Cu telescopul in umbra

Ieri am facut un exercitiu care mi-a facut bine, am ridicat privirea asupra oamenilor. Ca un spectator nevazut am privit la momente surprinse din viata lor, cautand o persoana care sa ma impresioneze prin simpla contemplare a ei. Nu am cautat o frumusete izbitoare, ceva atractiv din punct de vedere fizic, ci o personalitate ca o melodie, ca o poezie. Ca o raza de soare in cenusiul cotidianului, prin felul de a fi si atitudine. Am intrat pe facebook si am click-uit in stanga si dreapta, am trecut peste cateva profile, si dintr-o data m-a izbit, m-a fermecat. Nu m-am simtit vinovat ca le-as fi incalcat intimitatea, pana la urma exista destule ustensile de protectie a intimitatii. Atat timp cat informatiile sunt open-source nu au de ce sa se supere pe mine. Oricum, intentia mea nu e de a-i deranja, de a obtine informatii despre ei pentru a le vinde ceva sau pentru a-i acosta in cine stie ce scop. Pur si simplu i-am privit. Iar persoana care mi-a atras atentia nu trebuie sa se simta jenata, calitatile nu trebuiesc ascunse. Nu le avem intotdeauna si cand cineva ne aduce aminte de ele ne raman in memorie, ne straduim sa nu le pierdem. Am sa fiu corect si am sa anunt persoana respectiva, sa-i explic ca nu este obiect de studiu, ci este ca atunci cand mergi la o galerie de arta si frumusetea exponatului da o stare sufleteasca buna. O persoana ca o opera de arta.

Nu ne alegem fizicul. Avem o mostenire genetica cu care suntem nevoiti sa ne acomodam. Fiecare isi doreste sa fie mai frumos, iar cei care au norocul sa fie stiu asta, le place, ies in evidenta si obtin lucrurile in viata mult mai usor. Sunt privilegiatii. Subiectul meu e o fata micuta, slaba, aparent fragila. Daca nu ar fi avut atitudine si felul natural cu care poarta hainele, ar fi fost prea putin remarcabila. Isi acorda timp pentru farmecul feminin si s-a acomodat cu frumosul. De aici vine frumusetea ei. Zvicul.

Nu este „cea mai si cea mai”, doar m-am oprit la prima persoana interesanta. Mi-a atras atentia feminitatea care deborda din fotografiile personale, am contemplat atitudinea surprinsa. Un aspect copilaresc, dar in acelasi timp si ceva cultural. Imaginatie nativa. Nu am cautat date pentru a identifica persoana, stabilirea identitatii nu are rost aici, nu schimba cu nimic sentimentul de bine care l-am avut numai privind-o. Am s-o numesc „Audrey” pentru ca imi aduce aminte de feminitatea lui Audrey Hepburn in „Vacanta la Roma”. Nu comparand fizic, ci puterea de expresivitate.

Am sa incep cu fotografia care am gasit-o in „Profile”. Nu este o imortalizare intentionata, probabil a fost facuta de o persoana neutra care a remarcat un moment fotogenic. Alegerea ei in „Profile” este ca o declaratie ca ia lucrurile in serios. De remarcat lejeritatea cu care poarta manusa-accesoriu, face parte natural din out-look-ul ei. De altfel, in toate fotografiile am remarcat ca adora accesoriile, stie sa le poarte, deja fac parte din identitatea ei. Si le iubeste, are o legatura cu ele, probabil le-a confectionat singura.

Geanta-papornita, sau cum s-o numi, nu sunt expert in domeniu. Bratara. Si ceasul care aduce un pic de eleganta. Si intotdeauna ingrijita.

Feminina si copilaroasa in acelasi timp. Si haioasa, intr-un moment in care a fost flatata ca e in centrul atentiei.

Photo-shooting cu colegii. Observ discrepanta, e ca un basm introdus in cotidian. Cand suntem participanti la o fotografie de grup avem tendinta sa luam o „poza” impersonal-zambitoare, pentru a fi usor identificati din grupul de persoane. E i centrul atentiei. Acorda look-ului mult mai mult timp decat celelalte colege. Nu pleaca de acasa fara a fi multumita de cum arata, fara a avea deplina de incredere in ea. Isi propune o tema in fiecare zi si e multumita daca-i iese.

Eh, fotografii cu iz cultural. Pentru a isi aduce aminte ca a fost acolo, a nu uita unele momente placute. Si prietenie.

Un iubit il cuprinzi cu palmele deschise, il lipesti de tine instinctual.

Surprinsa in plina activitate. Banuiesc ca cea de langa nu intentiona sa fie fotografiata cu portofelul in mana. Reactia la momentul surpriza dezvaluie rapiditate in gandire.

Adincita in intelegere. De unde deduc ca imaginatia e un exerciu al gandirii, care are la baza instruirea.

De departe cea mai frumoasa fotografie pentru mine. Relaxata priveste lumea, priveste in afara. Ii plac oamenii, nu si-a creat doar o lume a ei.

Istorie. Inceputurile, in cautarea propriului stil. Am senzatia ca am privit mai multe personalitati.

Nu o cunosc. Si nu doresc sa o cunosc mai mult decat am facut-o studiind fotografiile. De altfel mi-e de ajuns, mi-a dat o lectie importanta. Despre farmec. Care exista acolo, afara, la unele persoane. Si despre cum uitam sa-l manifestam. Pare naiv si aparent, dar este un produs al imaginatiei noastre, al propriului stil. Ce nu se manifesta fara instruire, fara antrenare cognitiva. Despre cum atitudinea unei persoane poate schimba atmosfera inconjuratoare ei, aducand un surplus de frumusete lumii.

Sa te simti flatata si norocoasa, si sa-ti aduci aminte intotdeauna cum esti.