Femeile au mai putine sanse la fericire

(Libertatea femeii 2)

Femeile au mai putine sanse la fericire…

Mi-aduc aminte de o gluma sinistra ce mi-a dat de gandit, pe cat de adevarata pe atat de trista. Femeile au dorit egalitate de sanse, la care barbatii se opuneau. Pana intr-o zi cand unul dintre ei s-a desteptat: “De fapt ce vor femeile? Sa faca ce facem si noi. Foarte bine, de acum inainte vor avea de facut ce facem si noi, dar si ce aveau de facut ele.”

"In realitate femeile au mai multe responsabilitati familiare decat barbatii. Sub influenta unui model traditional anacronic, se considera ca este de datoria femeilor sa administreze resursele familiare, sa indeplineasca treburile gospodaresti considerate “usoare si marunte” (aprovizionarea, spalatul, gatitul, calcatul, curatenia), sa supravegheze si sa ingrijeasca copii si varstnicii, toate acestea adaugandu-se, in majoritatea cazurilor, la indeplinirea sarcinilor profesionale la locul de munca. In schimb, barbatilor le sunt alocate acele lucruri considerate “grele si importante”, cum ar fi lucrarile de constructie si zidarie, ori reparatia si intretinerea instalatiilor, pentru efectuarea carora, de altfel, sunt chemati lucratori specializati. In consecinta, bugetul de timp liber al femeilor este mult mai mic decat al barbatilor."

Pe vremea casniciei mele esuate, ne-am cumparat o masina de spalat. Cei de la hypermarket ne-au adus-o pana in fata scarii si au lasat-o acolo. Constiincios, masurand cu o ruleta, am constatat ca nu incape in lift. Am apelat la grupul de baieti, ce-si pierdeau timpul in fata blocului, cu o propunere atractiva: “Baieti, dau o naveta de bere daca imi duceti masina de spalat la apartament.” Am ramas stupefiat cand am fost acuzat de sotia mea ca nu sunt in stare nici sa car o masina de spalat. M-au surprins tonul si agresivitatea exprimarii, rare la ea de altfel. Problema era rezolvata, nu gaseam logica in a face pe superman, de ce era nevoie sa ma vada ca ma caznesc. Ca dovada de preocupare?

Este un exemplu de revolta a femeii cand constata diferenta de responsabilitati dintre soti. Sentiment ce apare in mod inconstient de obicei, a fost educata ca asa e firesc, deoarece societatea in care traim e astfel formata; rolul fiecaruia, al barbatului si al femeii, este stabilit de vechiul model traditional-patriarhal. “Barbatul este obligat sa aibe succes social, este responsabil de intretinerea familiei, dar dependent de ingrijirea femeii si incapabil sa se descurce in conditii de separare sau vaduvie, nepregatit pentru a creste copii singur – sunt imagini care deformeaza perceptia tinerilor asupra rolurilor ce le revin in societate si in familie, creeaza asteptari de conformare din partea societatii si frustrari pentru cei ce sunt obligati sa suporte efectele lor nedorite. “

Traditia actioneaza si in defavoarea barbatului, in caz de pronuntare a divortului se considera ca nu sunt capabili sa creasca si sa ingrijeasca copiii, motiv pentru care justitia nu le incredinteaza minorii.

Am sa continui exemplul cu masina de spalat. Ma suna cumnatul meu si ma solicita, fara a-mi spune motivul. Bucuros ca am un moment de ragaz, sigur sotia uita pana ma intorc, ma prezint ca o ruda responsabila ce sunt. “Ajuta-ma sa urc masina de spalat sus, ca nu intra in lift.”- ma da acesta pe spate. Ironic, in aceeasi zi, si-a achizitionat si el o masina de spalat (aceeasi marca, probabil orice imitatie ulterioara de fapte si achizitionare de bunuri identitice aveau rolul de a elimina un sentiment de invidie). In timp ce urcam scarile cu greutatea in maini, ma gandeam ca in felul lui barbatul are responsabilitatile lui de care femeia nu este constienta.

Cand apar certuri intre soti se spun multe. Apar si unele acuzatii ale femeii, barbatului i se par penibile. Ca nu a fost in stare sa schimbe o priza sau ca nu a facut altceva (lui i se pare prea neimportant pentru soarta casniciei lor). El nu intelege cum un lucru atat de marunt aduce cearta si disensiuni. De fapt, cu aceste cuvinte femeia vrea sa spuna ca ea face mai multe sacrificii pentru familie, are responsabilitati mai mari, munceste mai mult, are o preocupare de care el nu da dovada, etc. Si este adevarat. Toate acestea le face firesc si instinctual, din dragoste. Dar atunci cand dragostea se stinge, din diverse motive, isi aduce aminte de toate aceste sacrificii si este dezamagita ca nu a meritat.

Deci, unul din aspecte este ca femeia are buget de timp liber mai redus decat barbatul.

“Produse si imagini transmit si consolideaza cu preponderenta un anumit model de feminitate: femeia ca obiect sexual, ca fiinta frivola, preocupata doar de aspectul sau estetic, femeia ca fiinta frumoasa (dar proasta, vezi reclamele cu blonde ce fac o referire ascunsa la toate femeile).”

Femeia se simta atrasa de barbatul realizat social, barbatul de femeia frumoasa. Intre o femeie inteligenta, buna la pat, si o femeie frumoasa, barbatul o va alege pe cea cu care se poate mandri in societate. Iar societatea admira mai intai femeia frumoasa.

Din pacate, datorita “uzurii” in responsabilitati familiare, femeia imbatraneste mai repede. Frumusetea, deci si atractivitatea ei, se pierde in timp mai scurt decat la barbat. Un barbat la 45 ani poate fi considerat atragator pentru o femeie de 20 ani, invers nu prea e posibil. De aceea in majoritatea cazurilor de cupluri cu diferenta mare de varsta intre parteneri, mai in etate este barbatul.

Deci, perioada de atractivitate la femeie este mai redusa decat la barbat.

Cu toate acestea, ea a invatat sa-si dedice timp pentru a prelungi aceasta perioada. Atunci cand este eliberata de treburile casnice, pentru care a angajat diverse persoane, isi gaseste mai mult timp sa se intretina. Este femeia ce si-a obtinut libertatea, are acelasi buget de timp liber ca si barbatul. Reversul este ca se obisnuieste asa si la aparitia copiilor acestia sunt lasati mai mult in grija bonelor sau bunicilor. Parintii ce nu au acordat mult timp copiilor vor fi niste bunici dedicati, vor sa compenseze cumva.

Natura a desemnat femeia cu responsabilitatea perpetuarii speciei. Ea naste copii. Aceasta este o fericire la care barbatul nu va ajunge niciodata, compenseaza toate acele neajunsuri de care femeia are parte.

In concluzie, pentru mine, femeia ce isi cauta libertatea decizionala nu va fi niciodata fericita. Prea mult timp si-a dorit a se simti in siguranta langa un barbat, incat atunci cand obtine ce-si doreste (libertatea decizionala) este nelinistita, se simte singura, cu el sau fara el. Femeile si barbatii nu pot fi la fel pentru ca sunt diferiti. Fizic si psihic. Iti poti gasi fericirea doar in cel ce te completeaza, important e ca celalalt sa-ti dea o stare de bine.

*****

Libertatea femeii

In final, dupa mii de ani de evolutie, femeia si-a obtinut libertatea.

Ceva timp, cateva generatii, pana se va dezmetici si se va obisnui s-o exerseze, va trebui sa facem fata degradarii familiare. Fara a citi statistici, este clar ca in ultimii ani divorturile sunt tot mai numeroase. Nu e vina cuiva, a barbatului ca nu se adapteaza sau a femeii ca s-a emancipat, ci doar asta e situatia. E simplu, conform unei vorbe de duh din batrani: doi cocosi nu pot trai sub acelasi acoperis.

Pe vremea omului preistoric, cel mai corpolent avea orice femeie isi dorea din comunitate, aceasta simtindu-se in siguranta langa cei puternici. Apoi au aparut religiile, inzestrate cu percepte morale ce au tinut loc de legi si au adus o ordine sociala. Teritorii au fost ocupate, religii au fost impuse pe calea armelor, folosindu-se forta. Aceste religii au preluat si propovaduit dreptul de proprietate asupra femeii, protejand-o in acelasi timp. Dar din punct de vedere patriarhal.

Spun deci, ca femeia era dependenta de barbat. Acesta era capul familiei, avea puterea decizionala. Era un drept mostenit prin istorie, religie si lege. De asemeni, si o responsabilitate. Astazi se doreste un parteneriat.

Deseori am fost intrebat de ce barbatii se simt mai presus decat femeile. Cineva se va simti mai presus tot timpul, parteneriatul este un miraj, nu vor fi niciodata la fel din simplul fapt ca sunt diferiti. Pot fi complementari. Aceste intrebari apar cand unul dintre ei se comporta cu celalalt de parca ar fi un copil: e al tau, il iubesti, te sacrifici pentru el, dar ii conduci viata. Eu cred ca e din simt de proprietate.

Am iubit femeia si m-am casatorit cu ea. O casatorie se realizeaza prin intentia celor doi soti de a-si petrece viata impreuna. M-am hotarat cu cine, ce fel de om vreau sa fie cea cu care imi voi petrece viata. Am iubit-o si respectat-o atat de mult incat am dorit sa fie fericita. Pana se marita, femeia traieste o libertate la care renunta din dragoste. Este stapana pe viata ei, isi alege o cariera, isi formeaza gusturi. Dupa casatorie viata in doi transforma liberul arbitru in ce e bine pentru familie.

Am obtinut timp pentru ea, insemnand ca am preferat sa piarda cat mai putin timp cu treburile casnice, pentru a avea ocazia sa faca ce doreste. Sa evolueze ca femeie, in cariera, ca mama, etc. Si sa aibe libertatea propriilor decizii. Cand aveam de luat impreuna o decizie ne detasam de relatia de soti, eram doar doua minti cu aceeasi preocupare, analizam situatia si astfel ajungeam la cea mai buna hotarare. O decizie luata in comun, fara regretul ca facem ce vrea celalalt doar din dragoste si respect.

De asemenea, aceasta libertate iti da posibilitatea sa-ti faci planuri, sa muncesti pentru ele, sa te bucuri de realizari. Si apoi sa treci la altele. Simti caruselul vietii. Placerea de a trai viata.

Ce se intampla cand cei doi nu cad de acord asupra unui subiect? Unul din ei cedeaza, sa zicem ca ea. Se hotareste ca asa e mai bine pentru familie, dar in sufletul ei este dezamagita.

Cu timpul, obisnuinta acestei libertati te face sa uiti cum te dedicai la inceput persoanei iubite, nu era nevoie sa-ti aduci aminte de cuvantul „toleranta”. Simti ca-ti este ingradit spiritul, te revolti si inconstient te comporti cu persoana iubita de parca ti-ar fi inamic. Ti-e dor de libertatea liberului arbitru si dezamagirea este un sentiment ce roade in sufletul tau. Te simti neintrega, iti anihileaza vointa de a realiza propriile planuri. Te simti nefericita. Ceva s-a rupt. Te macina si te trezesti suferind. Iti spui ca disparitia lui din din viata ta ti-ar oferi putina liniste. Si asa este, redobandu-ti puterea de decizie asupra propriei vieti te reintregesti. A disparut starea aceea de anxietate.

Ti-ai intrebat sufletul si ii spui ca nu-l mai iubesti. Nu stii cum s-o faci si il acuzi. Gasesti motive puerile printre care strecori si cel ce crezi ca e cel mai important: ca ai fost nefericita.

Uiti ca de fapt el este cel care te-a invatat si cu care ai experimentat cum se traieste o viata fericita, pastrand in relatie libertatea de a lua propriile decizii. Acea libertate pentru care te-ai trezit nefericita pentru ca ti-a lipsit un moment, deoarece nu a facut ca tine si ati facut ca el. Nu cazul in sine este important, ci dezamagirea ca te-a lipsit de liberul arbitru.

In cazul in care cedeaza barbatul, se intampla la fel. Este inevitabil, atunci cand cei doi au personalitati la fel de puternice, mai devreme sau mai tarziu au un dezacord (chiar pe un lucru banal) si se ajunge la divort. Acesta se intampla repede, fara prea multa tevatura, de comun acord. Amandoi se simt vinovati, dezamagiti unul de celalalt si le e greu sa se mai vada. Cel putin pentru o perioada.

Parteneriatul intre soti, pe viata, nu e posibil daca nu exista toleranta si comunicare.

In final, dupa mii de ani de evolutie, femeia si-a obtinut libertatea... Ironic este ca familiile in care barbatul este dispus ca ea sa si-o pastreze sunt sortite esecului.

Cand viata ia fiinta...

Rasul este o bucurie a vietii.

Se distrau, pentru cateva momente au uitat de grijile personale. Rasul descarca tensiunile adunate in mine, de tortura propriilor ganduri. Reflexul meu de a remarca detaliile a incercat sa-mi tulbure starea de bine. Un cuvant, o privire ori un gest al cuiva naste o crampeie de idee, ca o banuiala, si nu-mi da pace pana nu verific. Alung acest moment amagindu-ma ca o las pe mai tarziu, cand am timp sa judec mai bine, in speranta ca voi uita. Dar nu uit niciodata.

Dureaza o fractiune de secunda, cat o clipire de pleoape, de cand incolteste ideea si pana o alung. Iar in urmatoarea clipire de pleoape remarc altceva. Asa cum e respiratul, o faci toata viata si esti foarte rar constient de asta. De cate ori iti umpli plamanii cu aer intr-o viata de om?

La prima ocazie cand am prins-o singura, am intrebat-o direct:

- Iulia, de cand banuiesti ca esti insarcinata?

Trupul i s-a lasat deodata, ca dupa un oftat. In privirea mea mi-am concentrat toata intelegerea si compasiunea, am dorit sa gaseasca in ea un umar de sprijin. Atat cat se poate, o femeie trece singura prin asta.

Nu am sa inteleg niciodata ce inseamna sarcina pentru o femeie. Nici un barbat nu poate. Am incercat sa-mi inchipui in fel si chip, sa ma autosugestionez ca in mine ia fiinta ceva, ce devine numai al meu, sa inteleg cat de atasat e acel ceva corpului. Sau sufletului meu. Daca mi-as taia maine un deget si ar avea propria viata, cat de atasat as fi de el? Nu am sa stiu niciodata sentimentul de a naste un copil. De aceea ma simt neputincios in fata ei.

Iulia este o cunostinta, o prietena buna. Ca un flash, memoria mea a derulat povestea ei. S-a iubit vreo 4-5 ani cu Dorin, o dragoste in etape, fracturata de revolta fiecaruia de a capitula. Unele persoane se trezesc cateodata ca iubesc si isi refuza aceasta dragoste pentru ca intra intr-un soi de panica, isi inchipuie ca cea mai frumoasa perioada a vietii se incheie aici. Doresc mai mult de la viata, au experimentat fiorul dragostei si le place atat de mult incat doresc sa se mai repete inainte de a capitula. Cand se decid cine e alesul sau aleasa, nu doar l-au cucerit pe celalalt. Au capitulat ei insasi prin acceptarea ca nu exista fericire mai mare decat sa se simta alaturi toata viata.

Ei inca nu au acceptat. Cand un cuplu se desparte, cel putin unul dintre ei s-a descoperit ca nu e fericit, nu e multumit, ceva parca tot ii lipseste. S-a decis ca celalalt nu-i mai aduce o stare de bine. Nu inseamna neaparat ca nu mai iubeste, nu poate defini ce il nemultumeste, faptul ca exista aceasta senzatie il face nefericit. Si s-au despartit, Dorin si Iulia.

Iar acum Iulia ma priveste pierduta cu ochii aproape umeziti, naucita de intrebarea mea. Nu a spus nimanui, si-a trait singura disperarea. Si-au dorit acest copil, probabil l-au planificat, au incercat si s-au resemnat ca va veni atunci cand va fi sortit. Neprielnic moment. Rodul iubirii lor va fi sacrificat, sters si uitat. Uff, Iulia, te-as lua in brate si te-as purta deasupra lumii.

- Acum trei saptamani am facut un test si a iesit pozitiv. Nu mi-a venit vreo zece zile, am fost ingrijorata si l-am facut. Inca nu am fost la doctor.

Tonul ei...

Tonul ei mi-a spus o intreaga poveste. Dragostea lor a insemnat atat de mult incat sarcina va fi salvata. Daca face avort nu-si va ierta niciodata, si-au dorit acest copil si repudierea lui va nega existenta ei. S-a hotarat, cu el sau fara el, va pastra copilul, si-a dat un rost vietii. Trauma de dupa o despartire te face sa nu te mai simti intreg, pierzi increderea de sine si ai o stare de nesiguranta. Este o decizie luata in conditii de trauma. Trist este ca pentru orice s-ar fi hotarat, mai tarziu tot se va acuza si sentimentul de vina o sa-i umbreasca multumirea de sine. Deja este ingrijorata, chiar panicata.

Despartirea a facut-o sa se mute cu chirie, o costa mai mult de jumate din salariu. Se adauga apoi celelalte cheltuieli, cred ca i-a fost greu si fara copil. Sau poate ca nu s-a descurcat, a tacut si a suferit. Nu-si mai permite sa se infometeze, creste un bebe in ea. Asta e curajul, nu sfidarea mortii in batalii. Adevarat ca si curajul vine uneori din inconstienta. Draga Iulia, ma apasa toata tristetea ta, vei iubi acest copil mai mult decat l-ai iubit pe Dorin. Te vei ingrijora, vei fi suferinda ca nu-i poti oferi ce ti-ai dorit, nu-i poti oferi nici macar de ce ai avut parte. Deodata lumea ta s-a prabusit, te-ai trezit singura in fata vietii si nu vezi nimic in viitor sa-ti dea putina incredere si ... o farma de liniste.

- Si ai hotarat ce faci?

- Il pastrez.

Nu stiu ce speram. De s-ar fi hotarat sa faca avortul, tot trista ar fi fost viata ei, chiar o perioada mai indelungata. Confirmarea celor banuite m-a lovit in stomac, am trait toate tristetile ei viitoare intr-o singura clipa. M-a vlaguit si am cautat un punct de sprijin, m-am rezemat de masa din bucatarie. Ce pot spune in astfel de situatii?

- Vei cunoaste o iubire atat de puternica pentru copilul asta, incat sunt invidios ca nu o voi putea exersa niciodata. De cate ori te vei simti deznadajduita sa te gandesti la asta, ca esti o fericita.

Am luat-o in brate si am mangaiat-o pe crestet murmurand: „Of, frumoasa fata, ai devenit femeie. Vei fi mamica...” Lacrimile ei s-au scurs pe umarul meu, au trecut prin tricou si le-am simtit ca-mi ard pielea pe umar. Plangi, Iulia, descarca-te... De ce oamenii buni nu au parte de fericire?

Inca un aspect ce-mi confirma ca femeile si barbatii sunt diferiti, ca din alta specie. Barbatii sunt cu logica pana la ridicol, femeile sunt mai mult cu sufletul. Intr-o astfel de situatie barbatul ar fi fost crud de rational si ar fi ales avortul, femeia ia deciziile bune pentru suflet.

Imi pare rau ca nu aveam intelegerea asta fata de sotia mea, eram crispat si neajutorat pentru ca era ceva nou si pentru mine. Ca parinte eram increzator, vine de la sine, nu trebuie sa te invete nimeni sa fi parinte. Ca sot as fi vrut sa stiu ce stiu acum. Sa stiu cum sa reactionez la stresul pre/post natal, cum sa-i fiu altfel alaturi, sa-i redau linistea si increderea de viitor, cum s-o fac sa simta ca nu trece singura prin aceasta etapa a vietii. Sa fi inteles ca atunci cand ma intreba „Ce-i vom oferi copilului?” isi exprima ingrijorarea si dorinta de a fi un bun parinte, nu ca cerea solutii de la mine asa cum credeam eu. Degeaba ma chinuiam sa-i explic din ce vom face bani, ea dorea doar s-o strang in brate, sa ma simta alaturi, si s-o intreb a randul meu: „Chiar. Ce-i vom oferi copilului?” Si apoi sa-i raspund increzator: „In primul rand dragostea noastra. O mama frumoasa si inteligenta, un tatic devotat, o pereche de bunici iubitori”

Cursul vietii a facut sa ne despartim. Solutiile mele au adus bani, stabilitate financiara. In schimb, printesa mea simte dragostea mea fracturata, doar in vizite. Poate ca daca stiam sa raspund ca-i vom oferi dragostea noastra, acum nu avea parinti despartiti. Daca stiam raspunsul... stiam sa pastram si dragostea noastra.

Nu ne-am dat seama cand au aparut Andreea si Florin in pragul usii din bucatarie, probabil cu vreo treaba:

- Ia uite, ce romance pe ei! – se trezi auzindu-se Florin, in lipsa de alta abordare.

Andreea se invarte pe calcai facand „stanga imprejur” si il impinge pe Florin cu un murmur printre dinti: „Hai, misca, nu e loc de aluziile tale gresite...”

- M-au vazut plangand, ce si-or inchipui? – spuse Iulia stergandu-si ochii.

- E cea mai mica problema a ta. De altfel, arati ca esti umana si oamenii iubesc pe cei ce-si dezvaluie slabiciunile mult mai mult decat pe cei ce afiseaza o persoana falsa si idealizata. Tu esti speciala, esti iubita de toti prietenii, sa nu te feresti de ei, castiga-le increderea dezvaluindu-ti situatia. Va veti simti mai apropiati, ei de tine si tu de ei. Dar nici sa cazi in patima autovictimizarii, apoi incepi sa-i obosesti si te vor ocoli. Fii o mamica „cool” si fericita... Starea ta se transmite odorului din tine.

* * * * *

din scrierile pentru "Vizionarul"

"Vizionarul"

Am sa incerc sa scriu un roman... Daca tot ma stradui sa incheg idei ce-mi trec prin minte, macar sa le dau un fir logic. Mai intai doream sa parcurg manualele de gramatica; m-am razgandit si consider ca ar trebui sa scriu brut, sa desfasor povestea. Apoi sa corectez, ori sa corecteze altcineva.

Sunt atatea subiecte de atins, viata le ofera zi de zi. Dar asta nu ma face decat un detailist. Trebuie sa fie si o placere in a citi ceva, trebuie atinse sentimente. De ce citesc oamenii? Pentru entertainment? Pentru a invata ceva? Pentru a se regasi sau a se defini pe sine? Oricum este un exercitiu de imaginatie.

Dupa 1989 am scris intr-un caiet de 200 file o poveste cat un roman. Am numit-o „Teroristul”, titlul se refera la trairile unui combatant USLA (Unitati Speciale de Lupta Antitero) din timpul caderii lui Ceausescu. Drama unui tanar militar la uslasi, sentimentele lui cand dintr-o data populatia frustrata de regimul comunist si-a canalizat ura pe trupele de securitate. Teama determina omul sa recurga la actiuni abominabile. Pentru populatie trupele de securitate – raul - era reprezentat de uniforma mov-cenusie cu petlite rosii, purtata de copii ce-si satisfac stagiul militar obligatoriu dupa implinirea majoratului. Un tanar ca oricare altul ajunge sa fie ars cu tigara pe tot corpul si torturat de oamenii cuprinsi de panica, interogat in nestire: „Unde sunt teroristii?”.

Atunci afla, in fata mortii, ca este adevarat ca iti trece toata viata prin fata ochilor. Nu ca un flash, ci in momentele cand oboseste si nu-i mai pasa de nimic, cand durerea nu conteaza si dupa ce treci momentul critic cand panica ajunge la apogeul maxim, urmand nepasarea, capitularea. Oaza in care nu mai simte nimic. Viata ce o cunoaste incepe la cutremurul din 1977 cand ramane orfan, urmand o drama gen Oliver Twist, ca apoi sa-si gaseasca putina liniste in orfelinat. Cum singura educatie ce o primeste in lipsa parintilor este data de lucratorii statului, comunismul cu intentie de societate multilateral dezvoltata fiind singura lume ce o cunoaste. Viata lui, adolescenta lui, traumele lui... Toate acestea l-au facut sa cumpaneasca situatia lucid si sa-si determine colegii sa nu asculte oridinele, sa urmareasca cei panicati prin catacombele Bucurestiului pentru a-i opri de la actiuni ordonate, aceste ordini devenind singurul scop pentru cei dezamagiti si cu o lume prabusita. Dupa ce a reusit punandu-si viata in pericol de atatea ori, traind drama uciderii unor camarazi pentru a salva sute de vieti nevinovate, se preda si acum este supus torturii. Ca Isus, intelege teama si faptele oamenilor, isi inchipuie ca ia asupra lui pacatele lor, multumit ca durerea si moartea lui le aduce alinare si sentimentul unui nou inceput. Liberi de teama.

Am scris-o in timpul stagiului militar, pentru camarazii mei. Pentru a fi intelegatori cand multimea de la prima mineriada arunca cu borduri in noi strigand: „Huoo, voi ati tras in noi pe 22. Teroristilor!!!”

Nu eram decat cativa copii ce ne satisfaceam stagiul militar. Personal, in 22 Decembrie 1989, cocotat pe primarie fluturam steagul decupat, insensibil la tanguielile batranelor ce-si tineau basmaua la gura, singurele curajoase sa mi se adreseze ingrijorate: „Da-te jos, maica, ca te impusca militienii!”

Nu a fost singura tentativa. In timpul scolii am desenat mai intai o poveste in benzi desenate, apoi am scris un SF, Asociatia Stegarilor. 12 volume. Dupa fiecare pagina scrisa colegii imi rupeau foaia din caiet si facea inconjurul clasei, apoi zorindu-ma sa continui. Seara le lipeam cu banda adeziva la loc. A fost o pasiune, asa cum a fost si matematica. O pasiune ce nu am urmat-o, poate ca in timp ma obisnuiam sa scriu corect, poate ca in dorinta de a ma desavarsi imi faceam timp pentru a citi mai mult.

M-am gandit la un subiect, chiar la un titlu. Daca nu ma voi razgandi asupra subiectului se va numi „Vizionarul”. Nu stiu daca mai exista acest titlu, are legatura cu personajul principal. Un barbat destul de complicat, atent la detalii, ce are mania de a vedea mai departe, de a-si imagina toate scenariile posibile. Ceilalti il considera ciudat, s-au obisnuit, dar el o face inconstient. Ca sa-ti poti imagina viitoare scenarii ale vietii, trebuie sa ai o buna intelegere asupra prezentului. Devine enervant ca nu-i poti spune nimic, deoarece intelege la prima vedere, intuieste ce vrei sa-i spui. Enervant pentru ca nu-i poti ascunde trairie tale, sentimentele tale.

De exemplu, inainte de a intra in scara blocului, intr-o singura privire remarca ca exista aer conditionat la fiecare fereastra din bloc. Verifica cutia postala de corespondenta si cand intra in lift se mira in sine ca nu a stiut niciodata ca sunt 12 gasoniere pe palier, un total 132 garsoniere, mai mult de 100 aere conditionate. Toate in functiune acumuleaza un consum foarte mare. Se opreste la administratorul de bloc si-l intreaba ce consum pot suporta rezistentele. De ce a facut-o? Nu stie. Dar atunci cand pleaca in concediu isi arunca toata carnea si alimentele perisabile din frigider, scenariile posibile sunt:

- sa faca o infectie toxica alimentara, pentru ca nu-si da seama ca ceva ar putea fi stricat dupa o pana de curent, el nestiind de existenta acesteia ca este plecat in concediu;

- pana de curent sa tina atat de mult incat frigiderul sa miroasa foarte urat, el fiind obligat sa dezghete congelatorul si sa-l spele. Imaginarea acestui scenariu ii creeaza un disconfort ca si cum deja este obligat sa o faca.

O ciudatenie cu care s-a obisnuit, s-a acceptat. Dar scenariile posibile cu privire la sentimentele oamenilor, la fericirea sau suferinta lor, cu acestea nu s-a obisnuit niciodata. Priveste un cuplu de indragostiti, buni prieteni amandoi cu el, ceea ce vede in viziunea lui il doare, vede viitorul relatiei ca pe ceva iminent, vede cine va rupe relatia, cine se va trezi nefericit in ea, suferinta unuia dintre ei, si il doare asa cum il va durea pe cel in cauza. Aceste viziuni vin in urma unei analize asupra fiecaruia, din reflex. Remarca obiectiv caracterul lor, greselile lor, comportamentul in neconcordanta cu sentimentele, lipsa de comunicare, in genere cam tot ce face ca doi oameni sa ajunga sa nu se mai iubeasca. Si il doare, inainte de a se intampla, mai mult decat pe protagonisti. Cand crede in vreo sansa, cauta cu disperare un mod diplomatic de a le arata cum ar trebui sa fie relatia lor de fapt, cum sa-si asculte sufletul.

Sper ca in aceste exemple sa se regaseasca cititorul si sa-si puna intrebari daca ceea ce-si face lui si persoanei iubite este acelasi lucru dupa ce-i tanjeste sufletul.

O tanara se simte sufocata acasa, ajunge la concluzia ca doua firi puternice nu pot locui sub acelasi acoperis. Isi doreste propriul drum, propriile decizii, propriile greseli. Acasa se simte supragheata incontinuu si la cel mai mic dezacord al parintelui se simte criticata.

Cum sa inteleaga fata ca tatal o iubeste atat de mult incat ii doreste tot binele? Si indiferent cat de bine face ea, el tot vede o cale de mai bine. Nu este lipsa de incredere, doreste ca fata lui sa evolueze cat mai bine. Atunci cand fata se marita, tatal cedeaza si capituleaza. Accepta ca nu mai e a lui. Dar pana atunci el isi va exercita dreptul, prin dorinta de a fi ascultat isi demonstreaza inconstient ca inca este parinte si vrea ca acest fapt sa continue cat mai mult. Cum sa inteleaga el ca loveste in increderea de sine a copilului? Ar fi de ajuns ca fata sa surprinda momentul oportun, sa-l mangaie pe tample si sa-i spuna: „Tata, te iubesc! Te iubesc atat de mult...”

Il va face fericit, nu va mai avea nevoie de nimic sa-i dovedeasca relatia tata-fiica. Si culmea, increderea in ea creste, dintr-un simplu gest. Va fi o lectie de viata pentru el, chiar de la copilul lui. Se va simti rusinat ca nu a stiut sa-si exprime sentimentele altfel, de acum o va admira si va cauta sa invete de la ea. Scenariul la cursul normal ar fi fost ca relatia sa se raceasca, tanara sa-si caute libertatea, iar dorul sa se exercite cu un sentiment de vina din partea amandoura.

Aceasta ultima viziune il face pe Vizionar sa sufere, dar sansa unui posibil viitor mai luminos ii umple inima de bucurie. Toate aceste viziuni si sentimente se intampla in el in fractiuni de secunda. Pentru ca este Vizionarul. Dar doar el stie asta, se abtine in a dezvalui si altcuiva ceea ce se intampla in el. Ca sa intervina pentru tot ceea ce „vede” nu are timp, dureaza prea mult cu fiecare caz in parte sa le explice. Si apoi, s-a obisnuit ca oamenii sa inteleaga mai tarziu, sa nu fie de acord cu el pe moment. Si multi ajung sa-l ocoleasca.

Pentru a-l intelege pe Vizionar si pe ceilalti, vor trebui zugravite trairile si sentimentele tuturor, povestea sa se mute dintr-un om in altul.

O idee. O mai rumeg.

.

Apatia, nu ura, este polul opus iubirii

Nu am scris de mult pe blog. Probabil perioada asta nu am ce.

Polul opus al iubirii nu este ura, ci apatia. Candva, cineva m-a intrebat de ce nu-mi gasesc iubirea, de ce nu sunt in stare mai mult de cateva valsuri, si de ce dansez printre ele (ca sa nu folosesc expresia urbana „a face balet”) si nu cu ele. De ce nu-mi pot gasi iubirea...

Gresit. Mi-am gasit iubirea. Tare demult. Atunci cand ne gasim iubirea se umple un gol in noi. Eu am pierdut-o, lasandu-mi in mine un si mai mare gol. Tot dansul ala de dupa a fost sa-mi umple timpul, sa uit mai usor. Am cautat sa fiu la granita dintre atractie si placere, sa nu sufere nimeni altcineva. La cel mai mic semn ca incep sa fiu iubit ma distantam pentru ca semnele de intrebare sa diminueze acest sentiment.

M-am simtit tare singur in acea perioada. In astfel de cazuri prietenii nu intervin, nu stiu ce sa faca, se simt neputinciosi. Suferinta se consuma doar in tine. Timpul s-a scurs si m-am obisnuit cu golul. Acum caut sa-l umplu iar.

Mi-am dorit sa pot privi iar soarele. Sa pot ridica fruntea si sa las razele soarelui sa-mi inunde fata, sa nu-mi fie rusine sa mi-o arat. Cand esti fericit poti privi soarele si te cuprinde o liniste ca o multumire. Cand nu esti, iti lacrimeza ochii de atata lumina.

In doi ani am imbatranit mai mult decat in ceilalti ani. In sensul ca m-am maturizat, am invatat ce este cu adevarat important: sa traiesti. Sa nu te opresti in a obtine ce-ti doresti fara a uita sa te bucuri de ceea ce ai. Sa nu te gandesti imediat ce-ti lipseste. Nu vei fi niciodata fericit asa, intotdeauna lipseste ceva. Daca iubesti opreste-te din cursul vietii un moment si uita-te la dragostea ta, vei simti ca te umpli de iubire si te va simti, chiar daca nu schitezi vreun gest, dragostea se simte. Si adu-ti aminte de momentul asta de fiecare data cand nimicurile vietii ve acapareaza si creeaza disensiuni. Nimic nu este mai mai important.

Umatorul post o sa continui subiectul „Sotii, colegi de camera?”