"Vizionarul"

Am sa incerc sa scriu un roman... Daca tot ma stradui sa incheg idei ce-mi trec prin minte, macar sa le dau un fir logic. Mai intai doream sa parcurg manualele de gramatica; m-am razgandit si consider ca ar trebui sa scriu brut, sa desfasor povestea. Apoi sa corectez, ori sa corecteze altcineva.

Sunt atatea subiecte de atins, viata le ofera zi de zi. Dar asta nu ma face decat un detailist. Trebuie sa fie si o placere in a citi ceva, trebuie atinse sentimente. De ce citesc oamenii? Pentru entertainment? Pentru a invata ceva? Pentru a se regasi sau a se defini pe sine? Oricum este un exercitiu de imaginatie.

Dupa 1989 am scris intr-un caiet de 200 file o poveste cat un roman. Am numit-o „Teroristul”, titlul se refera la trairile unui combatant USLA (Unitati Speciale de Lupta Antitero) din timpul caderii lui Ceausescu. Drama unui tanar militar la uslasi, sentimentele lui cand dintr-o data populatia frustrata de regimul comunist si-a canalizat ura pe trupele de securitate. Teama determina omul sa recurga la actiuni abominabile. Pentru populatie trupele de securitate – raul - era reprezentat de uniforma mov-cenusie cu petlite rosii, purtata de copii ce-si satisfac stagiul militar obligatoriu dupa implinirea majoratului. Un tanar ca oricare altul ajunge sa fie ars cu tigara pe tot corpul si torturat de oamenii cuprinsi de panica, interogat in nestire: „Unde sunt teroristii?”.

Atunci afla, in fata mortii, ca este adevarat ca iti trece toata viata prin fata ochilor. Nu ca un flash, ci in momentele cand oboseste si nu-i mai pasa de nimic, cand durerea nu conteaza si dupa ce treci momentul critic cand panica ajunge la apogeul maxim, urmand nepasarea, capitularea. Oaza in care nu mai simte nimic. Viata ce o cunoaste incepe la cutremurul din 1977 cand ramane orfan, urmand o drama gen Oliver Twist, ca apoi sa-si gaseasca putina liniste in orfelinat. Cum singura educatie ce o primeste in lipsa parintilor este data de lucratorii statului, comunismul cu intentie de societate multilateral dezvoltata fiind singura lume ce o cunoaste. Viata lui, adolescenta lui, traumele lui... Toate acestea l-au facut sa cumpaneasca situatia lucid si sa-si determine colegii sa nu asculte oridinele, sa urmareasca cei panicati prin catacombele Bucurestiului pentru a-i opri de la actiuni ordonate, aceste ordini devenind singurul scop pentru cei dezamagiti si cu o lume prabusita. Dupa ce a reusit punandu-si viata in pericol de atatea ori, traind drama uciderii unor camarazi pentru a salva sute de vieti nevinovate, se preda si acum este supus torturii. Ca Isus, intelege teama si faptele oamenilor, isi inchipuie ca ia asupra lui pacatele lor, multumit ca durerea si moartea lui le aduce alinare si sentimentul unui nou inceput. Liberi de teama.

Am scris-o in timpul stagiului militar, pentru camarazii mei. Pentru a fi intelegatori cand multimea de la prima mineriada arunca cu borduri in noi strigand: „Huoo, voi ati tras in noi pe 22. Teroristilor!!!”

Nu eram decat cativa copii ce ne satisfaceam stagiul militar. Personal, in 22 Decembrie 1989, cocotat pe primarie fluturam steagul decupat, insensibil la tanguielile batranelor ce-si tineau basmaua la gura, singurele curajoase sa mi se adreseze ingrijorate: „Da-te jos, maica, ca te impusca militienii!”

Nu a fost singura tentativa. In timpul scolii am desenat mai intai o poveste in benzi desenate, apoi am scris un SF, Asociatia Stegarilor. 12 volume. Dupa fiecare pagina scrisa colegii imi rupeau foaia din caiet si facea inconjurul clasei, apoi zorindu-ma sa continui. Seara le lipeam cu banda adeziva la loc. A fost o pasiune, asa cum a fost si matematica. O pasiune ce nu am urmat-o, poate ca in timp ma obisnuiam sa scriu corect, poate ca in dorinta de a ma desavarsi imi faceam timp pentru a citi mai mult.

M-am gandit la un subiect, chiar la un titlu. Daca nu ma voi razgandi asupra subiectului se va numi „Vizionarul”. Nu stiu daca mai exista acest titlu, are legatura cu personajul principal. Un barbat destul de complicat, atent la detalii, ce are mania de a vedea mai departe, de a-si imagina toate scenariile posibile. Ceilalti il considera ciudat, s-au obisnuit, dar el o face inconstient. Ca sa-ti poti imagina viitoare scenarii ale vietii, trebuie sa ai o buna intelegere asupra prezentului. Devine enervant ca nu-i poti spune nimic, deoarece intelege la prima vedere, intuieste ce vrei sa-i spui. Enervant pentru ca nu-i poti ascunde trairie tale, sentimentele tale.

De exemplu, inainte de a intra in scara blocului, intr-o singura privire remarca ca exista aer conditionat la fiecare fereastra din bloc. Verifica cutia postala de corespondenta si cand intra in lift se mira in sine ca nu a stiut niciodata ca sunt 12 gasoniere pe palier, un total 132 garsoniere, mai mult de 100 aere conditionate. Toate in functiune acumuleaza un consum foarte mare. Se opreste la administratorul de bloc si-l intreaba ce consum pot suporta rezistentele. De ce a facut-o? Nu stie. Dar atunci cand pleaca in concediu isi arunca toata carnea si alimentele perisabile din frigider, scenariile posibile sunt:

- sa faca o infectie toxica alimentara, pentru ca nu-si da seama ca ceva ar putea fi stricat dupa o pana de curent, el nestiind de existenta acesteia ca este plecat in concediu;

- pana de curent sa tina atat de mult incat frigiderul sa miroasa foarte urat, el fiind obligat sa dezghete congelatorul si sa-l spele. Imaginarea acestui scenariu ii creeaza un disconfort ca si cum deja este obligat sa o faca.

O ciudatenie cu care s-a obisnuit, s-a acceptat. Dar scenariile posibile cu privire la sentimentele oamenilor, la fericirea sau suferinta lor, cu acestea nu s-a obisnuit niciodata. Priveste un cuplu de indragostiti, buni prieteni amandoi cu el, ceea ce vede in viziunea lui il doare, vede viitorul relatiei ca pe ceva iminent, vede cine va rupe relatia, cine se va trezi nefericit in ea, suferinta unuia dintre ei, si il doare asa cum il va durea pe cel in cauza. Aceste viziuni vin in urma unei analize asupra fiecaruia, din reflex. Remarca obiectiv caracterul lor, greselile lor, comportamentul in neconcordanta cu sentimentele, lipsa de comunicare, in genere cam tot ce face ca doi oameni sa ajunga sa nu se mai iubeasca. Si il doare, inainte de a se intampla, mai mult decat pe protagonisti. Cand crede in vreo sansa, cauta cu disperare un mod diplomatic de a le arata cum ar trebui sa fie relatia lor de fapt, cum sa-si asculte sufletul.

Sper ca in aceste exemple sa se regaseasca cititorul si sa-si puna intrebari daca ceea ce-si face lui si persoanei iubite este acelasi lucru dupa ce-i tanjeste sufletul.

O tanara se simte sufocata acasa, ajunge la concluzia ca doua firi puternice nu pot locui sub acelasi acoperis. Isi doreste propriul drum, propriile decizii, propriile greseli. Acasa se simte supragheata incontinuu si la cel mai mic dezacord al parintelui se simte criticata.

Cum sa inteleaga fata ca tatal o iubeste atat de mult incat ii doreste tot binele? Si indiferent cat de bine face ea, el tot vede o cale de mai bine. Nu este lipsa de incredere, doreste ca fata lui sa evolueze cat mai bine. Atunci cand fata se marita, tatal cedeaza si capituleaza. Accepta ca nu mai e a lui. Dar pana atunci el isi va exercita dreptul, prin dorinta de a fi ascultat isi demonstreaza inconstient ca inca este parinte si vrea ca acest fapt sa continue cat mai mult. Cum sa inteleaga el ca loveste in increderea de sine a copilului? Ar fi de ajuns ca fata sa surprinda momentul oportun, sa-l mangaie pe tample si sa-i spuna: „Tata, te iubesc! Te iubesc atat de mult...”

Il va face fericit, nu va mai avea nevoie de nimic sa-i dovedeasca relatia tata-fiica. Si culmea, increderea in ea creste, dintr-un simplu gest. Va fi o lectie de viata pentru el, chiar de la copilul lui. Se va simti rusinat ca nu a stiut sa-si exprime sentimentele altfel, de acum o va admira si va cauta sa invete de la ea. Scenariul la cursul normal ar fi fost ca relatia sa se raceasca, tanara sa-si caute libertatea, iar dorul sa se exercite cu un sentiment de vina din partea amandoura.

Aceasta ultima viziune il face pe Vizionar sa sufere, dar sansa unui posibil viitor mai luminos ii umple inima de bucurie. Toate aceste viziuni si sentimente se intampla in el in fractiuni de secunda. Pentru ca este Vizionarul. Dar doar el stie asta, se abtine in a dezvalui si altcuiva ceea ce se intampla in el. Ca sa intervina pentru tot ceea ce „vede” nu are timp, dureaza prea mult cu fiecare caz in parte sa le explice. Si apoi, s-a obisnuit ca oamenii sa inteleaga mai tarziu, sa nu fie de acord cu el pe moment. Si multi ajung sa-l ocoleasca.

Pentru a-l intelege pe Vizionar si pe ceilalti, vor trebui zugravite trairile si sentimentele tuturor, povestea sa se mute dintr-un om in altul.

O idee. O mai rumeg.

.