Cam asta mancam

Eu si Hank Moody

Mi-e dor de Californication.

Este serialul ce a venit la momentul potrivit, mi-a aruncat in fata realitatea vietii mele de atunci, incat m-a facut sa-mi doresc sa traiesc altfel. Am vazut prima serie intr-o noapte, speriat ca mi-am recunoscut viata acolo, cu fiecare amanunt.

Aceeasi varsta, aceeasi situatie, acelasi prieten chel, obsedat sexual si libidinos, ce ma baga in tot felul de aventuri sexuale. Am recunoscut nepasarea fata de sine a proaspatului burlac, ce incearca sa-si recapete increderea bucurandu-se de atractia ce o are asupra femeilor, ce inca isi iubeste fosta sotie, ce nu se poate adapta cu noul lui statut. Am inteles sentimentul de vinovatie a esecului in fata copilului. Un film ce povestea despre viata mea, m-a adus la realitate. O realitate vazuta din extern, din interior mi-o justificam, m-a facut sa inteleg mai bine cum traiesc si ce traiesc.

Am urat-o pe Karen, fosta sotie. O femeie frumoasa, desteapta, dar lipsita de sex-appeal. Era lipsita de sexualitate pentru ca probabil nu-l mai iubea, nu vedeam dorinta aia in ochii ei. Chiar si in scenele de sex parea o femeie ce-si joaca un rol. Am urat-o pentru ca este genul ce s-a trezit deodata nemultumita, si va fi vesnic nemultumita pe viitor, pentru ca oricat va dori sa-si refaca viata nu va mai simti magia care a simtit-o cu Hank Moody. Se minte ca poate avea o viata linistita, dar de fapt se indeparteaza cu mult de ceea ce avea, mai ales de ceea ce si-ar fi dorit.

Apoi m-am gandit la ex-a mea. M-am surprins ca mi-e mila de ea, va purta stigmatul esecului pe viata, va fi nemultumita pe veci. Linistita, da. Dar niciodata multumita. Pentru ca ceea ce am trait impreuna nu se mai poate trai, asa cum tineretea nu se intoarce. Am urat-o si pe ea.

Am analizat-o lucid si detasat. Ce rost mai avea s-o iubesc? Nu a avut puterea sa lupte. E frumoasa, dar ii lipseste dorinta din ochi. Nu fata de mine, fata de orice barbat, a pierdut simtul sexualitatii de cand s-a hotarat sa-si traiasca propriul personaj inchipuit, pentru ca multumirea de sine nu-i vine decat atunci cand bifeaza. In schimbul trairii unui rol prestabilit, nu a unei vieti traite, asa cum iti vine. Am urat-o mai mult pentru asta, pentru ca nu ma asteptam sa ajunga asa, nu pentru ca s-a despartit de mine.

La ce sa o mai iubesc? M-am gandit la femeile ce le-am cunoscut dupa ea, cele de care imi aduc aminte, cam toate au insemnat ceva pentru mine. Fiecare in felul ei m-a atras cu ceva. Intrucat nu aveam in gand mari relatii, atractiile au fost de cele mai multe ori sexuale. Nu neaparat frumoase ca o prajitura, ci cu o dorinta interioara, traind ceea ce fac cu pasiune.

Am inteles de ce o ocolesc cu privirea de fiecare data. Realitatea din ochii ei nu vreau sa ma dezamageasca, ca nu e de fapt femeia ce o iubeam atat de mult. Stiu asta, mi-a cazut ceata de pe ochi, dar e bine sa ramana asa, acolo in trecutul meu.

Dar o urasc pe Karen. Cum pentru propriul esec il acuza pe Hank Moody, cum nu poate face aceste acuzatii decat reprosand lucruri banale, cerandu-i ce nu-i sta in comportament, de parca nu l-ar cunoaste. Un om care nu este punctual de felul lui, intarzie de fiecare data cu 5-10 minute, dar in schimb este cel mai grijuliu tatic ce il cunosti. Nu-i poti reprosa in permenenta lipsa de punctualitate. Nu cand ani de zile l-ai acceptat asa. Este doar o razbunare. Pentru dezamagire, pentru sentimentul esecului, dar incorect manifestata.

Karen a lui Hank Moody, te urasc.

Ma intreb ce i s-a mai pregatit lui Hank in sezonul urmator.

Inca mai exista sfinti...

Inca mai exista sfinti.

Cred ca am trait in alta lume, nu am auzit de povestea Kassandrei, am inteles ca e mai veche. Este drama unei fetite de 2 ani si jumatate batuta in mod repetat cu salbaticie, ca un ritual. Doctorii nu au reusit sa gaseasca particica a corpului nelovita, spatele intreg era o carne vie. Puroiul i-a mancat oasele mainilor si a unui picior, nu le mai are. Tot corpul era ars cu tigara. A ajuns la spital deoarece bunica ei a aruncat-o de la etajul 3. O leguma, nici un doctor nu-i mai dadea o sansa.

A fost salvata de Dana Rotariu.

Dana si Iosif Rotariu, doi oameni ce au avut un impact psihologic asupra mea, au schimbat ceva, nu pot sa explic in cuvinte deoarece inca nu mi-am revenit, mi-au aratat ca ma insel. Inca mai exista sfinti in lume. Pe langa cei doi copii ai lor, au infiat un baietel dependent de insulina. O mare responsibilitate. Si parca nu era de ajuns, au salvat-o pe Kassandra si au infiat-o. Au platit 24 de interventii chirurgicale, fetita mai are nevoie de 3. Puterile lor financiare s-au epuizat, dar ei inca mai lupta pentru Kassandra.

O fetita care la 3 ani inca se mai trezea cu cosmaruri noaptea suspinand si implorand: "Va rog, nu ma trimiteti inapoi." La aceasta varsta constientiza ca este o problema pentru oricine. Un copil ce a invatat sa zambeasca pentru ca doi oameni au dovedit ... nu stiu sa descriu sufletul lor...

Nu sunt bogati. Au inca 3 copii, din care unul adoptat, dependent de insulina. Imi inchipui grija care iti sta pe creier ca acesta sa ia insulina la timp. Pe langa asta s-au dedicat pentru Kassandra, ca sa mearga din nou, sa zambeasca, sa se bucure, sa simta o familie...

Inca mai exista sfinti.

/

"A da" vs "a darui". Si "a primi". (part 2)

Fragmente de corespondenta:

(am prostul obicei de a posta corespondente intime, dar cred in ceea ce scriu, o fac din suflet. Sunt doar idei si opinii, fiecare sa si le judece singur.)

Orice sport devine extrem cu timpul... obisnuiam sa ma indop de adrenalina prin diverse sporturi pana mi-am rupt o clavicula si un omplat.

Mi-a trecut, m-am reparat fara problema, dar nu ma mai simt asa sigur pe mine. Asa ca am decis sa fac miscare prin sporturi mai pasnice, piciorul l-am scrantit la fotbal. Se va repara si el, viata merge mai departe.

Cam asa e si cand te scrantesti sentimental. Prinzi o nesiguranta pe viitor si cauti optiuni mai putin periculoase. Dar uite ca viata nu tine cont de asta, daca te arzi, te arzi oricum, asa ca nu are rost sa-ti refuzi cum iti place sa traiesti viata.

Vei incerca sa-l intelegi prin alti barbati, atunci cand nu poti sa-l intelegi pe cel ce tocmai a plecat. Cum spuneam pe blog, seamana cu nesiguranta care o ai ca atunci cand iti pierzi vreun membru intr-un accident, te intrebi cum vei trai in continuare. Omul e adaptabil, in timp invata sa traiasca dupa noile realitati.

Dar sufletul ramane cel schilodit, si numai o persoana cu mult superioara ex-ului te poate vindeca. Dar e greu, timpul nu sta in loc, nu mai ai entuziasmul de atunci, varsta de atunci, increderea de atunci... Pentru asta e nevoie si de o mare deschidere. Va veni o vreme cand te vei ridica nepasatoare de tot si vei spune: "Pana aici!"

.................................................

Ciudat este ca atunci cand ii lasi tot, cand nu vrei sa-i schimbi viata, ii lasi si prietenii comuni. Vine de la sine, cand tu ii eviti ca cealalta parte sa primeasca sprijinul lor. Pana cand devii cel uitat.

Situatia ta e diferita, esti femeie.

Dar trece, te vei schimba, cum altfel nu ai fi facut-o. Vei fi mai inteleapta, mai toleranta, vei stii cu adevarat ce sa apreciezi in oameni.

Construiesti un zid intre sufletul tau si al tuturor. Si ce daca... Mai tarziu o sa-ti pui un punct de control foarte drastic care sa legitimeze pe oricine vine in vizita, pana cand cineva va ramane.

Atunci cand ti-e teama inseamna ca inca iti mai pasa de tine.

Exista un post acolo, ceva despre a da, a darui, a primi... Nu cred ca am reusit sa exprim exact ce vroiam sa specific.

Atunci cand dai ceva, cand investesti in cineva, te astepti sa primesti si inapoi.

Cand daruiesti, este un bun plecat si ramane acolo unde l-ai oferit. Fara regrete, fara asteptari.

Si a primi, sa stii sa primesti. Chiar sa iei. Cel ce ti-a oferit este mai fericit decat atunci cand tu primesti natural, nonsalant. Cand te bucuri de ceea ce primesti, stie ca ceea ce ofera este apreciat.

Adica:

In sex, de exemplu. Oamenii ce iubesc sunt atenti la cealalta persoana, sa-i fie bine, cauta sa o multumeasca, sa o duca in extaz, celalalt e mai important decat propria persoana.

Atunci cand inveti sa si primesti, iti distribui atentia, catre celalalt si catre tine. Cand vrei sa ai orgasm, apoi sa-l ai. Sa te concentrezi pe primit, sa fi receptor nu doar transmitator, sa ceri chiar. Sa fi o egoista, celalalt nu exista decat pt a-ti da starea de bine, sa-l indrumi, sa-i ceri, fara ingradiri, fara pudoare, fara rusine. Si cand ai orgasmul, celalalt devine cel mai increzator si multumit om de pe planeta.

Unele persoane invata greu asta, cand au orgasm parca se simt vinovati ca ei traiesc un extaz, si celalalt nu. Isi demonstreaza iubirea prin preocuparea pt celalalt, nu se mai considera pe sine. Acestia/acestea mint cel mai des ca s-au simtit bine. In felul lor au dreptate, extazul celuilalt ii face sa prinda incredere, dar il deposedeaza de exact acelasi sentiment: increderea in sine. In viata, in relatie ... e la fel: nu pricep cum de s-a intamplat o despartire, dupa toate cate au oferit. Nu au stiut sa si primeasca, celalalt s-a simtit nesigur.

Invata sa primesti, acum e momentul. Ceilalti exista pentru tine, pentru a te folosi de ei. Suna incorect. Dar decat sa stai ascunsa dupa un zid, evitand cel mai mic contact sufletesc, cu o continua senzatie de vulnerabilitate, mai bine te refaci prin dominatie. Nu-mi fac probleme, din cauza suferintei traite vei avea intelegere, toleranta, afectivitatea va fi aceeasi, dar va fi pentru folosul tau. Daca vei darui, va fi pentru ca asa vrei tu, fara sa te astepti ca trebuie sa primesti ceva inapoi, ca un imprumut recuperat; si daca vei invata sa primesti, nu exista pierderi, doar multumiri de sine. Sentimentale.

In ciuda...

Un bun prieten m-a pus sa fac paste ca-i e pofta. Si nu a mai ajuns. Eu la cine ma laud acum? Mai ales ca le-am facut beteag de un picior. Luxat/scrantit/rupt, ne dumirim dupa radiografie. Unele sporturi ajung cu timpul sa devina prea extreme.

Vina celui ce daruieste?

Sta un psiholog intr-un cabinet pustiu si zice:

-Asadar, spuneti-mi va rog, de cand aveti aceste viziuni?

/

O tiganca vindea seminte la colt cu 5 lei cornetul. Din cand in cand trece un tanar, lasa 5 lei, dar nu ia niciodata cornetul. Intr-o zi, tiganca il opreste. “Da, stiu, o sa ma intrebati de ce nu iau niciodata semintele. Eu nu mananc seminte”

“Nu, conasule” – zice aceasta. “Am vrut sa te anunt ca s-a facut 10 lei cornetul.”

Acest banc il stiu din adolescenta. Pe atunci nu-l intelegeam ca acum.

/

Daruieste-i repetat unui om orice: bani, dragoste, grija, tandrete, timp, preocupare. In timp va avea sentimentul ca i se cuvin. Apoi, cand faci o pauza sa te indeletnicesti cu viata ta, pentru ca a aparut ceva nepravazut sau un necaz, ceea ce-i daruiai ii lipseste. Si te va uri pentru asta, pentru ca te-ai oprit. Ori cand nu-i mai ajunge, iti va cere mai mult.

Cine a gresit? Cel care nu mai realizeaza ca de fapt era un dar, sau tu pentru ca l-ai obisnuit sa primeasca?

“I-as da aripi unui copil, dar l-as lasa sa invete singur sa zboare” - citez Garcia Marquez

*****

Top personal articole de blog citite - Locul I

Din cand in cand voi posta articole scrise de altii, ce mi s-au parut interesante.

As fi dat doar link-ul, dar unele bloguri sunt protejate, fara cont nu puteti intra.

Cuvinte oribile cu f…., m…, p…, p….

Copiat de pe blogul Povestiri din orasul viu al Sheherezadei

La cererea publicului vreau să fac o trecere în revistă a unor noțiuni desemnate în limba română prin niște cuvinte considerate obscene, iar de unele domnișoare cu urechi și ochi deosebit de sensibile, chiar oribile.

Plec întâi de toate de la întrebarea mea simplă și întemeiată, de ce cuvintele ce numesc acțiuni sexuale sunt tabu. Spui: Îmi e foame, mergem să mâncăm? fără nici o jenă însă te-ai înroși din cap până în picioare daca ai spune: Am chef să mă fut, mergem să ne futem? De ce? Sunt acțiuni la fel de normale, naturale, pentru cei fericiți – cotidiene.

Mi se spune și mi s-a tot spus, o domnișoară, o femeie, o doamnă nu ar trebui să folosească niciodată asemenea cuvinte? De ce? de ce o domnișoară poate să sugă pula cu pasiune dar nu are voie să rostească niciodată cuvântul oribil cu p…? Adică am voie să o ling, să o sug, să mi-o bag până în gât, să mă mânjesc pe față cu sperma rezultată în urma acțiunilor mele dar nu am voie să o denumesc PULĂ. NU. Trebuie să îi spun elegant penis și eventual nici măcar astfel, să nu rostesc nici un substantiv legat de acel organ. Ei uite nu știu alții cum sunt, dar eu nu sug penisul. Eu sug PULA. Și îmi place foarte mult. Iar ca să fiu sinceră o să merg până la capăt și o să spun că îi deplâng pe bărbații ale căror mironosițe lesug penisul.

Iar pula nu e singurul substantiv blamat. Pizda e și mai și. Un fost iubit insista mereu să înlocuiesc cuvântul pizdă cu cuvântul vagin. Mâncați-aș, dar nu înseamnă același lucru! Pizda e chestia aia care conține și vaginul și partea aia suculentă cărnoasă dimprejur. Când îmi dai limbi nu îmi dai limbi în vagin. Sau nu numai. Ah, dar stai, am uitat, nu îmi dai limbi ci îmi faci cunilingus. Cunilingus ăsta sună ca un medicament pentru tuse, ca un expectorant, ca un experiment de laborator cu denumire latinească. Nu mulțumesc. Eu sug pula, aștept să mi se dea limbi. Da da. Ca și cum pizda mea ar deveni o piersică zemoasă, poate pufoasă poate alunecoasă. Vreau să văd un bărbat pierdut între picioarele mele sugând și lingând… nu un tratat de anatomie executat cu atenție și precizie medicală.

Dar hai să mergem mai departe. De ce uneori un bărbat poate dori să i se sugă pula și alte ori dorește să dea muie. Sau, de cealaltă parte a baricadei să îți dorești să iei muie sau să sugi pula. Să dezvolt puțin diferențele. Atunci când sugi pula ritmul în care o faci este dictat de tine (de femeie vreau să zic). Poziția poate fi una în care bărbatul este pe spate sau stă jos. Oricum el este pasiv. Lui i se suge pula și gata. Femeia are controlul cumva. Ei bine când iei muie lucrurile stau complet diferit. Bărbatul nu mai e pasiv ci activ iar femeia devine pasivă cu adevărat. Pozițiile de luat muie sunt întotdeauna de submisivitate. Femeia e pe spate, în genunchi, ținută de păr, de cap etc. A da muie e cumva echivalent cu a fute în gură dar uneori chiar mai profund. Și nu, nu e deloc echivalent cu a ți se suge pula. Când dă muie bărbatul controlează. Și acum să fac și o diferențiere mai fină, între muie și futut în gură. Cel din urmă implică puțin altceva, implică transformarea gurii femeii într-o a doua pizdă. Îmi e greu să explic în cuvinte, dar actul în sine are o altă cinetică. Bărbatul fute pur și simplu femeia în gură și nu în vagin însă mișcările și abordarea sunt cele tipice unui futut normal. Ei bine… iacă-tă, ziceți tuturor acestor noțiuni „sex oral” și o să le aplatizați complet. Aproape că mai bine nu le zici nicicum. Mai bine le explici prin semne. Și când îi ceri bărbatului să îți dea o muie te așezi în genunchi în fața lui, îl desfaci la pantaloni și te uiți în ochii lui rugător… s-ar putea să înțeleagă ce vrei de la el fără cuvinte.

Acum, să luăm verbul ”a fute” cu formele sale ”a te fute„ ”a fi futut„. De ce nu e echivalent a te fute cu a face sex. Păi un exemplu simplu, poți face sex cu prezervativ, dar nu te poți fute. Poți face sex curat, dar nu te poți fute. Poți face sex în trei-patru, dar nu te poți fute cu patru persoane în același timp. Pentru că fututul reprezintă acțiunea prin care o pulă intră și iese dintr-o cavitate de mai multe ori. Ori cum orice bărbat deține o singură pulă, și-o poate băga pe rând în numai câte o cavitate odată. Pe când, cu mâna pe inimă pot spune că am făcut sex dacă bărbatul îmi mângâie pizda și îmi bagă degetele prin vagin. Desigur, am făcut sex, dar nu m-a futut.

Sper că nu v-au căzut ochii și nu vi s-au uscat urechile de atâtea cuvinte ”oribile„ la un loc, însă sunt oribile numai în măsura în care cu ipocrizie ne ascundem în spatele degetului și uităm că sunt cele mai plăcute acțiuni pe care le putem întreprinde în decursul vieților noastre și că merită cuvinte reale care să descrie corect acțiunile despre care vorbim.

/

Pe cine pot suna?

Incerc inutil sa fac balet printre cuvinte. Adevarul ma loveste in fata: duc o viata suspendata.

M-am trezit in plina noapte inconvoiat de durere, ceva mi-a atacat stomacul. Atat de crunt incat mi-am infundat fata in cearsaf si am inceput sa-mi numar respiratiile, sa am senzatia ca detin controlul, sa ma incurajez ca mai sunt lucid. Primul instinct a fost sa-mi caut telefonul cu privirea, sa stiu unde e. Si atunci m-a izbit intrebarea, mai degraba lipsa variantelor de raspuns: Pe cine sa sun?

Mi-am revenit, cand au trecut crampele mi-am facut ceai, am mancat musli, mi-au redat stabilitatea in intestine. Sper. In schimb, constatarea trista ramane. Traiesc singur pe lume.

Nu-mi plang de mila, nici nu bravez ca am ajuns voit in situatia asta. Nici ca merit, nici ca nu merit. E o constatare.

Pe cine pot suna?

Un singur om, un singur prieten. Care mi-a inteles drama fara sa i-o povestesc, faptul ca exista m-a ajutat in perioada grea. De ceilalti m-am indepartat, mi-a fost rusine de restul lumii. Apoi a trecut, mi-am acceptat realitatea, am incercat sa revin la viata, “in genunchi” cum ma exprimam eu. Iubeam viata prea mult. S-au intamplat atatea lucruri minunate in trecut, m-am simtit atat de norocos cu ceea ce am trait, incat nu aveam cum sa nu iubesc viata.

Intotdeauna m-am considerat un om puternic, stapan pe cele ce urmeaza, anticipand si controland cursul vietii. Mi-e ciuda, mi-e foarte ciuda, ca incerc sa trec de starea asta, judec situatiile si-mi gasesc singur raspunsurile, atat de evidente, si tot nu reusesc, ma simt atat de neputincios. Mi-e ciuda ca mintea mea nu poate controla sufletul meu.

Cand s-a prabusit lumea mea am trait o trauma. E un cuvant grav, mi-a fost greu sa-l accept. In mintea mea il alaturam altor cuvinte: slabiciune, lipsa de vointa, lasitate, etc. De aceea mi-a fost greu sa accept ca am trait o trauma. Care m-a dus in pragul disperarii si oricat iubeam viata, cu atat mai mult mi se parut curajul suprem sa termin cu ea.

Acum cand ma gandesc la ce a fost, la momentul acela pe care nu am cuvinte sa-l explic, imi dau seama ca nu voi mai gasi niciodata o asemenea luciditate. E un moment de maxim curaj, cand lasi toate sentimentele deoparte, sa ai puterea sa le lasi deoparte, sa te detasezi si sa ai o ratiune rece, nepartanitoare. Tocmai pentru ca anticipam cursul vietii, nimic nu va mai fi cum a fost, nu voi mai avea varsta aia, entuziasmul ala. S-a rupt magia vietii. Oricum ne ducem candva, preferam sa plec multumit de viata care am dus-o. Nu pot explica. Si altii nu pot intelege, decat daca au fost candva pe strada aia. Tin minte ca trageam aer in piept si il degustam in plamani, expirand cu regret, dar si impacat. In ultimul moment mi-a aparut imaginea fetitei mele, m-a durut atat de tare despartirea de ea, incat eu nu am mai contat.

E greu sa scriu despre asta, e greu sa-mi recunosc. Am ascuns-o de amintirile mele, de parca nici nu s-ar fi intamplat. Imi propusesem sa ma judec mai tarziu, cand voi fi in stare, cand voi avea destule argumente incat sa nu-mi piara respectul fata de mine. Dar nu e nimic de judecat. A fost, e trecut, si atat.

Mi-am adus aminte pentru ca incercam sa-mi explic cum am ajuns in starea asta. Si sa combat sentimentul de ciuda care il am. Dar ca sa-mi explic realitatea de acum, trebuie sa-mi explic situatia de atunci. Asa ca raman la constatare.

Cateodata realizez ca nu conteaza pentru mine ca e zi sau noapte. Ma trezesc si o intreb pe vanzatoarea de la paine: ”Doamna, ce zi e azi?”. Nu ma impresioneaza ca e Luni, Joi, ori Sambata. Vreau sa ies din starea asta, vreau sa primesc oameni in viata mea, sa am pe cine suna.

Cum am ajuns asa? Eram mandru de determinarea mea, am fost un aventurier, mi-a placut riscul. Ce lipseste?

Oare din dragoste? Am iubit-o atat de mult? Au mai fost iubiri in viata mea. Intense, nebune, de toate felurile. Chiar am fost un rasfatat al dragostei, ce am iubit m-a iubit.

Acum doua zile eram cu prieteni si cunoscuti la o cina luata impreuna. Cineva a pus o melodie, melodia ce mi-a fost dedicata de ex-sotia mea. Chiar pe blog, in mod anonim, dar am recunoscut-o imediat. “Florin Chilian – Chiar daca…”. Am zis simplu, ca e o melodie ce inseamna ceva pentru mine, prin cuvintele ei am recunoscut cine mi-a dedicat-o. Interesant ca un barbat, si nu o femeie, a pus intrebarea: “Ai iubit-o?”

Si am plans. Nu stiu de ce, credeam ca mi-a trecut, am plans ca un copil. Fara rusine, e nefiresc ca un barbat sa planga in public. O mai iubesc? Ori iubesc cine eram, un om cu familie? Sufeream pentru printesa mea?

Nu imi veneau in minte decat ultimele cuvinte ale fetitei mele, inainte de ultima despartire, le-am tinut in mine, stiam cat inseamna ele, am refuzat sa ma gandesc pentru ca nu am mai vrut sa sufar. Sufar pentru ea. Inca imi tineam gandurile si intrebarea pusa a fost declicul.

Am fost cu Denisa in parc, foarte mandra sa-mi arate Power Ring-ul ei, un fel de trotineta mai ciudata, cu trei roti in forma de triunghi. Te asezi cu picioarele departate deasupra rotilor din spate si te legeni, iar ea prinde viteza. Foarte ingenioasa si-i da o alura sportiva. Dupa parc, ne-am uitat la un film de desene animate, se simtea atat de bine incat oricata jena aveam in casa in care am avut o familie, am stat amandoi tolaniti pe canapea si am vizionat cu interes filmul. Cred ca nu m-am uitat o secunda la mama ei, numai ea exista pentru mine.

Cand ma incaltam, asa cum face de obicei, iti spune ce o framanta la despartire. Imi place ca e curajoasa si nu tine in ea, are curaj sa-si exprime dorintele sau regretele. O face intr-un mod diplomatic, testeaza terenul inainte, nu supara pe nimeni.

“Tati, va intelegeti bine, uite ca nu va certati. De ce nu vii sa stai cu noi?”

Atata durere…

In mintea ei la 6 ani, despartirea parintilor inseamna ca se certau. Ce sa-i spun? M-a salvat mama ei care si-a inceput textele: “Denisa, noi nu ne-am certat niciodata. Oamenii mari ajung cateodata sa aibe planuri diferite, sa nu se mai inteleaga asupra …” si nu am mai auzit restul, nu am fost atent. Nu vedeam decat regretul copilului, dorinta de a avea o familie normala.

Copilul meu, fetita mea…

Mi-am luat la revedere si am fugit, blestemandu-ma ca nu am fost in stare sa mentin dragostea mamei ei pentru mine.

Am iubit-o, draga mea fetita, am fost fericit alaturi de ea. Omul asta ma intreaba daca am iubit-o, nu am puterea sa-i raspund cat. O poveste de dragoste cum nu meritam, esti rodul acestei iubiri. Candva am sa-ti povestesc cat de frumoasa a fost povestea, ca in basme.

Suferinta si dorul de tine m-au schimbat. Cand erai mica te luam in brate si te plimbam prin casa pana adormeai. Si atunci iti spuneam in soapta ca promit ce vei fi inconjurata de iubire, ca voi avea grija ca oamenii din jurul tau sa fie fericiti, sa vezi numai oameni fericiti si sa te tin departe de toate necazurile acestei lumi, sa nu-ti fie teama de nimic. Toata grija si atentia mea au fost catre tine, incat am uitat de femeia ce o iubeam. Cu asta cred ca am gresit.

Acum, ca viata mea nu mai e alaturi de tine, sunt pierdut. Nu stiu cum sa-mi respect promisiunea. Ceilalti oameni au devenit neimportanti pentru mine, nu i-am mai primit in viata mea. Grija pentru tine m-a facut sa pretuiesc iar viata.

Asa am ajuns sa ma intreb: “Pe cine pot suna?”

P.S.: Voi, lume, nu ma judecati... Nu am curajul sa dezvalui toate acestea sa ma judecati pe mine. Ci judecati-va pe voi insiva, sa nu ajungeti vreodata in astfel de situatii. Nu am crezut niciodata, imi spuneam ca sunt prea destept sa mi se intample, si uite-ma.

Cand aveti raspunsuri multe la intrebarea: "Pe cine pot suna?" bucurati-va ca sunteti fericiti. Si sa apreciati.

http://weekender-recyclebin.blogspot.com/p/inceputul.html

*****