Selectiuni din posturi mai vechi:
"Pana la 7 ani nu am nici o amintire. Prima amintire o am de cand am fost anuntat ca ne mutam la bloc, pentru mine la varsta aceea a fost ca o trecere la lumea civilizata. Mai tarziu aveam sa constat ca am trecut doar in alta lume. Si daca vreau sa fiu corect cu mine: cu adevarat prima mea amintire este de la curte cand tata a lovit-o in cap pe mama cu un ceas de masa, acuzand-o ca e vina ei pentru ca m-a nascut rahitic."
"Jucam fotbal in fata blocului, cand se lasa seara jucam un fel de "de-a v-ati ascunselea" pe langa masinile parcate la Gara. Uneori cei mai mari ne cereau sa ne dovedim curajul si eram trimisi in misiune sa spargem masinile parcate si sa furam casetofoanele. La varsta aceea am crezut ca e un alt joc."
"Intr-o zi n-am mai rezistat si am ripostat. Dupa ce mi-a dat o palma am lasat sacosa cu cumparaturi deoparte si l-am provocat. S-a adunat tot cartierul, mama la etajul patru zicea ingrijorata ceva la fereastra de la bucatarie, dar eu nu l-am vazut decat pe Rafet. S-au strans inclusiv si barbatii tigani care jucau pe bani "Licitatie" la colt si beau "Ochii lui Dobrin". Bineinteles ca printre ei era si tata.
Anii de antrenament m-au ajutat si l-am dovedit pe Rafet din primele lovituri de picioare castigand astfel respectul cartierului tiganesc de la Gara, numit si "Micul Liban". Dar atunci n-am inteles ca o alta persoana s-a simtit amenintata de mine: Tata. N-am inteles ca zilele cand o batea pe mama si eram izgoniti la bunica s-au terminat."
"Fiind mandru de perfomanta l-am trimis pe tata la scoala, la sedinta cu parintii unde urma sa afle vestea. Pentru ca era constient de nivelul lui, intotdeauna se aseza in ultima banca. Stia ca n-aude bine si se multumea cu prezenta, prin aceasta isi dovedea datoria de parinte.Cand s-a mentionat numele de familie si toate privirile s-au indreptat spre el s-a ridicat in picioare cu o atitudine care sa nu dea de gol faptul ca nu stie despre ce-i vorba. La intoarcerea acasa a scos suparat cureaua si m-a altoit ca alta data sa nu-l mai fac de ras si sa fie ridicat in picioare din cauza mea. In acel an am luat locul 3 la Ramnicu Valcea devenind un reprezentant olimpic al tarii la matematica pentru Balcaniade."
"Cand ceilalti colegi erau preocupati cu pregatirea pentru examenul la facultate eu deja eram satul de expresiile : ‘Eu nu muncesc sa te distrezi tu la facultate !’ ; ‘Nu esti in stare de nimic, la varsta ta deja imi castigam painea !’. Pana la urma am ajuns sa fiu dat afara din casa parintilor si sa ma mut cu chirie."
"Dupa armata am fost angajat in Politie, mai exact la Politia de Frontiera. In timp ce eram la scoala de politie din Slatina am venit intr-o permisie acasa, nu-mi mai vazusem parintii de aproape doi ani. Aproape de casa mea, in mijlocul noptii un barbat batea animalic o femeie. Spiritul justitiar de politist m-a facut sa intervin si dupa ce i-am despartit am fost socat sa descoper ca acel barbat si acea femeie erau parintii mei."
"Cert este ca in ziua asteptata de mine, cand am vrut sa-mi declar sentimentele Clementinei, m-am imbatat atat de tare incat "s-a rupt filmul". Cand m-am trezit, ceilalti dormeau pe jos, iar eu in acelasi pat cu ea, imputit de bautura si foarte ud. Intai am simtit mirosul, apoi caldura dintre picioare. A deschis si ea ochii, care in prima secunda mi-au zambit si in celelalte de dupa s-au incruntat intr-o expresie de ironie si greata:
- Ce faci, ma, te-ai pisat pe tine? In patul meu?
Si a cazut cerul. "Nu se poate, e un cosmar!"- mi-am dorit. Si in fractiunea urmatoare eram afara alergand spre casa, cu lacrimi de ciuda in ochi.
Ajuns acasa, dupa prima betie din viata mea, mama m-a pus sa schimb locul mobilei in casa, sa bat covoarele, ale noastre si a altor doua vecine, si sa fac meditatie la matematica cu baiatul natang al unei colege de servici"
"Dupa doua zile o fata blonda imi dadea in carti ghicindu-mi ca: "in seara asta te vei culca cu o fata blonda"."
"Am ajuns sa ne iubim intr-atat incat eram atenti pana si la rasuflarea celuilat, incercand sa ne intelegem din asta trairile. Doream sa stim tot, fiecare despre celalalt. Departarea de cativa pasi era deja o despartire, ca apoi sa ne bucuram de intalnire. Dependenti unul de celalalt.[...]
La spital am dat de mama ei care mi-a reprosat ca i-am omorat copilul. Corina in coma! - imi exploda creierul. Fiind in transa m-am intins langa ea si i-am vorbit la ureche, nu mai stiu ce, i-am vorbit cu dragoste si durere. A fost prima experienta din viata mea cand am descoperit puterea dragostei; Corina a deschis ochii din coma de gradul IV si mi-a soptit: "Ia-ma acasa!"
Am dus-o in brate la masina. Acasa am ingrijit-o, am hranit-o, am amuzat-o timp de o saptamana, izolati de restul lumii, fara sa iesim din casa. Apoi, dupa prima tura de serviciu, am gasit casa golita de amintirea Corinei, orice lucru care amintea de ea disparuse."
"- Tati, cand te faci bine sa vii acasa?
[...]Intrebarea a venit surprinzatoare si socanta. In mintea ei de copil a gasit o motivatie pentru care nu ma vede acasa cu ea. Intr-o fractiune de secunda mi-au trecut sencvential prin fata ochilor momente de la nasterea ei, cum imi puneam mana pe pieptul ei cand avea cateva luni pentru a-i verifica respiratia, cum s-a bucurat cand a descoperit gravitatia scapand obiectele intentionat, primii pasi... Mi-am revenit cu ochii umeziti, ferindu-i prea tarziu.
- Ce e, tati, te dor ochii? Lasa-ma sa-i pup sa-ti treaca.
Ma conformez inert, ca un robot. Fetita mea de patru ani si jumatate a salvat momentul, eu nu am fost in stare. A citit, a simtit jalea din sufletul meu cand mi-a pus intrebarea. Mi-a fost frica ca a doua sa nu fie: "De ce plangi, tati?". Nu stiu ce as fi raspuns. I-am multumit in suflet si am admirat-o pentru cum a stiut sa evite un moment de tristete. Nu-ti poti arata tristetea copilului tau, e transmisibila si te doare ca-l faci nefericit, fie si pentru scurt timp. Va tine minte.
Imi iubesc enorm fetita pentru ca este copilul meu. O iubesc si mai mult pentru cine este, personalitatea care se contureaza. Totodata ma ingrijoreaza ca intelege prea devreme, doresc pentru ea o copilarie fericita. Ma doare dorul ei mai mult decat dorul meu.
O privesc cum se joaca bucuroasa si simt deodata ca traiesc, simt implinire, simt bucurie, simt....fericire? Asta sa fie?
Multumesc vietii ca mi-a oferit astfel de momente.
Urasc destinul ca mi le-a furat, ca apoi sa mi le arate cu picatura, sa-mi aduca aminte mereu ce mi-a deposedat.
Denisa, fata mea, te iubesc!"
"Pana la 7 ani nu am nici o amintire. Prima amintire o am de cand am fost anuntat ca ne mutam la bloc, pentru mine la varsta aceea a fost ca o trecere la lumea civilizata. Mai tarziu aveam sa constat ca am trecut doar in alta lume. Si daca vreau sa fiu corect cu mine: cu adevarat prima mea amintire este de la curte cand tata a lovit-o in cap pe mama cu un ceas de masa, acuzand-o ca e vina ei pentru ca m-a nascut rahitic."
"Jucam fotbal in fata blocului, cand se lasa seara jucam un fel de "de-a v-ati ascunselea" pe langa masinile parcate la Gara. Uneori cei mai mari ne cereau sa ne dovedim curajul si eram trimisi in misiune sa spargem masinile parcate si sa furam casetofoanele. La varsta aceea am crezut ca e un alt joc."
"Intr-o zi n-am mai rezistat si am ripostat. Dupa ce mi-a dat o palma am lasat sacosa cu cumparaturi deoparte si l-am provocat. S-a adunat tot cartierul, mama la etajul patru zicea ingrijorata ceva la fereastra de la bucatarie, dar eu nu l-am vazut decat pe Rafet. S-au strans inclusiv si barbatii tigani care jucau pe bani "Licitatie" la colt si beau "Ochii lui Dobrin". Bineinteles ca printre ei era si tata.
Anii de antrenament m-au ajutat si l-am dovedit pe Rafet din primele lovituri de picioare castigand astfel respectul cartierului tiganesc de la Gara, numit si "Micul Liban". Dar atunci n-am inteles ca o alta persoana s-a simtit amenintata de mine: Tata. N-am inteles ca zilele cand o batea pe mama si eram izgoniti la bunica s-au terminat."
"Fiind mandru de perfomanta l-am trimis pe tata la scoala, la sedinta cu parintii unde urma sa afle vestea. Pentru ca era constient de nivelul lui, intotdeauna se aseza in ultima banca. Stia ca n-aude bine si se multumea cu prezenta, prin aceasta isi dovedea datoria de parinte.Cand s-a mentionat numele de familie si toate privirile s-au indreptat spre el s-a ridicat in picioare cu o atitudine care sa nu dea de gol faptul ca nu stie despre ce-i vorba. La intoarcerea acasa a scos suparat cureaua si m-a altoit ca alta data sa nu-l mai fac de ras si sa fie ridicat in picioare din cauza mea. In acel an am luat locul 3 la Ramnicu Valcea devenind un reprezentant olimpic al tarii la matematica pentru Balcaniade."
"Cand ceilalti colegi erau preocupati cu pregatirea pentru examenul la facultate eu deja eram satul de expresiile : ‘Eu nu muncesc sa te distrezi tu la facultate !’ ; ‘Nu esti in stare de nimic, la varsta ta deja imi castigam painea !’. Pana la urma am ajuns sa fiu dat afara din casa parintilor si sa ma mut cu chirie."
"Dupa armata am fost angajat in Politie, mai exact la Politia de Frontiera. In timp ce eram la scoala de politie din Slatina am venit intr-o permisie acasa, nu-mi mai vazusem parintii de aproape doi ani. Aproape de casa mea, in mijlocul noptii un barbat batea animalic o femeie. Spiritul justitiar de politist m-a facut sa intervin si dupa ce i-am despartit am fost socat sa descoper ca acel barbat si acea femeie erau parintii mei."
"Cert este ca in ziua asteptata de mine, cand am vrut sa-mi declar sentimentele Clementinei, m-am imbatat atat de tare incat "s-a rupt filmul". Cand m-am trezit, ceilalti dormeau pe jos, iar eu in acelasi pat cu ea, imputit de bautura si foarte ud. Intai am simtit mirosul, apoi caldura dintre picioare. A deschis si ea ochii, care in prima secunda mi-au zambit si in celelalte de dupa s-au incruntat intr-o expresie de ironie si greata:
- Ce faci, ma, te-ai pisat pe tine? In patul meu?
Si a cazut cerul. "Nu se poate, e un cosmar!"- mi-am dorit. Si in fractiunea urmatoare eram afara alergand spre casa, cu lacrimi de ciuda in ochi.
Ajuns acasa, dupa prima betie din viata mea, mama m-a pus sa schimb locul mobilei in casa, sa bat covoarele, ale noastre si a altor doua vecine, si sa fac meditatie la matematica cu baiatul natang al unei colege de servici"
"Dupa doua zile o fata blonda imi dadea in carti ghicindu-mi ca: "in seara asta te vei culca cu o fata blonda"."
"Am ajuns sa ne iubim intr-atat incat eram atenti pana si la rasuflarea celuilat, incercand sa ne intelegem din asta trairile. Doream sa stim tot, fiecare despre celalalt. Departarea de cativa pasi era deja o despartire, ca apoi sa ne bucuram de intalnire. Dependenti unul de celalalt.[...]
La spital am dat de mama ei care mi-a reprosat ca i-am omorat copilul. Corina in coma! - imi exploda creierul. Fiind in transa m-am intins langa ea si i-am vorbit la ureche, nu mai stiu ce, i-am vorbit cu dragoste si durere. A fost prima experienta din viata mea cand am descoperit puterea dragostei; Corina a deschis ochii din coma de gradul IV si mi-a soptit: "Ia-ma acasa!"
Am dus-o in brate la masina. Acasa am ingrijit-o, am hranit-o, am amuzat-o timp de o saptamana, izolati de restul lumii, fara sa iesim din casa. Apoi, dupa prima tura de serviciu, am gasit casa golita de amintirea Corinei, orice lucru care amintea de ea disparuse."
"- Tati, cand te faci bine sa vii acasa?
[...]Intrebarea a venit surprinzatoare si socanta. In mintea ei de copil a gasit o motivatie pentru care nu ma vede acasa cu ea. Intr-o fractiune de secunda mi-au trecut sencvential prin fata ochilor momente de la nasterea ei, cum imi puneam mana pe pieptul ei cand avea cateva luni pentru a-i verifica respiratia, cum s-a bucurat cand a descoperit gravitatia scapand obiectele intentionat, primii pasi... Mi-am revenit cu ochii umeziti, ferindu-i prea tarziu.
- Ce e, tati, te dor ochii? Lasa-ma sa-i pup sa-ti treaca.
Ma conformez inert, ca un robot. Fetita mea de patru ani si jumatate a salvat momentul, eu nu am fost in stare. A citit, a simtit jalea din sufletul meu cand mi-a pus intrebarea. Mi-a fost frica ca a doua sa nu fie: "De ce plangi, tati?". Nu stiu ce as fi raspuns. I-am multumit in suflet si am admirat-o pentru cum a stiut sa evite un moment de tristete. Nu-ti poti arata tristetea copilului tau, e transmisibila si te doare ca-l faci nefericit, fie si pentru scurt timp. Va tine minte.
Imi iubesc enorm fetita pentru ca este copilul meu. O iubesc si mai mult pentru cine este, personalitatea care se contureaza. Totodata ma ingrijoreaza ca intelege prea devreme, doresc pentru ea o copilarie fericita. Ma doare dorul ei mai mult decat dorul meu.
O privesc cum se joaca bucuroasa si simt deodata ca traiesc, simt implinire, simt bucurie, simt....fericire? Asta sa fie?
Multumesc vietii ca mi-a oferit astfel de momente.
Urasc destinul ca mi le-a furat, ca apoi sa mi le arate cu picatura, sa-mi aduca aminte mereu ce mi-a deposedat.
Denisa, fata mea, te iubesc!"
Postări
8 comentarii:
M-a rascolit mult ceea ce am citit aici...mi-au dat lacrimile. Ai un dar fantastic de ati exprima sentimentele...unic as putea spune. De ce nu scrii o carte? Serios.
In rest nu stiu ce sa mai zic, nu mi-am revenit inca...Norocosi sunt oamenii din jurul tau...
M-am blocat in raspuns, nu stiu ce sa spun.
Nu spune nimic...eu am inteles! :)
Aaa si sa nu uit..chiar daca te sacai, nu-mi pasa. Voi continua! :)
ai un stil curat, direct, incisiv; imi aminteste de trilogia gemenilor de agota kristof; frumos
...e mult aici
Abia azi am gasit putin timp liber incat sa parcurg blogul pe indelete. Ceva imi spusese ca nu il pot rasfoi superficial. Cand am ajuns la postul asta mi-am dat seama ca am avut dreptate. Da... e mult aici.
cred ca toate experientele negative prin care trecem, ne invata o lectie...iar cred ca tu ai invatat ce e fericirea.sunt prea multe de spus despre acest articol, si prea putine cuvinte in care sa le pot da viata...
respect...
Trimiteți un comentariu