Eu si Hank Moody

Mi-e dor de Californication.

Este serialul ce a venit la momentul potrivit, mi-a aruncat in fata realitatea vietii mele de atunci, incat m-a facut sa-mi doresc sa traiesc altfel. Am vazut prima serie intr-o noapte, speriat ca mi-am recunoscut viata acolo, cu fiecare amanunt.

Aceeasi varsta, aceeasi situatie, acelasi prieten chel, obsedat sexual si libidinos, ce ma baga in tot felul de aventuri sexuale. Am recunoscut nepasarea fata de sine a proaspatului burlac, ce incearca sa-si recapete increderea bucurandu-se de atractia ce o are asupra femeilor, ce inca isi iubeste fosta sotie, ce nu se poate adapta cu noul lui statut. Am inteles sentimentul de vinovatie a esecului in fata copilului. Un film ce povestea despre viata mea, m-a adus la realitate. O realitate vazuta din extern, din interior mi-o justificam, m-a facut sa inteleg mai bine cum traiesc si ce traiesc.

Am urat-o pe Karen, fosta sotie. O femeie frumoasa, desteapta, dar lipsita de sex-appeal. Era lipsita de sexualitate pentru ca probabil nu-l mai iubea, nu vedeam dorinta aia in ochii ei. Chiar si in scenele de sex parea o femeie ce-si joaca un rol. Am urat-o pentru ca este genul ce s-a trezit deodata nemultumita, si va fi vesnic nemultumita pe viitor, pentru ca oricat va dori sa-si refaca viata nu va mai simti magia care a simtit-o cu Hank Moody. Se minte ca poate avea o viata linistita, dar de fapt se indeparteaza cu mult de ceea ce avea, mai ales de ceea ce si-ar fi dorit.

Apoi m-am gandit la ex-a mea. M-am surprins ca mi-e mila de ea, va purta stigmatul esecului pe viata, va fi nemultumita pe veci. Linistita, da. Dar niciodata multumita. Pentru ca ceea ce am trait impreuna nu se mai poate trai, asa cum tineretea nu se intoarce. Am urat-o si pe ea.

Am analizat-o lucid si detasat. Ce rost mai avea s-o iubesc? Nu a avut puterea sa lupte. E frumoasa, dar ii lipseste dorinta din ochi. Nu fata de mine, fata de orice barbat, a pierdut simtul sexualitatii de cand s-a hotarat sa-si traiasca propriul personaj inchipuit, pentru ca multumirea de sine nu-i vine decat atunci cand bifeaza. In schimbul trairii unui rol prestabilit, nu a unei vieti traite, asa cum iti vine. Am urat-o mai mult pentru asta, pentru ca nu ma asteptam sa ajunga asa, nu pentru ca s-a despartit de mine.

La ce sa o mai iubesc? M-am gandit la femeile ce le-am cunoscut dupa ea, cele de care imi aduc aminte, cam toate au insemnat ceva pentru mine. Fiecare in felul ei m-a atras cu ceva. Intrucat nu aveam in gand mari relatii, atractiile au fost de cele mai multe ori sexuale. Nu neaparat frumoase ca o prajitura, ci cu o dorinta interioara, traind ceea ce fac cu pasiune.

Am inteles de ce o ocolesc cu privirea de fiecare data. Realitatea din ochii ei nu vreau sa ma dezamageasca, ca nu e de fapt femeia ce o iubeam atat de mult. Stiu asta, mi-a cazut ceata de pe ochi, dar e bine sa ramana asa, acolo in trecutul meu.

Dar o urasc pe Karen. Cum pentru propriul esec il acuza pe Hank Moody, cum nu poate face aceste acuzatii decat reprosand lucruri banale, cerandu-i ce nu-i sta in comportament, de parca nu l-ar cunoaste. Un om care nu este punctual de felul lui, intarzie de fiecare data cu 5-10 minute, dar in schimb este cel mai grijuliu tatic ce il cunosti. Nu-i poti reprosa in permenenta lipsa de punctualitate. Nu cand ani de zile l-ai acceptat asa. Este doar o razbunare. Pentru dezamagire, pentru sentimentul esecului, dar incorect manifestata.

Karen a lui Hank Moody, te urasc.

Ma intreb ce i s-a mai pregatit lui Hank in sezonul urmator.