Acest blog este personal, articolele sunt scrise dupa cum imi vine, in functie de starea mea. Fara a fi revizuite, fara a fi corectate gramatical sau ortografic.

vineri, 30 aprilie 2010

Om bogat si om sarac


.......................................

(Urmare)

Am fost ieri la Mall cu Printesa.

Trec prin momente grele, cu ultimele eforturi caut sa-mi salvez afacerea. Nu am trimis oamenii in plus acasa pe timp de iarna, in perioada grea de criza, pentru ca au familii. Am fost increzator in puterile mele de a face fata situatiilor. Dar ca sa faci fata lor, trebuie sa fi acolo.

Cred ca cel mai usor dobori un om cand ii ucizi speranta din el. Nu o speranta anume, ci sentimentul de speranta. Motivatiile le cauti, le gasesti, iti inventezi. Dar speranta este nepalpabila, nedefinita clar. Precum dragostea. Daca intrebi pe cineva de ce iubeste o persoana, se apuca sa o descrie. Dar nu acestea sunt motivele pentru care o iubeste, pur si simplu e o stare de fapt nepalpabila, iubeste si atat. Asa si speranta, e un sentiment ce doar exista, face parte din structura ta psihica. Cand o trauma ti-o anihileaza, cand cineva sau o stare de fapt ti-o ucide, este mai greu decat moartea, te face inert oricate motivatii logice si auto-incurajari ai identifica.

Deci, uite-ma la Mall cu 150 lei in buzunar, cu Printesa de mana cerandu-mi sa mergem la Diverta, sa cumparam o jucarie sau o carte. Singurii mei bani, ultimii bani pentru cateva zile.

Uff, printesa mea, a fost o vreme cand am asteptat venirea ta construind un regat, muncind zi si noapte pentru asta. L-am reusit si ai venit, a fost o vreme cand iti puteam oferi tot ceea ce iti puteai dori, tot ceea ce era necesar: aprecierea lucrurilor de care avem nevoie, si toate celelalte ce nu mai stau in puterea mea... Erai mica pe atunci, nu mai tii minte. Cursul vietii ne-a despartit, bineinteles ca am preferat ca acel regat sa te protejeze pe tine de neajunsuri. Si uite-ma traind pribeag prin lume, iar cand ies cu tine sa stau prostit in fata unei jucarii chiar de 150 lei, gandindu-ma neputincios ca ti-am promis ca mergem sa mancam.

Este adevarat ca inainte de a intra in magazin mi-ai spus:

„ Tati, eu imi aleg o jucarie si daca e scumpa, imi spui. Ca-mi aleg alta mai ieftina, sa ne ajunga banii si de cartofi prajiti cu maioneza.”

Mi-a venit sa plang, atat de mult am iubit-o in momentul acela. Si intotdeauna ceea ce este frumos este si scump. Ne-am plimbat o ora prin magazin, dar tot ceea ce i-a placut era scump. Mi-a fost foarte mare rusine ca la orice ma intreba: „Tati, asta e scumpa?” Raspunsul meu era: „Da, tati. Sa cautam alta”. Abia daca imi auzeam vocea. Atat de neputincios...

Am mai cautat, dar nu a gasit nimic. S-a bucurat la o guma pentru copii. Am socotit imediat, mi-am propus ca o chem pe mama ei sa vina sa o ia de la Mall cu masina, si chiar de raman fara bani de taxi sau de metrou, chiar de voi merge pe jos tot Bucurestiul, chiar de nu voi mai fuma, chiar de nu voi mai manca, copilul meu va avea acea jucarie. Am luat-o de mana si am dus-o la raftul unde era si i-am spus:

„O luam pe aceasta. Nu conteaza cat costa, ti-ai dorit-o si o vei pretui mai mult. Va trebui sa punem guma la loc”

„Sigur?”- m-a intrebat cu bucurie in ochi. „Ce bineeee...”

Dar s-a oprit.

„Stii, de fapt hai sa ne mai uitam, ca nu sunt sigura ca o vreau. Hai mai bine sa ne uitam si la carti, poate vad dupa aceea ceva care imi placea mai mult.” Si ne-am dus la raionul de carti. Aici le-a studiat ca un om mare, timp de o ora, exclamand si aratandu-mi diverse, recunoscand personaje de desene animate sau povesti. Intr-un final o intreb:

„Te-ai hotarat la ceva? Sau luam jucaria aceea?”

„Stii, tati? Nu cred ca mai vreau nimic. Imi iei o guma.” – mi-a raspuns ea.

„Cum asa? Parca iti placea...”

„Nu vreau sa ramanem fara bani. Mai bine ne jucam noi doi. Cu Manau si cu avioanele.” Deodata si-a luminat fata: „ Eu sunt avionul mic, si tu avionul mare!”

Mi-a venit sa intru in pamant. Rusinat de neputinta. Si fericit pentru ca Printesa mea e un om bun.

Pana la urma am cumparat acea jucarie. M-am controlat prin toate buzunarele dupa maruntis si m-am bucurat nespus sa gasesc in plus, cat pentru doua pachete de guma. La casa alta surpriza, jucaria costa cu 20 lei mai putin, pretul era afisat gresit la raft. Imi venea sa o pup pe casierita.

Ne-am dus la „Mac” si i-am luat un „happy meal” cu jucarie, oricat de impotriva fast-food-urilor sunt, iar mie din banii ramasi o portie de cartofi prajiti.

A fost ultima mea masa de 2 zile, niciodata nu am fost mai sarac ca acum. Am inchis restaurantul sa amenajez terasa si absolut toti banii sunt in materiale. Imi lasasem o rezerva, dar nu m-am gandit la mine, si am impartit banii angajatilor sa faca un 1 Mai linistit. Mi-ar fi ajuns acei bani, eu nu cheltui mult. Nu ma asteptam sa ma sune Printesa ca vrea sa ne vedem. Ma hranesc cu clipele petrecute cu ea, imi sunt de ajuns.

Pentru cei ce nu stiu, Printesa mea are 5 ani si 8 luni.



6 comentarii:

Nicoleta spunea...

E o fetita inteleapta, Printesa ta si tu, un om norocos, chiar daca uneori ti se pare ca nu e asa. Eu ma gandesc ce neputinciosi se simt acei parinti care nu le pot oferi copiilor nici macar hrana zilnica sau cei care au copiii bolnavi si ma rog pentru vremuri mai bune.
E o perioada grea pentru toti dar mai ales pentru cei care au si raspunderea unor angajati, avem si noi un prieten care e disperat ca probabil, va trebui sa isi inchida firma. Multa speranta si tarie.

laagatat spunea...

eram micuta, primul copil la 28 ani, deci principesa tatei...am avut cele mai frumoase jucarii, cele mai multe rochite, ceva ce nu-si permitea fiecare parinte sa-i ofere odorului......la un moment dat, au fost si zile grele......azi vorbesc cu mama si-mi zice " daca ai sti cat de mandru e taicatu de tine ca esti atat de isteata, de mica ai fost asa...nu zice ca are o fata si un baiat, ci are o FATA! si ce fata...
jos palaria pentru un asa parinte ca tine!

Maiko spunea...

Incerc sa comentez dar nu imi gasesc cuvintele.

Le folosesc totusi pe unele sa iti spun ca muzica ta e super. La Shica e geniala.

anca spunea...

mi-as dori ca si tatal copilului meu sa faca macar un gest asa cum l-ai facut tu pentru fetita ta...sa aveti grija de voi...

in search of sunrise spunea...

Esti un OM adevarat , tipule... oricine ai fi tu... nu credeam ca exista barbati care gandesc si simt asa...

Enchanting Me spunea...

Eu cred ca barbatii gandesc si simt asa doar ca sunt foarte putini cei care arata ce simt.