De ce scriu (part.1)

Nu voi mai avea niciodata liniste. Nici nu mi-o doresc. Doar ca ma simt uneori obosit

Totul se intampla din cauza setei de a trai sentimente puternice, doresc ca in viata mea sa se intample lucruri deosebite. Si reversul e la fel de extrem, cand sufar dupa un esec o fac cu aceeasi intensitate. Sunt adoima fluturelui ce este atras de bec si cu frenezie cauta sa se contopeasca cu lumina. Si cand lampa incandescenta il pirleste, acesta cade surprins. Amocul fluturelui se aseamana cu al meu; diferenta este ca el e inconstient ca se va arde, iar eu stiu. El nu spera, ca nu stie ce, eu da.

Cand sunt fericit nu pot scrie, sunt ocupat cu fericirea. Sentimentele bune caut sa le pastrez cat mai mult in mine, cele rele sa le extirp imediat. Despre bine nu pot scrie, sa nu cumva sa se piarda nici o farama. Si mintea nu-mi lucreaza, e imbatata de ce mi se intampla

De aceea scriu cand sunt suparat sau suferind, caut sa impartasesc aceasta stare, sa o sparg in mii de bucati si s-o imprastii in toate zarile. Fiecare suferinta vine dupa o mare fericire, cu cat dureaza mai mult, cu atat fericirea ce am trait-o a fost mai mare. Avantaj eu. Tristetea vine in general din amintirea si dorul unei bucurii. Nu pot fi indurerat dupa ceva ce n-am avut, un vis neimplinit nu doare asa tare, ai doar o dezamagire.

Deci scriu mai mult cand sufletul meu e vaduv, tanjeste dupa o stare care a pierit. Nu este o autovictimizare, este exprimarea unui dor. In scris sunt sincer, imi scriu mie mai intai, in realitate nu-mi pot arata sentimentele la fel ca in scris. Pentru ca respect persoanele din jur, si mai intai ma respect pe mine.

.