Libertatea femeii

In final, dupa mii de ani de evolutie, femeia si-a obtinut libertatea.

Ceva timp, cateva generatii, pana se va dezmetici si se va obisnui s-o exerseze, va trebui sa facem fata degradarii familiare. Fara a citi statistici, este clar ca in ultimii ani divorturile sunt tot mai numeroase. Nu e vina cuiva, a barbatului ca nu se adapteaza sau a femeii ca s-a emancipat, ci doar asta e situatia. E simplu, conform unei vorbe de duh din batrani: doi cocosi nu pot trai sub acelasi acoperis.

Pe vremea omului preistoric, cel mai corpolent avea orice femeie isi dorea din comunitate, aceasta simtindu-se in siguranta langa cei puternici. Apoi au aparut religiile, inzestrate cu percepte morale ce au tinut loc de legi si au adus o ordine sociala. Teritorii au fost ocupate, religii au fost impuse pe calea armelor, folosindu-se forta. Aceste religii au preluat si propovaduit dreptul de proprietate asupra femeii, protejand-o in acelasi timp. Dar din punct de vedere patriarhal.

Spun deci, ca femeia era dependenta de barbat. Acesta era capul familiei, avea puterea decizionala. Era un drept mostenit prin istorie, religie si lege. De asemeni, si o responsabilitate. Astazi se doreste un parteneriat.

Deseori am fost intrebat de ce barbatii se simt mai presus decat femeile. Cineva se va simti mai presus tot timpul, parteneriatul este un miraj, nu vor fi niciodata la fel din simplul fapt ca sunt diferiti. Pot fi complementari. Aceste intrebari apar cand unul dintre ei se comporta cu celalalt de parca ar fi un copil: e al tau, il iubesti, te sacrifici pentru el, dar ii conduci viata. Eu cred ca e din simt de proprietate.

Am iubit femeia si m-am casatorit cu ea. O casatorie se realizeaza prin intentia celor doi soti de a-si petrece viata impreuna. M-am hotarat cu cine, ce fel de om vreau sa fie cea cu care imi voi petrece viata. Am iubit-o si respectat-o atat de mult incat am dorit sa fie fericita. Pana se marita, femeia traieste o libertate la care renunta din dragoste. Este stapana pe viata ei, isi alege o cariera, isi formeaza gusturi. Dupa casatorie viata in doi transforma liberul arbitru in ce e bine pentru familie.

Am obtinut timp pentru ea, insemnand ca am preferat sa piarda cat mai putin timp cu treburile casnice, pentru a avea ocazia sa faca ce doreste. Sa evolueze ca femeie, in cariera, ca mama, etc. Si sa aibe libertatea propriilor decizii. Cand aveam de luat impreuna o decizie ne detasam de relatia de soti, eram doar doua minti cu aceeasi preocupare, analizam situatia si astfel ajungeam la cea mai buna hotarare. O decizie luata in comun, fara regretul ca facem ce vrea celalalt doar din dragoste si respect.

De asemenea, aceasta libertate iti da posibilitatea sa-ti faci planuri, sa muncesti pentru ele, sa te bucuri de realizari. Si apoi sa treci la altele. Simti caruselul vietii. Placerea de a trai viata.

Ce se intampla cand cei doi nu cad de acord asupra unui subiect? Unul din ei cedeaza, sa zicem ca ea. Se hotareste ca asa e mai bine pentru familie, dar in sufletul ei este dezamagita.

Cu timpul, obisnuinta acestei libertati te face sa uiti cum te dedicai la inceput persoanei iubite, nu era nevoie sa-ti aduci aminte de cuvantul „toleranta”. Simti ca-ti este ingradit spiritul, te revolti si inconstient te comporti cu persoana iubita de parca ti-ar fi inamic. Ti-e dor de libertatea liberului arbitru si dezamagirea este un sentiment ce roade in sufletul tau. Te simti neintrega, iti anihileaza vointa de a realiza propriile planuri. Te simti nefericita. Ceva s-a rupt. Te macina si te trezesti suferind. Iti spui ca disparitia lui din din viata ta ti-ar oferi putina liniste. Si asa este, redobandu-ti puterea de decizie asupra propriei vieti te reintregesti. A disparut starea aceea de anxietate.

Ti-ai intrebat sufletul si ii spui ca nu-l mai iubesti. Nu stii cum s-o faci si il acuzi. Gasesti motive puerile printre care strecori si cel ce crezi ca e cel mai important: ca ai fost nefericita.

Uiti ca de fapt el este cel care te-a invatat si cu care ai experimentat cum se traieste o viata fericita, pastrand in relatie libertatea de a lua propriile decizii. Acea libertate pentru care te-ai trezit nefericita pentru ca ti-a lipsit un moment, deoarece nu a facut ca tine si ati facut ca el. Nu cazul in sine este important, ci dezamagirea ca te-a lipsit de liberul arbitru.

In cazul in care cedeaza barbatul, se intampla la fel. Este inevitabil, atunci cand cei doi au personalitati la fel de puternice, mai devreme sau mai tarziu au un dezacord (chiar pe un lucru banal) si se ajunge la divort. Acesta se intampla repede, fara prea multa tevatura, de comun acord. Amandoi se simt vinovati, dezamagiti unul de celalalt si le e greu sa se mai vada. Cel putin pentru o perioada.

Parteneriatul intre soti, pe viata, nu e posibil daca nu exista toleranta si comunicare.

In final, dupa mii de ani de evolutie, femeia si-a obtinut libertatea... Ironic este ca familiile in care barbatul este dispus ca ea sa si-o pastreze sunt sortite esecului.