Nefirescul firescului. Partea 3-a: Momentul adevarului

Recomand persoanelor ce tocmai au ieşit dintr-un mariaj sau dintr-o relaţie îndelungată cartea scrisa de Dr. John Gray „Bărbaţii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus”. De ce acestora? Pentru că numai ei/ele acordă atenţie, se întreabă nedumeriti „DE CE ???”. Păi uite de-aia! Cartea este atât de renumită încât a devenit un fel de biblie a relatiei femeie-bărbat.

Cei căsătoriţi se plictisesc citind-o, vor exclama „da, este adevarat!”, dar ei nu au nevoie de exemple, atât de siguri sunt pe posesiunea lor. Fiecare persoană căsătorită gandeşte inconştient şi instinctual apartenenţa ca fiind o posesiune. „A mea” zice el despre ea. Şi invers. Sunt un cuplu cu prezumţia că se vor iubi până când moartea îi va despărţi. Viitorul fiind asigurat, ce rost mai are să înţeleagă despre celălalt? Pai cum? Celalalt înţelege despre sine? Au învăţat să-şi înghită reciproc frustrarile, pentru că aşa este în familie. Până se adună în ei şi dă pe afară...
Sunt de acord. Oricum - din cauză de iubire – e de bun simţ să vrei să-ţi cunoşti jumătatea. Cum gândeşte, cum simte, cum reacţionează... Dar nu este un troc - „mai lasă tu de la tine să mai las şi eu de la mine...” Întotdeauna se va nemulţumi unul că a dat mai mult.

Merg mai departe şi spun că daca Bărbatul este de pe Marte şi Femeia de pe Venus, ei trăiesc împreună pe Pământ. Să se descurce cu asta! Să se întâlnească pe traseu, să se completeze, să se adapteze unul altuia, să-şi zămislească propriile tradiţii şi obiceiuri comune. 

Altfel spus, dacă ea este ardeleancă şi el moldovean, trebuie să trăiască la Bucuresti ca bucureştenii.

***

Mă tot întreb de ce femeile retin aproape toate visele, iar bărbaţii le uită imediat. Au creierele concepute diferit? Procesul cognitiv foloseşte altă combinaţie de celule cenuşii?

Ori... de ce femeia are privirea periferica cu un unghi mult mai mare decât bărbatul? Bărbatul are în schimb abilitatea de a privi în adâncime. Femeia are atenţia mai distributivă, poate duce o discuţie pe mai multe planuri, poate sări de la o discuţie la alta fără să se încurce, ca apoi să revină.

Uite alt lucru, ceea ce nu înţelege femeia este că bărbatul se poate uita 15 minute în gol fără să gândească. Absolut deloc. La nimic. Îl simte absent şi automat îl întreabă: „La ce te gândeşti?” Dacă răspunde sincer că la nimic se supără, ea crede că nu vrea să-i spună, deci se gândea la ceva ce o afectează. Devine şi mai curioasă, pentru a păstra armonia în relaţie bărbatul va trebui să mintă. Dacă spune „Mă gândeam la cât de frumoasă eşti” poate fi o măgulire inspirată sau o idee cât se poate de proastă, în funcţie de femeie. Poate considera că îi insulţi inteligenţa, o enervezi şi mai mult. Contează şi modul cum o faci: o mimică serioasă o bagă la idei; o micro-expresie de satisfacţie pe faţa ta pentru găselniţa găsită încurajează interogatoriul.

Dacă vrei să simtă puterea absolută, reacţionează ca şi cum te-ai trezi la realitate şi cu mult patos povesteşte despre un moment de calitate din trecutul apropiat: „Îţi aminteşti ce bun a fost sexul când ne-am întors de la film? Eşti atât de frumoasă... am simţit atât de multă plăcere încât am crezut că am ejaculat şi testicolele când mi-am dat drumul.” Şi de aici poţi dezvolta, să-i povesteşti cum îi miroase pielea, că a fost atât de senzorial încât te trezeşti că ţi-e dor încontinuu să o atingi, dar ţi-e teamă să nu devii enervant... Poţi băga în ele după cum simţi, nu trebuie să minţi despre cum simţi. Un adevăr a fost deja ascuns, faptul că nu te gândeai la ceva.

Este intrigant pentru mine cum un adevăr neutru poate crea frustrari. Dacă insişti cu acesta, în ideea că sinceritatea ar trebui să alimenteze încrederea unuia în celălalt, de fapt obţii contrariul, te suspectează că ascunzi gândurile tale. „Femeie, mă gândeam că nu avem bani” şi îi schimbi starea brusc. Oricât este de apreciat că te gândeşti la bunăstarea cuplului, i-ai stricat ziua. Răzbunarea ta că a fost atât de curioasă de gândurile tale a fost îndeplinită, te-ai asigurat şi că pe viitor nu va mai fi atât de interesată. Dar nu este inamicul tău, este persoana pe care o iubeşti. Dacă tot eviţi să-i spui adevărul, măcar fă-o pentru o cauză nobilă, schimbă-i momentul în bine, nu într-o nemulţumire.

Dacă se mulţumeşte cu adevărul plictisitor – „La ce te gândeşti?” „La nimic.” – şi îşi vede mai departe de treaba ei, relaţia ta a intrat într-o rutină la fel de plictistoare.

Cea mai mare posibilitate este ca neîncrederea ei să vină din propriile gânduri, în acelaşi moment să se gândească ea la o nemulţumire. În ideea că dacă ea o face prezumă că şi tu o faci. Cu abordarea indicată de mine o faci să uite orice gând negativ, pe când cu amintirea altor îngrijorări îi amplifici starea în care s-a băgat singură.




/