29. Refuz sa cedez

Refuz sa cedez.
Ma uit la trecutul meu si sunt multumit cu toate lucrurile care le-am realizat. Le-am visat, le-am planuit si apoi le-am realizat. Cu incapatanare, pentru a-mi dovedi ca sunt in stare, pentru clipa aia de multumire care o ai cand stii ca ai reusit.

Pot privi oamenii, sa ma bucur de prezenta lor, starile sunt transmisibile si pot aduce o stare de bine cu atitudinea mea. Pot face nonsalant complimente, atunci cand observ ca si-au acordat timp pentru a fi o prezenta placuta pentru ceilalti. Pot canta in minte melodia care imi place. Si refuz sa mai merg cu privirea in jos, grabit catre destinatie. Pot merge admirand peisajul.
Imi voi numara in gand in fiecare seara cu cati oameni am vorbit in ziua respectiva, pana cand am sa pierd numaratoarea. Sau timpul petrecut cu o singura persoana. Nu voi incepe o viata noua, o voi continua pe cea care am avut-o. Pasionat de noile provocari, impulsionat de ele.

Si sunt mandru de puterea cu care am iubit, deci pot, sunt in stare. Am alergat la maraton cu speranta ca sunt in stare sa-l fac. Si acum, dupa ce am experienta reusitei, pot alerga in altul cu mai multa incredere, doar am reusit o data.

Ma voi reapuca de sport. Imi e dor, sportul te destinde, te simti liber. Un corp incordat e strans in el. Voi incepe usor, pentru ca organismul sa se obisnuiasca cu schimbarea. Asa si cu viata.

Soare, bine ai rasarit!

P.S.: Si in curand voi iesi din anonimat, nu mai mi-e rusine cu ce am trait si am simtit. Nu mi-e rusine de mine. Cu toate ca anonimatul are calitatea sinceritatii. (ma mai gandesc...)