A da sau a darui...

Mi-am luat vacanta de la blog. Acum l-am recitit cu alti ochi, unele lucruri sunt interesante, altele au ajuns sa ma plictiseasca si pe mine. A fost perioada mea de revolta si de instabilitate, o cautare a sinelui.

I-am spus unei femei intr-o zi: „ Pun pariu ca daca te mangai pe sira spinarii inca mai stii sa te arcuiesti...” Si mi-au ramas cuvintele in minte, m-am analizat si am incercat sa-mi raspund: ”Dar eu oare mai stiu?”. Si am descoperit mult patos in mine, o foame launtrica si o dorinta de viata cum n-am avut-o pana acum. Eram pierdut, si daca nu se intampla probabil nici nu ma regaseam. Devenisem prea incordat, prea fanatic sa cuceresc lumea... Am ajuns la o singura concluzie: tot trecutul meu m-a pregatit pentru ce urmeaza. Viata continua in functie de ce esti capabil sa primesti, cand refuzi cu incapatanare sa faci pasi, marunti sau cum or fi, nici nu te urnesti din loc. Cineva mi-a spus: „Am facut o estima, am tras linie si inca mai stau pe ea, m-am blocat in ea”

Necunoscuti m-au invatat despre prietenie, cum sa-ti iubesti pur si simplu prietenul.

Altii m-au invatat sa-mi redescopar gustul pentru arta, sa ma emotionez si sa ma bucur de muzica, de dans, de un desen, de literatura si de vremea frumoasa de afara. Iar femei m-au invatat despre mine, sa-mi descoper sexualitatea, tandretea, si mai ales recapatarea increderii in mine. Am fost ispita sau am fost ispitit, manipulator de senzatii sau receptor... experiente ce au fost necesare pentru a invata despre a da si si a te bucura in a primi, ca niciunul intr-o relatie sa nu se simta nedreptatit.

Cantitatea increderii in sine este cauza multor manifestari comportamentale. Cand e prea putina aduce frustrari, instabilitate, precautie excesiva. Iar cand e prea multa te induce in egoism, tendinta de dominatie, falsa perceptie. Nu trebuie sa fie decat suficienta.

Lumea e asa cum vor ochii nostrii sa o vada...

...................................................................

A da sau a darui... Cand dai de la tine, cand dai din tine, cand cheltuiesti timp pe cineva, este o investitie in acea persoana si ai asteptari conforme sacrificiilor, vrei sa primesti inapoi macar ce ai dat. E un imprumut. Si cel mai mult dai din ceea ce ai dori sa primesti. A darui e altceva, oferi cu participare sufleteasca, si esti tu multumit mai intai. Nu din nevoi personale, doar din afectiune. Si ce ai daruit e un bun plecat, ramane acolo unde l-ai oferit.

Si a primi... Cand te obisnuiesti sa primesti devine o normalitate, ajungi sa crezi ca e un comfort care ti se cuvine, uiti sa mai apreciezi. Cand nu se mai intampla te intrebi de ce si-a schimbat sentimentele, nu-ti trece o secunda prin cap ca acea persoana mai ia si pauze. Cand inveti sa te bucuri de ceea ce primesti, darul prinde insemnatate, isi atinge scopul si il faci fericit si pe cel care si-a dat atat de mult interes pentru tine. Pentru ca vrei sa-l faci fericit, ti-o doresti si vrei sa-i daruiesti.

P.S. (pt cine stiu eu): In mintea mea te-am luat in brate... Iti simt bataile inimii pe piept si repiratia-ti calda pe gatul meu. Vreau sa te strang tare, sa alipesc sufletul tau de al meu; inchid ochii si imi umplu plamanii cu aer, ca apoi sa expir incet, sa ma descarc lin de sentimentele ce m-au umplut, sa fac loc de liniste si satisfactie.