Am trait in interiorul meu tot timpul asta, in lumea inchisa din mine. Am retrait toate experientele importante, disecandu-le si studiind dintr-un punct extern, precum un spectator. Mi-am trait inca o data viata, am savurat-o si i-am dus dorul. Am regretat-o ca pe un lucru pierdut, precum imbatranesti si nu te impaci cu ideea ca vine vremea cand viata se termina cu adevarat.
Un om esuat pe o insula va innebuni de singuratate. Am fost singur in lumea mea. Inca mai sunt. Dar daca inainte ma simteam in siguranta pe insula, acum caut cu disperare sa plec de pe ea.
Am ajuns sa privesc oamenii cu alti ochii, daca ar stii ce gandesc eu s-ar speria. Le vad lumea. Este normal ca in baza informatiilor obtinute prin instruire, educatie sau pur si simplu intamplator, gen media sau experiente proprii, oamenii sa-si imagineze o realitate. Nu stiu s-o denumesc, poate ca propria viziune, perceptie a realitatii, etc. Rezultatul este ca fiecare isi contureaza in minte realitatea proprie. Unii discuta cu tine dar de fapt au ochii pierduti, privesc undeva in gol, in acel moment ei construiesc realitatea lor, cea pe care o povestesc. Altii si-au format aceasta realitate in minte dinainte, o tin minte si vorbesc despre ea, se uita in ochii tai sa verifice daca intelegi si crezi ce spun. Sau ce impact are are asupra ta ceea ce spun ei.
Zic ca acum ii privesc si le vad lumea. Unul e suparat, altul este iritat...nemultumit...cativa ii vezi fericiti... Alte persoane isi impun stari, cine stie pentru ce motiv, sau fara nici un motiv. Ca sa devina credibili, precum un actor isi impun stari. Toate acestea se vad, eforturile lor de a impresiona, dar mai intai de a se impresiona pe sine. Incep a-si construi realitatea personala, din ganduri, din sentimente, din ceea ce cred... chiar si predictii. Mintea face automat un calcul al probabilitatilor si cele cu sanse mai multe de a se intampla devin convingeri. Dar au ca material de lucru numai ceea ce cunosc.
Nu exista o realitate universala, un adevar comun pentru toti. Decat ceea ce interactioneaza cu noi. Sigur, pamantul poate fi lovit de un meteorit si viata de pe planeta sa dispara (viata inteligenta, caci cea moleculara poate continua nestingherita). Dar aceasta realitate exista pentru noi pamantenii, pentru galaxie este un fapt ca celelalte. Pe o alta planeta a cazut un alt meteorit acum 100 milioane de ani, pentru galaxie nu conteaza ca a fost acum 1 secunda sau in urma cu mult timp, cat o eternitate. Eternitate pentru noi, ce masuram timpul pentru ca imbatranim.
Maine printr-un accident poate sfarsi existenta mea. Pentru galaxie, pentru omenire nu reprezinta nimic. Suntem un fir de iarba, un praf de nisip de pe plaja. Realitatea care o cunosc eu se incheie. Nu-mi mai foloseste la nimic.
Dar emotia este o traire. Am sa numesc ceea ce simt, starea care o am, ca fiind emotie.
Am sa dau exemplul hazului. Ma uitam la un serial de comedie si am ras cu pofta la ceva hazliu. M-am ridicat sa ma duc la baie si mi-am adus aminte de prezent, de mine. Mi-a inghetat zambetul be buze si din suflet, constientizarea realitatii mele triste mi-a readus starea de regret pentru lucrurile ce ma fac nefericit.
Cand te simti bine traiesti emotii. Cand te distrezi cu prietenii, cand dansezi, cand ai aventura, chiar cand faci sport, realitatea ta nu mai exista, mintea nu mai este concentrata pe realitatea stiuta de tine...
Acestea sunt emotii primare. Insotesc activitatea care o faci. Dar mai exista si stari. Ceva nu se potriveste in realitatea ta, ceva ce te nemultumeste si creeaza suferinta, o stare negativa. Sau poate fi o stare pozitiva cum este indragostirea.
De exemplu, realizarea profesionala te poate alimenta cu incredere de sine, auto-multumire, siguranta zilei de maine. Daca dupa un timp te obisnuiesti cu aceste stari si te gandesti ca de fapt doreai sa faci altceva cu viata ta, sa stai pe langa copii sau sa faci arta in schimb, regretul iti provoaca suferinta, emotii negative. Din cateva ganduri ai schimbat realitatea ta.
Exista un truc psihologic numit "pozitivism" ce este imbratisat de cat mai multa lume in defavoarea religiei. Religia este forma antica ale aceleasi unelte psihologice. Omul cavernelor si-a folosit imaginatia, si-a conturat o lume mistica in minte cu privire la fulgere si tunete, altfel ar fi murit crispat de frica in pestera lui. Povestea spusa copiilor pentru a-i linisti functioneaza in acelasi mod.
Pozitivismul este o auto-sugestie, un fel de inlaturare din minte a ceea ce-mi produce nemultumire. Face bine psihicului. Nu intru in subiectul asta, sunt multe de spus.
Incerc sa explic ca nefericirea este un efect a ceea ce construieste mintea noastra. Sigur, cand mi-e frig imi doresc sa fiu la mare, la soare. Imaginarea acestei alternative, a lucrurlui ce-mi face bine, ma face sa-mi fie dor de un astfel de moment. Cand mi-e foame imi imaginez ceva pentru care mi-e pofta, din amintiri. Amintindu-mi, are loc efectul Pavlov. Corpul se pregateste pentru a primi acele gusturi, acele mirosuri. Salivarea este o manifestare vizibila a efectului Pavlov, dar ceea ce nu se vede este transformarea starii omului. Imi imaginez o situatie ce m-ar face fericit, ceea ce-mi da o anumita stare pentru o perioada foarte scurta, atata timp cat poate ratiunea mea sa se lase in voia imaginatiei. Pentru declicul unei stari nu este nevoie decat de o secunda, o fractiune de secunda, caci mintea rationeaza rapid. Cand faci un exercitiu la matematica si deodata iti vine ideea cum s-o rezolvi, acea idee apare brusc. Nasterea unei stari are loc imediat dupa conturarea unei situatii fericite. Apoi apare constientizarea, ce face comparatie cu realitatea existenta si apare regretul, suferinta pentru lipsa acelui bine. Efectul pavlovian in materie de stare este o deceptie. Precum gustul, imaginarea unei situatii favorabile amageste sufletul pentru o clipa si iti da o stare euforica pentru o fractiune de secunda, doar pentru a-ti aminti ce ai pierdut.
Nu se poate evita, face parte din natura umana. Astfel progresam, ne instruim, ne educam... Puterea noastra de a ne imagina, de a construi propria realitate conform perceptiei personale, face ca omul sa fie inteligent.
Si in plus, omenirii ii este util ca omul sufera. Daca nu ar suferi ar fi haos pe pamant - din punct de vedere uman. Daca nu mi-ar fi teama ca mai tarziu voi suferi, in acest momant as face ceva irational, as actiona instinctual. De suparare as tranti calculatorul la pamant, daca nu mi-as imagina ce rau este sa nu mai am calculator.
Dar cei ce sufera mai mult decat obicei au o stare continua de nemultumire, le lipseste ceva. Iar mintea lor este concentrata pe aceasta realitate, pe lipsa acelei situatii ce i-ar face fericiti. Daca au trait acele momente fericite, acum duc un dor pentru starea respectiva. Amintirile devin un drog, constientizarea nefericirii aduce aminte de starea fericita, cum era, si pentru acel moment, numit de mine efectul Pavlov asupra starii omului, cei tristi vor fi blocati de stari negative, le vor dori, doar pentru acea clipa cand constientizeaza nefericirea lor prin amintirea starii de bine. Acea amintire a starii de bine este drogul ce-l blocheaza, nu poate merge mai departe, distrugandu-l.
Amintirea unei stari nu este rationala, tine de suflet. Nu functioneaza cognitiv. Este o ridicare si prabusire a sufletului ca sa zic asa. Declicul constientizarii realitatii aminteste si situatia fericita, la care sufletul tresare si se inalta, ca imediat cand iti aduci aminte de prezent sa se prabuseasca. Cel nefericit are o continua senzatie de prabusire in gol.
Logica imi spune ca remediu pentru nefericire este sa-ti distragi atentia de la trecut, traind emotiile primare. Socializarea te face atent la prezent, sportul, distractia, aventura... Evitarea traiului in singuratate.
..................................................
(va urma)
- fragmente de corespondenta 16 Aprilie 2011
PS: Ma grabesc, asa ca voi continua altadata
Postări
3 comentarii:
Mda. Carevasazica pentru a putea scrie un comentariu pe blogul tau trebuie sa trec prin furcile caudine...sa-mi creez un blog pe blogger, desi n-am niciun chef de asta. Sunt setarile tale asa ? De-asta sunt asa de putine comentarii pe aici...
Deci: scrii extraordinar si imi place umanitatea ce razbate din articolele tale. Asta pe scurt, ca nu mai am energie sa scriu mai mult, dupa...furcile caudine. Revin.
O perioada m-am jucat cu setarile sa blochez accesul la blog si nepricepandu-ma, ori nedandu-i atentie, are setarile de acum pe care nu le mai cunosc nici eu.
Iar comentarii nu prea public. La inceput o faceam, dar imi lua mult timp sa raspund la ele. Nu am timp sa corectez ce scriu eu, nici sa mai intind ideile in dezbateri. Asa ca nu mai public nimic, decat atunci cand apare un comentariu de la o persoana noua. Asa cum ziceai setarile sunt incalcite si eu nu vad cine a comentat decat daca-l public.
Ma mir si eu ca exista atati cititori, vad in contorizare. Nu ma intereseaza daca este unul, mai multi sau niciunul. Nu o fac pentru aprecieri sau altceva, o fac pentru mine. Totusi am bun simt sa le multumesc celor care citesc, imi da un sentiment bun, mai ales atunci cand am nevoie. Blogul asta este o unealta psihologica ce m-a ajutat cand am avut nevoie. Acum a devenit obisnuinta.
Si cei ce continua sa citeasca imi fac o mare favoare. Nici nu stiu ce sa le scriu.
Pe cei ce ma cunosc ii inteleg, o fac din curiozitate, eu am avut o perioada in care am intrerupt orice legatura cu lumea. Acestora le spun ca inca nu am murit.
Dar celorlalti nu stiu ce sa le spun.
Deci pot sa scriu orice acum ca n-o sa mai fie publicat. Si ca urmare nici citit de tine (setarile !).O singura sansa am avut :D. O remarca, totusi, asa, mai mult ca pentru mine: continutul articolelor tale se vadeste pretios in orice forma de prezentare, pe orice blog si sub orice semnatura, se pare... Imi place sa incerc sa simt sufletele oamenilor prin intermediul a ceea ce scriu ei. Desigur e mult mai greu decat daca ii ai in fata, ii privesti in ochi si le auzi glasul. Dar totusi sufletele se pot simti, atinge chiar si prin interfata asta data de internet si cuvinte tastate pe ecran. Si tu ai un suflet fain, asa de complex, cu de toate in el. "Omenesc, mult prea omenesc..." :) O sa te mai citesc.
Trimiteți un comentariu