar pe acolo. Eu spun simplu, omul simte ca traieste prin emotii. Cand privesc nauc la tv si incerc sa inteleg ce debiteaza crainica de la stiri - de cele mai multe ori neimportante pentru existenta mea - trece timpul mai usor. Dar atunci cand gandesc sa scriu aceste randuri, dupa acelasi interval de timp, simt ca a trecut vremea mult mai greu. N-am avut nici o emotie cat am privit absent televizorul, dar cand am scris aceste randuri am trecut prin diferite stari.

Plecasem de la suflet. Deoarece nu am stiut cum sa exprim ca femeia crede mai mult in ce-i spune sufletul decat ii spune ratiunea. Femeia nu este cavaler, este printesa. Sufletul ei nu cunoaste despre dreptate, daruire, sacrificiu, iubire, egalitate, etc. din punct de vedere universal. Ci doar dintr-o viziune personala, in functie de cum este influentata viata ei.

Femeia este nedreapta. Ceea ce face barbatul in numele iubirii este natural acestui sentiment, si de altfel face prea putin. Ceea ce face ea in numele iubirii se numeste sacrificiu.

Daca luam o decada, 10 ani, si cuplul s-a inteles bine in primii 9 ani, la despartire ea va spune ca a fost nefericita toti cei 10 ani. Fara exceptie, va adauga si timpul de dinainte, chiar si cel in care nu au mai stat impreuna, de la separare pana la divort. In anul 1 a fost fericita, si pentru ea exista un adevar cu acel moment, in functie de starea ei. Acum, la despartire, fiind intr-o alta stare, va considera ca acel moment a fost nefericit, deci adevarul este schimbat. In ambele cazuri ea a spus adevarul pe care-l stie, dar gandind cu sufletul. Nu s-a schimbat nimic la acel an, caci este trecut si nu se mai poate modifica, ci doar starea ei.

Problema nu este ca e nedreapta, ci ca ea crede cu tarie un fapt contradictoriu cu un adevar stiut incat mai are parte de o nefericire cand nu i se da dreptate. Asta se intampla daca gandesti si iei decizii doar cu sentimentele. Pot fi gresite sau contradictorii, la momente diferite.

O persoana feminina, practic o necunoscuta, dorea complimente de la mine. Posibil sa fi avut nevoie in general, dar am simtit ca venind de la mine ar fi flatat-o si mai mult (ceea ce-mi spune ca are o parere buna despre mine). Asa este, femeia are nevoie de complimente sa se alimenteze cu incredere de sine. Se va spune ca si barbatii se gudura cand li se canta in struna si este laudata potenta lor materiala, spirtuala sau fizica. Femeia este dependenta de aceste complimente. Poate avea un iubit cum si-l doreste, acesta sa o iubeasca cum e ea, cu defecte si calitati, dar cu toate acestea ea doreste sa-i fie lingusite calitati inchipuite, sa i se idealizeze sufletul si sa i se ascunda defectele, apreciind mai mult o minciuna, despre care stie ca este minciuna, decat un adevar urat, dar iubit. Femeia apreciaza minciuna. Atat de mult incat ajunge sa se minta singura, unele capata un cult al personalitatii, altele isi traiesc un rol imaginat si cred despre ele ca sunt intocmai cu personajul idealizat. Barbatul uraste minciuna. Cele ce vor cere barbatului sa le spuna minciuni despre ele calitatile lor fizice sau intelectuale, vor fi parasite.

Femeia este cea mai rea fiinta de pe pamant. Cea mai cruda. Nu-si doresc moartea fostului iubit, ci ca acesta sa se zbata in chinuri, sa traiasca o viata nenorocita si ea sa stie, ca sa se simta bine. Se va simti bine cateva secunde, dar aceste secunde sunt importante pentru increderea de sine la fel cum sunt si complimentele inchipuite. Prefera ca un om sa aibe o viata mizera pentru cateva secunde de orgoliu satisfacut. Considera ca suferinta ei provocata de dezamagire o indreptateste sa-i doreasca chinul.

Femeia este usor influentabila. Devine o cruzime pentru ca ea crede ca-s propriile decizii. Realitatea vazuta de ea este distorsionata, astfel ca si sentimentele ei vor fi. Am exemplificat mai devreme ca ea gandeste cu sufletul. Nu ma refer doar la faptul ca sta cineva si are interesul sa-i bage in cap tot felul de prostii. Poate fi influentata de persoanele pe care le admira, de viata acestora. Femeia ce o admira pe Mihaela Radulescu ii va fi usor sa divorteze. Femeia ce o admira pe Andreea Marin i se va parea natural sa foe falsa. Ori sa vorbeasca despre subiecte stupide cu o mare seriozitate, de parca au descoperit remediul cancerului.

Femeia este egoista. Asta e normal, a crescut cu rolul printesei, cu asta s-a maturizat, este obisnuita sa-i faci pe plac, sa fii curtenitor, galant, insumand toate acestea – se asteapta sa o faci fericita. Mi se pare egoist sa astepti pe cineva sa te faca fericita, sa-l alegi pentru acest rol si sa-i pasezi responsabilitatea si tu doar sa te intrebi din cand in cand: sunt oare fericita? Femeia nu o sa fie niciodata fericita daca nu invata sa traiasca fericita inainte de a-si cunoaste barbatul. Din acest punct de vedere este o egoista.

Am satisfacut stagiul militar timp de un an. In armata nu-ti mai faci probleme pentru ce mananci a doua zi. Sau ce program ai. Cam multe din preocuparile, sa le zicem prioritatile din viata de zi cu zi, dispar. Nu te mai gandesti ce sa mananci, ce sa te imbraci, ce sa faci. Privind din exterior nu esti stapan pe tine, esti precum un sclav. Cu adevarat, ai un spirit foarte liber. Nemaiavand la ce sa gandeasca, mintea va gandi ce vrei tu, va zburda pe unde vrei tu. In fond, acel an de armata ai trait mai mult in interiorul tau, ai o libertate de a hoinari cu gandul pe unde doresti.

Pe de alta parte luarea unor decizii simple cum sunt „ce mananc?”, „cu ce ma imbrac”, etc. sunt un efort psihic. Scriam intr-o zi ca mai bine ii este unui copil daca i se spune ce sa faca decat sa-l lasi sa ia singur deciziile. Acest efort spiritual influenteaza caracterul sau si-si traseaza o conduita ale carei reguli este dictata de propria persoana. Cand ii spui concret sa manance cutare lucru, cu ce sa se imbrace sau ce are de facut, isi formeaza o educatie, o conduita corecta.

In relatia de cuplu barbatul ii ofera acest confort femeii. Cand aceasta l-a blagoslovit cu responsabilitatea de a o face fericita, i-a dat si puterea de decizie, mai degraba exprimat puterea ce ti-o confera increderea. Caci daca nu-i da aceasta putere de decizie asupra vietii cuplului, degeaba il acuza ca nu o face fericita, caci vina este mai mult a ei. Dar ca sa se debaraseze de orice responsabilitate, deoarece barbatul universaliceste este cavaler, femeia se lasa pe decizia barbatului. In general. Ii place acest confort, este obisnuita cu el, toata viata a fost printesa.

Numai ca... e fudula. In sensul ca e mandra. Pentru ea filozofia vietii este in functie de cum se trezeste. Daca s-a trezit cu fata la cearsaf va urla sus si tare ca ea doreste a fi respectata, ca vrea egalitate si se plange cat de nefericita este, pentru ca are un buget de timp liber mai mic decat barbatul, ea trebuie sa faca mancare, sa faca curat, sa spele, pe langa astea sa aibe grija de copii, la care se mai adauga faptul ca trebuie sa aibe grija si de ea. Ce stie el, o vrea frumoasa, pentru asta trebuie sa se ingrijeasca pe la saloane de infrumusetare, unde pierde timp. Vrea egalitate, din acest moment egalitatea pentru ea inseamna dorinta de a-l vedea pe barbat spetindu-se. Ca-si da interesul, la fel ca ea.

Daca s-a trezit fara chef, devine imediat printesa si incepe sa pretinda fericire, adu-mi cutare, nu esti in stare sa-mi faci pe plac, vreau aia, etc. toate manifestarile unei printese. E in contradictie. Vrea sa-si deschida usile pentru ca este o persoana puternica si stie ce vrea, dar vrea sa-i fie si deschise cu cavalerism. Daca o faci intr-un fel, te va acuza ca nu o faci in celalalt fel.

Femeia este o adultera. Pentru ca viata aventuroasa pentru o femeie nu inseamna calatoriile, hobby-ul, sportul cu consum de adrenalina, ci relatia amoroasa ascunsa. Problema este ca atunci cand se indragosteste ea nu stie sa tina ascunsa o relatie adultera, sa aibe rabdare sa-si stabileasca sentimentele, sa treaca euforia endorfinelor. Ea divorteaza brusc, dar nu inainte de a-si face toate calculele.

Nici o femeie nu va divorta daca nu are un viitor asigurat. Un barbat va fi in stare sa piarda tot in numele dezamagirii si a unei iubiri ce s-a stins, pe cand femeia abia atunci incepe sa gandeasca lucid.

Femeii trebuie sa stii cum sa-i vorbesti ca sa vada realitatea asa cum vrei tu.

..................................

(va urma)