"LOL", "brb", ":)" vs poezie

Inainte vreme oamenii isi scriau scrisori. Am facut-o si eu cand eram in armata, ma ancorasem intr-un personaj aproape fictiv, ii scriam in fiecare zi fara sa mai astept raspunsul la ultima scrisoare trimisa. Se numea Eliza si era din Giurgiu, o vazusem in tren cand ma intorceam dintr-o permisie. Se intorcea de la mare cu parintii, calatoream in acelasi compartiment, dar nu am putut vorbi. Un tren de noapte. Am asteptat ca parintii ei sa atipeasca si pe condensul de pe geamul trenului mi-am scris numele si adresa unitatii militare. Nume- numar unitate – oras.

Mai intai am primit o mica scrisoare, apoi dupa putin timp am ajuns sa ne scriem pagini intregi. In fiecare zi. Ne-am impartasit gandurile si trairile, ne cunosteam doar dupa scrisori. Pana la prima ocazie prielnica, ea a venit la Bucuresti pentru examenul de facultate si ne-am vazut intr-o dupa-amiaza. Ne-am plimbat prin Herastrau tinandu-ne de mana si ne-am sarutat. Si asta a fost tot.

Generatiile trecute, cele educate, isi exersau priceperea lingvistica, romantismul si poezia prin a isi scrie scrisori. Azi avem internetul, o tehnologie ce a castigat timp pentru omenire si a conturat un tip nou de socializare. Personajul lui Hank Moody din Californication spunea ca messengerul este o pseudo-comunicare, un inamic al gramaticii si literaturii, al poeziei. Cuvintele sunt ciopartite si comunicarea se face telegrafic, depersonalizand-o de romantism si cuvinte alese, apar cuvinte noi intr-un altfel de limbaj, care isi fac usor intrarea si in comunicarea din viata reala: „lol”, „brb”, „plm”, etc.

Internetul reuseste sa ne tina in casa, nevoia de socializare este satisfacuta de conversatiile cu cunoscuti sau necunoscuti prin intermediul aplicatiilor facebook, messenger sau skype. Cunosti oameni noi, ai acces la ceea ce gandesc ei cu adevarat. Cat timp nu ma cunosti sunt un anonim pentru tine si anonimatul are o mare calitate: sinceritatea. Dar sinceritatea ta se aplica la ceea ce crezi tu sau iti imaginezi despre tine. In astfel de conversatii iti poti vedea caracterul, in functie de cat minti, cat de departe esti de personajul imaginat si zugravit. La calculator, inainte de a da „send” unui mesaj, ai sansa sa poti corecta ce ai gresit, poti gandi ceea ce transmiti. Intr-o conversatie reala timpul de gandire expira in momentul cand incepi sa rostesti fraza, altfel devii incoerent sau balbait. De aceea vorbesti sau povestesti intamplari din experienta, nu ai timp de potrivire a cuvintelor, nu ai timp de poezie. Cei care reusesc sunt chiar inteligenti, au o minte ce lucreaza repede. Gesturile, privirile, pozitiile corpului, felul in care respiri, toate acestea sunt ajutatoare comunicarii., ori separat pot transmite mesaje si trairi la fel ca vorbirea. Uneori vorbirea este inutila.

M-am folosit de tehnologie si m-am deschis in a cunoaste alte persoane prin comoditatea ce se numeste internet. Nu aveam incredere in astfel de socializari, mi se parea ca relatia interumana lipseste cu desavarsire, sunt deposedat de principalele mele arme de seductie si consideram ca este o pierdere de timp. M-am inselat.

Am pierdut nopti in conversatii foarte interesante, am cunoscut femei ce nu le-am vazut decat pe webcam-ul lui skype. Am reusit sa ma uit in ochii lor chiar la sute de kilometrii distanta, dar cel mai mult am privit in sufletul lor. Unele mi-au placut, altele nu. Ori nu m-au placut ele. Am experimentat o altfel de socializare, un altfel de „entertaiment”.

Fara sa-mi dau seama, am pierdut 15-16 nopti cu cineva care mi-a raspuns dorintei mele de comunicare, prin cuvinte am reusit sa trecem diferite stari. A trecut la pasul urmator si am conversat pe voce pe skype. Ne-am studiat fotografiile. Din exterior poate parea o indeletnicire ciudata, dar sunt convins ca aproape toti au trecut, trec sau vor trece prin asa ceva.

Initial ne-am propus sa avem prima intalnire la o pensiune, undeva la munte. Un test de senzualitate si o experienta poate unica. Urma sa ne cazam separat, fara a ne vedea, eu la camera 4, ea la camera 5. Sa ne pregatim de intalnire pana se lasa seara, apoi sa ne sunam. Camerele au usile alaturate. Partea interesanta era ca trebuie sa fim sinceri unul cu celalalt si sa ne legam o esarfa la ochi pentru a nu ne vedea. Camera in bezna, noi sa ne cunoastem pe pipaite. Si daca toti ceilalti stimuli - mai putin vazul - ne dau o stare de bine, sa continuam pana in punctul in care acceptam amandoi. Inainte de a ne vedea sa ne cunoastem sufletele, sa le mirosim. Sa ne pipaim fata, buzele, genele, sprancenele... sa ne gustam si sa recunoastem mai tarziu fiecare parte a corpului celuilalt prin mangaiere. Si abia la final sa aprindem lumina si sa ne eliberam ochii, pentru a ne sorbi din priviri. Indiferent de ce impresii vom avea vazandu-ne, sa rama o experienta unica.

Dar nu a fost sa fie asa. O ocazie ivita ne-a dejucat planurile si ne-am vazut inainte de a le pune in aplicare. A fost o intalnire cu un sentiment de bine, ca si cum as fi cunoscut-o de mult timp. Nici macar nu stiu bine ce s-a intamplat, nu mi-am propus sa se intample cumva, m-am lasat dus de val, si am tot fost dus pana cand realitatea a disparut, parca am intrat in alta dimensiune... Pare poetic, dar vreau sa-mi explice cineva de ce in memoria mea exista doar cateva flashuri?

Tot ce imi amintesc foarte bine este exaltarea, cand ma gandesc ma cuprinde la fel de intens ca in acea seara. Si zi... Si iar seara.

Deci "LOL" si de aceea "brb".

.