Cand viata ia fiinta...

Rasul este o bucurie a vietii.

Se distrau, pentru cateva momente au uitat de grijile personale. Rasul descarca tensiunile adunate in mine, de tortura propriilor ganduri. Reflexul meu de a remarca detaliile a incercat sa-mi tulbure starea de bine. Un cuvant, o privire ori un gest al cuiva naste o crampeie de idee, ca o banuiala, si nu-mi da pace pana nu verific. Alung acest moment amagindu-ma ca o las pe mai tarziu, cand am timp sa judec mai bine, in speranta ca voi uita. Dar nu uit niciodata.

Dureaza o fractiune de secunda, cat o clipire de pleoape, de cand incolteste ideea si pana o alung. Iar in urmatoarea clipire de pleoape remarc altceva. Asa cum e respiratul, o faci toata viata si esti foarte rar constient de asta. De cate ori iti umpli plamanii cu aer intr-o viata de om?

La prima ocazie cand am prins-o singura, am intrebat-o direct:

- Iulia, de cand banuiesti ca esti insarcinata?

Trupul i s-a lasat deodata, ca dupa un oftat. In privirea mea mi-am concentrat toata intelegerea si compasiunea, am dorit sa gaseasca in ea un umar de sprijin. Atat cat se poate, o femeie trece singura prin asta.

Nu am sa inteleg niciodata ce inseamna sarcina pentru o femeie. Nici un barbat nu poate. Am incercat sa-mi inchipui in fel si chip, sa ma autosugestionez ca in mine ia fiinta ceva, ce devine numai al meu, sa inteleg cat de atasat e acel ceva corpului. Sau sufletului meu. Daca mi-as taia maine un deget si ar avea propria viata, cat de atasat as fi de el? Nu am sa stiu niciodata sentimentul de a naste un copil. De aceea ma simt neputincios in fata ei.

Iulia este o cunostinta, o prietena buna. Ca un flash, memoria mea a derulat povestea ei. S-a iubit vreo 4-5 ani cu Dorin, o dragoste in etape, fracturata de revolta fiecaruia de a capitula. Unele persoane se trezesc cateodata ca iubesc si isi refuza aceasta dragoste pentru ca intra intr-un soi de panica, isi inchipuie ca cea mai frumoasa perioada a vietii se incheie aici. Doresc mai mult de la viata, au experimentat fiorul dragostei si le place atat de mult incat doresc sa se mai repete inainte de a capitula. Cand se decid cine e alesul sau aleasa, nu doar l-au cucerit pe celalalt. Au capitulat ei insasi prin acceptarea ca nu exista fericire mai mare decat sa se simta alaturi toata viata.

Ei inca nu au acceptat. Cand un cuplu se desparte, cel putin unul dintre ei s-a descoperit ca nu e fericit, nu e multumit, ceva parca tot ii lipseste. S-a decis ca celalalt nu-i mai aduce o stare de bine. Nu inseamna neaparat ca nu mai iubeste, nu poate defini ce il nemultumeste, faptul ca exista aceasta senzatie il face nefericit. Si s-au despartit, Dorin si Iulia.

Iar acum Iulia ma priveste pierduta cu ochii aproape umeziti, naucita de intrebarea mea. Nu a spus nimanui, si-a trait singura disperarea. Si-au dorit acest copil, probabil l-au planificat, au incercat si s-au resemnat ca va veni atunci cand va fi sortit. Neprielnic moment. Rodul iubirii lor va fi sacrificat, sters si uitat. Uff, Iulia, te-as lua in brate si te-as purta deasupra lumii.

- Acum trei saptamani am facut un test si a iesit pozitiv. Nu mi-a venit vreo zece zile, am fost ingrijorata si l-am facut. Inca nu am fost la doctor.

Tonul ei...

Tonul ei mi-a spus o intreaga poveste. Dragostea lor a insemnat atat de mult incat sarcina va fi salvata. Daca face avort nu-si va ierta niciodata, si-au dorit acest copil si repudierea lui va nega existenta ei. S-a hotarat, cu el sau fara el, va pastra copilul, si-a dat un rost vietii. Trauma de dupa o despartire te face sa nu te mai simti intreg, pierzi increderea de sine si ai o stare de nesiguranta. Este o decizie luata in conditii de trauma. Trist este ca pentru orice s-ar fi hotarat, mai tarziu tot se va acuza si sentimentul de vina o sa-i umbreasca multumirea de sine. Deja este ingrijorata, chiar panicata.

Despartirea a facut-o sa se mute cu chirie, o costa mai mult de jumate din salariu. Se adauga apoi celelalte cheltuieli, cred ca i-a fost greu si fara copil. Sau poate ca nu s-a descurcat, a tacut si a suferit. Nu-si mai permite sa se infometeze, creste un bebe in ea. Asta e curajul, nu sfidarea mortii in batalii. Adevarat ca si curajul vine uneori din inconstienta. Draga Iulia, ma apasa toata tristetea ta, vei iubi acest copil mai mult decat l-ai iubit pe Dorin. Te vei ingrijora, vei fi suferinda ca nu-i poti oferi ce ti-ai dorit, nu-i poti oferi nici macar de ce ai avut parte. Deodata lumea ta s-a prabusit, te-ai trezit singura in fata vietii si nu vezi nimic in viitor sa-ti dea putina incredere si ... o farma de liniste.

- Si ai hotarat ce faci?

- Il pastrez.

Nu stiu ce speram. De s-ar fi hotarat sa faca avortul, tot trista ar fi fost viata ei, chiar o perioada mai indelungata. Confirmarea celor banuite m-a lovit in stomac, am trait toate tristetile ei viitoare intr-o singura clipa. M-a vlaguit si am cautat un punct de sprijin, m-am rezemat de masa din bucatarie. Ce pot spune in astfel de situatii?

- Vei cunoaste o iubire atat de puternica pentru copilul asta, incat sunt invidios ca nu o voi putea exersa niciodata. De cate ori te vei simti deznadajduita sa te gandesti la asta, ca esti o fericita.

Am luat-o in brate si am mangaiat-o pe crestet murmurand: „Of, frumoasa fata, ai devenit femeie. Vei fi mamica...” Lacrimile ei s-au scurs pe umarul meu, au trecut prin tricou si le-am simtit ca-mi ard pielea pe umar. Plangi, Iulia, descarca-te... De ce oamenii buni nu au parte de fericire?

Inca un aspect ce-mi confirma ca femeile si barbatii sunt diferiti, ca din alta specie. Barbatii sunt cu logica pana la ridicol, femeile sunt mai mult cu sufletul. Intr-o astfel de situatie barbatul ar fi fost crud de rational si ar fi ales avortul, femeia ia deciziile bune pentru suflet.

Imi pare rau ca nu aveam intelegerea asta fata de sotia mea, eram crispat si neajutorat pentru ca era ceva nou si pentru mine. Ca parinte eram increzator, vine de la sine, nu trebuie sa te invete nimeni sa fi parinte. Ca sot as fi vrut sa stiu ce stiu acum. Sa stiu cum sa reactionez la stresul pre/post natal, cum sa-i fiu altfel alaturi, sa-i redau linistea si increderea de viitor, cum s-o fac sa simta ca nu trece singura prin aceasta etapa a vietii. Sa fi inteles ca atunci cand ma intreba „Ce-i vom oferi copilului?” isi exprima ingrijorarea si dorinta de a fi un bun parinte, nu ca cerea solutii de la mine asa cum credeam eu. Degeaba ma chinuiam sa-i explic din ce vom face bani, ea dorea doar s-o strang in brate, sa ma simta alaturi, si s-o intreb a randul meu: „Chiar. Ce-i vom oferi copilului?” Si apoi sa-i raspund increzator: „In primul rand dragostea noastra. O mama frumoasa si inteligenta, un tatic devotat, o pereche de bunici iubitori”

Cursul vietii a facut sa ne despartim. Solutiile mele au adus bani, stabilitate financiara. In schimb, printesa mea simte dragostea mea fracturata, doar in vizite. Poate ca daca stiam sa raspund ca-i vom oferi dragostea noastra, acum nu avea parinti despartiti. Daca stiam raspunsul... stiam sa pastram si dragostea noastra.

Nu ne-am dat seama cand au aparut Andreea si Florin in pragul usii din bucatarie, probabil cu vreo treaba:

- Ia uite, ce romance pe ei! – se trezi auzindu-se Florin, in lipsa de alta abordare.

Andreea se invarte pe calcai facand „stanga imprejur” si il impinge pe Florin cu un murmur printre dinti: „Hai, misca, nu e loc de aluziile tale gresite...”

- M-au vazut plangand, ce si-or inchipui? – spuse Iulia stergandu-si ochii.

- E cea mai mica problema a ta. De altfel, arati ca esti umana si oamenii iubesc pe cei ce-si dezvaluie slabiciunile mult mai mult decat pe cei ce afiseaza o persoana falsa si idealizata. Tu esti speciala, esti iubita de toti prietenii, sa nu te feresti de ei, castiga-le increderea dezvaluindu-ti situatia. Va veti simti mai apropiati, ei de tine si tu de ei. Dar nici sa cazi in patima autovictimizarii, apoi incepi sa-i obosesti si te vor ocoli. Fii o mamica „cool” si fericita... Starea ta se transmite odorului din tine.

* * * * *

din scrierile pentru "Vizionarul"