Am uitat sa traim in cuplu (Sindromul Printesei 2)

Am uitat sa traim in cuplu. Chiar de suntem implicati intr-o relatie serioasa am uitat cum se traieste in cuplu. Totul pleaca de la ideea ca astepti persoana care sa te faca fericita, apoi cand crezi ca ai gasit-o iti impui notiunile tale despre fericire, modul de a trai ce l-ai visat cu convingerea ca va fi bine. Si incepi sa duci o alta lupta, sa te asiguri ca ramane, ca nu exista pericolul de a pierde ceea ce ai.

Dar nu este corect, nu poti astepta pe altcineva sa te faca fericita. Trebuie sa fi fericita prin felul tau de a trai, prin orice faci, cum abordezi job-ul pentru ca faci ce-ti place, cum gatesti o opera culinara si o degusti apoi multumita, cum socializezi cu prietenii, cum te bucuri de lucrurile ce iti fac placere, iti provoaca intelectul, etc. Prin cum iti traiesti dragostea. Cand oferi fara pretentii, dar totusi celalalt iti raspunde la fel, fara sentimentul ca e dator sa o faca, o face oricum pentru ca te iubeste, atunci poti spune ca fiecare isi ofera dragostea celuilalt. Fara intrebari launtrice: Oare ma mai iubeste?

Teama ca nu detii controlul te face sa testezi continuu sentimentele celuilalt, iti pui intrebari si aduci vorba de ceea ce iti macina sufletul, dar nu intrebandu-l pe el direct, ci presupunand ca deja s-a intamplat. In matematica este un procedeu de a rezolva unele probleme ce se numeste „prin reducere la absurd”. Apare o problema pentru care rezultatul e: alb sau negru. „Prin reducere la absurd” analizezi si calculezi tot ca si cum ar fi „negru”, daca la un moment dat apare o contradictie evidenta, o imposibilitate, atunci rezultatul este sigur „alb” si este declarat corect fara a mai fi nevoie de o verificare. Doar ca in viata nu este ca in matematica, albul si negru pot coexista, niciodata nu poti fi sigur cat de predominant e albul sau negrul, depinde de starile persoanei.

Cand aduci mereu vorba despre inselat, fie si ca amenintare, ii deteriorezi constiinta, parca ii vine mai usor pentru ca stie ca te-ai gandit la aceasta posibilitate, te-ai pregatit pentru ea, crede ca o primesti mai bine decat daca e un soc.

Nimeni nu te va face fericita daca tu nu stii sa traiesti fericita, chiar de dinainte de a-l cunoaste. Altfel iti pui in el toate sperantele si depinzi de el, teama sa nu devii iar nefericita iti umbreste relatia, o roade incet si creeaza o tensiune inconfortabila pentru amandoi. De altfel fericirea nu e o stare continua, poti spune cel mult ca daca te opresti in loc, tragi aer in piept si te gandesti o secunda la viata ta, esti multumita. Mai intai trebuie sa inveti cum sa traiesti fericita. Ori multumita.

Femeia se indragosteste mai repede, indiferent daca e logic. Intalneste un barbat ce nu obisnuieste relatii serioase, e avertizata si constienta, il poate intelege si poate fi de acord ca nu se promite un viitor cu sentimente comune, mai intense decat cere o atractie. Dar ea merge mai departe, in sinea ei isi spune: „Inca nu m-ai cunoscut pe mine, masculule!” Are o parere foarte buna despre ea, se crede unica, poate ca si este. Se provoaca singura sa fie in stare sa-l ingenuncheze si sa-l faca dependent de ea. Aceasta unicitate pretinde dedicatie totala, pozitionarea ei pe postul de printesa, tot ce se intampla in lumea lui sa graviteze in jurul ei.

Oircat isi propune ca este doar o aventura, daca se ajunge la a cincea intalnire femeia este indragostita. Prinde sentimente mai puternice ca ale lui, s-a intors de atatea ori pentru ca se simte in siguranta, linistita si i-a fost dor, ceea ce ea adora. Cand incepe sa-l cunoasca, simte ca il intelege in orice face, femeia se ataseaza repede de lucruri, animale, persoane. Timpul cheltuit cu o persoana devine „asset” (imi pare rau ca nu am gasit in limba romana un cuvant la fel de puternic).

Barbatul singur nu este asa pentru ca si-a propus, ci pentru ca nu a gasit femeia care sa stie sa traiasca in cuplu. Cu cat mai multe dezamagiri a avut, cu atat va intra mai greu intr-o relatie serioasa. Nu spune usor „Te iubesc!”, aceasta declaratie este ca un contract de monogamie, de pierdere a unor tabieturi personale, viata lui se schimba. O va face, o doreste, doar atunci cand simte ca merita. Este intr-o situatie dificila, femeia e dispusa si ea sa renunte la anumite lucruri, lui ii este teama sa nu o jigneasca cerandu-i. Pentru ca ea pretinde, el se conformeaza, face parte din cucerire, asta e pozitia lui, de cuceritor. Cel putin la inceput. Ca o relatie sa dureze nu trebuie sa exista teama de comunicare, chiar daca celuilalt nu-i convine ce-i spui, din dragoste ar trebui sa inteleaga. Si sa se gandeasca: ce e mai rau? Sa-mi diminuez orgoliul stiind ca pot aduce fericire celuilalt sau sa-l pierd?

Te astepti sa fi totul pentru celalalt, pentru ca si celalalt devine totul pentru tine. Adu-ti aminte ca si tu ai hobby-uri, extractivitati placute, alte gusturi culturale poate, alte tabieturi, ce sunt in tine si te reprezinta. Tot asa si el, nu-l pune sa renunte la ele doar pentru ca atunci cand este preocupat cu ele simti ca nu se gandeste la tine, ai disparut pentru moment din viata lui. Asa l-ai gasit, asa ti-a placut de el, nu incerca sa-l schimbi, va considera ca vrei sa-l repari. Va refuza sa fie stricat.

Barbatii sunt si ei de mai multe feluri, tot asa cum se descurca si cu sexul oral. Mai intai este cel care nu face nimic, „Inofensivul”. Asteapta ca ea sa faca tot, ea sa se epileze intim sau sa-si rada floarea, dar el nu o face si isi doreste ca in fiecare seara ea sa-i aplice un BJ sa adoarma linistit. In schimb, acesta e inofensiv, nu se va duce la alte femei din comoditate. Apoi e „Cautatorul”, cel ce cauta la nesfarsit butonul, cand ajunge la el nu-si da seama si trece cautand mai departe. Se opreste din cand in cand si-si ridica capul dintre pulpele femeii si intreba periodic: „E bine?”. Acesta e cel mai periculos, va cauta tot timpul sa-si dovedeasca ceva. Iar in ultima categorie este „Picamerul***”, cel care stie exact unde ii este bine femeii, dar apasa cu gura si limba in forta, de parca sexul oral este acelasi lucru cu sexul normal. Nu exista tehnici stabilite, femeile difera intre ele, tot secretul este ca atunci cand ea isi impinge pelvisul spre tine esti pe calea cea buna, cand il retrage inapoi sau intr-o parte, opreste-te din ce faci si incearca altfel. Asa si in viata, cand simti tandretea ei si ca-si impinge sufletul spre tine, esti acolo. Cand se inchide in ea si comunicarea este metalica, dar politicoasa, ceva nu merge.

Ce s-a schimbat fata de trecut de am uitat cum se traieste in cuplu? O parte din vina o are emanciparea femeii. Nu ca ar fi ceva gresit, doar ca etapa de emancipare in care se afla acum creeaza confuzii. Este un amestec de „vreau sa fiu printesa” si „vreau egalitate”. In trecut femeia era invatata sa-si cunoasca locul, primea de la barbat tot ce acesta putea oferi, fara a pretinde dinainte de a vedea de ce e el in stare sa ofere. Si pentru asta avea respect fata de barbat, lui ii era de ajuns sa o iubeasca. Era femeia lui. In vremurile moderne femeia cere aceleasi sacrificii de la barbat, cere sa fie respectata, se pozitioneaza partener, dar si printesa in acelasi timp, vrea sa fie protejata. Se creeaza confuzie, barbatului ii vine greu, nu stie cand sa o trateze partener si cand printesa. Nu stie cand sa ingenuncheze galant si cand sa o respecte tratand-o egal. Ea cere fidelitate pentru ca ispitele sunt mult mai multe, toate femeile au invatat sa fie frumoase; inainte nu se punea problema, frica de Dumnezeu si trairea dupa perceptele crestine protejau cuplul. Pasul urmator in emanciparea femeii este in a uita sa fie printesa, se va obisnui si ea cu statutul de partener. Altfel vom ajunge la o vorba ce am auzit-o, in secolul XXI barbatii vor ajunge sa ceara drepturi egale.

-----------------------

*** definitiile Inofensiv, Cautator si Picamer nu sunt ale mele, le-am remarcat intr-un film german, le-am dat doar o alta interpretare