Ecuatia casniciei

As fi vrut sa ma gandesc inainte de a incepe sa scriu, sa imi clarific mie intai, dar mi-e teama ca-mi dispare ideea.

Am sa incerc sa scriu altfel, sa urmaresc logica si apoi poate reusesc sa pun si in cuvinte.

Casnicia este una din putinele cazuri in care: 1 + 1 = 1

Sau o pun altfel ca sa se inteleaga mai bine:

1 + 1 = 1

Exista un echilibru intre puterea decizionala a ambelor parti, s-au obisnuit sa ia deciziile impreuna. Cu timpul responsabilitatile se impart de la sine. Din pacate 1 si 1 aproape ca se vor anula ca indivizi si casnicia 1capata importanta, tot ceea ce se intampla, tot ceea ce face oricare din cei doi, se face pentru si prin 1. Respiri, gandesti, traiesti doar prin prisma lui 1.

Cand functioneaza este cea mai placuta varianta a ecuatiei. Si totusi, oricat ajung sa se asemene, componentii 1 si 1sunt doi indivizi diferiti, nu pot deveni simbioti pe deplin. Mai mult, in timp vor evolua diferit. Dar fanatismul lui 1evolueaza si el.

In caz de despartire lumea lui 1se prabuseste. 1trebuie sa redevina 1. (Iar 1trebuie sa redevina 1.) Au fost atat de mult timp 1, incat nu mai stie fiecare cum sa fie ceea ce este. Din aceasta cauza apar si tulburarile psihice.

Sa presupunem ca 1 s-a simtit nefericit ca nu mai poate fi 1. Anxietatea, lipsa de incredere in sine, dezamagirea, toate celelalte sentimente care vin dupa anihilarea propriei persoane aduc nefericire, iar 1simte nevoia de a nu se pierde, de a se regasi.

Ambii, 1si1 , au investit tot in 1 .

1se asteapta ca 1sa se transforme total in 1, asa cum s-a transformat si el. Nu-si da seama ca personalitatea lui (1) mai iese la suprafata, pentru ca asta este, simbioza nu este totala. Nu o percepe, nu exista o oglinda sa i-o arate. Nu o vede decat pe cea a lui 1care e normal sa se arate din cand in cand. Si atunci capata un soi de dezamagire ca 1nu este in totalitate 1, o dezamagire ce se instaleaza ca o stare irascibila, nu e la suprafata, identificabila, ci ascunsa. Si astfel 1 devine critic, iritat, are o comunicare mecanica cu iz de dezamagire, toate acestea il fac pe 1 sa se inchida in sine, in sinea lui 1 , in care gaseste liniste.

Pentru 1, 1 devine disconfort, propria personalitate 1 este o oaza de liniste si reconsiderare.

Din pacate se uita ce era mai important, cum si de ce a aparut 1:

1<=love=>1 , este conditiunea ecuatiei, altfel nu este posibil 1.

1love=>1 pentru ca 1love=>1 . (Important!)

Concluzie: Atata timp cat 1<=love=>1 si se comporta ca atare, adica exact cum trebuie sa se comporte doua persoane care se iubesc, 1va fi ceva placut, frumos, bun, sigur, niciunul nu va cauta mai multa siguranta in propriul 1.

Cand esti dezamagit si critici pe 1in favoarea lui 1este similar egoismului, pentru ca din ecuatia de 3 culori ai scos pe 1 si au ramas doar 1si 1. Mare nedreptate si mare greseala. 1se simte pierdut, nesigur, se va cauta pe sine. Ca sa castige timp nu va mai avea rabdare sa se regaseasca, ci se va reinventa.

De fapt, intr-o prezentare geometrica ecuatia 1 + 1 = 1ar arata cam asa:

Este incorect sa vedem casnicia ca o transformare simbiotica. Prin transformare simbiotica ma refer ca 1=1 si 1=1.

Fiecare individ va avea in continuare personalitatea lui, doar ca in casnicie acestea ar trebui sa devina complementare. Sa nu ne asteptam ca celalalt sa fie identitic. De aici pornesc cele mai multe neintelegeri si se destrama cele mai multe casnicii, cand unul din relatie are asteptari instinctuale ca celalalt sa fie identic cu el. Sa gandeasca la fel, sa reactioneze la fel, sa simta la fel. Oamenii reactioneaza diferit la situatii, fiecare in felul lui, conform personalitatii lui. Daca nu o face ca tine nu inseamna ca este gresit, ci altfel. Trebuie sa iubesti "altfelul" partenerului tau, altminteri de ce ati mai plecat la drum?

Si nu uita, 1 reprezinta complementaritate, cercul, rezultatul adunarii... hmm, mai corect spus este "rezultatul asocierii a doi indivizi diferiti".

1<=love=>1 !!!