Tema de casa: Ea 43, El 33.

Stimate Domn,

m-ai impresionat cu absolut toate postarile - marturisiri, povesti de viata, concluzii bine punctate.

As vrea sa-ti propun un subiect care ma macina de mai multa vreme: relatia intre un barbat si o femeie in care ea este cu 10 ani mai mare, pentru un interval intre 33 si 43 de ani. Cum trebuie sa simta si sa cunoasca barbatul o astfel de intamplare?

Multumesc. Cu bine,

mm

Stimata doamna mai mare cu 10 ani decat El,

Habar nu am. Nu am avut o relatie cu o femeie mai mare decat mine, poate doar cand aveam intre 15-22 ani, ceea ce nu cred ca este subiectul nostru.

Sincer sa fiu mie mi-a fost greu intr-o relatie cu mine la 36 ani si o fata de 22 ani. Mie imi statea bine, probabil eram vazut intr-un anume fel de restul, cu intrebari si raspunsuri. Raspunsurile pe ghicite. Dar nu m-a deranjat o perioada. Perioada 1 din etapele relatiei de iubire.

Se zice ca iubirea are mai multe etape:

1. Indragostirea, starea de euforie datorita unor hormoni, cand persoana de care te-ai indragostit este vazuta idealizat.

2. Prima constientizare, cand cei doi realizeaza ca sunt indivizi diferiti, vad deosebirile, invata sa traiasca cu ele. Sau nu.

3. Rutina, cand cei doi devin atat de familiari incat relatia se rutineaza, apar primele nemultumiri, stari de anxietate, pretentia ca celalalt sa gandeasca si sa actioneze identic. Si cand nu o face, traiesti un sentiment ca o dezamgire.

4. A doua constientizare, practic o a doua indragostire, cand capeti incredere in celalalt, te-ai hotarat ca va veti petrece viata impreuna.

(Nu mi-am dat seama ca am scris intr-un psot precedent, dar reamintesc sa-i dau plus valoare)

Asa ca dupa perioada de euforie, a indragostirii, vine o perioada cand cei doi iubiti realizeaza diferentele dintre ei. Traiul in comun devine adaptabil la celalalt. Daca exista tabieturi si obisnuinte total diferite de ale tale, partenerul nu-si da seama de efortul tau pentru a te adapta. Nici tu nu-ti dai seama de efortul lui. Cel ce este obisnuit sa preia controlul relatiei va impune propriile tabieturi, propriul mod de viata fara a lua seama la cum a fost obisnuit celalalt. Daca intri in viata celuilalt ca o furtuna si-i schimbi radical modul de viata se numeste ca impui ceea ce crezi tu ca este bine, cum crezi tu ca este bine sa traiesti viata. Poate fi corect ceea ce vrei, dar impunerea este o constrangere psihica, transmite "daca nu faci ca mine ma pierzi". Santajul sentimental roade, mai tarziu se adauga inconstient la starile de iritare. Din punctul tau de vedere poate fi corect, dar celalalt va obosi candva sa-i fie anihilata vointa. Ceea ce doresti poate deveni vointa lui.

Copilul capata o educatie in timp, prin repetitie. Daca ii spui o singura data ca inainte de masa trebuie sa se spele pe maini, nu o va face de fiecare data, asa cum constitutia odata legiferata face un adult sa se conformeze ei. Ca sa devina o obisnuinta trebuie sa repete la fiecare masa, astfel sa devina automatism. Nu este indicat sa-l certi cand uita. "Ce ti-am spus eu?! Ti-am spus sa te speli pe maini inainte de masa. Fugi la baie!" - este o cearta, care nu face altceva decat sa creeze aversiune fata de spalatul pe maini si invata copilul sa fie certaret. Este o cearta gratuita. Daca repeti sa spui: "Te rog sa te speli pe maini inainte de masa." fara sa dai ochii peste cap de indignare, copilul va invata sa fie politicos si sigur vei primi "Ah da, am uitat, scuze." Sigur in timp automatismul de a se spala pe maini va intra in comportament.

Traiul in comun a doi indragostiti este un efort de adaptare. Sa presupunem ca eu obisnuiesc ca dupa ce am mancat sa-mi fac siesta cu un pahar de vin bun, o tigara si ceva sa-mi delecteze inteligenta. Iubita este obisnuita altfel, doreste sa-ti speli vasele, sa faci curatenie in bucatarie si abia apoi sa-ti faci siesta fara un stres in cap ca a ramas bucataria nearanjata. Nici sa o las singura nu ma simt bine, ca nu mi-am luat menajera (cu toate ca mai tarziu devine normal). Din constiinta ma alatur obiceiului ei, dar pentru mine este un deranj de confort. In sinea mea ma enerveaza, ma irita disconfortul. Este doar un exemplu de obisnuinte diferite. Cu timpul nu-ti mai este teama de o destramare a relatiei si izbucnesti: "Mai lasa-le naibii de vase murdare, acum vreau sa beau un pahar de vin. Acum am starea ca m-as delecta cu el. Sa ma apuc sa spal vasele si apoi sa ma delectez cu paharul de vin pentru mine este ca si cum dupa ce te dezbrac cu pasiune tu zici "Piua" sa asezi cu grija hainele pe umeras. Ori exact cand sa am orgasmul ma ridici de pe pat sa netezesti cearsaful, ca sta sifonat."

Fiecare si-a format propriul mod de viata, impunerea propriilor tabieturi este un disconfort pentru partener. Nu trebuie sa explodezi ca pare nefiresc conform punctului tau de vedere, ci sa ai rabdare, prin repetitie ajunge sa devina obisnuinta. Sa te obisnuiesti tu, ori el. E posibil sa apara un obicei nou, agreat in comun.

Revin la subiect. El 33, ea 43. Va veni o vreme cand el va simti diferenta de varsta. Eu personal simt diferenta de varsta intre femei de varsta cu mine si cele mai tinere. Mi se pare mai greu de trait cu cele de-o varsta cumine. Bineinteles ca exista mai multa toleranta si mai multa intelegere, iti accepta si defectele. Dar regreta schimbarile pe care le aduce varsta si insista sa-ti verifice sentimentele cu tot felul de teste. Daca nu primesc raspunsul dorit vor razbunare, fac ceva sa-ti amarasca viata, sa te simti si tu la randul tau execrabil. Cu toate ca nu esti de vina tu pentru regretele lor.

Sincer? Nu cred in sansele unei astfel de relatii. Dar ce sanse are orice relatie? La fel ca aceasta. Fiecare dragoste isi are vremea ei. In rest se traieste din amintirea ei si din obisnuinta. Maine daca intalnesc o persoana de care ma indragostesc si hotarasc ca viata alaturi de ea imi aduce fericire nu o sa refuz pentru cine stie ce motive. Poate chiar sa-mi arate viitorul ca pe un film si sa vad ca ne vom desparti dupa un timp, eu voi continua pentru momentul acela, pentru fericirea aceea.

Eu in relatia cu fata de 22 ani m-am gandit bine si am ajuns singur la concluzia ca daca tin la ea sa o las sa-si traiasca viata in etapele normale. Am consumat partea frumoasa a unei relatii, inceputul ei, am asteptat perioada de familiarizare cand incepe sa simta diferentele si apar primele intrebari, apoi m-am comportat in asa fel incat despartirea sa nu mai fie atat de dureroasa pentru ea si asta a fost. Dar a fost alegerea mea, din experienta avuta. Fata de ea nu a fost corect, e posibil ca experienta in sine sa-i dauneze alegerilor pe viitor, e posibil ca urmatorul sa fie unul care o va schimba in timp si o va face sa accepte o viata nefericita. Dar aceleasi sanse le avea si daca nu ma intalnea.

Dar cum spuneam, nu am avut experienta unei relatii cu o femeie mai mare cu 10 ani decat mine, iar presupunerea este mama ipocriziei.

PS : Voi corecta articolul cand e timp.