Femeile au mai putine sanse la fericire…
Mi-aduc aminte de o gluma sinistra ce mi-a dat de gandit, pe cat de adevarata pe atat de trista. Femeile au dorit egalitate de sanse, la care barbatii se opuneau. Pana intr-o zi cand unul dintre ei s-a desteptat: “De fapt ce vor femeile? Sa faca ce facem si noi. Foarte bine, de acum inainte vor avea de facut ce facem si noi, dar si ce aveau de facut ele.”
"In realitate femeile au mai multe responsabilitati familiare decat barbatii. Sub influenta unui model traditional anacronic, se considera ca este de datoria femeilor sa administreze resursele familiare, sa indeplineasca treburile gospodaresti considerate “usoare si marunte” (aprovizionarea, spalatul, gatitul, calcatul, curatenia), sa supravegheze si sa ingrijeasca copii si varstnicii, toate acestea adaugandu-se, in majoritatea cazurilor, la indeplinirea sarcinilor profesionale la locul de munca. In schimb, barbatilor le sunt alocate acele lucruri considerate “grele si importante”, cum ar fi lucrarile de constructie si zidarie, ori reparatia si intretinerea instalatiilor, pentru efectuarea carora, de altfel, sunt chemati lucratori specializati. In consecinta, bugetul de timp liber al femeilor este mult mai mic decat al barbatilor."
Pe vremea casniciei mele esuate, ne-am cumparat o masina de spalat. Cei de la hypermarket ne-au adus-o pana in fata scarii si au lasat-o acolo. Constiincios, masurand cu o ruleta, am constatat ca nu incape in lift. Am apelat la grupul de baieti, ce-si pierdeau timpul in fata blocului, cu o propunere atractiva: “Baieti, dau o naveta de bere daca imi duceti masina de spalat la apartament.” Am ramas stupefiat cand am fost acuzat de sotia mea ca nu sunt in stare nici sa car o masina de spalat. M-au surprins tonul si agresivitatea exprimarii, rare la ea de altfel. Problema era rezolvata, nu gaseam logica in a face pe superman, de ce era nevoie sa ma vada ca ma caznesc. Ca dovada de preocupare?
Este un exemplu de revolta a femeii cand constata diferenta de responsabilitati dintre soti. Sentiment ce apare in mod inconstient de obicei, a fost educata ca asa e firesc, deoarece societatea in care traim e astfel formata; rolul fiecaruia, al barbatului si al femeii, este stabilit de vechiul model traditional-patriarhal. “Barbatul este obligat sa aibe succes social, este responsabil de intretinerea familiei, dar dependent de ingrijirea femeii si incapabil sa se descurce in conditii de separare sau vaduvie, nepregatit pentru a creste copii singur – sunt imagini care deformeaza perceptia tinerilor asupra rolurilor ce le revin in societate si in familie, creeaza asteptari de conformare din partea societatii si frustrari pentru cei ce sunt obligati sa suporte efectele lor nedorite. “
Traditia actioneaza si in defavoarea barbatului, in caz de pronuntare a divortului se considera ca nu sunt capabili sa creasca si sa ingrijeasca copiii, motiv pentru care justitia nu le incredinteaza minorii.
Am sa continui exemplul cu masina de spalat. Ma suna cumnatul meu si ma solicita, fara a-mi spune motivul. Bucuros ca am un moment de ragaz, sigur sotia uita pana ma intorc, ma prezint ca o ruda responsabila ce sunt. “Ajuta-ma sa urc masina de spalat sus, ca nu intra in lift.”- ma da acesta pe spate. Ironic, in aceeasi zi, si-a achizitionat si el o masina de spalat (aceeasi marca, probabil orice imitatie ulterioara de fapte si achizitionare de bunuri identitice aveau rolul de a elimina un sentiment de invidie). In timp ce urcam scarile cu greutatea in maini, ma gandeam ca in felul lui barbatul are responsabilitatile lui de care femeia nu este constienta.
Cand apar certuri intre soti se spun multe. Apar si unele acuzatii ale femeii, barbatului i se par penibile. Ca nu a fost in stare sa schimbe o priza sau ca nu a facut altceva (lui i se pare prea neimportant pentru soarta casniciei lor). El nu intelege cum un lucru atat de marunt aduce cearta si disensiuni. De fapt, cu aceste cuvinte femeia vrea sa spuna ca ea face mai multe sacrificii pentru familie, are responsabilitati mai mari, munceste mai mult, are o preocupare de care el nu da dovada, etc. Si este adevarat. Toate acestea le face firesc si instinctual, din dragoste. Dar atunci cand dragostea se stinge, din diverse motive, isi aduce aminte de toate aceste sacrificii si este dezamagita ca nu a meritat.
Deci, unul din aspecte este ca femeia are buget de timp liber mai redus decat barbatul.
“Produse si imagini transmit si consolideaza cu preponderenta un anumit model de feminitate: femeia ca obiect sexual, ca fiinta frivola, preocupata doar de aspectul sau estetic, femeia ca fiinta frumoasa (dar proasta, vezi reclamele cu blonde ce fac o referire ascunsa la toate femeile).”
Femeia se simta atrasa de barbatul realizat social, barbatul de femeia frumoasa. Intre o femeie inteligenta, buna la pat, si o femeie frumoasa, barbatul o va alege pe cea cu care se poate mandri in societate. Iar societatea admira mai intai femeia frumoasa.
Din pacate, datorita “uzurii” in responsabilitati familiare, femeia imbatraneste mai repede. Frumusetea, deci si atractivitatea ei, se pierde in timp mai scurt decat la barbat. Un barbat la 45 ani poate fi considerat atragator pentru o femeie de 20 ani, invers nu prea e posibil. De aceea in majoritatea cazurilor de cupluri cu diferenta mare de varsta intre parteneri, mai in etate este barbatul.
Deci, perioada de atractivitate la femeie este mai redusa decat la barbat.
Cu toate acestea, ea a invatat sa-si dedice timp pentru a prelungi aceasta perioada. Atunci cand este eliberata de treburile casnice, pentru care a angajat diverse persoane, isi gaseste mai mult timp sa se intretina. Este femeia ce si-a obtinut libertatea, are acelasi buget de timp liber ca si barbatul. Reversul este ca se obisnuieste asa si la aparitia copiilor acestia sunt lasati mai mult in grija bonelor sau bunicilor. Parintii ce nu au acordat mult timp copiilor vor fi niste bunici dedicati, vor sa compenseze cumva.
Natura a desemnat femeia cu responsabilitatea perpetuarii speciei. Ea naste copii. Aceasta este o fericire la care barbatul nu va ajunge niciodata, compenseaza toate acele neajunsuri de care femeia are parte.
In concluzie, pentru mine, femeia ce isi cauta libertatea decizionala nu va fi niciodata fericita. Prea mult timp si-a dorit a se simti in siguranta langa un barbat, incat atunci cand obtine ce-si doreste (libertatea decizionala) este nelinistita, se simte singura, cu el sau fara el. Femeile si barbatii nu pot fi la fel pentru ca sunt diferiti. Fizic si psihic. Iti poti gasi fericirea doar in cel ce te completeaza, important e ca celalalt sa-ti dea o stare de bine.
*****
2 comentarii:
alambicat... am sa sterg postul, nu ma prea satisface.
..eu am inteles ideea :D
Trimiteți un comentariu