M-a invitat la piesa ei. O poezie a dansului combinat cu teatrul. M-am dus cu sete de cultura, a trecut foarte mult timp de cand n-am fost la teatru. Am uitat de ea, eram acolo pentru spectacol.
M-a intrebat apoi daca mi-a placut, ce am inteles. Mi-a placut enorm, sunt momente cand realizez cate lucruri frumoase, bucurii ale sufletului, am pierdut in rutina. Dar cum pot sa-i spun ca n-am inteles ceva coerent? Pentru ca in loc sa urmaresc firul povestii am urmarit miscarile, sentimentele exprimate prin gesturi si dans. Asteptand sa apara ea am fost fermecat de altcineva.
Ati studiat vreodata o balerina? A aparut cu o gratie fascinanta si miscari poetice. Am urmarit cum i se intind muschii, cat de perfecte ii sunt mainile, cum privirea ei exprima insusirea totala a rolului. Lumina difuza si concentrata pe culori bine gandite a conturat un corp perfect. M-a umplut de emotie.
La un moment dat umbra a cazut pe personajul-diva si am recunoscut-o. Era chiar ea. Mi-a venit sa rad ca de o gluma buna, surprinzatoare. Nu am recunoscut-o in lumina, in schimb am banuit-o in intuneric. Pana la final am urmarit-o numai pe ea, ce as fi putut intelege din povestea piesei?
Mi-a fost jena sa o caut in culise. M-a sunat sa ma intrebe unde sunt si mintea mea a rationat imediat ca e corect sa imi exprim aprecierea, un artist dupa asta tanjeste. Mai ales ca aprecierea e sincera. Dar tot am fost jenat. Cine sunt eu sa merit apropierea unor astfel de oameni? Cum as putea sa deschid gura? M-a imbratisat cu bucurie si m-a prezentat la toata lumea. Cu mandrie chiar, ceea ce nu prea am inteles. S-a adunat toata distributia, cu regizor, cu scenograf, coregraf, si am plecat „sa bem un vin” la un resturant din apropiere. Toti erau curiosi de mine, mi-au pus intrebari, prea am devenit important deodata, ceea ce iar n-am inteles. Sunt sigur ca din cauza ei, este o persoana deosebita si toti tin la ea. Se intreaba daca sunt la fel de deosebit daca am ajuns cu ea.
Numai ca nu sunt cu ea. Comportamentul ei extrem de sociabil, de sincer si in acelasi timp nebunatic, m-a convins sa vin sa-i urmaresc spectacolul. Este inca o copila visatoare care stie sa se bucure. Era peste tot, glumind cu toti, tachinand, cantand, simteam cum transmite o bucurie ca o betie. Esti bucuros si habar n-ai de ce. De viata, da, de viata. E plina de viata. La fiecare cinci minute lasa tot si ma verifica cu privirea, cu gestul. Nu stiu ce a citit in ochii mei, ca s-a lasat incet cu scaunul pe spate si mi-a zis la modul cel mai serios: „Stii, am 28 de ani.” Ce a vrut sa insemne asta? N-am avut timp sa judec, mintea mea era inundata de ideea ca sunt prea minuscul pentru personalitatea ei. Nici vanator, nici macar vanat. N-am avut o clipa intentia sa o seduc, doar prietenia ei imi e de ajuns.
M-am retras la timp sa nu produc pagube in imaginea mea. Daca ai reusit sa faci o impresie buna la inceput e bine sa dispari, ca asta sa ramana in urma ta, sa se impregneze pana la viitoarea intalnire. Nu voi fi niciodata cu adevarat in clanul lor, sper sa fiu macar tolerat. A fost o seara excelenta.
M-a intrebat apoi daca mi-a placut, ce am inteles. Mi-a placut enorm, sunt momente cand realizez cate lucruri frumoase, bucurii ale sufletului, am pierdut in rutina. Dar cum pot sa-i spun ca n-am inteles ceva coerent? Pentru ca in loc sa urmaresc firul povestii am urmarit miscarile, sentimentele exprimate prin gesturi si dans. Asteptand sa apara ea am fost fermecat de altcineva.
Ati studiat vreodata o balerina? A aparut cu o gratie fascinanta si miscari poetice. Am urmarit cum i se intind muschii, cat de perfecte ii sunt mainile, cum privirea ei exprima insusirea totala a rolului. Lumina difuza si concentrata pe culori bine gandite a conturat un corp perfect. M-a umplut de emotie.
La un moment dat umbra a cazut pe personajul-diva si am recunoscut-o. Era chiar ea. Mi-a venit sa rad ca de o gluma buna, surprinzatoare. Nu am recunoscut-o in lumina, in schimb am banuit-o in intuneric. Pana la final am urmarit-o numai pe ea, ce as fi putut intelege din povestea piesei?
Mi-a fost jena sa o caut in culise. M-a sunat sa ma intrebe unde sunt si mintea mea a rationat imediat ca e corect sa imi exprim aprecierea, un artist dupa asta tanjeste. Mai ales ca aprecierea e sincera. Dar tot am fost jenat. Cine sunt eu sa merit apropierea unor astfel de oameni? Cum as putea sa deschid gura? M-a imbratisat cu bucurie si m-a prezentat la toata lumea. Cu mandrie chiar, ceea ce nu prea am inteles. S-a adunat toata distributia, cu regizor, cu scenograf, coregraf, si am plecat „sa bem un vin” la un resturant din apropiere. Toti erau curiosi de mine, mi-au pus intrebari, prea am devenit important deodata, ceea ce iar n-am inteles. Sunt sigur ca din cauza ei, este o persoana deosebita si toti tin la ea. Se intreaba daca sunt la fel de deosebit daca am ajuns cu ea.
Numai ca nu sunt cu ea. Comportamentul ei extrem de sociabil, de sincer si in acelasi timp nebunatic, m-a convins sa vin sa-i urmaresc spectacolul. Este inca o copila visatoare care stie sa se bucure. Era peste tot, glumind cu toti, tachinand, cantand, simteam cum transmite o bucurie ca o betie. Esti bucuros si habar n-ai de ce. De viata, da, de viata. E plina de viata. La fiecare cinci minute lasa tot si ma verifica cu privirea, cu gestul. Nu stiu ce a citit in ochii mei, ca s-a lasat incet cu scaunul pe spate si mi-a zis la modul cel mai serios: „Stii, am 28 de ani.” Ce a vrut sa insemne asta? N-am avut timp sa judec, mintea mea era inundata de ideea ca sunt prea minuscul pentru personalitatea ei. Nici vanator, nici macar vanat. N-am avut o clipa intentia sa o seduc, doar prietenia ei imi e de ajuns.
M-am retras la timp sa nu produc pagube in imaginea mea. Daca ai reusit sa faci o impresie buna la inceput e bine sa dispari, ca asta sa ramana in urma ta, sa se impregneze pana la viitoarea intalnire. Nu voi fi niciodata cu adevarat in clanul lor, sper sa fiu macar tolerat. A fost o seara excelenta.
.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu