- Cele mai multe subiecte scrise pe blog sunt concluzii personale in urma unor discutii purtate pe diverse subiecte cu diferite persoane Uneori cand postez copiez din aceste discutii pentru a pastra gandul instantaneu, sinceritatea enuntului, etc.
Corneliu AxenteDumnezeu ne cere sa fim smeriti pentru a fi ca EL, adica sa avem viata vesnica. Doar prin smerenie gasim pacea. Asa cum tot prin smerenie Dumnezeu exista din vesnicie si s-a facut Om, adica s-a coborat la noi nevrednicii.
A nu fii smerit, inseamna a fii mandru. Adica a-ti pune speranta exagerata in tine insuti. Cam cum fac ateii care-si pun ultima speranta in stiinta si ratiune. Nu-si dau seama ca de fapt au inventat dumnezeii lor personali. Credinta oarba in ratiune, aduce un zbucium interior de neegalat si o viata traita in nestire culminand cu nebunie sau schizofrenie. Aici avem cazuri precum Cioran sau Nietzsche. - Ozzy WeekenderDumnezeu Tatal sau Isus? (stiu ca principial vorbesti de acelasi drum, dar cand te referi la Dumnezeu la cine te gandesti? La Isus?)
Am tot observat ca in orice religie este inclusa sau amintita notiunea de "infinit". Nu s-a dovedit ca infinitul exista. Noi vedem ca pleaca linia aia spre ce denumim infinit, dar poate ca se intoarce intr-un alt tip de fizica,alta decat percepe intelegerea noastra, si deodata parca se schimba tot, cum s-a schimbat atunci cand pamantul n-a mai fost plat , ci rotund, adica nu se intindea la infinit, ci doar se incaleca. Pe atunci oamenii nu intelegeau. Cum rotund? Si aia de dedesubt nu cad?
Aristotel a fost primul care a sustinut ca pamantul e rotund, prin 300 inainte de Hristos.Omenirii cred ca i-a luat mult timp sa accepte ca pamantul e rotund, chiar au considerat ca e o blasfemie si au ars pe rug pe cate unii. Milenii au avut convingerea ca pamantul este plat sau ca este centrul universului. Convingerea este un fel de credinta a fiecaruia. Daca un om are credinta ca ..... (aici poate fi trecut orice), unui altuia ii va fi imposibil sa-l convinga de contrariu.
Asa ca dumneata poti considera un "ceva adevar" ca "poate fi si o scuza pe care cineva si-o spune doar ca sa-si amane drumul spre Dumnezeu" fara a te insela din punctul tau de vedere, iar eu sa-l consider o parere personala fara a ma insela din punctul meu de vedere.
Dar te rog sa-mi raspunzi la prima intrebare, din curiozitate personala.- Manuela ScripcariuTatal este Dumnezeu doar El! Isus...Fiul lui Dumnezeu...care a spus "Nimeni nu ajunge la Tatal decat prin mine. Eu sunt Calea, Adevarul si Viata"...ce discutii se poarta aici si analize , cand lucrurile sunt clare si destul de simple...Ai cateva reguli pe care decizi sa le respecti sau nu....indiferent carei religii apartii....Dumnezeu este Unul....relatia noastra este strict personala....in final este vorba doar de tine si Dumnezeu...ca unul crede in existenta Lui...sau nu...Eu sunt responsabila in relatia cu El..nu celalat care nu crede...sau crede...Ce pierd daca eu cred in existenta lui Dumnezeu fara a avea o certitudine, fata de cel care nu crede....si se dovedeste ca am avut dreptate...eu pierd ceva
- Cosmin Stanescu @Manuela: nu stiu carui fel de crestinism apartii,dar in crestinismul ortodox (cat si catolic) Iisus este insusi Dumnezeu,nu mai prejos in dumnezeire decat Tatal.
- Manuela Scripcariu@ Cosmin....ia repede o biblie de care vrei tu ortodoxa, catolica ..sau ca sa-ti fie mai usor...citeste online...daca nu ai timp sa deschizi Biblia...cu siguranta am multe de invatat....insa nu citez de la mine stiinta...inca nu sunt in stare...
Vezi mai jos...
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=14&id=35 - Ozzy WeekenderRog raspuns la intrebare. Cand te rogi "Ajuta-ma, Doamne!" catre cine este adusa ruga?
M-am nascut in familie de musulmani. Am citit atat Noul Testament, cat si Vechiul Testament. Practic in 2000 m-am botezat ortodox, dar nu din credinta, ci din dragoste. Am urmat invataturile lui Buddha, inclusiv am experimentat viata de ascet. Intrebarea mea este sincera. Si pentru un credincios nu cred ca e greu sa raspunda. Sinceritatea este o virtutite apreciata.
Aha , vad ca mi-a raspuns altcineva. Deci toti se roaga la Dumnezeul Atotputernic. Iar crucea aia cu Isus rastignit e doar un idol, sa inteleg. Cand sta maicuta in chilia ei goala si se roaga la aceasta reprezentare a lui Isus, de fapt ea nu se roaga la el, ci la Dumnezeu. Ce e perete e pus la misto, sa inteleg.
Nu vreau sa fiu persiflativ, mai ales cu un subiect ca acesta. Dar confuzia pentru mine este atat de evidenta, cel mai mult ma deruteaza ca ceilalti oameni, cei credinciosi, nu vad nici o confuzie. Asa ca ajung sa ma intreb: daca toti ceilalti vad la fel si eu altfel, inseamna ca sunt nebun?
- Cosmin Stanescu@Manuela
asta e din Crezul ortodox :
"“Si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul – Nascut, Care din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii: Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut iar nu facut, Cel ce este de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut”. - Ozzy Weekender adica Isus a fost avatarul lui Dumnezeu pe Pamant?
Cosmin Stanescu @Ozzy Weekender : icoana respectiva la care se roaga maicuta e doar un ajutor pentru mintea omeneasca care uneori are nevoie de astfel de reprezentari insa ea se foloseste de ea ca se roage Dumnezeului Viu
Ozzy WeekenderAcces la Biblii am avut si eu, am fost tare curios, chiar doream sa inteleg. Dar nu am inteles.
Pana acum am inteles ca Ei e doi, deci politeism. In cel mai bun caz exista o confuzie in Biblie, si adevarul e pe langa ce am spus eu: ca Isus ar fi fost un fel de avatar al lui Dumnezeu pe Pamant, doar ca avatarul stia el din cine se trage, doar ca fiind pe Pamant avea alta intelegere si atunci cand vorbea cu Tatal de fapt vorbea cu sine. Adica Tatal din El ii raspundea.
Alta curiozitate de a mea este: trebuie sa cred ce scrie acolo? E musai? Asa se manifesta credinta, sa cred ceva impus?
Ori oamenii au crezut in dovada mai mult decat in Dumnezeu?
Cu privire la icoana maicutei, parca Biblia spune sa nu ne rugam la idoli.
Sincer sa fiu, discutia asta se poate prelungi oricat. As fi preferat ca Biblia si restul sa fie in ajutorul oamenilor predispusi, adica sa fie pe intelesul lor. [...]
Iar pe plan psihologic, daca imi faceam un prieten imaginar pe care il chema Joe, care privea tot ce fac, ma judeca, imi facea galerie cand mi-era greu si aveam cu cine sta de vorba cand ma simteam singur, la prima confruntare cu oamenii in halate albe eram internat la nebuni. Dar daca ii schimb numele si spun ca-l cheama Isus, deja sunt apreciat.
Si mai amintim de Cioran sau Nietzsche ca au fost nebuni (unul la 80 ani, si celalalt a fost asa toata viata. Dar e urat, ca si cum ai acuza un bolnav de cancer ca e bolnav din cauza lui.)
Cosmin StanescuToata dogma bisericii vine din revelatia lui Dumnezeu si din experienta spirituala a oamenilor care au ajuns la sfintenie (care e practic o insanatosire a omului).Treaba aia cu "Crede si nu cerceta" e o prostie,ba dimpotriva ni se spune :
"Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
10. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide.
11. Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? "
Icoana maicutei nu e un idol fiindca ea nu se roaga propriu zis la lemnul acela si respectivul desen ci la Dumnezeu,icoana e doar o unealta pe care omul o foloseste ca sa se roage.
Dumnezeu e unul dar Dumnezeu e si trei :) Cam asta ar fi Dogma Sfintei Treimi pe scurt insa ti-as recomanda sa cauti un site ortodox care sa explice mai pe indelete de ce nu se poate vorbi de politeism in crestinism.
Corneliu Axente@Ozzy
Ai sa fii oare surprins ca in Biblie scrie ca pamantul este rotund inca cu cateva mii de ani inainte de Christos?
Uite versetele: "El stă în scaun deasupra cercului pământului; pe locuitori îi vede ca pe lăcuste; El întinde cerul ca un văl uşor şi îl desface ca un cort de locuit." - Isaia 40,22
"31. Dezmierdându-mă pe rotundul pământului Lui şi găsindu-mi plăcerea printre fiii oamenilor.", Pildele lui Solomon 8, 31.
Ozzy Weekender @Corneliu
Ehh, si matale. Cerc si plat zice acolo, altfel nu desface nici un cort. Adica 2D. Cand ma refeream rotund stii ca ma refeream la sfera, etc.
Ozzy Weekenderspun ca am citit... spun ca am stat de vorba cu parintele Galeriu vreo 8 ore, si dupa discutie ne-am dat mana cu mare consideratiune unul fata de celalalt, dar nu a vrut sa ma boteze pentru ca "nu cred". Asa ca am mintit preotii unei manastiri sa ma boteze, cand m-au intrebat "Crezi?" am raspuns ca "Da".
Dar inainte de actiunea de botez am citit tot ceea ce mi s-a dat sa citesc.
Biblia scrie ceva, in cea mai mare parte in contradictoriu. Ceea ce face posibil ca orice interpretare sa fie posibila, sa devina "made by Isus". Te rogi la Doamne-Doamne, se intampla bine si atunci mare e puterea lui. Te rogi si nu se intampla, asta e vrerea Domnului. Daca la prima vedere nu e bine, dar dupa aia se dovedeste ca devine: necunoscute sunt caile Domnului. Orice se intampla este "made by Isus". Sau Tatal Sau, depinde la cine te rogi.
"Dumnezeu e unul dar Dumnezeu e si trei"? De ce nu 4 sau 5? sau toti? Doar pentru ca in Biblie au intervenit 3 lucruri importante ca asa a vrut omul? Zice: Dumnezeu e Atotputernicul si etc. Dar stai ca si Fiul e divin, de fapt e diferit, dar nu e, este tot Dumnezeu. M-au pierdut aici. Si mai vine si Duhul Sfant care nu prea stiu ce treaba are, in afara ca violeaza virgine.
Musulmanii si evreii cred intr-un singur Dumnezeu. Crestinii au tinut mortis sa ma bage in ceata. Uite 1, uite 3... Nu e 3, de fapt e unul. Care e 3. Crestinismul e greu de priceput.
Corneliu Axente@ Ozzy
Prietene, bag de seama ca-ti place rau de tot sa aberezi. Spune-mi si mie unde anume in versetul urmatoar se intelege ca ar fi vorba de viol? Tu stii macar ce inseamna viol? Daca nu, iti recomand fie sa consulti DEX-ul, fie medicul.
"Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!" Luca 1, 31-38
Ozzy WeekenderBine ca din tot ce scriu te iei de o gluma.
Este o manie a tuturor care vor sa-si sustina un punct de vedere sa se agate de o mica greseala sau o posibila interpretare pentru a se indeparta de problema de fond sau cazul in discutie. Scuzele mele, nu a fost vorba de viol, mai mult ca sigur daca a fost ceva - a fost consimtit. Din reflex am bagat ceva ca o ironie (de fapt cu rol de declansator de emotii, sa inteleg cat din ceea ce se scrie se face din automatism, ca ceva invatat, sau este gandit).
Deci, exceptand aberatiile mele, intentionate sau nu, vreau sa ne intoarcem la nedumerirea mea initiala:
Cand crestinii se roaga la Dumnezeu la cine se roaga? Au pe Isus in gand?
O fata Mihaela zicea ca exista un singur Dumnezeu. Cosmin zice ca si Isus este Dumnezeu. Apoi apare ideea ca este Unul si acelasi, si etc. Apoi cand eu imi aduc aminte ca pana si Isus se ruga la Dumnezeu: "Iarta-i, Doamne" , apare notiunea de Sfanta Treime care e una, dar e trei.
Inca nu m-am lamurit. Isus este Dumnezeu? Exista politeism in crestinism sau nu? La cine se roaga crestinii?
..................................................................................................
Ozzy WeekenderToti au povestit cum pe malul Marii Galileei (care e de fapt un lac mare), Isus a hranit 5 mii de oameni cu 3 paini si 2 pesti. Mi-am inchipuit astfel povestirea celui ce a fost de fata:
„Se facuse de amiaza. Ma simteam miscat de toate ce leauzisem si vazusem, incat nu mi-am dat seama ca mi s-a facut foame. Impreuna cu prietenul meu, stiind ca venim in desert, ne-am oprit la tarabile din Capernaum si am cumparat paine si peste afumat. Dar Isus mai inainte s-a urcat pe o stanca si a strigat multimii ca toti facem parte din aceeasi familie. Ma simteam onorat ca sunt neam cu Isus si cu toti dimprejurul meu, majoritatea saraci si nenorociti, dar asta ne facea intrucatva pe toti frati. Aveam sfiala sa scot merindele si sa mananc, caci trebuia sa impart cu toti. Nu mi-ar fi fost greu sa impart cu cei dimprejurul meu si oricum de-abia imi ajungea mie, dar asta insemna ca restul de flamanzi care vad sa rabde mai greu decat daca n-ar vedea pe nimeni mancand.
Ucenicii lui Isus il rugara sa dea drumul poporului, daca pleaca el vor pleca si ei, altfel poporul nu are ce manca. Isus spuse ca poporul va manca. Atunci, ca rasarit din pamant, un copil se apropie de el cu un cosulet de merinde, potrivit masurii lui. In el erau 3 paini si 2 pesti. Isus a luat cosul si l-a ridicat deasupra capului ca oamenii sa-l poata vedea. Apoi a spus ca baiatul acesta vrea sa-si imparta merindele cu toti ceilalti, ca intr-o familie. A ridicat ochii spre cer si a multumit lui Dumnezeu pentru darul baiatului. Imprejurul nostru se facuse liniste adanca, Isus franse painile intr-un cos, iar pestele l-a facut fasii in altul, si pe toate acestea le-a intins ucenicilor sai spunandu-le sa le imparta cu poporul.
Am pomenit adineauri ca imi fusese rusine sa scot merindea pe care o aveam, dar acum prinsesem curaj, asa ca am luat cosurile de la unul din ucenici, am luat o bucata din fiecare, scotand totodata painea si pestele din traista mea si punandu-le in cosuri. Asa se face ca ce am luat din cos era mai putin decat am pus la loc. Apoi am dat mai departe celui de langa mine, care a procedat si el la fel, caci avea merinde. In curand au mai trebuit aduse cosuri, caci cele doua se umplusera. Dar din cei de fata erau multi care nu adusesera nimic cu ei, l-au urmat pe Isus de acolo unde erau, de la camp sau de pe drumuri, de pe oriunde s-a auzit ca este in trecere. Ne-am adunat cu totul 5 mii de oameni si in ziua aceea Isus i-a hranit pe toti. Dupa ce au terminat de mancat au umplut 12 cosuri cu tot ce prisosise.
Acest barbat cu insusiri exceptionale a determinat pe oamenii aceia ajunsi zgarciti din cauza nevoilor sa se poarte frateste intre ei, chiar fiind atat de deosebiti unul de altul. S-a intamplat cu adevarat o minune, Isus a hranit 5 mii de oameni cu 3 paini si 2 pesti.”
Lamurindu-ma si cu povestea minunilor, cele ce-mi ofensasera inteligenta, am concluzionat ca minunile puteau exista, caci o minune este ceva de care te miri, dar in sens placut. Prefer sa le cred in versiunile acceptate de mine, asa gasesc in ele pilde de o profunda intelepciune, decat sa cred ca Isus a fost Pokemon.
Ozzy Weekender@Cristina:Legendele, povestile, etc.. pot fi interpretate, cum vrem si in ce directie vrem.
Pe mine ma uimeste acceptarea unei convingeri comune, ceea ce este credinta. Nevoia omului de a nu se simti singur (in orice conditii), de a crede la o continuare dincolo de moarte, etc... adica beneficiile psihice ale credintei.
Plus ca aceasta convingere comuna este atat de puternica ca atunci cand cineva nu o impartaseste celorlalti le pare rau de non-apartenenta lui, si inconstient chiar devine inamic. Cei mai multi se straduie sa-si impuna credinta, sau macar sa demonstreze ca au dreptate.
Eu daca eram un credincios nici nu discutam despre asta. Afirmam: Am o convingere puternica si nu putem discuta despre asta, este incorect sa te conving de ceva, la fel de incorect sa ma justific sau sa-mi dovedesc convingerea. Daca ai intrebari ce tin de rationament nu pot sa te ajut pentru ca ceea ce simt nu stiu daca este rational, tine de spirit, nu cred ca poate fi pus in cuvinte, ori daca da, nu ma pricep.
Corneliu Axente Ozzy, ma bucur ca ai versiune personala a acestei minuni pe care ai redus-o la stadiul de intamplare. Ia spune-mi care este versiunea ta personala pentru invierea din cea de-a treia zi?
Ozzy WeekenderSi bunicul meu a inviat. Asta nu il face divinitate. Stau de vorba cu el din cand in cand. Si nu numai eu, toti nepotii lui. Si cunostintele. In general toti pentru care a fost un om deosebit.
Marele Pescar Simon (devenit Sf. Petru) s-a uitat la romani si a spus: Isus are mai multa viata decat aveti in voi. Nu-i venea sa creada ca Isus a murit (asa cum oamenilor le e greu sa se obisnuiasca cand le moare cineva drag din familie, inca se mai asteapta sa intre pe usa), incat la fiecare rascruce de drumuri se uita si verifica daca nu cumva il intalneste pe Isus. Oamenii din jurul lui Simon si-au spus: "Deci traieste".
Chestiunea cu inviatul o crezi din spuse sau scrise, nu stii sigur, si chiar daca ai vedea personal asta, nu ar fi dovada caci nu stiu ce vor ochii tai sa vada.
Mai interesanta este invierea lui Lazar. Mie mi s-a intamplat urmatorul lucru: M-am iubit cu o femeie atat de puternic, dragostea noastra a fost atat de deosebita incat atunci cand ne-am despartit a ajuns neintentionat printr-o imprejurare in coma de nu stiu ce grad, dar grav. La spital m-am intins langa ea si i-am soptit incontinuu la ureche: Corina, dragostea mea, hai acasa! Te iubesec, sa mergem, etc... A deschis ochii si mi-a soptit: Ia-ma acasa!
Fiecare minune si fiecare poveste are rol de marketing, in acele vremuri erau necesare caci educatia poporului se limita la ce primea de acasa si ce se spunea in biserica.
Asa ca am lasat la o parte faptele si am incercat sa cuprind filozofia. Daca Einstein vine la mine si-mi spune ca o gaura neagra va absorbi galaxia noastra, il voi crede, chiar daca nu inteleg. In conditii de proprie judecata imi e greu sa-mi inchipui existenta antimateriei. Adica va absoarbe ca un aspirator si nu iese nimic prin alta parte? Asa ar putea absorbi tot universul. Dar savantii spun ca exista, si tind sa am incredere in ei incat mi-e usor s-o cred si eu, mai ales ca sunt naiv in problema. Cam asa a fost si in vremea lui Isus cu credinta in minunile lui, unele poate ca s-au intamplat. Altele poate ca nu. E posibil ca cel mai intelept dintre ei, adica preotul satului, sa sustina ca adevarate aceste minuni si toti ceilalti sa creada fara a cerceta.
Nu poti transforma in ceva divin ceea ce nu putem explica sau intelege. Este incorect sa ma intrebi cum pot explica cutare lucru si daca nu pot sa-l declari intamplare divina sau minune.
Uite ca daca imi pun mintea la contributie as putea sa explic, explicatiile nu cred ca te fac sa nu le mai crezi, prin urmare sa nu mai ai credinta.
Cristina Gazner Cristescu Superb Ozzy!
Ozzy Weekender@Corneliu
Mai intai semnul crestinilor a fost pestele. Apoi, din motive de marketing, s-a trecut la cruce.
"Pentru primii creştini, peştele era simbolul lui Hristos şi astfel al religiei lor, deoarece primele litere ale cuvintelor "Iisus Christos, Theou Uios Soter" ("Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul"), în litere greceşti alcătuiesc cuvântul grec "ichthus" ("peşte"). Desenul unui peşte era semnul secret al credinţei creştine în contextul politicii ostile ale împăraţilor romani."
Asta este explicatia care s-a acceptat, dar din punctul meu de vedere s-a raspandit de la Simon, zis si Marele Pescar, devenit Sf.Petru, care infiinteaza Ecclesia or ekklesia (in Greek) la Roma, adica un fel de Internat, unde toti renuntau la posesiunile materiale si traiau, mancau, traiau impreuna sub acelasi acoperis. Aceasta s-a desfiintat de catre romani, iar crestinii s-au refugiat in catacombele Romei, unde isi tineau adunarile.
Minunile si povestile despre puterile lui Isus, cat si Nemurirea lui, au fost raspandite de Simon, care dupa mine a fost cel ce a intemeiat religia crestina. Astfel se explica de ce in primii 50 ani dupa moartea lui Isus se aflau mai cu mult mai multi crestini la Roma decat in Ierusalim.
Dar nu vreau sa hulesc, asa ca discutiile principiale despre aparitia crestinismului nu le pot purta decat cu cei ce pot vorbi obiectiv despre asta.
Ozzy Weekender Dupa atata discutie m-am intors la problema de fond de la care am inceput:
La cine se roaga crestinii cu "Ajuta-ma, Doamne!"? La Isus?
Ioana Bursugiu OZZY W.http://www.pasi.ro/revista/rugaciunea-tatal-nostru.h tml
Corneliu AxenteOzzy, bine ca ai citit tot felul de scrieri care mai de care inventate de niste minti "luminate" dar mai ales "binevoitoare", insa nu te-ai incumetat macar o clipa sa citesti din Noul Testament din Faptele Apostolilor, sa vezi ca Christos aavut mai multi martori ai Invierii Sale, incepand de la Toma Necredinciosul, apostolii Cleopa si Ilie si terminand cu alti martori asa cum spune Sfantul Apostol Pavel in Corinteni I cap.15 versetul 6: "În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit."
Puneti mana fratilor si cititi Scripturile, documente istorice care nu au putut fi negate de doua milenii, nu niste carti scrise de toti ratacitii care nu sunt interesati decat sa provoace valva pentru profiturile lor personale.
Ozzy WeekenderIoana, cu toate cele pana la moartea lui Isus sunt lamurit.
Sunt lamurit ca rugaciunea "Tatal nostru..." este clara si are destinatar din moment ce a fost spusa de Isus, fiind de fapt o invatatura a lui la cum sa te rogi.
Stiu cui i s-a adresat cand era pe cruce cu "Iarta-i, Doamne, caci nu stiu ce fac." Isus a zis simplu si pe inteles, atata timp cat a fost om. S-a rugat la Dumnezeu.
Dar toate de dupa aceea m-au bagat in ceata. Articolul link-uit de tine se incheie cu un citat din Filipeni 4:6-7: “Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.”
Adica? Dupa divinizarea lui Isus toate nu mai au logica. Totul era clar si pe inteles pana la "gandurile", ca apoi sa apara fortat "in Hristos Isus", de parca cineva a dorit ca la fiecare rugaciune, fiecare text adulativ pentru Dumnezeu sa fie adaugat si Isus Hristos, de au facut ca textele sa nu se mai inteleaga, aparand inca un personaj divin. Unde este D., hop si I.
La asta ma refeream ca se face confuzie. Cand oamenii de rit vechi s-au inteles cu cei de rit nou, vechea religie a fost comasata cu noua religie, la propriu, in texte.
Isus Cristos a existat printre oameni. De aceea oamenii cred in el mai mult decat in ceva abstract. Tot instinctual, cand se roaga au in gand pe Isus, caci stiu cum sa si-l inchipuie.
Intrebarea mea nu este "Cum sa te rogi corect?" ci "La cine te gandesti cand te rogi?"
Este greu sa te rogi la Dumnezeu pentru ca nu stii cum sa te gandesti la el. Zicea bine Cosmin in povestea cu maicuta in chilie. Asa ca oamenii se roaga la Dumnezeu dar o fac prin imaginarea lui Isus, sau chiar la o icoana reprezentand pe Isus.
Este ceva normal daca intrebi un crestin.
Din punctul meu de vedere este ca si cum as vorbi cu Gheorghe dar fiind convins ca este Vasile. Si asta in mod constient. Imi inchipui cat efort spiritual se implica.
E atat de complicat cu religia asta...
Corneliu AxenteUite Ozzy ca sa scapi de nelamurire, iata raspunsul la intrebarea ce te framanta atat:
Ioan 14, 6-13
"6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
9. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui.
11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul."
Ozzy Weekender@Corneliu
Si ajungem ca e mai plauzibila varianta mea: Isus a fost avatarul lui Dumnezeu printre oameni...
Dar sincer iti spun, ceea ce se scrie la mult timp dupa moartea lui de catre cei ce devin apostoli nu pot fi considerate dovezi.
De ex. Sf. Apostol Pavel (stiu povestea, a fost un asupritor al crestinilor si undeva pe la anul 36 dupa moartea lui Isus se converteste) si prin 58 scrie ce scrie. Deci el nu a cunoscut pe Isus, in schimb a scris ce a auzit, iar altii imi dau citate din ce a scris considerand ca este adevarat, doar este apostol.
Paul nu l-a cunoscut „de visu” pe Iisus din Nazaret („după trup” cf. 2Cor 5,16) l-a întâlnit însă pe Christos. Cu foarte mare probabilitate aceasta se petrecea prin anul 36 e.c.. Pe drum însă a avut loc celebrul episod al convertirii sale instantanee ca urmare a vederii lui Iisus, care-i reproşa blând: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?" (în unele traduceri: "Saule, Saule, de ce mă cauţi" - vezi terminologie)” (Fap 9,3-9), iar Paul nu s-a mai îndoit niciodata, până la moarte, de realitatea acestei viziuni.
Greseala care o fac cei credinciosi in explicatii este ca dau punct de referinta ceea ce scrie in textele bisericesti, asumandu-si automat ca este adevarat. Pentru ei, dar pentru mine ceea ce scrie in Biblie si alte texte ce tin de biserica nu sunt axiome ce nu pot fi atacate. Aceste "adevaruri" nu au o referinta alta decat cea impusa a convingerii. Aceasta convingere este exact subiectul intrebarilor mele.
Pe romaneste: Evangheliile sunt adevarate?
"Evanghelia după Ioan este ultima evanghelie din canonul Noului Testament. În mod tradiţional îi este atribuită apostolului Ioan. În realitate ea este o scriere pseudonimă, fiind opera unui autor anonim.[1][2][3][4][5][6][7][8][9] Această evanghelie nu susţine că ar fi fost scrisă de martori direcţi la evenimentele relatate"
Sincer sa fiu aveam nelamuriri:
Denumit în Evanghelia după Ioan „apostolul cel mult iubit de Iisus”, martor ocular al crucificării lui Iisus.
Exilat pe insula Patmos (Grecia), ar fi scris Apocalipsa lui Ioan în anul 95 d.Cr., iar după moartea împăratului Domițian (96 d.C.) s-ar fi întors la Efes, scriindu-și Evanghelia în jurul anului 100 d.Cr.
Dar a adormit în Domnul la vârstă foarte înaintată (88 ani).
Deci ceva nu e in regula, nu da socoteala.
Corneliu Axente Tie ce-ti spune faptul ca Evangheliile sunt aproape identice desi au fost scrise de oameni diferiti, in locuri diferite si in momente diferite de timp?
Ozzy WeekenderBasmul popular Fat-Frumos este spus in diferite zone ale tarilor romanesti aproximativ la fel.
an tan te
dize mane pe
dize mane compane
an tan te
Se zice la fel de catre copii in toata lumea si nu inseamna ceva. E doar un joc de fetite care sar o coarda. Nu s-a raspandit prin scriere. Nici prin tv ca un trend, nici prin internet. Si se va spune peste cativa zeci de ani la fel, daca vor mai avea unde sa se joace.
Tu stii ca Evanghelia lui Ioan si Apocalipsa lui Ioan au fost scrise de Ioan, dar in realitate nu, si asta a fost dovedit. Daca ai fost mintit de la inceput, de la titlu, mai poti lua de adevar netagaduit altceva?
Dar restul, care nu a interesat pe nimeni de veridicitate, orice altceva din scrieri trebuiesc considerate adevaruri de netagaduit doar pentru ca fac parte din credinta?
Eu ma lamuresc din ce in ce mai mult ca simbioza dintre vechea religie cu noua religie este cea care creeaza confuzii, nevoia de atunci de a-l diviniza pe Isus au dus la aparitia acestor Evanghelii venite ca o "Metodologie de credinta" ce te invata sa crezi asa cum a vrut biserica sa crezi.
Acestea au aparut revizuite in conformitate cu ce a dorit biserica.
Numai 8 din cele 27 de cărţi sunt în mod sigur scrise de autorii cărora le sunt atribuite,[3] şi anume şapte din epistolele pauline şi Apocalipsa lui Ioan (care e cert scrisă de cineva numit Ioan, deşi nu e clar cine era acel Ioan).
Împăratul roman Constantin cel Mare (272-337) a avut un impact foarte mare asupra creştinismului ortodox. Prin al său Edict de la Milano din 313, creştinii au primit mult mai multă libertate iar conducerea Bisericii a luat o atitudine publică mult mai agresivă. Ca urmare, controversele Bisericii au dus la schisme publice, uneori violente. Constantin a considerat stingerea acestor răscoale religioase ca o sarcină a împăratului de drept divin şi a convocat în 314 Sinodul din Arles împotriva donatiştilor şi apoi Primul Sinod Ecumenic pentru a fixa unele probleme dogmatice care năpăstuiau Creştinismul timpuriu. O mare parte dintre scrierile creştine au fost pierdute sau distruse în acele vremuri.
Si astfel a aparut Noul Testament cu toate textele revizuite.
Ce mai este adevarat din ele?
Acest blog este personal, articolele sunt scrise dupa cum imi vine, in functie de starea mea. Fara a fi revizuite, fara a fi corectate gramatical sau ortografic.
joi, 24 februarie 2011
Despre credinta
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu