27. Bunicule, de ce nu ti-ai facut blog?

Bunicul meu din partea mamei are 70 de ani. La 35 era deja bunic. (17+18)
Acum patru ani s-a insurat pentru a treia oara. Nu este un om bogat, isi castiga si acum existenta din mica lui ferma, dependent de starea vremii. Deci s-a insurat din dragoste, la varsta cand altii s-au consolat si traiesc numai din amintiri si povestile copiilor, nepotilor. Si-a tinut dragostea ascunsa din teama de judecata lumii, pana l-am surprins fara sa vreau, dand buzna in casa la o vizita, in plina partida de amor cu iubita lui mai tanara cu 21 ani. Fara viagra, nu a auzit de ea. Bravo, bunicule.

Sunt mandru de el si ma simt onorat ca in venele mele curge si sangele lui. M-am gandit la el, ca as fi vrut sa-i cunosc viata, sa-i cunosc bucuriile si necazurile, sa simt alaturi de el cand i-a murit prima sotie, apoi a doua... Durerea care a simtit. As fi vrut sa-mi povesteasca viata lui, sa-l inteleg si sa invat din realizari si greseli. Sa exalt la iubirile lui si sa plang cu el cand viata l-a tavalit. Bunicule, de ce nu ti-ai facut un blog?

Pe vremuri, cei care aveau timp si priceperea scrisului isi scriau jurnale, scrisori sau romane. Copiii si nepotii lor aflau despre ei, despre gandurile avute. Au lasat urmasilor indicatii dinstincte catre obarsia lor.

Multi se intreaba la ce foloseste un blog. De ce cineva si-ar face publice gandurile, jurnalele intime sau ce-l preocupa. Pana unde poti merge cu afisarea intimitatii?
Odata spuneam ca e ca si cum ai vorbi cu tine in oglinda, certandu-te cand reflexia nu-ti convine. E terapeutic. Descarci insuportabilul din tine si restul nu te intereseaza. Altii eternizeaza emotiile bune.

Un alt gand ma face sa continui, eliminandu-ma pe mine ca beneficiar. Sentimentul ca fetita mea multiubita, ce-mi simte dragostea fractionat in vizite, are posibilitatea de a-mi cunoaste trairile, faptele, chiar sentimentele. Atunci cand va fi mare, matura, capabila sa inteleaga fara sa judece. Cum am fost; si bun, si rau. Sa gaseasca printre randuri sfaturi care probabil nu voi fi in stare sa i le spun niciodata.

Copilaria este fericita pentru ca e copilarie. Cealalta parte a vietii ma ingrijoreaza, va deveni matura, va iubi barbati, isi va oferi viata unuia. O doresc fericita, poate intr-un fel experienta mea transpusa in scris va deveni experienta ei, stiind mai bine ca mine sa deosebeasca raul de bine. Destinul a fost crud si a lipsit-o de dragostea mea, doar sentimentul ca o va regasi, citind ce nu i-am putut povesti niciodata, imi da putere sa continui. Ca e adevarat sau nu, momentan mi-e mai bine.

Bunicule, de ce nu ti-ai facut blog?