Drumul din Iad in Rai e mai departe decat invers.

Duminica dimineata m-am trezit binedispus, este ziua cand ma intalnesc cu Fericirea.

M-am aranjat, m-am pregatit sufleteste, o stare exceptionala ... n-am mai simtit de mult. Nu m-am mai gandit la mine, imi era dor de Fericire. Cu o zi in urma imi doream sa fie frumos afara, cand am vazut vremea m-am bucurat, am iesit la balcon si am multumit soarelui. Puteam sa-mi duc Fericirea in parc.

Din pacate eu nu pot s-o sun, nu pot sa intreb: Fericire, la ce ora ai planuit sa ne vedem? Am asteptat vesti de la ea. Pana la pranz nu am fost nerabdator, am facut ce face orice om duminica. N-am mai simtit demult diferenta dintre zile, ca e luni, marti sau duminica.

Dupa pranz am pazit telefonul. Fericirea nu mi-a dat nici un semn de viata. Am sperat ca prefera sa ma viziteze seara.

Dar cand s-a intunecat m-am dezbracat de hainele frumoase, am mancat o cina rece si am plans in intuneric. Nu mi-a fost dat sa intalnesc duminica asta Fericirea.

Am aflat un lucru: Ca sa ajungi din Iad in Rai este departe... Dar ca sa cazi din Rai in Iad dureaza o secunda.